Contestaţie la executare. Sentința nr. 7602/2014. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 7602/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 16-06-2014 în dosarul nr. 31771/197/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7602
Ședința publică din data de 16.06.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. R. D. - judecător
GREFIER: A. I.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față care s-a dezbătut în fond în ședința publică din 26.05.2014 când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 02.06.2014, iar ulterior pentru datele de 10.06.2014 și 16.06.2014.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța în urma deliberării a pronunțat sentința de mai jos.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.12.2013, sub nr. dosar nr._, contestatoarea S.C. W. P. RO S.R.L. în contradictoriu cu intimata S.C. T. - I. S.A., a solicitat, pe calea contestației la executare, anularea executării silite efectuate în dosar execuțional nr. 552/2013 al B.E.J. D. & Corșate, anularea Biletului la Ordin BTRL3BT nr._ emis la data de 26.02.2013, suspendarea executării silite.
În motivare, contestatoarea a arătat că la data de 23.02.2013, potrivit înțelegerii intervenite între Niabada .. și T.-I. S.A., s-a procedat la reeșalonarea debitului în valoare totală de 469.141,48 lei, pe parcursul unui an urmând a fi stins integral debitul restant înregistrat de Niabada .. În realitate înțelegerea a fost tripartită, ea având loc între Niabada .. și T.-I. S.A., dar cu știința și cu acordul S.C. W. P. RO S.R.L. Astfel, s-a ajuns la convenția potrivit căreia biletele la ordin vor fi emise de către S.C. W. P. RO S.R.L, iar în baza înțelegerii intervenite, pentru garantarea plăților, Niabada .., se încheie contractul de vânzare nr. 35/26.02.2013, cumpărător fiind S.C. W. P. RO S.R.L. A afirmat că a emis 18 bilete la ordin care garantau plata combustibilului furnizat de către Niabada .., debitoarea girând biletele la ordin către furnizorii săi, deși biletele la ordin deveneau scadente pe măsură ce se vindea cantitatea de combustibil a căror contravaloare o reprezenta. Dintre aceste bilete la ordin, 12 au fost girate către T. – I. S.A., garantând plata debitului de 469.141,48 lei. Într-o evoluție normală, Niabada .. ar fi furnizat produse către S.C. W. P. RO S.R.L., plătite anticipat cu bilete la ordin, girate către T.-I. S.A., care la scadență ar fi încasat suma cuvenită, însă în 17.06.2013 s-a deschis procedura insolvenței pentru Niabada .. Așadar S.C. T.- I. S.A. a știut că biletele la ordin nu mai au la bază o creanță întrucât nu s-au mai livrat produse pentru care să fie necesară plata, devenind din acel moment de rea credință, iar intenția de recuperare a creanței deținute față de Niabada .. nu justifică executarea silită a biletului la ordin față de S.C. W. P. RO S.R.L. în condițiile în care aceasta din urmă nu mai avea nicio datorie către debitorul său. Față de cele expuse, contestatoarea debitoare a solicitat admiterea contestației la executare.
În dovedirea cererii, contestatoarea a depus în copie vizată spre conformitate, înscrisuri( fl. 9- 11, 15-18).
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 82, art. 112 C.pr.civ., art. 399 C.pr.civ.
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 2104.69 lei taxă judiciară de timbru.
În susținerea cererii, contestatoarea a depus înscrisuri( fl. 7-13).
La data de 09.01.2014, prin serviciul Registratură al instanței, contestatoarea a arătat că înțelege să conteste executarea silită, contestația având și caracterul unei opoziții cambiale( fl. 24).
La data de 20.01.2014, prin serviciul Registratură al instanței, intimata a depus întâmpinare( fl. 30) în cuprinsul căreia a invocat excepția inadmisibilității contestației, pe de o parte, față de împrejurarea că în cauză nu sunt incidente dispozițiile Codului de procedură civilă din 1865 invocate în susținerea cererii de către contestatoare, ci prevederile Noului cod, iar pe de altă parte calea de atac împotriva biletelor la ordin nu poate fi fundamentată pe prevederile codului de procedură civilă atâta timp cât există procedura specială reglementată de Legea nr.58/1934. Din apărările contestatoarei, reiese faptul că aceasta aduce în discuție chestiuni de fond prin care solicită să se reanalizeze raporturile comerciale dintre părți, or în cadrul contestației la titlu, instanța nu este îndreptățită să examineze fondul raporturilor juridice dintre părți, ci trebuie să se conformeze hotărârii puse în executare. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, față de dispozițiile art. 63, art. 2, art. 19 din Legea nr. 85/1934. A arătat că a desfășurat relații comerciale cu Niabada .. în baza contractului de vânzare cumpărare nr._/02.04.2012, în baza căruia a livrat acesteia produse petroliere, emițând pentru suma reprezentând contravaloarea mărfii, facturi fiscale în valoare de 374.092,05 lei. La data de 23.02.2013, în vederea achitării soldului restant înregistrat de Niabada .., aceasta le-a înaintat adresa nr. 34 prin care le-a propus plata soldului restant cu bilete la ordin emise de contestatoare, girându-le astfel 12 bilete la ordin. În ceea ce privește excepțiile invocate de contestatoare cu privire la titlul executoriu, contestatoarea cunoștea faptul că încă de la data emiterii BO acesta a fost girat în favoarea intimatei, iar BO n-a fost dobândit în paguba debitorului, ci conform înțelegerii părților( adresa 34/23 02 2013 ). Contestatoarea nu a invocat și nici nu a dovedit motivele de nulitate prevăzute de art. 2 din Legea 58/1934, iar lipsa unui raport fundamental nu atrage nulitatea biletului la ordin.
Pe de altă parte, girul s-a înscris pe titlu și îndeplinește condițiile de fond și formă impuse de art. 13-23 din Legea 58/1934. Intimata nu a dobândit BO cu rea credință, ci în baza unui raport fundamental, existent între aceasta și S.C Niabada .. De asemenea, nu are relevanță faptul că intimata s-a înscris la masa credală a S.C. Niabada .., atât timp cât legea permite acest fapt.
Referitor la cererea de suspendare, intimata solicită respingerea acesteia față de dispozițiile art. 62 din Legea 58/1934.
În baza art. 255 N.C.prciv., instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile remise cauzei.
Pentru termenul de judecată din data de 14.04.2014( fl. 111), intimata a solicitat instanței să ia act de contractul de tranzacție cu privire la modul de soluționare a cauzei ce face obiectul dosarului nr._ .
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 2.04.2012, între intimata creditoarea S.C. T. I. S.A., în calitate de vânzător și S.C. Niabada .., în calitate de cumpărător, s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare de produse petroliere nr._. La data de 15.10.2013, S.C. Niabada .. figura cu un debit în valoare de 469 141,48 lei.
La data de 23.02.2013, prin adresa nr. 34, S.C. Niabada .. a adus la cunoștința intimatei creditoare S.C. T. I. S.A. faptul că intenționează stingerea datoriei prin reeșalonarea datoriei de 469.141,48 lei, prin girarea unor bilete la ordin.
Pe de altă parte, la data de 26.02.2013 între S.C. Niabada .., în calitate de furnizor și contestatoarea S.C. W. P. RO S.R.L., în calitate de cumpărător, s-a încheiat contractul nr. 35 având ca obiect vânzarea de carburanți, uleiuri și accesorii auto. În vederea achitării facturilor fiscale, contestatoarea a emis 18 bilete la ordin, printre care și cel ce face obiectul prezentei acțiuni.
S.C. Niabada .. a girat biletul la ordin BTRL3BT nr._ emis la data de 26.02.2013, scadent în data de 30.08.2013, în valoare de 50.000 lei în favoarea intimatei creditoare S.C. T. I. S.A.
Astfel, ca urmare a dobândirii prin gir a biletului la ordin, intimata creditoare S.C. T. I. S.A. a formulat cerere de executare silită împotriva contestatoarei debitoare S.C. W. P. S.R.L., pentru recuperarea creanței în valoare de 50. 000 lei, în baza titlului executoriu constând în BO BTRL3BT nr._ emis la data de 26.02.2013, scadent în data de 30.08.2013. Cererea a fost admisă prin încheierea din data de 10.10.2013 a Judecătoriei B. pron. în dosar nr._/197/2013.
Subsecvent au fost efectuate formele de executare silită, fiind emisă somația la data de 12.11.2013 prin care contestatoarea a fost obligată ca în termen de o zi de la primirea acesteia să achite suma de 49.989,89 lei debit și suma de 6393,60 lei cheltuieli de executare, la aceeași dată fiind emisă și adresa de înființare a popririi către terții popriți unități bancare, în vederea indisponibilizării sumelor de bani cuvenite contestatoarei debitoare până la încasarea sumei totale de 56.383,49 lei.
Împotriva acestei executări, în termen legal, contestatoarea a formulat prezenta cerere, solicitând anularea executării silite și a biletului la ordin BTRL3BT nr._ emis la data de 26.02.2013, având în vedere dispozițiile Legii 58/1934, conform notei de ședință atașate la fila 24, contestatoarea invocând faptul că intimata a acționat cu rea credință.
Având în vedere succesiunea de legi, instanța, la soluționarea prezentei cauze, va avea în vedere dispozițiile art. 24 N.C.pr.civ în conformitate cu care” dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după . prevederile art. 25 N.C.pr.civ., care statuează că” procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi. ”
Prin urmare, în măsura în care executarea silită a început sub imperiul legii vechi, aceasta va fi aplicabilă tuturor chestiunilor privitoare la acea executare silită, respectiv tuturor incidentelor ocazionate de respectiva executare silită.
În acest sens, instanța are în vedere și art. 622 alin. 2 N.C.pr.civ., conform căruia executarea silită începe o dată cu sesizarea organului de executare, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.
În speță, instanța reține că cererea de executare silită a fost adresată executorului judecătoresc, la data de 04.09.2013, de către intimata creditoare T. –I. S.A.( fl. 9), fiind format dosarul exec. nr. 552/2013 în cadrul căruia a fost încuviințată executarea silită la data de 10.10.2013.
Având în vedere că Noul Cod de procedură Civilă a intrat în vigoare la data de 15.02.2013, iar cererea de executare silită a fost formulată la data de 04.09.2013, în raport de prevederile legale mai sus arătate, în speță sunt incidente dispozițiile vechiului de procedură civilă.
Analizând opoziția la executare formulată, în raport de motivele invocate și dispozițiile art.63-64 cu referire la art.104-106 din Legea nr.58/1934, instanța o apreciază drept neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Biletul la ordin este un titlu de credit formal și complet care incorporează obligația abstractă, autonomă și necondiționată de plată a unei sume de bani, de către semnatarii săi. Caracterul abstract al biletului la ordin se traduce prin aceea că, pentru valorificarea drepturilor și realizarea obligațiilor rezultând din biletul la ordin nu trebuie făcută dovada raporturilor fundamentale.
Din moment ce a fost emis, biletul la ordin și implicit drepturile și obligațiile rezultând din acesta au o existență de sine stătătoare. Datorită caracterului său de titlu abstract biletul la ordin se emancipează total de cauza juridică din care s-a născut, astfel încât drepturile și obligațiile rezultate sunt analizate în sine, fără vreo referire la raporturile fundamentale.
Posesorul legitim al biletului la ordin își exercită dreptul și emitentul titlului execută obligația în temeiul titlului, iar nu în baza raportului juridic care a ocazionat emiterea titlului.
Acest caracter special al biletului la ordin face ca posibilitățile de apărare ale debitorului sa fie mai limitate decât în dreptul comun.
Potrivit dispozițiilor art. 106 raportat la art. 63 din Legea nr. 58/1934, în procesele pornite pe cale de opoziție la somația de executare, debitorul nu va putea opune posesorului decât excepțiunile de nulitate a titlului în baza art. 2 din același act normativ, precum și cele care nu sunt opuse de art. 19.
Așadar, opoziția la executare este concepută ca o cale de atac prin intermediul căreia debitorul poate invoca excepții de nulitate a titlului cambial, în condițiile art. 63 din Legea nr. 58/1934. In acest context, opoziția la executare reprezintă instrumentul procesual prin intermediul căruia pot fi invocate atât excepțiile de nulitate, deci cele referitoare la îndeplinirea condițiilor de formă ale biletului la ordin cât și excepțiile personale, astfel cum sunt prevăzute de art. 63 din Legea 58/1934, în categoria cărora se pot încadra și cele referitoare la raportul juridic fundamental.
Biletul la ordin din prezenta speță, fiind transmis prin gir, implică raporturi juridice distincte, între emitent( contestatoare ) și beneficiar( intimata) fără implicarea girantului, care a cedat toate drepturile decurgând din titlu giratarului. Prin urmare, în raportul cambial, giratarul dobândește un drept propriu și autonom, astfel că acestuia nu i se pot opune excepțiile ce se puteau opune girantului, doar dacă se dovedește că giratarul a dobândit BO cu rea credință. Nu are nicio relevanță faptul că S.C. Niabada .. și-a îndeplinit sau nu obligațiile asumate față de contestatoare, întrucât obligațiile cambiale sunt autonome și independente față de raportul juridic fundamental care i-a dat naștere, fiind o obligație de sine stătătoare.
Astfel, instanța apreciază faptul că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 19, întrucât biletul la ordin ce a făcut obiectul executării silite a fost dobândit de intimata în baza înțelegerii avute cu S.C. Niabada .. și nu în paguba debitoarei, mai mult, contestatoarea a avut cunoștință despre faptul că a fost girat în favoarea creditoarei, după cum și aceasta recunoaște. Din actele dosarului nu rezultă faptul că intimata a acționat cu rea credință, aceasta neavând obligația de a verifica raportul juridic fundamental, întrucât a dobândit drepturi autonome și abstracte.
Față de considerentele mai sus prezentate, instanța va respinge contestația la executare și cererea privind anularea Biletului la Ordin BTRL3BT nr._ emis la data de 26.02.2013, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește anularea formelor de executare, instanța reține faptul că prezenta acțiune are ca și obiect opoziție la executare, ori acest tip de acțiune vizează nulitatea titlului executoriu, și nu legalitatea actelor de executare. Prin urmare, contestatoarea ar fi trebuit să formuleze contestație la executare în cadrul căreia să invoce nelegalitatea actelor de executare, astfel că instanța va respinge petitul având ca obiect anularea actelor de executare efectuate în dosar execuțional nr. 555 /2013 al B. D. & Corșate.
Față de soluția pronunțată pe fondul cauzei și având în vedere și dispozițiile art. 62 din Legea nr. 58/1934 conform cărora instanța va suspenda executarea numai în cazul în care contestatorul nu recunoaște semnătura, înscriindu-se în fals sau nu recunoaște procura, ipoteză care nu se regăsește în cauza dedusă judecății, instanța va respinge și petitul având ca obiect suspendare executare silită.
Având în vedere prevederile art. 438 N.C.pr.civ., potrivit cărora părțile se pot înfățișa oricând în cursul judecății, chiar fără să fi fost citate, pentru a cere să se dea o hotărâre care să consfințească tranzacția lor, instanța nu poate lua act de înțelegerea părților, acestea nefiind prezente la termenul de judecată din data de 26.05.2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. W. P. RO S.R.L., cu sediul social în ., sat Cincsor-_, jud. B., înregistrată la ORC sb nr. J_, având CUI_, prin reprezentant legal Gundag Mehmet Kadir în contradictoriu cu intimata S.C. T. - I. S.A., cu sediul în mun. București, Calea Victoriei nr. 155, ., ., înregistrată la ORC sub nr. J_, având Cod fiscal RO_, prin reprezentant legal O. G., ca neîntemeiată.
Respinge cererea privind anularea Biletului la Ordin BTRL3BT nr._ emis la data de 26.02.2013.
Respinge petitul având ca obiect anularea actelor de executare efectuate în dosar execuțional nr. 555 /2013 al B. D. & Corșate.
Respinge cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatoare.
Cu apel în termen de 15 de zile de la pronunțare, care se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.06.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
I. R. D. A. I.
Red./Dact. IRD
22.08.2014, 4 ex.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 4457/2014. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3997/2014. Judecătoria... → |
---|