Reziliere contract. Sentința nr. 18/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 18/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 18-09-2014 în dosarul nr. 1514/197/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică de la: 18.09.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. A. C.

GREFIER: C. BURGUȘ

Pe rol este soluționarea cererii de chemare în judecată având ca obiect „reziliere contract”, formulată de reclamanta . B., cu sediul în B., ., nr. 29, județul B. în contradictoriu cu pârâții G. T. S., P. I. R. P. REPREZENTANT LEGAL G. T. S. ȘI G. S., toți cu domiciliul în B., .. 16-2, județul B..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 04.09.2014, acestea fiind consemnate în încheierea de ședință de la data respectivă, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 18.09.2014, când a hotărât următoarele.

INSTANȚA,

P. acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.01.2014 sub nr. de mai sus, reclamanta . a solicitat, în contradictoriu cu pârâții G. T. S., G. S., P. I. R. – prin reprezentant legal G. S. -, să constate rezilierea contractului de închiriere nr. 5399/03.08.2010, să dispună evacuarea acestora din spațiul situat în B., . G. nr. 16, jud. B. și să dispună obligarea la plata sumei de 1.500,12 lei lunar cu titlu de chirie pe perioada 03._ și 202,52 lei cu titlu de penalități de întârziere, precum și a sumei de 166,68 lei lunar cu titlu de chirie începând cu data de 01.01.2014 și până la evacuarea efectivă, cu cheltuieli de judecată.

Acțiunea a fost legal timbrată cu tacă judiciară de timbru în valoare de 170,85 lei.

La termenul din data de 24.07.2014, reclamanta a depus la dosarul cauzei un înscris sub semnătură privată prin care a declarat că renunță la judecata acțiunii întrucât pârâții și-au îndeplinit obligația de plată față de aceasta. P. aceeași notă de ședință reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul din data de 04.09.2014 reclamanta a depus la dosarul cauzei dovada achitării de către pârâți și a cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru achitată.

Potrivit art. 406 alin. 1 Cod procedură civilă, reclamanta poate să renunțe oricând la judecarea cererii formulate, acțiunea civilă fiind guvernată de principiul disponibilității.

Având în vedere manifestarea de voință a reclamantei în sensul de a nu insista în soluționarea prezentei cereri, în temeiul principiului disponibilității, urmează a lua act de renunțarea la judecata prezentei cereri.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art. 406 alin. 4 Cod procedură civilă, ia act de renunțarea la judecata acțiunii formulate de reclamanta ., cu sediul în B., . nr. 29, jud. B., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J_ și având cod unic de înregistrare_ în contradictoriu cu pârâții G. T. S., G. S. și P. I. R. – prin reprezentant legal G. S.-, cu domiciliul în B., . G. nr. 16-2, jud. B..

Cu drept de recurs, care se va depune la Judecătoria B., în termen de 30 de zile de la comunicare

Pronunțată în ședința publică azi, 18.09.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

C. A. C. C. BURGUȘ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reziliere contract. Sentința nr. 18/2014. Judecătoria BRAŞOV