Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 3473/2013. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 3473/2013 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 27-02-2013 în dosarul nr. 9828/197/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

DOSAR CIVIL NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3473

Ședința publică din data de 27.02.2013

PREȘEDINTE C. G. Judecător

GREFIER L. S.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile de față, care s-a dezbătut în fond in ședința publică din 20.02.2013 când instanța a rămas în pronunțare conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de azi, 27.02.2013.

La apelul nominal făcut in ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța, în urma deliberării a pronunțat hotărârea de mai jos.

JUDECĂTORIA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.04.2012, sub numărul de mai sus, petenta . a solicitat anularea încheierii de reexaminare nr._/27.02.2012, emisă în cadrul dosarului cu nr._/27.02.2012 a Biroului de cadastru și Publicitate Imobiliară B. și pe cale de consecință, admiterea cererii de reexaminare a încheierii nr. 8100/01.02.0212 prin care s-a admis înscrierea în cartea funciară_ Tărlungeni a sechestrului instituit de Primăria Tărlungeni pentru suma de 18.337 lei și 356 lei majorări

În motivarea plângerii, s-a arătat că față de petentă s-a pornit procedura generală de insolvență prin sentința civilă nr. 142/CC/SIND/15.11.2010, moment din care sunt suspendate de drept toate acțiunile judiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra petentei sau bunurilor sale, în temeiul art. 36 din Legea 85/2006. În consecință față de petentă nu pot fi luate măsuri de executare silită sau măsuri asiguratorii, fapt ce justifică cererea petentei de ridicare a notării din CF a înscrierii sechestrului asigurător operată la data de 01.02.2012, deci după deschiderea procedurii judiciare a insolvenței în privința petentei.

În drept, s-au invocat prevederile art.50 alin.2¹ și 22 din L. 7/1996 și art. 36 din Legea 85/2006.

Cererea a fost legal timbrată, fiind achitată taxa judiciară de 8 lei și timbre judiciare de 0,3 lei.

În cauză instanța a administrat proba cu înscrisuri, fiind depus în copie dosarul de carte funciară nr._/2012.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța constată că la data de 23.02.2012, petenta . a depus o cerere de reexaminare a încheierii nr. 8100/01.02.0212 prin care s-a admis înscrierea în cartea funciară_ Tărlungeni a sechestrului instituit de Primăria Tărlungeni pentru suma de 18.337 lei și 356 lei majorări.

Încheierea de admitere a înscrierii în CF a sechestrului asigurător instituit de . la bază procesul verbal de sechestru nr 479/18.01.2012 întocmit de executorii fiscali ai Primăriei Tărlungeni și cererea de înscriere a acestuia, depusă de Primăria Tărlungeni.

Această măsură asiguratorie a fost luată în cursul derulării procedurii judiciare de insolvență deschisă prin sentința civilă nr. 142/CC/SIND/15.11.2010 a Tribunalului B., însă instanța remarcă că petenta nu a dovedit faptul că procesul verbal de sechestru ar fi fost desființat sau s-ar fi constatat nulitatea acestuia .

Or, în cadrul procedurii de verificare a legalității încheierii de carte funciară, atât OCPI cât și instanța de judecată, ulterior, sunt limitate a verifica temeinicia și legalitatea soluționării unei cereri adresate OCPI, în legătură cu publicitatea imobiliară, din prisma îndeplinirii condițiilor de fond și formă cerute de lege pentru operațiunea solicitată, fără a avea însă competența de a analiza valabilitatea înscrisurilor în baza cărora se solicită efectuarea acelor operațiuni, altfel decât sub aspect formal. OCPI nu are atribuții jurisdicționale, pentru a avea autoritatea de a efectua o astfel de analiză a actelor juridice ce fac obiectul circuitului civil, obligația verificării valabilității acestor acte, pentru a li se da eficiență din punct de vedere al efectuării operațiunilor de publicitate imobiliară limitându-se la aspecte ce privesc forma materială pe care o îmbracă actul juridic, conformitatea sa cu rigorile legale care reglementează conținutul respectivului act și modul în care acest conținut este prezentat realității, fără însă a face aprecieri și mai ales a dispune cu privire la efectele actului juridic din prisma conformității fondului actului cu dispozițiile care îi reglementează materia juridică, această sferă de atribuții revenind autorității judecătorești și nu autorității administrative, din sfera căreia face parte OCPI:

În concret OCPI fiind investit cu cererea de înscriere în CF a sechestrului asigurător înființat de Primăria Tărlungeni cu privire la imobilul petentei, poate analiza doar forma pe care o îmbracă sub aspect probator acest act de sechestru, și aspectele legate de autenticitatea actului prezentat ca temei al înscrierii, identitatea dintre datele cuprinse în procesul verbal de sechestru și cele legate de imobilul ce face obiectul publicității imobiliare, persoana față de care s-a luat măsura sechestrului și proprietarul imobilului. Verificarea condițiilor de fond ce privesc valabilitatea sechestrului și temeinicia acestei măsuri nu poate fi analizată de OCPI, această autoritate administrativă având doar atribuții ce țin de executarea legii.

În consecință OCPI a procedat corect pronunțând o încheiere de admitere a cererii de înscriere în CF a sechestrului asigurator înființat de Primăria Tărlungeni asupra imobilului înscris în CF_ Tărlungeni, în baza procesului verbal nr. 479/18.01.2012 întocmit de Primăria Tărlungeni, care din punct de vedere formal îndeplinește condițiile de valabilitate cerute de OG 92/2003, în baza căreia a fost întocmit.

Chiar dacă petenta a făcut dovada că se află în procedură de insolvență judiciară, iar potrivit art. 36 din Legea 85/2006 sunt suspendate de drept toate acțiunile judiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra petentei sau bunurilor sale, actul juridic – sechestru asigurător menționat, a dobândit existență obiectivă, și produce toate efectele juridice pe care legea i le recunoaște, printre care și acela de a constitui temei pentru publicitate imobiliară, câtă vreme nu va fi înlăturat din circuitul civil printr-una din formele acceptate de lege, iar cenzura acestui act nu o realizează OCPI .

Ca atare, încheierea 8100/01.02.2012 face o interpretare corectă a situației juridice pe care o analizează și conține dispoziții conforme cu legea, fiind deci temeinică.

În consecință cererea de reexaminare a acestei încheieri, formulată de petentă, este neîntemeiată, fiind soluționată just prin respingere de către registratorul șef, prin încheierea nr._/27.02.2012, și neîntemeiată este și plângerea formulată de petentă împotriva acestei încheieri, plângere care reiterează motivele care au stat la baza cererii de revizuire, și care au fost prezentate în preambul.

Instanța, in cadrul acestei proceduri nu poate analiza valabilitatea sechestrului asigurător înființat asupra bunurilor petentei, și nici nu a fost investită cu o astfel de cerere, fiind limitată la analiza condițiilor în care a fost pronunțată încheierea nr. 8100/01.02.2012 de către OCPI B. – BCPI B. și temeinicia acestei încheieri în contextul respectivelor condiții, iar această analiză impune concluzia că operațiunile de publicitate efectuate de OCPI la cererea Primăriei Tărlungeni sunt corecte.

Pentru aceste motive, judecătoria constată că încheierea contestată de către petentă a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale enunțate anterior și va dispune respingerea plângerii acesteia ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea formulată de petenta . cu sediul ales la cab av. E. V. din B., .. 19, ., jud. B., împotriva încheierii de reexaminare nr._/27.02.2012 a BCPI B..

Cu apel în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 27.02.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

C. G. L. S.

RED.06.03.13

TH.RED.18.03.13

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 3473/2013. Judecătoria BRAŞOV