Contestaţie la executare. Sentința nr. 28/2013. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 28/2013 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 28-06-2013 în dosarul nr. 1875/197/2011

ROMANIA

JUDECATORIA BRASOV

DOSAR CIVIL NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

SEDINTA PUBLICA DIN DATA 28.06.2013

P.: B. M. M.- judecator

GREFIER: A. I. V.

Pentru astazi fiind amanata pronuntarea cauzei civila de fata, care s-a dezbatut in fond in sedinta publica din data de 21.06.2013, cand cei prezenti au pus concluzii pe fond conform incheierii de sedinta din acea zi, care face parte integranta din prezenta sentinta, iar instanta din lipsa de timp pentru deliberare a amanat pronuntarea pentru data de 28.06.2013.

La apelul nominal facut in sedinta publica, la pronuntare se constata lipsa partilor.

Procedura de citare este legal indeplinita.

Instanta, in urma deliberarii a pronuntat sentinta de mai jos.

JUDECĂTORIA

Constată că prin cererea de chemare în judecată înregistrată la această instanță sub nr. dosar_ reclamantul G. V. I. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pîrîtele A. Națională a Vămilor – Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale B. și A. Națională a Vămilor – Biroul Vamal T., să se dispună anularea procesului verbal nr.116/08.02.2010 privind calculul sumelor prevăzute în titlul executoriu AC nr.60/29.11.1998 emis de Biroul Vamal T. precum și a tuturor actelor de executare și suspendarea executării pînă la soluționarea contestației.

Cauza a fost inițial înregistrată la Tribunalul Brașiv sub nr._/62/2010 iar prin Sentința civilă nr.1731/CA/24.11.2010 cererea a fost calificată ca fiind contestație la executare și s-a declinat competența de soluționare către Judecătoria B. .

Potrivit adresei nr.7653/295J/26.10.2011 emisă de Ministerul Finanțelor Publice ANAF – Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale A. această din urmă direcție este succesoarea în drepturi a fostului Birou Vamal T..

La termenul de judecată din data de 03.02.2012 instanța a pus în vedere contestatorilor să indice actele de executare atacate sub sancțiunea suspendării cauzei în temeiul art.155 indice 1 C.pr.civ.

În ședința publică din data de 02.03.2013 contestatorul nu s-a prezentat și nici nu a depus la dosar precizarea solicitată. Prin Încheierea de la acel termen instanța a dispus suspendarea cauzei în temeiul art.155 indice 1 C.pr.civ.

Având în vedere că prezenta cauză a rămas în nelucrare, din culpa părților timp de peste 1 an, instanța, în baza dispozițiilor art.248, 252 C.pr.civ. urmează să constate perimarea cererii de chemare în judecată, conform dispozitivului de mai jos.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Constată perimată contestația la executare formulată de contestatorul G. V. I. domiciliat în F. . B, jud.B. în contradictoriu cu intimatele A. Națională a Vămilor – Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale B. cu sediul în B. ., jud.B. și A. Națională a Vămilor – Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale A. – cu sediul în A., Zona Industrială Vest, nr.6, OP 2, CP 142, jud.A..

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică astăzi 28.06.2013.

PREȘEDINTEGREFIER

M. B. MARIAANA I. V.

Red.dact.BMM 28.06.2013- 2ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 28/2013. Judecătoria BRAŞOV