Anulare act. Sentința nr. 25/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 25/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 25-09-2014 în dosarul nr. 10474/197/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică de la: 25.09.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. D. T.

GREFIER: C. BURGUȘ

Pe rol este soluționarea cererii de chemare în judecată având ca obiect „anulare act”, formulată de reclamantul P. M., cu domiciliul în B., ., județul B. în contradictoriu cu pârâții P. C. I., S. J. M..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 18.09.2014, acestea fiind consemnate în încheierea de ședință de la data respectivă, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 25.09.2014, când a hotărât următoarele.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei deduse judecății constată și reține:

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B., la data de 07.05.2012, sub dosar nr._, reclamantul P. M., a solicitat inițial ca, în contradictoriu cu pârâții P. C. I., Primăria M. B. și . să pronunțe o hotărâre prin care să se dispună anularea/constatarea nulității absolute a actului „ Raport de expertiză tehnică contabilă nr._/28.05.2007 întocmit de ing. ec. L. D.”.

Datorită caracterului inform, imprecis și lacunar al acțiunii introductive de instanță, sub aspectul condițiilor de fond și formă, la solicitarea reclamantului, prin încheierea de ședință din data de 12.11.2013, instanța a admis cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de reclamant, sub forma asistării și reprezentării acestuia de către un avocat, Baroul B., potrivit solicitării instanței și în acord cu prevederile art. 63 alin.2 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat desemnându-l pe d-nul avocat G. A. A. pentru a-l asista și reprezenta pe reclamant în acest proces.

Deși i s-a admis această cerere, pe parcursul procedurilor judiciare reclamantul a depus numeroase note de ședință, cuprinzând implicit referiri cu privire la părțile în contradictoriu cu care înțelege să se judece, obiectul și caza juridică, instanța reținând că potrivit precizărilor depuse pentru termenul de judecată din data de 05.12.2013 (f.142,170 dosar) reclamantul a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții S. Johnna M. și P. C. I. solicită a fi pronunțată o acțiune prin care să se constate nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr. 22/09.02.2007 emis de BNP Csorik E. în dosarul notarial nr. 32 /2007 și pe cale de consecință a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat de BNP Csorik E. sub nr. 120/09.02.2007.

În expunerea situație de fapt reclamantul arată că prin Certificatul de moștenitor a cărui nulitate absolută se cere a fi constatată, s-a stabilit calitatea pârâtei S. Johnna M. ca unică moștenitoare acceptantă a defunctei Galter J., masa succesorală compunându-se din cota indiviză de ½ parte din apartamentul situat în B., ., ., pârâta succesoare fiind reprezentată prin mandatar Leonhardt Waldemar-H., reținându-se ca mandatul i-a fost dat conform procurii autentificate sub nr. 490/01.12.2006 de notarul R. Ahl din Darmstadt, Germania, care are apostila conform Convenției de la Haga și tradusă de traducător autorizat A. Sylvester.

În aceeași zi, prin același mandatar în baza aceleiași procuri, la același birou notarial pârâții au încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 120/09.02.2007, prin care pârâta S. Johnna M. înstrăina cota de ½ parte astfel dobândită, cealaltă cotă de ½ parte aparținând Statului Român - dobândită în baza Decretului 223/1974.

În privința valabilității acestei procuri, reclamantul arată că a adresat Camerei Notarilor Publici din Frankfurt a cerere, autoritatea în discuție răspunzându-i acestuia că notarul R. din Darmstadt nu poate fi identificat, că în anul 2006 nu a existat un notar cu numele de R. în Darmstadt și nici nu există în prezent un notar cu aceste date de identificare, iar din cercetările întreprinse, reclamantul a constatat că respectiva împuternicire nu avea apostila Convenției de la Haga.

Reclamantul mai învederează împrejurarea că în anul 2007 a încheiat cu numitul T. O., moștenitor al numitei T. A., un contract de vânyare cumpărarea asupra întregului bun imobil, apartament nr. 2 situat în B. .. Se arată că autoarea vânzătorului dobândise bunul în discuție prin cumpărare de la Statul Român, prin RA R. B., conform contractului de vânzare-cumpărare nr._/30.06.1997, în temeiul Legii 112/1995.

Se arată că după dobândirea acestui imobil, pârâtul P. C. I. a introdus o acțiune de partaj în contradictoriu cu celălalt coproprietar, în cadrul acelui dosar întocmindu-se un raport de expertiză tehnică contabilă nr._/28.05.2007, pe care reclamantul o contestă solicitând a se constatat anularea acestui act, bunul în discuție fiind atribuit pârâtului, care ulterior a introdus o acțiune prin care a solicitat a se constatat nulitatea contractului de vânzare încheiat de reclamant cu numitul T. I..

Se arată ca actele a cărei nulitate se solicită a fi constatate sunt nule absolut, atât ca urmare a lipsei de obiect cât și ca urmare a nulității procurii, aceasta fiind emisă de o autoritate necompetentă

În drept, au fost invocate prevederile art. 1246 C.civ, art. 1247 C.civ. art. 1250 C.civ.,art. 1301 C.civ., art. 2013 alin.2 C.civ., art. 112 și urm. C.pr.civ.

Sub aspect valoric, obiectul acțiunii a fost prețuit de reclamant la suma de 1.000 lei.

Reclamantul a formulat implicit cerere de ajutor public judiciar privind acordarea de facilități la plata taxei judiciare judiciare de timbru, prin încheierea de ședință din data de 04.04.2014 instanța dispunând eșalonarea plății sumei de 83 lei, cuantumului taxei judiciare de timbru aferentă cererii de chemare în judecată, în patru rate lunare, fiecare în cuantum fix de 20,75 lei, plătibile până la data de 29 ale fiecărei luni în curs, începând cu luna aprilie 2014.

Pârâții nu au formulat întâmpinări în condițiile art. 115 C.pr.civ.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Din oficiu instanța a invocat excepția lipsei de interes a reclamantului în promovarea și susținerea prezentei cereri de chemare în judecată, excepție, unită cu fondul cauzei, în condițiile art. 137 alin.2 NCPC.

În baza probatoriului administrat instanța reține:

P. sentința civilă nr. 2786/14.03.2011, pronunțată în dosar nr._/197/2009, definitivă și irevocabilă, instanța a constatat că pârâtul P. C. I. alături de B. O. G. au calitatea de proprietari ai imobilului apartament situat în B., ., înscris în CF nr._ B. cu nr. topo 2015-2016/1/2/3. P. aceeași hotărâre s-a desființat contractul de vânzare-cumpărare nr._/30.06.1997 încheiat între T. A. și . cu privire la imobilul situat în B. . înscris în CF_ B. cu nr. topo 2015-2016/1/2/3; s-a constatat nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr. 154/2004 prin care se constatase calitatea de moștenitor al numitului T. O., constatându-se implicit nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2216/12.05.2005 la BNP T. V., încheiat între T. O. și P. M..

Hotărârea în discuție este opozabilă și produce efecte între reclamant și pârâtul P. C. I..

Instanța reține că înscrisul de la fila 162, tradus și semnat de reclamant pentru conformitate cu originalul nu poartă nici un însemn oficial al Camerei Notarilor Frankfurt.

Asupra excepției lipsei de interes

În privința solicitării reclamantului de a se constata nulitatea absolută a Raport de expertiză tehnică contabilă nr._/28.05.2007 întocmit de ing. ec. L. D.”: actul în discuție poate fi calificat ca fiind un act procedural, săvârșit în cadrul unui proces în care reclamantul a fost parte, iar nulitatea lui trebuia solicitată fie în cadrul dosarului nr._/197/2009, fie prin exercitarea căilor de atac prevăzute împotriva hotărârii ce s-a pronunțat în acel dosar. Interesul reclamantului nemaifiind actual, atâta timp cât hotărârea în discuție se bucură de autoritate de lucru judecat; cererea reclamantului de a se constatat anularea unui act procedural, făcută pe cale separată, prin declanșarea unui proces distinct decât acela în care actul procedural a fost întocmit și valorificat ca mijloc probator, nefiind admisibilă.

În privința interesului reclamantului de a se constata nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr. 22/09.02.2007 emis de BNP Csorik E. în dosarul notarial nr. 32 /2007 și pe cale de consecință a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat de BNP Csorik E. sub nr. 120/09.02.2007: instanța față de dispozitivul sentinței mai sus amintite, reține împrejurarea că numitul T. O. (vânzător în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2216/12.05.2005) a decedat la data de 26.06.2012 moștenitorii acestuia fiind Baldovenescu S. și Baldovenescu S. (fila 188 dosar).

Interesul, condiție de exercițiu a acțiunii civile, definit ca fiind însăși măsură a acesteia, reprezintă folosul practic urmărit de titularul dreptului la acțiune, el trebuind a fi proteguit de lege, personal, direct și actual.

Reclamantul nu are nici un fel de vocație succesorală față de defuncta Galter J.. Chiar dacă ad absurdum s-ar constata nevalabilitatea procurii la care face referire reclamantul asta nu înseamnă că pârâta S. Johnna M. nu ar avea calitatea de succesoare în drepturi a defunctei Galter J., dobândind implicit dreptul de proprietate asupra cotei de ½ parte din bunul imobil în discuție, având posibilitatea de a ratifica implicit înstrăinarea acestei cote, făcute prin mandatarul său, pârâtului P. C. I..

Un alt aspect pe care instanța îl are în vedere în soluționarea excepției, este acela că prin Sentința civilă nr._ din 06.12.2007a Judecătoriei B. (irevocabilă prin neapelare) imobilul situat în B., . apartament 2 a fost atribuit pârâtului paraschiv C. I. în cota de 6/10 și lui Czelnai Klaus în cotă de 4/10.

Având în vedere efectele sentinței civilă nr. 2786/14.03.2011, rezultă că justul titlu de proprietate al numitei T. A. a fost desființat cu efect retroactiv, bunul în discuție nemaiputând face parte din patrimoniul acesteia și cu atât mai puțin a numitului T. O. sau a moștenitorilor acestuia. Dacă s-ar ajunge la restabilirea situației anterioare în privința acestui bun, potrivit voinței reclamantului, calitatea de coproprietari ar avea-o defuncta Galter J. (cota de ½ parte) și Statul Român (cota de ½ parte). Reclamantul nu ar putea solicita nici unuia dintre acești coproprietari ai vinde cota parte și/sau imobilul în discuție, interesul acestuia nefiind nici direct și nici personal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei de interes a reclamantului P. M. în formularea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost precizată, excepție invocată din oficiu și în consecință:

Respinge ca lipsită de interes cererea de chemare în judecată, formulată și precizată de reclamantul P. M., CNP_, domiciliat în Stuttgart, Kaindlstr nr. 24- Germania, cod._, cu reședința în România în municipiul B., ., județul B. în contradictoriu cu pârâții S. J. M., domiciliată în Darmsstadt, ._ Germania și P. C. I., domiciliat în municipiul B., .. 50, județul B..

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 25.09.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

C. D. T. C. BURGUȘ

Red. 07.04.2015

5 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Sentința nr. 25/2014. Judecătoria BRAŞOV