Pretenţii. Sentința nr. 4704/2013. Judecătoria BRĂILA

Sentința nr. 4704/2013 pronunțată de Judecătoria BRĂILA la data de 18-06-2013 în dosarul nr. 2904/196/2013

Dosar nr._ Codul operatorului de date personale: 4670

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BRĂILA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILA Nr. 4704

Ședința publică de la 18 Iunie 2013

Instanța constituita din:

PREȘEDINTE A. A. B.

Grefier Florența B.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . și pe pârâta ., având ca obiect ,,pretenții”.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părtile.

Având în vedere lipsa părților, instanța lasă cauza la a doua strigare, conform art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești.

La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instantei ca prezenta cauza este la prim termen de judecata, actiunea este scutita de plata taxei judiciare de timbru, reclamata a depus la dosarul cauzei precizari, după care:

Instanța, având în vedere că, nu sunt motive de amânare, reclamanta a solicitat judecata în lipsa, în baza art. 167 C.pr.civ. încuviințează pentru reclamanta proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei,apreciind ca sunt utile, pertinente și concludente pentru soluționarea cauzei, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 18.02.2013 sub nr._, reclamanta S.C. S. P. SA a solicitat obligarea paratei . la plata sumei de 2520,20 lei reprezentand contravaloare partiala a facturii nr. 1226/30.06.2010 si la plata dobanzii legale de la data scadentei pana la data platii efective.

In motivarea cererii reclamanta a invederat in esență, faptul că a livrat paratei marfa in valoare de 3120,20 lei, conform facturii nr. 1226 /30.06.2010, aceasta achitand partial contravaloarea, ramanand un rest de 2520,20 lei.

Cererea a fost intemeiată în drept pe dispozitiile art. 82, art. 102 si art. 7201 C.pr.civ, art. 1488, art. 1489, art. 1490, art. 1494, art. 1495, art. 1498, art. 1516, art. 1522, art. 1528 C.civ., art. 2 din OG nr. 13/2011.

In sustinerea cererii reclamanta a depus la dosar un set de inscrisuri: notificare, fise partener, factura fiscală nr. 1226/30.06.2010, chitante de plată (f. 13– 20).

Legal citata, parata nu a depus intampinare.

In cauza instanta a incuviintat si administrat pentru reclamanta proba cu inscrisuri.

Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:

Intre reclamanta in calitate de vânzător și pârâtă in calitate de cumpărător, au existat relatii comerciale, reclamanta vanzand paratei marfă, potrivit facturii fiscale nr. 1226/30.06.2010, in valoare de 3120,20 lei. S-a stabilit scadenta la 90 de zile.

Conform chitantelor nr. 63/14.09.2010 si nr. 19/8.10.2010 (f. 19, 20) paarata a achitat doar suma de 600 lei, ramanand un rest de plata in cuantum de 2520,20 lei.

Referitor la temeiul de drept, urmeaza a fi facute urmatoarele precizari.

In primul rand, contractul dintre parti a fost incheiat la data de 30.06.2010, astfel incat, potrivit art. 3 din Legea nr. 71/2011 si regulilor generale referitoare la aplicarea in timp a legii civile, in cauza de fata nu sunt aplicabile dispozitiile Codului civil intrat in vigoare la data de 1.10.2011, ci dispozitiile Codului Civil de la 1864, in vigoare la data incheierii si derularii contractului. D. fiind ca reclamanta a inteles sa invoce drept cauza a cererii contractul incheiat, temeiurile de drept aplicabile vor fi stabilite de instanta potrivit art. 129 C.pr.civ.

Instanta retine ca in materie contractuala neexecutarea se prezumă, revenind partii reclamante doar sarcina de a dovedi existenta obligatiei decurgand din conventie, respectiv a obligatiei paratei de plata a pretului marfurilor achizitionate, proba facuta in cauza de reclamanta.

Pe cale de consecinta fata de probele administrate in cauza instanta apreciaza ca cererea reclamantei este intemeiata si, in baza art. 969 -.971 C.civ. si art. 46 din C.. parata la plata sumei de 2520 lei rest contravaloare f.f. 1226/30.06.2010 si dobanda legala aferenta debitului principal de 2520 lei, conform art. 3 alin. 1 din OG nr. 9/2000 modif. (in forma in vigoare la 30.06.2010), pentru perioada cuprinsa intre data de 30.09.2010 si data achitarii acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulata de reclamanta . cu sediul în P. . jud.Iasi în contradictoriu cu pârâta . cu sediul în Braila, ..57.

Obligă pârâta să plătească reclamantei 2520 lei rest contravaloare f.f. 1226/30.06.2010 si dobanda legala aferenta debitului principal de 2520 lei, conform art. 3 alin. 1 din OG nr. 9/2000 modif. (in forma in vigoare la 30.06.2010), pentru perioada cuprinsa intre data de 30.09.2010 si data achitarii acestuia.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18.06.2013.

Președinte,

A. A. B.

Grefier,

Florența B.

AAB/FB/2ex/01.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 4704/2013. Judecătoria BRĂILA