Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 5313/2013. Judecătoria BRĂILA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5313/2013 pronunțată de Judecătoria BRĂILA la data de 06-08-2013 în dosarul nr. 7461/196/2013
Dosar nr._ Codul operatorului de date personale: 4670
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BRĂILA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 5313
Ședința publică de la 06 August 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. B.
Grefier M. Ș.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditoarea A. DE P. NR. 151, cu sediul în B., ., ., jud. B. și pe debitorul M. F., domiciliat în B., ., .. 258, jud. B., având ca obiect ordonanță de plată - OUG 119/2007 / art.1013 C. ș.u.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare a cauzei, a răspuns pentru creditoare, avocatul O. M., cu împuternicire avocațială aflată la fila nr. 39 din dosarul cauzei, lipsă fiind debitorul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, pricina se află la al doilea termen de judecată, după care,
Apărătorul creditoarei, depune la dosarul cauzei procesul-verbal de stabilire a penalitălilor.
Instanța acordă cuvântul pentru propunerea de probe.
Avocatul O. M., pentru creditoare, învederează instanței că solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Instanța, analizând în temeiul art.254 probele solicitate, constată că acestea sunt admisibile conform art.255 alin.1 Cod proc.civ., putând conduce la soluționarea procesului, și considerându-le concludente, față de dispozițiile art.237 alin.2 pct.7 corob.cu art.258 Cod proc.civ., încuviințează pentru creditoare, proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Instanța, constatând că nu mai sunt alte probe de administrat, în temeiul art.244 alin.1 Cod proc.civ. declară cercetarea procesului încheiată și în baza art.392 Cod proc.civ. acordă părților cuvântul pe fond în cadrul dezbaterilor .
Apărătorul creditoarei, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost restrânsă, obligarea debitorului la plata sumei de 361, reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei martie 2012-februarie 2013 și la suma de 1680 lei, reprezentând penalități de întârziere pentru perioada mai 2011-noiembrie 2012. Avocatul O. M., pentru partea creditoare, învederează instanței că solicită obligarea debitorului și la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat, conform chitanței depuse la dosarul cauzei.
Instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 14.05.2013 sub nr._, creditoarea Asociația de proprietari nr. 151 a chemat în judecată pe debitorul M. F., solicitând instanței emiterea ordonanței de plată pentru suma de 2341 lei reprezentând cheltuieli de întreținere pentru perioada martie 2012 – februarie 2013 și 1680 penalități de întârziere pentru perioada iulie 2011 – noiembrie 2012.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că debitorul este membru al Asociației de proprietari nr. 151, a beneficiat de prestări servicii și nu și-a achitat cotele cheltuielilor de întreținere corespunzătoare imobilului proprietatea sa.
În dovedirea cererii, creditoarea a depus la dosarul cauzei, în copie, înscrisuri.
Debitorul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței de judecată.
La data de 28.06.2013 creditoarea a depus cerere scrisă prin care își modifică câtimea obiectului acțiunii solicitând obligarea debitorului la plata sumei de 361 lei cheltuieli intretinere pe perioada martie 2012 – februarie 2013 si 1680 lei penalități de intârziere pe perioada mai 2011- noiembrie 2012
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Debitorul este membru al Asociației de proprietari nr. 151 și în perioada martie 2012 – februarie 2013 nu a achitat contravaloarea cotelor lunare de întreținere, astfel că s-au înregistrat sume restante în cuantum de 361 lei.
Potrivit art. 45 alin. 3 și art. 46 din Legea nr. 230/2007, debitorul fiind proprietar a apartamentului menționat și locuind în acesta este obligată să achite fondul de reparații anual și cota de contribuție ce îi revine la cheltuielile asociației de proprietari.
Având în vedere dispozițiile art. 25 HG nr. 1588/2007 conform cărora cotele de întreținere trebuie achitate de proprietari în 20 de zile de la data afișării listei de plată, instanța constată că debitorul nu și-a îndeplinit această obligație.
Cu privire la penalitățile de întârziere, conform art. 49 alin. 1 din Legea nr. 230/2007 asociația poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată, penalizările nefiind mai mari de 0,2 % pe zi de întârziere, urmând a se aplica după 30 de zile de la depășirea termenului de plată, fără a putea depăși suma la care s-au aplicat.
Din procesul verbal al asociației din data de 27.08.2009 depus de creditoare la dosar rezulta că penalitățile au fost stabilite la 0,2% pe zi de întârziere, respectându-se astfel dispozițiile legale. Penalități calculate sunt in suma de 1680 lei (fila 8).
Pentru emiterea ordonanței de plată este necesara îndeplinirea cerințelor prev. de art. 1013 C.pr.civ.. Astfel, în primul rând, creditorul trebuie să aibă o creanță a cărei obligație corelativă constă în plata unei sume de bani, fiind totodată necesar ca aceasta obligație sa fie asumată prin contract constatat printr-un înscris ori determinată potrivit unui statut, regulament sau altui înscris însușit de părți prin semnătura sau în alt mod admis de lege iar în al doilea rând, creanța trebuie sa fie certă, lichidă si exigibilă, condiții care sunt îndeplinite în cauză.
Totodată, întrucât debitorul nu a depus întâmpinare în cauză, în baza art. 1018 alin. 3 C.pr.civ., instanța va considera aceasta ca o recunoaștere a pretențiilor creditoarei.
Față de aceste considerente, in baza art. 1021 C.pr.civ., instanța va admite prezenta cerere așa cum a fost precizată și va obliga debitorul să plătească creditoarei în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii suma de 361 lei reprezentând cheltuieli de întreținere pentru perioada martie 2012 – februarie 2013 și suma de 1680 lei reprezentând penalități de întârziere pentru perioada mai 2011 – noiembrie 2012.
În baza art. 453 alin. 1 din NCPC va fi obligat debitorul să plătească creditoarei suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea precizată formulată de creditoarea ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 151, cu sediul în B., .. 16, .. 4, jud. B., C._, în contradictoriu cu debitorul M. F., cu domiciliul în B., .. 16. ., jud. B., C.N.P._.
Ordonă debitorului să plătească creditoarei în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii suma de 361 lei reprezentând cheltuieli de întreținere pentru perioada martie 2012 – februarie 2013 și suma de 1680 lei reprezentând penalități de întârziere pentru perioada mai 2011 – noiembrie 2012.
Obligă debitorul să plătească creditoarei suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu apărător.
Cu drept la cerere în anulare pentru debitor în termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea în anulare se depune la Judecătoria B..
Executorie.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.08.2013.
Președinte | Grefier |
Jud. B. C. | Ș. M. |
Red. BC / Tehn. M.Ș. / 2ex /16.08.2013/.>
← Reziliere contract. Sentința nr. 1101/2013. Judecătoria BRĂILA | Pretenţii. Sentința nr. 3873/2013. Judecătoria BRĂILA → |
---|