Pretenţii. Sentința nr. 16/2013. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 16/2013 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 16-12-2013 în dosarul nr. 10675/197/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Dosar civil nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 16.12.2013

PREȘEDINTE: L. A. - judecător

GREFIER: L. T.

Pentru azi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față, care s-a dezbătut în fond ședința publică din data de 09.12.2013, când văzând solicitarea reclamantei de judecare a cauzei în lipsă, conform celor consemnate în încheierea de ședință din respectiva zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul art.396 pct.(1) NCPC. a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 16.12.2013.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.

Procedura fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța față de actele și lucrările de la dosar a pronunțat prezenta sentință civilă.

JUDECĂTORIA

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ reclamanta Asociația de proprietari de apartamente Vulturului 3,5,7 a chemat în judecată pârâta D. I. solicitând obligarea acesteia la plata sumei 401 lei cu titlu de pretenții .

În data de 3 12 2013 reclamanta a depus la dosarul cauzei o cerere prin care învederează instanței faptul că renunță la judecată, întrucât pârâta a achitat pretențiile.

Față de dispozițiile art 406 c pr civilă instanța va lua act de renunțarea la judecata acțiunii având ca obiect pretenții formulată de reclamanta Asociația de proprietari de apartamente Vulturului 3,5,7 împotriva pârâtei D. I. .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de renunțarea la judecata acțiunii având ca obiect pretenții formulată de reclamanta Asociația de proprietari de apartamente Vulturului 3,5,7, cu sediul în B., ..76, jud. B. împotriva pârâtei D. I., cu sediul în B., ., ..

Cu recurs în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi: 16 12 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

L. A. L. T.

Red./Dact. judecător L.A.

20.12.2013 – 4ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 16/2013. Judecătoria BRAŞOV