Somaţie de plată. Sentința nr. 3522/2013. Judecătoria BRĂILA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3522/2013 pronunțată de Judecătoria BRĂILA la data de 24-04-2013 în dosarul nr. 2030/196/2013
Dosar nr._ Codul operatorului de date personale: 4670
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BRĂILA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința nr. 3522/2013
Ședința publică de la 24 Aprilie 2013
Instanța constituită din:
Președinte - V. M.
Grefier - M. B.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe creditor . și pe debitor R. C. M., având ca obiect somație de plată.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns creditorul prin avocat G. N. și debitorul prin avocat Graeven E. A..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
F. de dispozițiile art.1591 alin.4 C.proc.civ., instanța este comp. general, material si teritorial sa judece pricina prin raportare la art.2 alin.1 din OG 5/2001 coroborat cu art.1 si 5 C.proc.civ.
Instanța acordă cuvântul asupra propunerii de probe.
Creditorul depune înscrisuri și precizări pentru a dovedi că actele depuse nu au legătură cu cauza, fiind emise pe numele Întreprinderii Individuale R. C. M..
Debitorul solicită acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de înscrisurile depuse la dosar.
Instanța lasă cauza la a doua strigare pentru ca debitorul să ia cunoștință de înscrisurile depuse la dosar.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, au răspuns creditorul prin avocat G. N. și debitorul prin avocat Graeven E. A..
Instanța, deliberând asupra propunerii de probe, constată că proba cu înscrisurile depuse la dosar este pertinentă, concludente și utilă soluționării cauzei, motiv pentru care, în temeiul disp. art. 167 C.pr.civ., o încuviințează pentru părți, după care apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului.
Creditorul, prin avocat, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și obligarea debitorului la plata sumei de 6208,66 lei și a penalităților de 777,79 lei. Precizează că din întâmpinare rezultă că facturile și contractele vizează o altă relație contractuală, respectiv cu Întreprinderea Individuală R. C.. Arată că au fost livrate produse conform contractului, care au fost primite fără nici o obiecție, fiind emisă factura nr. 18 din 01.03.2012 în baza avizului de însoțire a mărfii. Menționează că debitorul a achitat conform bonului fiscal, fiind menționat pe factură „contravaloarea semințe”. Precizează că a îndeplinit obligațiile contractuale și solicită obligarea debitorului la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariu de avocat și taxă judiciară de timbru.
Debitorul, prin avocat, artă că în ultimii 3 ani au existat relații contractuale desfășurate în baza acelorași relații comerciale, creditorul vânzând semințe și pesticide, iar debitorul achitând în numerar sau în produse agricole. Menționează că unele produse erau facturate pe numele persoanei fizice, iar altele erau facturate pe numele ÎI R. C. M.. Arată că pe numele persoanei R. este încheiat și contractul de vânzare-cumpărare nr. 50, în baza acestuia fiind emise facturile și avizul de însoțire. Subliniază diferența între persoana fizică și persoana fizică autorizată. Menționează că au fost acte emise Întreprinderii Individuale, intenția fiind pentru livrarea mărfii. Precizează că plățile efectuate de persoană fizică, persoană fizică autorizată sau de întreprindere individuală, au fost efectuate în derularea acelorași relații. Arată că datoriile trebuie compensate reciproc, deci debitorul are de primit suma de bani și de regularizat modul în care au fost livrate produsele. Solicită respingerea somației, fără obligarea creditorului la plata cheltuielilor de judecată.
Creditorul arată că în contract nu se face vorbire despre Persoana fizică autorizată, pe facturi fiind precizată Persoana fizică.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea privind emiterea unei somații de plată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.02.2013 sub nr._, creditoarea . a solicitat în contradictoriu cu debitoarea R. C. M. obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 6.916,45 lei din care 6.208,66 lei reprezentând contravaloare produse livrate și 707,79 lei penalități de întârziere; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii creditoarea a arătat că între părți s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr.50/27.02.2012 având ca obiect vânzarea produselor din anexa nr.2, respectiv sămânță de porumb. Conform art.3.1 din contract termenul de livrare și de achitare a produselor era cel prevăzut în anexa nr.2 în care sunt prevăzute toate produsele, cantitățile, termenul de decontare și valoarea produselor. Astfel cum rezultă din avizul de însoțire a mărfii produsele au fost livrate la sediul debitoarei.
Conform art.4.2 din contract, factura sau avizul de expediție semnate de debitoare fac dovada deplină a recepției cantitative și calitative a produselor livrate. Arată creditoarea că pentru cantitatea livrată a fost emisă factura nr.18/01.03.2012 în valoare de 12.846 lei, factură acceptată la plată prin aplicarea semnăturii.
Factura a devenit scadentă la 10.10.2012, din valoare acesteia fiind achitată suma de 6.042,54 lei conform bonului fiscal nr._/15.11.2012, rămânând un rest de încasat de 6.208,66 lei. Învederează creditoarea că, deși și-a îndeplinit toate obligațiile, debitoarea refuză să achite contravaloarea facturii menționate.
Prin urmare, în conformitate cu clauzele contractuale, au fost calculate penalități de întârziere în cuantum de 707,79 lei, de la 10.10.2012, până la 01.02.2013. Deși s-au depus diligențe de către creditoare (notificarea din 21.01.2013), aceasta a refuzat să achite debitul.
Creanța este certă (factura fiind recunoscută de debitoare), lichidă (evaluabilă în bani) și exigibilă, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de OG nr.5/2001.
În drept au fost invocate prevederile OG nr.2/2001.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 40 de lei – art.3 lit.o1 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,5 lei – art.3 din OG nr.32/1995 privind timbrul judiciar.
În dovedirea pretențiilor creditoarea a depus în copie certificată pentru conformitate cu originalul contractul de vânzare-cumpărare nr.50/27.02.2012 și anexa nr.1 la contract (filele 5-8), carte de identitate debitoare (fila 9), dovada notificării din 17.01.2013 (fila 10), facturi client (fila 11), factura fiscală nr.18/01.03.2012 și aviz de însoțire a mărfii nr.09/28.02.2012 (fila 12), factura nr.167/30.10.2012 (fila 13), bonul fiscal nr._/15.11.2012 (fila 14) și calcul penalități (fila 15).
Debitoarea a formulat întâmpinare solicitând instanței respingerea cererii; cu cheltuieli de judecată.
În apărare debitoarea a arătat că debitul solicitat este nedatorat. Astfel, arată debitoarea, între părți au existat relații timp de 3 ani în temeiul cărora achiziționa semințe, îngrășăminte etc., în vederea desfășurării de lucrări agricole, predând ulterior creditoarei parte din recoltă în contul sumelor datorate pe care le completa cu sume în numerar. Prin contractul nr.50/27.02.2012 părțile au convenit la achiziționarea unei cantități de sămânță de porumb la prețul de 12.846,40 lei, încheindu-se factura nr.18/01.03.2012, scadentă la 10.10.2012.
La 01.09.2012 s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr.231 prin care vindea creditoarei o cantitate de 20 de tone de porumb +/-10%, la prețul de 200 euro/tonă la un curs de 4,5236 lei/1 euro, adică 904,72 lei/tonă. Predarea porumbului s-a efectuat la data de 07.09.2012, cantitatea predată fiind de 20,76 tone, valoare mărfii fiind de 18.782 lei. Creditoarea a efectuat plata mărfii la 05.11.2012, suma achitată fiind de 17.831,80 lei (mai puțin cu 951 lei) pe motiv că între timp boabele s-au uscat și cantitatea s-a diminuat.
Cu referire la plata sumei de 6.042,54 lei, recunoscută de creditoare, debitoarea arată că nu înțelege de ce nu a fost luată în considerare întreaga sumă facturată – 17.831,80 lei, eliberând bon de casă pentru doar 6.042,54.
Învederează debitoarea că în cursul anului 2012 a mai achiziționat și alte produse în valoare de 10.053,24 lei, pentru unele produse fiind refuzată plata pe motiv că au fost livrate cu întârziere (azotat de amoniu – 943 lei). Totodată, suma de 595 lei a reprezentat o reducere pe care a primit-o pentru sămânța de porumb, scăzându-se din debit conform facturii nr.167/30.10.2012.
În apărare debitoarea a depus în copie certificată pentru conformitate cu originalul contractul nr.50/27.02.2012 și anexa nr.1(filele 28-31), factura nr.18/01.03.2012 și avizul de însoțire a mărfii nr.09/28.02.2012 (fila 32), contract de vânzare-cumpărare nr.231/01.09.2012 (filele 33-36), aviz de însoțire a mărfii din 07.09.2012 și tichet de cântar nr._ (fila 37), buletin de cântărire . nr._/07.09.2012 (fila 38), anexă la factura nr.1/05.11.2012 (fila 39), factura nr.1/05.11.2012 (fila 40), bonul fiscal nr._/15.11.2012 (fila 41), factura nr.167/30.10.2012 (fila 42), factura nr.96/12.05.2012 (fila 43) și bon fiscal nr._/23.07.2012 (fila 44).
La termenul de astăzi creditoarea a depus un set de înscrisuri (certificat ONRC, certificat constatator, rezoluția nr.3044 a directorului O.R.C. – pentru Î. I. R. C.-M., cartea de identitate a debitoarei, adeverința nr.8671/02.11.2012, fișă cont Î. I. R. C.-M.).
La termenul de astăzi, apreciind că este pertinentă, concludentă și utilă cauzei, instanța, în temeiul art.167 C.proc.civ., a încuviințat pentru creditoare proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, între părți s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr.50/27.02.2012 având ca obiect vânzarea-cumpărarea produselor din profilul de activitate al creditoarei, pe baza comenzilor emise de debitoare și acceptate de creditoare, conform anexelor la contract.
Conform anexei nr.1/contract 50/27.02.2012, comanda debitoarei a vizat sămânță de porumb în valoare totală de 12.846,40 lei. Potrivit art.3.1 din contract, completat cu anexa nr.1, termenul de decontare (termenul scadent) a fost stabilit de părți la 10.10.2012.
În baza contractului a fost emisă factura nr.18/01.03.2012, factură semnată de debitoare, în valoare de 12.846,40 lei, produsele fiind livrate la data de 28.02.2012 conform avizului de însoțire a mărfii nr.09/28.02.2012. Prin factura nr.167/30.10.2012 s-a făcut un retur la factura nr.18, din suma totală facturată de 12.846,40 lei scăzându-se 595,20 le.
La data de 15.11.2012 debitoarea a achitat suma de 6.042,54 lei, eliberându-se bonul fiscal nr._/15.11.2012, rămânând un rest neachitat de 6.916,45 lei.
Potrivit art.6.5, în cazul în care debitorul nu a achitat contravaloarea produselor achiziționate la termenul și în condițiile stabilite, se aplică penalități de 0,2% din valoarea sumei datorate pentru fiecare zi calendaristică de întârziere.
În drept, potrivit art.1 alin.1 din OG nr. 5/2001, procedura somației de plată se desfășoară în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris însușit de părți prin semnătură și care atestă drepturi și obligații privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestații.
Din art.1 alin.1 rezultă condițiile de admisibilitate ale procedurii speciale a somației de plată, procedură ce este pusă la dispoziția creditorilor care au o creanța certă, lichidă si exigibilă constatată printr-un înscris semnat de părți sau însușit in alt mod de părti, înscris care însă nu este titlu executoriu potrivit legii. Prin instituirea acestei proceduri speciale legiuitorul a pus la îndemâna creditorilor titulari ai unor asemenea creanțe mijlocul prin care să obțină un titlu executoriu fără a se analiza fondul raporturilor juridice pe calea procedurii de drept comun, într-o manieră simplă și rapidă.
În ceea ce privește condiția privind existența unui înscris între părți care atestă drepturi și obligații, înscris însușit de părți prin semnătură, instanța o apreciază ca fiind îndeplinită, având în vedere contractul de vânzare-cumpărare depus de creditoare și semnat de debitoare. De altfel, debitoarea nu contestă existența contractului, învederând că între părți s-au desfășurat constant relații contractuale.
Totodată, facturile depuse la dosar (factura nr.18/01.03.2012 și nr.167/30.10.2012) poartă semnătura debitoarei la rubrica „semnătura de primire”. Prin urmare facturile au fost acceptate expres prin semnare în acord cu prevederile art.46 C.. art.230 lit.c din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil, condiția prevăzută de OG nr.5/2001 fiind îndeplinită.
Referitor la cealaltă condiție de admisibilitate – creanță certă, lichidă și exigibilă, instanța o consideră îndeplinită.
Astfel, art.379 alin.1 C.proc.civ dispune în sensul că nicio urmărire asupra bunurilor mobile și imobile nu poate avea loc decât pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă; creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul. Debitoarea învederează prin întâmpinare faptul că nici creditoarea nu și-a îndeplinit obligațiile derivând din alte contracte sau și le-a îndeplinit în mod necorespunzător și că, pe de altă parte, a primit o reducere pentru sămânța de porumb.
Instanța constată însă că respectivele relații comerciale s-au desfășurat între Î.I. R. C.-M. (entitate diferită de persoana fizică R. C.-M., debitoare în prezenta cauză) și creditoare. Prin urmare, susținerile debitoarei sunt vădit neîntemeiate. Contractul de vânzare-cumpărare nr.50 a fost încheiat de persoana fizică debitoare în prezenta cauză, factura fiind emisă de creditoare pe numele persoanei fizice (pe factură se precizează CNP-ul debitoarei, nu elemente de identificare specifice Î. I.). Cu privire la suma stornată, cu titlu de reducere, instanța apreciază că aceasta a fost avută în vedere de creditoare.
Cu privire la caracterul lichid în sensul art.379 alin.4 C.proc.civ al creanței creditoarei, instanța apreciază că suma de bani reprezentând debit principal este lichidă, fiind determinată prin însuși actul de creanță, respectiv facturile acceptate de debitoare emise în baza contractului încheiat între părți. Din suma totală debitoarea a achitat 6.042,54 lei, rămânând un rest de achitat de 6.208,66 de lei, după cum rezultă și din fișa contului.
În ceea ce privește exigibilitatea, se poate observa că, potrivit contractului, creanța a devenit exigibilă la 10.10.2012, dată înscrisă și pe factură și anterioară introducerii cererii de chemare în judecată, creanța fiind caracterizată și din acest punct de vedere.
Referitor la penalitățile de întârziere, potrivit art.1535 alin.1 C.civ. 2009 (aplicabil față de prevederile art.102 din Legea nr.71/2011), în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.
Astfel cum rezultă din contract, părțile au convenit că pentru neplata la termen a sumelor o penalitate în cuantum de 0,1%/zi de întârziere. Văzând calculul efectuat de creditoare (fila 15) instanța consideră că acesta este corect, ținând cont de data de referință – 01.02.2013 și de plățile efectuate de debitoare, penalitățile fiind calculate ținând seama de restul rămas de achitat. Prin urmare, suma de 707,79 lei reprezentând penalități de întârziere este certă, lichidă și exigibilă, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de OG nr.5/2001.
Față de aceste considerente, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art.1 alin.1 din OG nr.5/2001, văzând dispozițiile art.6 alin.2 din OG nr. 5/2001, instanța va admite cererea și va soma debitoarea să plătească creditoarei, în termen de 30 de zile de la comunicare, suma de 6.208,66 lei reprezentând preț contravaloare marfă livrată și suma de 707,79 lei reprezentând penalități de întârziere.
Referitor la cheltuielile de judecată, în lipsa altor documente justificative depuse de creditoare instanța va avea în vedere numai cuantumul taxei judiciare de timbru – 39 lei și timbrul judiciar – 0,3 lei, efectiv datorate, precum și onorariu de avocat în valoare de 500 lei (chitanța . nr.51/31.01.2013), și, în temeiul art.274 alin.1 C.proc.civ., având în vedere că debitoarea a căzut în pretenții, o va obliga pe aceasta la plata sumei de 539,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de ., cu sediul în B., ., jud. B., în contradictoriu cu debitoarea R. C. M., domiciliată în ., nr.410, jud. B..
Somează debitoarea să plătească creditoarei, în termen de 30 de zile de la comunicare, suma de 6.208,66 lei reprezentând preț contravaloare marfă livrată și suma de 707,79 lei reprezentând penalități de întârziere.
Obligă debitoarea la plata către creditoare a sumei de 539,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de cerere în anulare pentru debitoare în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24.04.2013.
Președinte Jud. V. M. | Grefier M. B. |
VM/MB/2+2ex/13 Mai 2013/com2ex/
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1155/2013.... | Somaţie de plată. Sentința nr. 1304/2013. Judecătoria BRĂILA → |
|---|
