Contestaţie la executare. Sentința nr. 3123/2014. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 3123/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 13-03-2014 în dosarul nr. 30143/197/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3123
Ședința publică de la: 13.03.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. D. T.
GREFIER: C. BURGUȘ
Pe rol este soluționarea cererii de chemare în judecată având ca obiect „contestație la executare”, formulată de contestatoarea R. C. G., cu domiciliul în B., .. 6, județul B. în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA R. A FINANȚELOR PUBLICE (fosta Direcția Generală a Finanțelor Publice B.) - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. (fostă Administrația Finanțelor Publice B.) cu sediul în B., .. 7, județul B..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru contestatoare, avocat R. A., lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Se constată depusă la dosar o cerere de repunere pe rol a judecății prezentei cauze formulată de reclamanta-contestatoare R. C. G., anexată acesteia fiind în copie certificată conform cu originalul sentința civilă nr. 3924/CA din data de 02.07.2013.
Având în vedere cererea de repunere a cauzei pe rol precum și înscrisurile anexate acesteia, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 244 alin 2 C. repune cauza pe rol.
Instanța pune în discuție excepția lipsei calității procesual pasive a intimatei DIRECȚIA R. A FINANȚELOR PUBLICE (fosta Direcția Generală a Finanțelor Publice B.), invocată prin întâmpinare.
Apărătorul ales al contestatoarei solicită respingerea excepției.
Instanța: având în vedere natura actului contestat, emitentul acestuia și relația de subordonare dintre intimate, va respinge excepția, apreciind că intimata DIRECȚIA R. A FINANȚELOR PUBLICE (fosta Direcția Generală a Finanțelor Publice B.) are calitate procesual pasivă în pricina dedusă judecății.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau alte probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului.
Apărătorul ales al contestatoarei solicită admiterea contestației la executare astfel cum aceasta a fost formulată, întrucât prin sentința civilă nr. 3924/CA din data de 02.07.2013 s-a dispus anularea Deciziei de impunere nr._/12.06.2012, iar izvorul pretenției intimatei DIRECȚIA R. A FINANȚELOR PUBLICE nu mai există. Totodată, reprezentantul convențional al contestatoarei arată că nu solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Față de concluziile astfel cum au fost formulate și probatoriul administrat în cauză instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei deduse judecății constată :
Prin contestația la executare înregistrată la data de 05.12.2012 pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, precizată sub aspectul cadrului procesual pasiv în condițiile art. 132 alin.1 C.pr.civ., contestatoarea R. C. G. a solicitat, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA R. A FINANȚELOR PUBLICE B. (fosta Direcția Generală a Finanțelor Publice B.) - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. (fostă Administrația Finanțelor Publice B.), pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea Titlului executoriu nr._/13.11.2012, a Somației nr._/13.11.2012, a tuturor actelor de executare subsecvente emise în dosarul de executare nr._/2008. Inițial, prin acțiunea introductivă s-a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuililor de judecată, cu ocazia dezbaterilor în fond a pricinii concluziile fiind de admitere a contestatie fără obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În temeiul art. 403 alin.1 C.pr.civ. s-a solicitat suspendarea executării silite a titlului executoriu până la soluționarea contestației la executare, cerere soluționată prin Încheierea de ședință din data de 05.02.2013, instanța admițând această cerere . Încheierea în discuție nu a fost recurată.
În esență, contestatoarea a învederat împrejurarea că la data de 09.07.2012 CAS B. i-a comunicat titlul de creanță constând în Decizia de Impunere nr._/12.06.2012 prin care s-a stabilit în sarcina acesteia obligația de plată a sumei de 9.999 lei reprezentînd sold contribuție +sold majorări/dobânzi+sold penalități lei. Arată că urmare a modificărilor legislative intervenite prin OUG nr. 125/2011privind modificarea și completarea Legii nr. 157/2003, intimata, preluând de la CAS B. obligația de administrare a contribuțiilor sociale obligatorii datorate de către persoane fizice la FUNAS, a emis titlul executoriu nr._/13.11.2012 și Somația nr._/13.11.2012 prin care a fost somată să își îndeplineasă obligația de plată a sumei de 9.831 lei, obligație individualizată și care face obiectul Deciziei de impunere nr._/12.06.2012 emisă de CAS B., contestată conform procedurilor administrative și judiciare reglementate de codul de procedură fiscală, făcând obiectul judecății dosarului nr._/62/2012 aflat pe rolul Tribunalului B..
Înțelegând să se prevaleze de prevederile art. 399 alin.3 C.pr.civ., față de natura titlului executor, contestatoarea a înțeles să invoce apărări de fond în privința acestuia prin care propriu-zis a contestat caracterul cert, lichid și exigibil al creanței fiscale . În contextul dat contestatoarea artă că a plătit integral contribuțiile datorate la CAS, potrivit deciziilor de impunere ce i-au fost comunicate la nivelul anilor 2007,2008,2009,2010 și 2011, pentru perioada 2010-2011 aceasta aflându-se în concediu pentru cresterea copilului nu a fost a înregistrat venituri care să poată constitui baza de calcul pentru contribuția CAS, dobânzile și penalitățile de întîrziere nefiind datorate atâta timp cât este contestată creanța fiscală cuprinsă în decizia de impunere emisă de CAS B..
Contestația la executare a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 204 lei și timbru judiciar în valoare mobilă de 5,30 lei.
În drept au fost invocate disp.art. 379, 399 alin,.3 C.pr.civ.
În susținerea acțiunii s-au depus înscrisuri.
Intimata, în condițiile art. 115 C.pr.civ. a formulat întâmpinare prin care a arătat că actele contestate au fost emise cu respectarea dispozițiilor legale .
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Prin încheierea de ședință din data de 26.02.2013, în temeiul disp.art. 244 alin.1 pct.1 C.pr.civ. judecata prezentei cauze a fost suspendată până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii ce se va da în dosarul_/62/2012 aflat pe rolul Tribunalului B..
La cererea contestatoarei cauza a fost repusă pe rol.
Asupra contestației la executare :
Instanța reține că la baza emiterii Titlului executoriu nr._/13.11.2012, și a Somației nr._/13.11.2012 a stat titlul de creanță fiscală constând în Decizia_ din 12.06.2012 emisă de CAS B..
Legalitatea și temeinicia titlului de creanță fiscală a făcut obiectul cercetării judecătorești, prin Decizia civilă nr. 3924/CA/02.07.2013 Tribunalul B. dispunând admiterea contestației și anularea Deciziei de impunere_ din 12.06.2012, hotărârea în discuție fiind menținută de Curtea de Apel B. prin Decizia nr. 5563/R/13 noiembrie 2013.
Executarea silită contestată vizează o creanță fiscală stabilită printr-o Decizie de impunere emisă de organul competent, decizie care însă a fost anulată.
Norme legale incidente cuprinse în OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală
ART. 85 Stabilirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat
(1) Impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc astfel:
a) prin declarație fiscală, în condițiile art. 82 alin. (2) și art. 86 alin. (4);
b) prin decizie emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri.
ART. 110 Colectarea creanțelor fiscale
(1) În sensul prezentului titlu, colectarea constă în exercitarea acțiunilor care au ca scop stingerea creanțelor fiscale.
(2) Colectarea creanțelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanță sau al unui titlu executoriu, după caz.
(3) Titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii. Asemenea titluri pot fi:
a) decizia de impunere;
ART. 141 Titlul executoriu și condițiile pentru începerea executării silite
(1) Executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
(1^1) În titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare prevăzut la alin. (1) se înscriu toate creanțele fiscale neachitate la scadență, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat, precum și accesoriile aferente acestora, stabilite în condițiile legii. Cu excepția cazului în care prin lege se prevede că un înscris constituie titlu executoriu, niciun titlu executoriu nu se poate emite în absența unui titlu de creanță în baza căruia se stabilesc, în condițiile legii, creanțe fiscale principale sau accesorii.
(1^2) Executarea silită a creanțelor bugetare rezultate din raporturi juridice contractuale se efectuează în baza hotărârii judecătorești sau a altui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
(2) Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Așadar instanța reține că actul administrativ fiscal - titlu de creanță fiscală a fost desființat, aspect față de care, aplicând principiul accesorium sequitur principale potrivit cu care anularea actului principal atrage anularea actului subsecvent în măsura în care acesta nu este apt a avea o existență de sine stătătoare, se impune implicit anularea titlului executoriu emis de intimată și a somației, motiv pentru care, găsind întemeiată contestația la executare formulată de contestatoare o va admite în sensul celor ce urmează.
În temeiul art. 246 C.pr.civ. ia act că nu se mai solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația la executare formulată de contestatoarea R. C. G., domiciliată în B. .. 6, jud. B., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA R. A FINANȚELOR PUBLICE B. (fosta Direcția Generală a Finanțelor Publice B.)- ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. (fostă Administrația Finanțelor Publice B.), cu sediul în municipiul B. .. 7, jud. B. și în consecință:
Dispune anularea Titlului executoriu nr._/13.11.2012, a Somației nr._/13.11.2012, a actelor de executare subsecvente emise în dosarul de executare nr._/2008, a executării silite însăși pornite împotriva contestatoarei în baza titlului executoriu anulat.
Ia act că nu se solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 13.03.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
C. – D. T. C. BURGUȘ
Tehnored.CDT/28.05.2014
- 4 ex.
← Pretenţii. Sentința nr. 8920/2014. Judecătoria BRAŞOV | Obligaţie de a face. Sentința nr. 22/2014. Judecătoria BRAŞOV → |
---|