Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 2824/2013. Judecătoria BRĂILA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2824/2013 pronunțată de Judecătoria BRĂILA la data de 03-04-2013 în dosarul nr. 15683/196/2012
Dosar nr._ Codul operatorului de date personale: 4670
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BRĂILA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 2824/2013
Ședința publică de la 03 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. B.
Grefier V. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant C. R. cu domiciliul în B., ., . și pe pârât M. G. cu domiciliul în ., având ca obiect constatare nulitate act juridic
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat P. E. pentru pârât, lipsă fiind reclamantul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că este primul termen de judecată, procedura de citare a părților a fost legal îndeplinită, cererea nu a fost timbrată, s-au primit relațiile solicitate de la Primăria comunei Tufești și de la OCPI, după care,
Instanța, din oficiu, constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, având în vedere dispozițiile Legii nr. 202/2010.
Instanța invocă din oficiu excepția netimbrării legale a cererii și acordă cuvântul asupra excepției.
Avocat P. E. solicită admiterea excepției și anularea cererii ca netimbrată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției netimbrării cererii.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ reclamantul C. R., a chemat în judecată pe pârâtul M. G., solicitând anularea:
- promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare incheiata intre defunctul C. N. si pârât având ca obiect vânzarea cumpărarea suprafetei de_ mp teren extravilan situat pe raza . ., . 81 . BNP F. M. C. sub nr. 666/14.09.2010,
- promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare incheiata intre defunctul C. N. si pârât având ca obiect vânzarea cumpărarea cotei indivize de ½ din suprafetei de_ mp teren extravilan situat pe raza . ., . 81 . BNP F. M. C. sub nr.320/28.03.2011, cu cheltuieli de judecată
Reclamantul își întemeiază prezenta acțiune pe dispozițiile art.1204-1205 C.civ. .
În dovedirea cererii sale reclamanta a depus în copie inscrisuri.
La termenul de judecată din data de 03.04.2013, instanța a invocat din
oficiu excepția netimbrării acțiunii de către reclamant, aceasta având prioritate fata de cererea formulata de reclamanta.
Din actele și lucrările aflate la dosarul cauzei instanța constată următoarele:
Având în vedere prevederile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, conform cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond, care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii și ținând cont de excepția netimbrării legale a cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu, instanța reține următoarele:
Art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/ 1997 prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar alin. 2 prevede că, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantum legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. Conform alin. 3, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Potrivit art. 32 alin. 1 din Ordinul nr. 760/ 1999, dovada achitării taxelor judiciare de timbru se depune la dosarul cauzei. Art. 39 prevede că dovada plății taxelor judiciare de timbru o constituie copia de pe chitanța de încasare în numerar, eliberată de unitățile Casei de Economii și Consemnațiuni sau de trezoreriile statului sau, după caz, copia de pe ordinul de plată vizat de unitatea la care s-a făcut plata, certificate pentru conformitate de organul prestator al serviciului.
Conform art. 3 alin. 2 din OG nr. 32/ 1995, în cazul în care cererile de chemare în judecată au ca obiect o valoare de peste 100 lei, până la 10.000 lei, se aplică timbru judiciar în valoare de 5 lei. De asemenea, art. 9 alin. 1 prevede că cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite și înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător, iar alin. 2 prevede că în cazul nerespectării dispozițiilor acestui act, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru.
În cauza de față, reclamantului i s-a pus în vedere prin citație ca, anterior termenului de judecată din 03.04.2013, să achite taxa judiciară de timbru de 1371 lei și timbru judiciar de 10 lei, sub sancțiunea anulării cererii.
Ca urmare a acestei măsuri, la termenul de judecată din data de 03.04.2013, reclamantul nu s-a prezentat.
În aceste condiții, în lipsa dovedirii achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în condițiile expres prevăzute de lege, instanța constată că cererea de chemare în judecată nu este timbrată legal, motiv pentru care, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/ 1997 și art. 9 alin. 2 din OG nr. 32/ 1995, va admite excepția netimbrării legale a cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu și va anula cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția netimbrării cererii.
Anulează cererea formulată de către reclamantul C. R. cu domiciliul în B., ., ., in contradictoriu cu pârâtul Mustata G. cu domiciliul în ., ca netimbrată.
Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 03.04.2013.
Președinte, C. B. | ||
Grefier, V. S. |
BC/V.S. 11 Aprilie 2013
← Pretenţii. Sentința nr. 3873/2013. Judecătoria BRĂILA | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3326/2013. Judecătoria... → |
---|