Pretenţii. Sentința nr. 3059/2013. Judecătoria BRĂILA

Sentința nr. 3059/2013 pronunțată de Judecătoria BRĂILA la data de 09-04-2013 în dosarul nr. 1609/196/2013

Dosar nr._ Codul operatorului de date personale: 4670

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BRĂILA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILA Nr. 3059

Ședința publică de la 09 Aprilie 2013

Instanța constituita din:

PREȘEDINTE A. A. B.

Grefier Florența B.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta I. F. și pe pârâtul S. S. B., având ca obiect,,pretenții”.

La apelul nominal făcut în ședința publică a raspuns pentru pârat av.Zamora B., lipsind reclamanta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Reprezentantul pârâtei depune la dosarul cauzei întâmpinare.

Instanța din oficiu invoca excepția de netimbrare a cererii și acorda cuvântul pârâtei pe excepția invocata.

Reprezentantul pârâtei solicita admiterea excepției și cheltuieli de judecata.

INSTANȚA

Asupra procesului civil de față,

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante la data de 31.01.2013 sub nr._ reclamantul I. F. a chemat în judecata pe pârâtul S. S. B., solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 9600 lei reprezentând împrumut.

Reclamantul nu și-a intemeiat actiunea in drept.

Parata, legal citata, nu a formulat intampinare, insa, a fost prezenta in fata instantei prin avocat.

Analizand actele si lucrarile dosarului prin prisma exceptiei de netimbrare a cererii invocata din oficiu, instanta retine ca reclamantului i s-a pus in vedere pentru termenul din 09.04.2013 sa achite taxa de timbru 687 lei și timbru judiciar de 3 lei, sub sanctiunea anularii actiunii.

Potrivit art. 20 alin. 2 din Legea 146/1997 republicata, „instanta va pune in vedere petentului sa achite suma datorata până la primul termen de judecata” iar conform art. 20 alin. 3 din aceiasi lege “neindeplinirea obligatiei de plată până la termenul stabilit se sanctionează cu anularea acțiunii sau a cererii”.

F. de considerentele expuse anterior și dispozitiile legale invocate, instanța urmeaza să admită excepția si, in baza art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificarile ulterioare, să anuleze acțiunea ca netimbrată,

Având în vedere disp,.art.274 C.pr.civ., va obliga reclamanta la cheltuieli de judecata catre pârâta, reprezentând onorariu avocat, conform chitantei depuse la dosarul cauzei în original,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite exceptia netimbrarii.

Anuleaza cererea formulata de reclamanta I. F. domiciliata în Braila ., . în contradictoriu cu pârâtul S. SANB Braila cu sediul în Braila . A, ca netimbrata.

Obliga reclamanta sa plateasca paratei 1200 lei cheltuieli de judecata.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 09.04.2013.

Președinte,

A. A. B.

Grefier,

Florența B.

AAB/FB/2ex/19.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 3059/2013. Judecătoria BRĂILA