Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 11/2014. Judecătoria BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 11/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 13-10-2014 în dosarul nr. 25501/197/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
DOSAR CIVIL nr. 25.501 / 197 / 2013
SENTINȚA CIVILĂ NR. 11.135
Ședința publică din 13.10.2014
Președinte – A. S. - judecător
Grefier – P. P.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauză civilă de fata asupra fondului cauzei, care s – a dezbătut în ședința publică din data de 15.09.2014, când părțile prezente au pus concluzii asupra fondului conform celor consemnate în încheierea de ședința din acea zi, care face parte integrantă din prezența sentință, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat succesiv pronunțarea până la data de 13.10.2014.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S – a făcut referatul cauzei după care:
Instanța, deliberând, a pronunțat sentința de mai jos.
JUDECĂTORIA,
Deliberând asupra prezentei cauze, instanța reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul instanței sub nr. 25.501/197/01.11.2013, reclamanții G. D. și C. M. C. au chemat în judecată pe pârâtele S.C. V. ROMÂNIA S.A. București și S.C. V. ROMÂNIA S.A. – Sucursala B., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța:
1.să se constate nulitatea absolută parțială a Convenției de credit nr._/29.06.2007 în ceea ce privește:
1)clauza de la pct. 3 lit. d - “data ajustării dobânzii” din Condițiile speciale;
2)clauza de la pct. 3.10 – D. din Secțiunea 3 din Condițiile generale;
3)clauza de la pct. 5 lit. a – “comisionul de risc” din Condițiile speciale;
4)pct. 3.5 – “comisionul de risc” din condițiile generale
2.să se constate nulitatea scadențarului anexă la Convenția de credit nr._/29.06.2007 cu privire la clauzele nule indicate mai sus;
3.să se constate că pârâtele au modificat în mod abuziv și unilateral Convenția de credit nr._/29.06.2007 în sensul transformării comisionului de risc prevăzut de pct. 5 lit. a din Condițiile speciale ale convenției în commission de administrare credit;
4.să se constate nulitatea absolută a clauzei privind comisionul de administrare credit introdusă în Convenția de credit nr._/29.06.2007
5.să fie obligate pârâtele să restituie reclamanților sumele încasate cu titlu de comision de risc și comision de administrare credit, respectiv suma de 7.978,11 CHF;
6.cu cheltuieli de judecată.
În motivare, se arata următoarele:
Între părți a fost încheiată Convenția de credit nr._/29.06.2007 prin care reclamanții au împrumutat de la pârâta suma de 116.500 CHF pe o perioadă de 300 de luni.
Comisionul de risc a fost fixat procentual aplicat la soldul creditului, până la finalul contractului, banca urmând să perceapă 18% din valoarea creditului.
După apariția OG nr. 50/2010, banca a fost nevoită să elimine comisionul de risc, așa încât a modificat unilateral contractual, transformând comisionul de risc în comision de administrare credit, perceput la fel, lunar, calculat în mod procentual la sold și perceput exact în același cuantum ca și înainte.
Modificarea unilaterală nu a fost acceptată tacit de care reclamanți, dimpotrivă, aceștia au transmis băncii refuzul expres de a modifica contractual în sensul propus de bancă.
Dar art. 35 (1) din OUG nr. 50/2010 interzice introducerea și perceperea de noi taxe, tarife, speze bancare sau orice costuri aferente contractului de credit în derulare. În timp ce legislația a interzis comisionul de risc, el trebuia eliminat. Fiind eliminat, banca a introdus, cu de la sine putere, un alt comision, cel de administrare, definindu-l ca fiind un cost de administrare de către VBR a creditului din perspectiva riscurilor asumate de către această prin punerea la dispoziție a împrumutului.
În ceea ce privește calculul dobânzii, clauzele evocate sunt redactate în mod ambiguu, așa încât devin aplicabile prevederile art. 1 al. 2 din Legea nr. 193/2000, și anume în favoarea debitorului.
În drept: au fost invocate prevederile Legii nr. 193/2000, art., 968, 969 și 970 al. 2 Cod civil, Legea nr. 288/2010, OUG nr. 50/2010.
În probațiune, au fost depuse înscrisuri.
Pârâta S.C. V. ROMÂNIA S.A. a formulat întâmpinare (fila 182), prin care:
1. pe cale de excepție:
Ř a invocat excepția lipsei capacității de folosință a S.C. V. ROMÂNIA S.A. – Sucursala B. pe considerentul că, fiind o sucursală, conform art. 43 din Legea nr. 31/1990, nu are personalitate juridică. Calitatea procesuală revine societatii-mama;
Ř a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru sumele achitate în perioadă anterioară împlinirii termenului de 3 ani. Se arata că fiecare plată reprezintă o prestație și că, pentru fiecare pretenție de restituire, curge un termen de prescripție distinct.
2. pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinica, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, se arata următoarele:
Începând cu data de 27.08.2010, contractul a fost modificat conform OUG nr. 50/2010.
1)Clauzele abuzive invocate de reclamanți privesc însuși obiectul principal al contractului: prețul, costurile creditului exceptate de la controlul clauzelor abuzive.
Comisionul de administrare este un cost al creditului.
Conform art. 3 lit. g și i din Directiva 2008/48, Dobânda Anuală Efectivă (D.) reprezintă costul total al creditului care este format din: „toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, raxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de creditor...”.
Reclamanții au cunoscut aceste costuri, nu le-au fost ascunse.
Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației.
Pe calea acțiunii în constatarea clauzelor abuzive nu se pot critica clauzele privind dobânda și comisioanele, având în vedere că acestea sunt parte integrantă a contractului de credit și sunt exceptate prin art. 4 al. 6 din Legea nr. 193/2000 de la controlul caracterului abuziv.
2)Clauzele Convenției de credit nu pot fi considerate abuzive prin prisma art. 1 din Legea nr. 193/2000.
Art. 1 din Legea nr. 193/2000 definește criteriile potrivit cu care o clauză ar fi considerată abuzivă, respectiv: care nu a fost negociată direct cu consumatorul, respectiv dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, clauza trebuie să nu se refere la obiectul principal al contractului (art. 4 pct. 6 din Legea nr. 193/2000), să creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile și obligațiile părților ca o consecință a lipsei de negociere, dezechilibrul creat să fie contrar bunei-credințe.
În speță, nu sunt întrunite cerințele de mai sus.
Este imposibil de susținut faptul că reclamanții nu au avut altă alternativă decât să accepte condițiile prestabilite de banca. Este imposibil ca ei să nu fi consultat condițiile de creditare ale altor bănci. Decizia de a contracta cu V. a fost luată de reclamanți în cunoștință de cauză, dispunând de toate informațiile cu privire la costurile creditului.
Cu privire la dezechilibrul dintre drepturile și obligațiile părților, se arata ca acesta nu este identificat, nici reclamanții nu afirmă că este contrar bunei-credințe.
În ceea ce privește acoperirea riscului cu garanții, pârâta arata ca existența garanției nu înlătură existenta riscului. Clauza privitoare la risc nu conduce la un dezechilibru intre prestațiile părților, ea este un cost de administrare a creditului în condițiile în care însăși activitatea unei bănci consta inclusiv în administrarea riscurilor. Pentru aceasta, banca percepe un cost în conformitate cu prevederile Regulamentului BNR nr. 18/2009 care impune băncilor să dispună de politici și procese de identificare, măsurare și monitorizare, acoperire și controlul expunerii la riscuri.
Anterior apariției OUG nr. 50/2010 perceperea comisionului de risc/de administrare nu era reglementată, Convenția din cauza fiind încheiată anterior acestui act normativ, la acea dată convenția fiind supusă numai reglementarilor naționale.
Directiva 2008/48/CEE a fost transpusă în legislația națională prin OUG nr. 50/11.06.2010 și a avut drept scop crearea unui cadru unitar la nivelul Uniunii Europene în ceea ce privește creditele acordate consumatorilor și asigurarea unui nivel ridicat de protecție a consumatorilor, în special prin transparenta.
Posibilitatea perceperii comisionului de administrare aplicat la sold este reglementată expres prin art. 36 al. 1 din OUG nr. 50/2010.
În ceea ce privește susținerea privind caracterul abuziv al clauzei prev. de art. 3 lit. a, c, d și e din Convenție, se arata ca banca a procedat la implementarea tacită a prevederilor OUG nr. 50/2010, în sensul aducerii convenției în acord cu prevederile noului act normativ.
De la momentul acordării creditului, nivelul dobânzii a scăzut, așa încât interesele reclamanților nu au fost afectate întrucât nu li s-au creat obligații de plată în plus față de cele despre care aveau cunoștință la momentul contractării.
În drept: au fost invocate prevederile art. 205 Cod procedura civilă, art. 36, 37 din OUG nr. 50/2010, art. 4 al. 1 și 6 din Legea nr. 193/2000.
În probațiune, s-au administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, pe fond, instanța reține următoarele:
I. În fapt :
Între pârâta S.C. V. ROMÂNIA S.A., în calitate de creditor, pe de o parte, și reclamanții G. D. și C. M. C., în calitate de debitori, pe de altă parte, s-a încheiat Convenția de credit nr._/29.06.2007 prin care reclamanții au împrumutat de la pârâta suma de 116.500 CHF pe o perioadă de 300 de luni.
La momentul cumpărării, banca a perceput un comision de risc aplicat la soldul creditului, plătibil lunar, la scadență fiecărei rate lunare, în condițiile în care riscul fusese asigurat prin garantarea cu imobilul indicat și în condițiile în care valoarea creditului a fost de 75% din valoarea imobilului.
După apariția OG nr. 50/2010, în septembrie 2010, banca a transmis reclamanților o propunere de act adițional la contract, propunere pe care reclamanții au refuzat-o.
Banca a eliminate comisionul de risc și a introdus un comision de administrare.
Contractul conține o . clauze ce fac obiectul acestui proces, ce se vor analiza punctual și, pentru aceasta, instanță pornește de la cuprinsul art. 4 din Legea nr. 193/2000 ce se va reda integral :
(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
(2) O clauza contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului său serviciului respectiv.
(3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezenței legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist. Dacă un profesionist pretinde că o clauza standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
(4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezența lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive.
(5) Fără a încălca prevederile prezenței legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de:
a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia;
b) toți factorii care au determinat încheierea contractului;
c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.
(6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Textul de lege introduce ipoteza în care se poate pune problema caracterului abuziv al unei clauze, aceasta constând în ne-negocierea clauzei – drept cerința ab initio, prezumată în cazul contractelor de adeziune, cum sunt contractele de împrumut cu băncile.
Dar, din textul de lege citat, rezultă că, pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale, este necesară întrunirea cumulativă a două cerințe:
1. să se constate producerea unui dezechilibru semnificativ intre drepturile și obligațiile părților contractante, în detrimentul consumatorului
2. producerea prejudiciului să fie contrara cerințelor bunei-credințe.
Urmează analiza punctuală a clauzelor evocate de reclamanți:
1.pct. 3 lit. d - “data ajustării dobânzii” din Condițiile speciale, textul având următorul conținut:
d)data ajustării dobânzii: Banca își rezerva dreptul de a revizui structura ratei dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului nouă structură a ratei dobânzii. Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării
Instanța reține ca reclamanții au motivat susținerea vizând caracterul abuziv al acestei clause prin aceea că, fiind ambiguă, se interpretează în favoarea debitorilor.
Instanța reține că, potrivit art. 2 din OG nr. 21/1998, “costul total al creditului pentru consumator este compus din toate costurile, inclusive dobânda, comisioane, taxe și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractual de credit”.
Așadar, dobânda reprezintă una dintre componentele prețului creditului, respectiv componenta principală. Este elementul determinant al costului creditului. Perceperea dobânzii este de esența funcționarii instituțiilor bancare.
Instanța reține că, pe calea acțiunii în constatarea clauzelor abuzive nu se pot critica clauzele privind dobânda, având în vedere că acestea sunt parte integrantă a contractului de credit și sunt exceptate prin art. 4 al. 6 din Legea nr. 193/2000 de la controlul caracterului abuziv. Critica acestei clauze ar putea deveni posibilă, eventual, în condițiile în care componenta variabilă a dobânzii ar depinde exclusiv de voința băncii, ceea ce ar echivala cu condiția pur potestativă și ar putea conduce la nulitatea absolută a clauzei pe temeiul Codului civil. Dar, în speță, referirea din contract face trimitere la „schimbări semnificative de pe piața monetară”, iar acestea nu depind exclusiv de voința băncii.
Instanța reține, așadar, că nu este abuzivă această clauza.
2.pct. 3.10 – D. din Secțiunea 3 din Condițiile generale, textul având următorul conținut:
Dobânda Anuală Efectivă (D.): poate fi modificată în condițiile modificării ratei dobânzii, precum și în condițiile prevăzute de Secțiunea 10 “costuri suplimentare” sau prin acordul părților.
Instanța reține că nici această clauză nu este abuzivă și face trimitere la cele expuse la punctual anterior.
3.pct. 5 lit. a – “comisionul de risc” din Condițiile speciale, și pct. 3.5 – “comisionul de risc” din condițiile generale, textul având următorul conținut:
Comisioane:
a) Comision de risc: 0,1% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadenta, pe toată perioada de derulare a Convenției de credit.
Instanța reține ca reclamanții au motivat susținerea vizând caracterul abuziv al acestei clauze numai sub aspectul nelegalității perceperii comisionului de risc odată cu intervenția OUG nr. 50/2010.
Astfel, conform art. 36 din OUG nr. 50/2010:
(1) Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor și, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terți, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.
(2) Comisionul de analiză dosar și cel unic vor fi stabilite în sumă fixă, aceeași sumă fiind percepută tuturor consumatorilor cu același tip de credit în cadrul aceleiași instituții de credit.
(3) Comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. În cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului.
După cum se observa, comisionul de risc nu exista în noul act normativ.
Conform art. 95 din OUG nr. 50/2010 (în redactarea de la momentul intrării în vigoare):
(1) Pentru contractele aflate în curs de derulare, creditorii au obligația că, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezenței ordonanțe de urgență, să asigure conformitatea contractului cu dispozițiile prezenței ordonanțe de urgență.
(2) Modificarea contractelor aflate în derulare se va face prin acte adiționale în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezenței ordonanțe de urgență.
(3) Creditorul trebuie să poată face dovada că a depus toate diligențele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor adiționale.
(4) Se interzice introducerea în actele adiționale a altor prevederi decât cele din prezența ordonanță de urgență. Introducerea în actele adiționale a oricăror altor prevederi decât cele impuse de prezența ordonanță de urgență sunt considerate nule de drept.
(5) Nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin. (2) este considerată acceptare tacită.
Analiza clauzei cu caracter posibil abuziv se face, în acest caz, în funcție de prevederile vizând protecția consumatorului de la momentul semnării contractului, și anume: 10.10.2007, adică prin prisma Legii nr. 193/2000.
Nici de această dată, în lipsa unor argumente concrete aduse de reclamanți, instanță nu identifica, în sensul art. 4 al. 1 din Legea nr. 193/2000, dezechilibrul semnificativ produs intre drepturile și obligațiile părților și nu identifica nici încălcarea cerințelor „bunei-credințe”. Clauza nu este nici pur potestativa din punctul de vedere al Codului civil.
Instanța reține, așadar, că nu este abuzivă această clauză.
Ca urmare, instanța va respinge excepția prescripției extinctive cu privire la pretențiile având ca obiect restituirea comisionului de risc, ca rămasă fără obiect, față de împrejurarea ca soluția data capătului de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a acestei clauze urmează a fi de respingere. Numai admiterea ei putea aduce în discuție excepția invocate de pârâtă.
4.cu privire la nulitatea absolută a clauzei privind comisionul de administrare credit introdusă în Convenția de credit nr._/29.06.2007 în mod unilateral (fila 211):
Potrivit art. 35 din OUG nr. 50/2010:
(1) Fără a aduce atingere prevederilor legale privind modificarea dobânzii, pe parcursul derulării contractului de credit:
a) se interzice majorarea nivelului comisioanelor, tarifelor și spezelor bancare, cu excepția costurilor impuse prin legislație;
b) se interzic introducerea și perceperea de noi comisioane, tarife sau a oricăror alte speze bancare, cu excepția costurilor specifice unor produse și servicii suplimentare solicitate în mod expres de consumator, neprevăzute în contract ori care nu erau oferite consumatorilor la data încheierii acestuia. Aceste costuri neprevăzute vor fi percepute numai pe baza unor acte adiționale acceptate de consumator. Sunt exceptate costurile impuse prin legislație;
c) se interzice perceperea unui comision de depunere numerar pentru plata ratelor la credit, indiferent dacă depunerea se efectuează de către titular sau de către o altă persoană;
Cu aplicare în speță:
Instanța reține că, după eliminarea corectă a comisionului de risc, prin modificarea unilaterală a Convenției de credit, Banca a introdus un nou comision, și anume cel de administrare credit. Deși acesta e admisibil conform noului act normativ, el nu putea fi introdus contractelor în derulare, interdictie expresă prin textul de lege citat anterior, sens în care instanța reține ca această clauză este lovită de nulitate absolută.
În ceea ce privește restituirea comisionului de administrare încasat după modificarea unilaterală a convenției și cu privire la prescripția extinctivă a pretențiilor:
Instanța reține că se impune ca Banca să restiuie sumele încasate cu titlu de comision de administrare credit. Pretențiile nu sunt prescrise pentru simplul motiv că dreptul de a cere restituirea acestor sume se naște odată cu declararea nulității absolute a clauzei potrivit cu care banca le-a încasat.
Ca urmare, instanța va respinge excepția prescripției extinctive cu privire la pretențiile având ca obiect restituirea comisionului de administrare.
În ceea ce privește excepția lipsei capacității de folosință a S.C. V. ROMÂNIA S.A. – Sucursala B. pe considerentul că, fiind o sucursală, conform art. 43 din Legea nr. 31/1990, nu are personalitate juridică:
Instanța reține ca fiind nefondată excepția, urmând a fi respinsă.
Astfel, conform art. 56 al. 2 Cod procedură civilă, pot sta în judecată asociațiile, societățile sau alte entități fără personalitate juridică dacă sunt constituite potrivit legii.
Văzând și actul normativ invocat de pârâta 1, reglementarea juridică de principiu asupra capacității de exercițiu se găsea în art.35 al.1 și 2 din Decretul nr.31/1954:
Persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale.
Actele juridice făcute de organele persoanei juridice, în limitele puterilor ce le–au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăși.
Pârâta S.C. V. ROMÂNIA S.A. – Sucursala B. are aptitudinea de a dobândi și exercită drepturi subiective civile și de a asuma și îndeplini obligații civile prin încheierea de acte juridice civile, are organe proprii de conducere, așa încât poate sta în judecată.
În concluzie:
Instanța va admite în parte acțiunea așa cum a fost formulată, după distincțiile de mai sus, urmând a respinge pretențiile ce vin în contradicție cu această soluție. În baza art. 453 Cod procedura civilă, instanță va dispune obligarea pârâtelor la plata, în solidar, reclamanților suma de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Respinge excepția lipsei capacității de folosință a S.C. V. ROMÂNIA S.A. – Sucursala B..
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții G. D. și C. M. C., ambii domiciliați în B., .. 32, ., jud.B., în contradictoriu cu pârâtele:
1)S.C. V. ROMÂNIA S.A. București, cu sediul în București, Șoseaua P., nr. 42, . 10, sector 2;
2)S.C. V. ROMÂNIA S.A. – Sucursala B., cu sediul în B., ., parter, județul B..
Constată nulitatea absolută a clauzei privind comisionul de administrare credit introdus în Convenția de credit nr._/29.06.2007 în mod unilateral prin Actul Adițional la pct. B lit. f (prin redenumirea fostului comision de risc).
Obliga pârâtele să plătească (să restituie) reclamanților, în solidar, sumele încasate cu acest titlu după modificarea Convenției de credit nr._/29.06.2007 în temeiul OUG nr. 50/2010, respectiv cu titlu de comision de administrare credit (prin redenumirea fostului comision de risc).
Respinge restul pretențiilor reclamanților ca neîntemeiate.
Obliga pârâtele la plata, în solidar, către reclamanți a sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi 13.10.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
A. S. P. P.
Red., dact. A.S. / 29.06.2015,
ex. 5
Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de pentru .
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 4457/2014. Judecătoria... → |
|---|
