Rectificare carte funciară. Sentința nr. 19/2013. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 19/2013 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 19-09-2013 în dosarul nr. 13979/197/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică de la: 19.09.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. D. T.

GREFIER: C. BURGUȘ

Pe rol este soluționarea cererii de chemare în judecată având ca obiect „rectificare CF”, formulată de reclamanții R. E. A. și R. S., ambii cu domiciliul în . Nou, ., județul B. în contradictoriu cu pârâții U. A. TERITORIALĂ HĂLCHIU prin PRIMAR, cu sediul în comuna Hălchiu, ., județul B., S. V., cu domiciliul în . Nou, ., județul B. și L. E., cu domiciliul în . Nou, ., județul B..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 12.09.2013, acestea fiind consemnate în încheierea de ședință de la data respectivă, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 19.09.2013, când a hotărât următoarele.

INSTANȚA

Deliberând asupra cererii deduse judecății constată :

Prin acțiunea civilă înregistrata la data de 15.06.2012, pe rolul Judecătoriei B. sub numărul_, reclamanții R. E. A. și R. S. a chemat în judecată pe pârâții U. A. TERITORIALĂ HĂLCHIU prin PRIMAR, S. V. și L. E., solicitând:

1).să se dispună modificarea mențiunilor cuprinse în foaia de avere a CF nr._ Satu Nou (provenită din conversia de pe hârtie a CF vechi 256A+1 Satu Nou), cu privire la suprafața parcelei înscrise sub nr. top 533 în sensul că: ..top.533 are suprafața reală de 615 mp, iar nu de 551 mp cum figurează actualmente în evidențele de carte funciară, fără cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanții arată că sunt proprietari tabulari asupra terenului situat în localitatea Satu Nou, înscris în CF nr._ Hălchiu Nr. Cf vechi 256A+1 Satu Nou (provenită din conversia pe hârtie a CF 256A+1 Satu Nou), nr. top.533, suprafața înscrisă fiind de 550,8 mp. În urma măsurătorilor efectuate în teren s-a constatat că suprafața reală a terenului este mai mare decât cea înscrisă în evidențele de publicitate imobiliară, deși limitele de hotar ale acestuia nu au fost modificate. Se arată că pârâții sunt proprietari tabulari a suprafețelor de teren învecinate după cum urmează:

În drept au fost invocate disp.art. 20,33,34 și 35 din Legea 7/1996, art. 24 din Decretul-Lege 115/1938 și art. 1073 C.civ.

Pârâții nu au formulat întâmpinare în condițiile art. 115 C.pr.civ.

Acțiunea a fost lega timbrată, cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 56,06 lei și timbru judiciar de 1,5 lei.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, extrase carte funciară pentru informare, schițe cadastrale și plan de încadrare în zonă.

Totodată, reclamantul a prezentat Documentație tehnică pentru lucrări tehnice în domeniul topografiei și cadastru întocmită de . expert ing. Z. C. I. (autorizat ANCPI), lucrarea în discuție fiind avizată de OCPI B. - Biroul de C. și Publicitate Imobiliară B. prin Procesul – verbal de recepție nr.1179 întocmit la data de 05.07.2013, potrivit Ordinului nr.1882/C-_/2011 al Ministrului Justiției.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Potrivit înscrisului de fila 13 instanța reține că reclamanții sunt proprietari tabulari al imobilului situat în . Nou, ., înscris în CF nr._ Hălchiu Nr. Cf vechi 256A+1 Satu Nou (provenită din conversia pe hârtie a CF 256A+1 Satu Nou), nr. top.533, suprafața înscrisă fiind de 550,8 mp .

Potrivit concluziilor raportului de expertiza tehnică extrajudiciară, specialitatea topografie (Documentație tehnică pentru lucrări tehnice în domeniul topografiei și cadastru ) întocmită de . d-nul expert ing. Z. C. I. (autorizat ANCPI), lucrare avizată, potrivit Ordinului nr.1882/C-_/2011 al Ministrului Justiției, de OCPI B. - Biroul de C. și Publicitate Imobiliară B. prin Procesul – verbal de recepție nr. 1179 întocmit la data de 05.07.2013 (f. 96-113), instanța reține că imobilul limitele imobilului mai sus descris și identificat sunt bine delimitate având următoarele vecinătăți: N: . gard de bolțari și construcție; V: imobilul cu nr. top 504/1-505/1, delimitat prin gard de cărămidă și construcție avânnd ca proprietar pe L. P. și E., S: imobilul cu nr. top 534, delimitat prin construcții gard de cărămidă și gard de lemn având ca proprietar pe Santa V., E: . gard metalic cu fundație din beton.

Urmare a măsurătorilor efectuate, expertul a concis că suprafața reală a terenului în discuție este de 615 mp, propunând rectificarea suprafeței imobilului cu nr.top. 533 de la 551 mp suprafața înscrisă la 615 mp., suprafața în discuție fiind determinată și delimitată pe configurația împrejmuirilor și a punctelor de delimitare existente la fața locului.

Acțiunea în rectificare de carte funciară este acțiunea prin care orice persoană interesată poate solicita, în cazurile prevăzute de lege, radierea sau îndreptarea înscrierilor de carte funciară, în scopul restabilirii concordanței dintre starea tabulară și situația juridică reală a imobilului înscris în cartea funciară.

În ceea ce privește rectificarea notării greșite din cartea funciară, art. 39 din Decretul - Lege nr. 115/1938 prevede că se poate cere în cazurile prevăzute de art. 34, precum și ori de câte ori, din altă cauză, notarea nu este sau a încetat a fi corectă, pentru toate situațiile în care există o neconcordanță între situația de carte funciară și situația reală.

Potrivit art. 35 din Decretul - Lege nr. 115/1938, rectificarea se va putea săvârși numai în temeiul unei hotărâri judecătorești desăvârșite.

Instanța mai retine ca toți parații s-au declarat de acord cu pretențiile reclamantului, astfel că, având în vedere și textele de lege anterior menționate, cererea de rectificare a suprafeței reale va fi admisa.

Pentru aceste motive instanța va admite acțiunea și va dispune potrivit celor de mai jos, luând act si de faptul ca reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de chemare în judecată, având obiect „rectificare CF”, formulată de reclamanții R. E. A. și R. S., domiciliați în . Nou ., jud. B., în contradictoriu cu pârâții U. A. Teritorială (U.A.T) HĂLCHIU prin PRIMAR cu sediul în comuna Hălchiu ., jud. B., S. V. domiciliată în . Nou ., jud. B. și L. E. domiciliată în . Nou ., jud. B. și pe cale de consecință:

Dispune rectificarea mențiunilor Cărții funciară nr._, Hălchiu, Satu Nou la A+1( nr. Cf vechi 256Q+1 Satu Nou), în sensul înscrierii suprafeței reale de teren a imobilului sub nr. topografic 533 (nr. cadastral cad: C1), care este de 615 mp rezultată în urma măsurătorilor, iar nu de 551 mp cum este înscris în evidențele de publicitate imobiliară și menționat în prezent la foaia A de avere, potrivit concluziilor Documentației cadastrale întocmite de ..

Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 19.09.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

C. D. T. C. BURGUȘ

Red. CDT/09.10.2013

- 2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rectificare carte funciară. Sentința nr. 19/2013. Judecătoria BRAŞOV