Contestaţie la executare. Sentința nr. 16/2013. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 16/2013 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 16-07-2013 în dosarul nr. 8393/197/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

DOSAR CIVIL NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR_

Ședința publică din 16.07.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. M. - judecător

GREFIER: C. N.

Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe contestatorul E. N. în contradictoriu cu intimații I. C. și I. V., având ca obiect contestație în anulare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită, la dosar fiind restituite dovezile de citare.

S-a expus referatul cauzei de grefierul de ședință, după care

În temeiul art 159¹ alin 4 CPrCiv raportat la art 319 alin 1 CPrCiv instanța stabilește că Judecătoria B. este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta contestație în anulare.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța rămâne în pronunțare asupra admisibilității contestației în anulare, raportat la motivele invocate de contestator.

În urma deliberării, instanța a pronunțat sentința de mai jos:

JUDECĂTORIA

Constata ca, prin contestatia in anulare formulata si inregistrata pe rolul acestei instante la data de 26.03.2013, sub nr._, contestatorul E. N. in contradictoriu cu intimatii I. C. si I. V. a solicitat ca prin sentinta ce se va pronunta sa se dispuna anularea sentintei civile nr. 8403 pronuntata la data de 17.09.2008 de Judecatoria Brasov in dosarul civil nr._ si reluarea judecarii cauzei, cu obligarea intimatilor la plata cheltuielilor de judecata.

In expunerea in fapt a motivelor, contestatorul a invederat ca prin sentinta civila nr. 8403 pronuntata la data de 17.09.2008 de Judecatoria Brasov in dosarul civil nr._ a fost obligat sa lase in deplina proprietate si posesie o suprafata de teren de 127 mp, situata in Predeal, Soseaua N. nr. 8, jud. Brasov si sa ridice constructiile edificate pe acest teren.

A aratat contestatorul ca toate citatiile emise in dosarul civil nr._ au fost expediate in C., ..C5, ., jud. D., adresa la care nu mai locuieste din anul 2002, an in care a vandut apartamentul si s-a mutat la adresa actuala, respectiv in C., ., ., etaj 3, .. Intamplator a aflat despre existenta sentintei civile nr. 8403/17.09.2008 a Judecatoriei Brasov si despre dosarul executional nr. 473/ 2010 aflat pe rolul B.E.J. “ Koppandi Ollyver “.

Contestatorul a invederat ca in cauza sunt incidente dispozitiile art. 503 alin. 1 din Codul de procedura civila, deoarece nu a avut cunostinta despre dosarul nr._ al Judecatoriei Brasov, fiind citat la o adresa la care nu mai locuia din anul 2002. Astfel, neavand cunostinta despre existenta dosarului, nu a avut posibilitatea de a se apara si de a administra probe prin care sa arate netemeinicia pretentiilor formulate de reclamantii I. C. si I. V..

A mentionat contestatorul ca anterior formularii actiunii care a constituit obiectul dosarului civil nr._ al Judecatoriei Brasov a avut o discutie cu reclamantii I. in urma careia au convenit sa mute gardul existent intre terenul proprietatea sa si terenul proprietatea reclamantilor si sa le cedeze o suprafata de 125 mp. Dupa discutie, a mutat gardul si le-a lasat o suprafata de 125 mp, apreciind pretentiile acestora ca neintemeiate, deoarece nu ocupa suprafata de teren revendicata de reclamantii I..

In drept, contestatia in anulare a fost intemeiata pe disp. art. 503 alin. 1 din C.pr.civila .

Contestatia in anulare a fost legal timbrata.

Prin intampinarea formulata intimatii au solicitat respingerea contestatiei in anulare in principal ca inadmisibila si in subsidiar ca neintemeiata, fara cheltuieli de judecata.

Intimatii au aratat ca prin sentinta civila nr. 8403 pronuntata de Judecatoria Brasov la data de 17.09.2008 instanta a admis actiunea formulata, precizata si modificata de acestia si a obligat paratul E. N. sa le lase in deplina proprietate si posesie suprafata de 127 mp pe care acesta a ocupat-o abuziv. Sentinta civila a fost pusa in executare silita iar paratul a platit cheltuielile de judecata.

Au invederat intimatii ca potrivit art. 27 din NCPC “ hotararile raman supuse cailor de atac, motivelor si termenelor prevazute de legea sub care au inceput “ astfel ca prezenta contestatie in anulare ar fi trebuit intemeiata pe dispozitiile art. 317 din vechiul Cod de procedura civila.

Intimatii au mentionat ca prezenta contestatie in anulare este inadmisibila intrucat motivul invocat de contestatorul “ nelegarea citare a sa “ putea fi valorificat prin declararea recursului.

Pe fond, intimatii au invederat ca, contestatia in anulare este neintemeiata intrucat in cele 15 termene de judecata, atat instanta, prin verificarea evidentelor persoanele, cat si reclamantii, prin verificarea actelor legale emise pe numele paratului, a stabilit domiciliul acestuia . Pentru o corecta citare si pentru ca procesul sa poata continua instanta a dispus citarea prin publicitate a paratului, astfel incat primul motiv invocat de contestator referitor la “ nelegararea citare a sa “ este neintemeiat.

Au aratat intimatii ca un alt motiv invocat de contestator il constituie faptul ca sentinta este nelegala pentru ca deja paratul le cedase 125 mp si astfel instanta nu mai putea sa-l oblige sa restituie alti 127 mp. Din evidentele de carte funciara se poate lesne constata ca paratul are intabulat terenul sub nr. cadastral 1658 pe cand terenul acestora este intabulat sub nr. cadastral 1657 . Suprafata de 127 mp care a facut obiectul dosarului nr. 2076/ 197/2006 face parte din nr. cadastral 1657.

Dupa comunicarea intampinarii, contestatorul a aratat ca temeiul de drept pe care isi intemeiaza contestatia in anulare este de cel prevazut de art. 317 din C.pr. civila .

Pentru solutionarea prezentei contestatii in anulare instanta a dispus atasarea dosarului civil nr._ al Judecatoriei Brasov.

Analizand admisibilitatea contestatiei în anulare in raporat de motivele invocate de contestator instanta retine urmatoarele:

Prin sentinta civila nr. 8403/ 17.09.2008 pronuntata de Judecatoria Brasov in dosarul civil nr._ , indreptata prin incheierile pronuntate la data de 29.10.2008 si 21.09.2009, s-a admis actiunea civila formulata si precizata de reclamantii I. C. si I. V. in contradictoriu cu paratul E. N. si in consecinta s-a dispus obligarea paratului sa lase reclamantilor in deplina proprietate si posesie suprafata de 127 mp, situata in Predeal, Soseaua N. nr. 8, jud. Brasov, cu nr. cad. 1657/3, identificata prin raportul de expertiza tehnica nr._/2008 intocmit de expertul topograf Perlik R. ( anexa 8 ) care face parte integranta din sentinta si sa ridice pe cheltuiala proprie constructiile edificate pe acest teren fara acordul reclamantilor. Sentinta a ramas irevocabila prin nerecurare .

Impotriva sentintei civile nr. 8403 pronuntata la data de 17.09.2008 de Judecatoria Brasov in dosarul civil nr._ contestatorul E. N. a promovat prezenta contestatie in anulare intemeiata pe disp. art. 317 din C.pr.civila .

Fiind o cale extraordinara de atac, contestatia in anulare poate fi exercitata numai pentru motivele limitativ prevazute de lege, respectiv art. 317 pct. 1 si 2 si art. 318 din C.pr.civila.

Contestatia in anulare intemeiata pe dispozitiile art. 317 alin. 1 pct. 1 C.pr.civila, reprezinta o cale extraordinara de atac, de retractare, care trebuie sa indeplineasca doua conditii de admisibilitate: sa priveasca o hotarare judecatoreasca irevocabila, iar viciile de procedura mentionate la punctul 1, sa nu fi putut fi invocate pe calea recursului, adica sa nu fi putut forma obiectul unui motiv de casare.

Raportat la acesta ultima cerinta, contestatia in anulare nu este admisibila daca partea poate, sau a putut sa formuleze critici prin exercitarea recursului si nu a facut-o, aceasta insemnand in conturarea caracterului subsidiar al acestei cai de atac subsidiare, ca partea nu are un drept de optiune intre recurs, care reprezinta o cale de atac de reformare si contestatia in anulare cale de atac de retractare.

In speta, atat timp cat contestatorul nu a uzat de calea de atac a recursului ( putea sa solicite repunerea in termenul de formulare a recursului ), in raport de motivele invocat de contestator ( puteau fi valorificate pe calea recursului – art. 304 pct. 5 si 9 din C.pr.civila ), sentinta civila nr. 8403 pronuntata la data de 17.09.2008 de Judecatoria Brasov nu este susceptibila de a fi atacata cu contestatie in anulare

Pentru considerentele de fapt si de drept retinute instanta va respinge contestatia in anulare formulata de contestatorul E. N. in contradictoriu cu intimatii I. C. si I. V. impotriva sentintei civile nr. 8403 ponuntata la data de 17.09. 2008 de Judecatoria Brasov in dosarul civil nr._ ca inadmisibila.

Va lua act ca intimatii nu solicita cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul E. N., domiciliat în mun. C., ., ., ., cu domiciliul ales la Cabinet avocat „ B. B. „ situat în mun. B., .. 64, ., . cu intimații I. C. și I. V., ambii domiciliați în loc. Moreni, ., jud. Dâmbovița împotriva sentinței civile nr. 8403 pronunțată la data de 17.09.2008 de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ ca inadmisibilă.

Ia act că intimații nu solicită cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 16.07.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

A. M. C. N.

Red/ Dact. A.M. – 10.09.2013 – 5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 16/2013. Judecătoria BRAŞOV