Ordin de protecţie. Sentința nr. 10/2013. Judecătoria BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 10/2013 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 10-12-2013 în dosarul nr. 28443/197/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 10.12.2013
PREȘEDINTE: A. R. V. Judecător
GREFIER: G. M. B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față care s-a dezbătut pe fond în ședința camerei de consiliu din data de 09.12.2013, când părțile au pus concluzii pe fond conform celor consemnate în încheierea de ședință din ziua respectivă, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 10.12.2013.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Instanța, în urma deliberării, a pronunțat sentința de mai jos.
JUDECĂTORIA
Constată că, prin cererea privind emiterea ordinului de protecție înregistrată la data de 29.10.2013 sub numărul_, reclamanta V. M. a chemat în judecată pe pârâtul V. N., solicitând instanței să dispună emiterea unui ordin de protecție în favoarea reclamantei și a minorilor V. A. și V. M., prin care să se dispună evacuarea temporară a pârâtului din locuință, obligarea pârâtului să păstreze o distanță minimă determinată față de victimă, copii victimei și alte rude ale acesteia, obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de reședință, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate (f.3-6).
În motivarea cererii formulate reclamanta V. M. a arătat că pârâtul este fostul soț și tatăl copiilor și este foarte violent verbal și fizic, fiind imposibilă conviețuirea.
Reclamanta arată că a fost nevoită să plece din locuință împreună cu copii din cauza violențelor verbale și fizice și mediului nefavorabil în care locuia cu minorii. Menționează că, întreține singură minorii, pârâtul neplătind pensie alimentară și nu poate să plătească chirie în altă parte dorind ca pârâtul să fie evacuat pentru ca reclamanta să poată locui cu minorii în locuință.
În cuprinsul formularului prevăzut de Legea nr. 217/2003 reclamanta a arătat că actele de violență au constat în lovire cu picioarele, pumnii, palme și obiecte din casă, că deține certificate medico-legale și a formulat sesizări la poliție (f.5).
În probațiune a depus certificat medico-legal din 30.04.2013, certificat medico-legal din 04.07.2013, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2322 din 08 decembrie 2005, Sentința civ. nr._ din 07.07.2013 pronunțată în Dos. Civ. nr._/197/2011 al Judecătoriei B., certificate de naștere ale minorilor V. A. și V. M..
Pârâtul V. N., prin apărător ales, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de emitere a ordinului de protecție ca neîntemeiată.
Arată că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de Legea nr. 217/2013 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, că nu a exercitat niciun fel de acte de violență asupra reclamantei sau copiilor. Mai susține că relația de căsătorie s-a destrămat datorită comportamentului reclamantei.
Arată că a încercat să salveze căsnicia și i-a solicitat fostei soții să consulte un psiholog, iar concluzia psihologului a fost că reclamanta ar trebui să urmeze consiliere psihologică și psihiatrică. Arată că reclamanta, în urma discuțiilor contradictorii devine violentă iar comportamentul agresiv al acesteia se manifestă și față de copii, aceștia fiind loviți de mama lor.
Susține că reclamanta a plecat singură din locuință sub pretextul că pleacă la mare cu copii pentru câteva zile însă nu s-a mai întors și nu îi permite să aibă o relație normală cu copii, de care este foarte atașat.
La termenul de judecată din 21.11.2013 reclamanta a depus un răspuns la întâmpinare, prin care arată că, pe lângă cele arătate în cererea inițială, motivează încă o dată cererea (f.30).
Arată că atât înainte cât și după desfacerea căsătoriei pârâtul a fost agresiv fizic și verbal, copii fiind de față de fiecare dată. Arată că a sesizat Secția 3 Poliție și a formulat plângere penală pentru lovire însă a suspendat această procedură la parchet crezând în promisiunile pârâtului. Cu toate acestea pârâtul intra în camera unde reclamanta și copii dormeau, o agresa și amenința.
Arată că, deși locuința este deținută în procent de 6/10 de părinții săi, a fost nevoită să plece din locuință până o să se vândă apartamentul. Cere evacuarea pârâtului din apartament pentru că, din luna august 2013 de când a plecat împreună cu copii, pârâtul a adus apartamentul într-o stare deplorabilă, fapt ce face imposibil de vândut apartamentul și îi scade mult din valoare. Arată că, înainte de a veni un potențial cumpărător trebuie să ajungă înaintea acestuia și să facă curat iar în aceste ocazii pârâtul îi vorbește foarte urât, o lovește și amenință. Susține că deși pârâtul trebuie să achite pensie de întreținere în baza hotărârii judecătorești, nu a plătit pensia de întreținere datorată.
Solicită evacuarea pârâtului din locuință, pârâtul urmând să primească partea de 4/10 din valoarea de vânzare a apartamentului în momentul vânzării, menționând că a este scos la vânzare acest apartament.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorii C. C., C. G. propuși de reclamantă și martorii propuși de pârât P. C. și P. C..
S-a depus adresa nr._ a Secției de Poliție nr. 3 B. privind înregistrarea unei plângeri a reclamantei împotriva pârâtului la data de 06.02.2012.
S-a depus la data de 09.12.2013 declarația autentificată sub nr. 3936/06.12.2013 a numitei P. G..
Instanța reține că, deși reclamantei i s-a adus la cunoștință că are dreptul de a cere i se acorde asistență sau reprezentare prin avocat, conform art. 27 alin. 3 din legea nr. 217/2003, aceasta nu a dorit să exercite acest drept.
La termenul de judecată din 29.11.2013 părțile au solicitat acordarea unui termen de 3 săptămâni pentru soluționarea pe cale amiabilă a acestei cauze, cerere care a fost admisă în sensul că termenul acordat a fost de o săptămână, față de dispozițiile art. 27 alin. 7 din Legea nr. 217/2003 care prevăd că judecata ordinului de protecție se face de urgență și cu precădere,.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamanta V. M. a fost căsătorită cu pârâtul V. N., căsătoria fiind desfăcută prin Sentința civilă nr._/07.07.2013 a Judecătoriei B., rămasă definitivă prin neapelare (f.13). Prin aceeași sentință s-a stabilit locuința minorilor V. A. și V. M. la mamă.
Reclamanta a plecat din locuința familiei în luna august 2013 împreună cu cei doi copii, așa cum rezultă din răspunsul la întâmpinare, declarația martorei C. C. și a martorului C. G., datorită discuțiilor dintre cei doi foști soți. Reclamanta a locuit o perioadă la Cărpiniș, la părinții săi, apoi a închiriat o locuință în B.. La dosarul cauzei nu s-a depus un contract de închiriere.
Locuința din care se solicită evacuarea pârâtului este coproprietatea părinților reclamantei cu cota de 6/10 și a pârâtului cu cotă de 4/10 conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2322/08.12.2005 de BNP S. V. (f.10,11).
Reclamanta a depus la dosarul cauzei două certificate medico-legale eliberate de Serviciul Județean de Medicină Legală B., unul din 30 aprilie 2013, unul din 04.07.2013 (f.8,9) din care rezultă că a prezentat leziuni traumatice ce s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure și a necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale, respectiv 6-7 zile de îngrijiri medicale.
Din adresa nr._ din 06.12.2013 a Secției 3 de Poliție B. rezultă că reclamanta a formulat la data de 06.02.2012 o plângere penală împotriva pârâtului pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, faptă prev. de art. 180 Cod penal, dosarul fiind înaintat la P. de pe lângă Judecătoria B. la data de 07.03.2012. Conform precizărilor reclamantei consemnate în încheierea de ședință din 09.12.2013 acesta a retras plângerea formulată pentru că nu a dorit ca tatăl copiilor să fie sancționat penal.
Reclamanta afirmă că, la data de 16 octombrie 2013, în timp ce era în locuință pentru că urma să se prezinte un potențial cumpărător a fost agresată fizic și verbal de pârât, acesta luându-i și telefonul mobil.
Reclamanta arată de asemenea că, la data de 19 noiembrie 2013, dorind să prezinte locuința unui potențial cumpărător a fost agresată de pârât.
Cererea de emitere a ordinului de protecție a fost înregistrată la data de 29 octombrie 2013.
Instanța reține că aspectele relatate de martorii propuși de reclamantă, care sunt părinții acesteia, privesc împrejurări din ultimii doi ani, din timpul căsătoriei părților, atât în ceea ce privește . fizică și psihică a reclamantei de către pârât cât și în cea ce privește pe copilul părților. Martorii C. C. și C. G. declară despre fapte petrecute în primăvara acestui an, când pârâtul a vrut să o lovească pe reclamantă cu sticlă de apă, fiind însă lovit minorul, precum și despre mai multe incidente petrecute în cursul anului 2013 înainte de divorț, când reclamanta le solicita ajutorul ca urmare a certurilor și atitudinii agresive a pârâtului.
Aceste aspecte privind violența la care a fost supusă reclamanta au fost avute în vedere la pronunțarea desfacerii căsătoriei din culpa pârâtului, hotărârea pronunțată la 04.07.2013 nefiind apelată.
Deși din certificatul medico-legal emis la data de 04.07.2013 rezultă că reclamanta, la data de 02.07.2013, a suferit leziuni traumatice ce au necesitat 6-7 zile de îngrijiri medicale, în cuprinsul certificatului menționându-se faptul că aceasta a declarat că a fost bătută de fostul soț, această declarație nu a fost susținută de nicio altă probă, cu toate că leziunile descrise fac dovada că reclamanta a fost agresată.
Aspectele declarate de martorii C. G. și C. C. referitoare la amenințări și agresiuni asupra reclamantei după ce aceasta a plecat de la domiciliu, în luna august, au în vedere situațiile în care reclamanta se prezenta la locuință cu potențiali cumpărători, iar aceste aspecte sunt cunoscute de la reclamantă și, de asemenea, nu se coroborează cu nicio altă probă.
Deși reclamanta afirmă că pârâtul a agresat-o, i-a interzis să părăsească locuința și i-a luat fără drept telefonul mobil în cursul lunii octombrie 2013, nu a făcut dovada că a sesizat secția de poliție cu privire la aceste aspecte, singura plângere împotriva pârâtului fiind depusă la 06.02.2012.
Din declarația martorului P. C. rezultă că au existat discuții aprinse între părți încă din anul 2011, că l-au văzut pe pârât cu urme de violență la un ochi, acest aspect fiind relatat și de martorul P. C., martorii arătând că știu de la pârât că reclamanta a aruncat cu un obiect spre pârât.
Martorii declară că nu îl cunosc pe pârât ca fiind o fire violentă, nici fizic și nici verbal, martorul P. C. arătând că pârâtul avea grijă de copii, nu a fost violent cu aceștia. De asemenea martorul arată că reclamanta vine la locuință împreună cu copii atunci când are un potențial cumpărător.
În ceea ce privește declarația numitei P. G., depusă de pârât la termenul de judecată din 09.12.2013, deși dată în fața notarului, aceasta va fi înlăturată, nefiind o probă administrată cu respectarea principiului contradictorialității, conform art. 14 Cod procedură civilă.
Susținerile pârâtului în sensul că destrămarea relațiilor de familie se datorează reclamantei nu pot fi avute în vedere în această cauză, culpa la desfacerea căsătoriei fiind stabilită prin hotărârea de divorț, hotărâre împotriva căreia pârâtul nu a declarat apel.
Instanța reține că reclamanta, deși arată că solicită evacuarea pârâtului pentru ca aceasta să locuiască cu minorii până ce locuința se va vinde, în cuprinsul formularului de cerere întocmit conform Legii nr. 217/2003 nu a solicitat reintegrarea în locuință, sau plata de către pârât a contravalorii chiriei, ci solicită doar evacuarea pârâtului, iar ulterior arată că pârâtul degradează locuința astfel că prețul acesteia urmează a fi diminuat, motiv pentru care se impune evacuarea pârâtului din locuință (f.30).
Instanța reține că reclamanta are acces în locuință. Așa cum susține reclamanta și arată martora C. C., reclamanta merge în locuință pentru a face curat înainte de a se prezenta un potențial cumpărător.
Potrivit dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie: persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre măsurile prevăzute la art. 23 alin. 1, lit. a-h din același act normativ, printre care și evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate.
Art. 3 alin. 1 din Legea nr. 217/2003 prevede că există violență în familie atunci când un membru de familie exercită împotriva altui membru al aceleiași familii, orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv dacă amenință cu asemenea acte, constrânge, sau privează în mod arbitrar de libertate.
Conform art. 4 din Legea nr. 217/2003, violența în familie poate îmbrăca una dintre următoarele forme: a) violența verbală - adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, amenințări, cuvinte și expresii degradante sau umilitoare; c) violența fizică - vătămarea corporală ori a sănătății prin lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de păr, înțepare, tăiere, ardere, strangulare, mușcare, în orice formă și de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otrăvire, intoxicare, precum și alte acțiuni cu efect similar.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta susține că pârâtul exercită violențe fizice și verbale asupra ei și a minorilor, pârâtul fiind fostul său soț, persoană care se încadrează potrivit definiției date de art. 5 lit. b din lege, la categoria membrilor de familie.
În consecință, din interpretarea dispozițiilor Legii nr. 25/2012 rezultă că, actele de violență la care se referă acest act normativ și pentru sancționarea cărora pot fi dispuse măsurile prevăzute de art. 23 din Legea nr. 217/2003, sunt acte de violență, exercitate la momentul actual de către un membru al familiei.
Or, probele administrate de către reclamantă, care avea sarcina probei conform art. 249 Cod procedură civilă, nu fac dovada actelor de violență la care se referă aceasta, acte care să pună în pericol viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea persoanei respective și a minorilor, ci ceea ce s-a dovedit a fost starea de conflict dintre cei doi foști soți și violența verbală reciprocă, precum și existența violenței fizice anterior rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii de divorț și nu în prezent.
De asemenea, reclamanta nu a dovedit că se impune obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime față de reclamantă și minori și reședința acestora, neprecizată, motivele reclamantei vizând exercitarea de violențe doar în locuința din care se solicită evacuarea nu și în afara acesteia.
Instanța reține că, deși reclamanta arată că pârâtul nu achită pensie de întreținere și nu contribuie în nici un fel la creșterea copiilor, aceste susțineri nu justifică emiterea unui ordin de protecție a reclamantei și copiilor, reclamanta având posibilitatea de a solicita executarea silită a dispozițiilor hotărârii prin care s-a stabilit pensia de întreținere.
De asemenea, susținerile pârâtului în sensul că reclamanta nu îi permite să aibă legături personale cu copii, depășesc acest cadru procesual, pârâtul putând cere stabilirea unui program privind legăturile personale cu minorii.
Ceea ce a rezultat evident din probele administrate este faptul existenței unei stări conflictuale între cele două părți, care este reciprocă, stare întreținută de faptul că sunt foști soți, divorțați, locuința fiind coproprietatea pârâtului și a părinților reclamantei care doresc vânzarea imobilului, aceștia având o cotă majoritară de proprietate de 6/10.
Instanța constată că deși reclamanta afirmă că dorește să locuiască împreună cu minorii în locuință până ce aceasta se vinde, de fapt urmărește o evacuare indirectă a pârâtului, pentru ca acesta să nu mai folosească apartamentul și să îl degradeze, așa cum afirmă, pentru a putea fi vândut, urmând ca pârâtul să primească contravaloarea cotei sale de proprietate.
Chiar reclamanta afirmă în răspunsul la întâmpinare faptul că apartamentul este pus în vânzare, astfel că susținerile reclamantei sunt contradictorii, însă intenția sa și a părinților săi de a vinde locuința este evidentă, fiind cunoscută și de vecini, respectiv martorul P. C. care a afirmat că reclamanta vine la locuință cu potențiali cumpărători.
Sub acest aspect doar coproprietarii pot rezolva această problemă pe cale legală, fie prin partajarea imobilului, fie prin vânzarea prin bună învoială. De asemenea, coproprietarii pot cere despăgubiri pentru deteriorarea apartamentului sau lipsa de folosință, reclamanta nefiind coproprietară a acestei locuințe. Instanța reține că atât reclamanta cât și pârâtul trebuie să aibă în vedere interesul minorilor privind stabilitatea unei locuințe, locuința acestora fiind deja schimbată de două ori din luna august 2013, iar mutarea într-o locuință scoasă la vânzare este o măsură provizorie.
În consecință, având în vedere considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, instanța va respinge cererea privind emiterea ordinului de protecție formulată de reclamanta V. M. în contradictoriu cu pârâtul V. N., ca neîntemeiată.
Față de faptul că la termenul din data de 14.11.2013 apărătorului desemnat din oficiu i-a încetat delegația ca urmare a prezentării avocatului ales al pârâtului, în temeiul dispozițiilor art. II din Legea nr. 25/2012, instanța stabilește că onorariul cuvenit acestuia este de 25% din onorariul de 200 lei stabilit conform art. 82 din Legea 51/1995, urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
În consecință, văzând că asistența juridică a persoanei împotriva căreia se solicită ordinul de protecție este obligatorie, iar nu dispusă în temeiul O.U.G. nr. 51/2008, instanța reține că sumele de bani reprezentând onorariu avocat pentru acordarea asistenței juridice obligatorii urmează regimul juridic stabilit de dispozițiile Codului de procedură penală, astfel că în temeiul 192 alin. 1 pct. 1 lit. a) C. proc.pen. și față de respingerea cererii reclamantei privind emiterea ordinului de protecție, reclamanta fiind cea din a cărei culpă procesuală au fost ocazionate aceste cheltuieli judiciare, instanța o va obliga pe reclamantă la plata către stat a sumei de 50 lei reprezentând valoarea onorariului avocatului din oficiu, care a studiat dosarul și a fost prezent la primul termen de judecată.
Instanța va lua act că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea privind emiterea ordinului de protecție formulată de reclamanta V. M., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în ., . A, jud. B., CNP_, în contradictoriu cu pârâtul V. N. domiciliat în B., ..111, ., ., ca neîntemeiată.
În baza art. 82 din Legea nr. 51/1995 stabilește valoarea de 50 lei a onorariului cuvenit avocatului care a acordat asistență juridică pârâtului conform art. 27 alin. 4 din Legea nr. 217/2003, onorariu ce se va achita din conturile Ministerului Justiției.
Obligă reclamanta V. M. la plata către stat a sumei de 50 lei reprezentând valoarea onorariului avocatului care a acordat asistență juridică pârâtului.
Ia act că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 3 zile de la pronunțare.
Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.12.2013.
P., GREFIER,
A. R. V. G.-M. B.
ARV/11.12.2013
Ex.4
| ← Pretentii. Sentința nr. 6044/2013. Judecătoria BRAŞOV | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 08/2013. Judecătoria BRAŞOV → |
|---|
