Contestaţie la executare. Sentința nr. 03/2014. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 03/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 03-11-2014 în dosarul nr. 20116/197/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 03.11.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. R. D. - judecător
GREFIER: A. I.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față care s-a dezbătut în fond în ședința publică din 27.10.2014 când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 03.11.2014.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța în urma deliberării a pronunțat sentința de mai jos.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.07.2014, sub nr._, contestatorul C. V. G. în contradictoriu cu intimata S.C. C. ELECTRICĂ DE TERMOFICARE B. S.A., a formulat contestație la executare, solicitând anularea executării silite efectuat în dosarul execuțional nr. 320/2014 al B. D. D. G., suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, contestatorul a afirmat că este proprietarul apartamentului situat în mun. B., .. 57, ., înscris în CF nr._ a mun. B., imobil pe care l-a înstrăinat cumpărătorilor O. M. și O. D., conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 13 de BNP H. M. la data de 06.01.2009. Prin acest contract, cumpărătorilor li s-a transmis dreptul de proprietate al apartamentului, posesia și folosința acestuia începând cu data de 06.01.2009, incumbându-le totodată și anumite obligații, precum înscrierea apartamentului dobândit în evidențele fiscale ale Primăriei Mun. B.-Direcția Impozite și Taxe, modificarea contractelor de utilități, inclusiv contractul încheiat cu S.C. CET B. S.A. În ceea ce privește titlul executoriu în baza căruia a fost demarată executarea silită, a afirmat că nu a avut cunoștință despre dosarul civil în care a fost pronunțată sentința civilă nr._/28.10.2011, locuind la o altă adresă încă din luna ianuarie 2009.
În drept, au fost invocate prevederile art. 711, art. 712, art. 713, art. 7714 N.C.pr.civ.
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 98,9 lei conform art. 10 alin. 2 teza finală coroborat cu art. 3 alin.1 lit. b din OUG nr. 80/2013( fl. 25).
Totodată, contestatorul a a plătit cauțiunea în cuantumul fixat de către instanță( 134,16 lei) așa cum reiese din recipisa de consemnare depusă în copie la dosar și a achitat taxă de timbru în cuantum de 50 lei în vederea soluționării petitului având ca obiect suspendare executare silită.
În dovedirea cererii, contestatorul, a depus la dosar, în copie, înscrisuri( fl. 5-21).
La data de 24.10.2014, prin serviciul Registratură al instanței, intimata legal citată, a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată. A precizat că motivele invocate de contestator în sensul că a înstrăinat apartamentul începând cu luna ianuarie 2009, nu reprezintă motive temeinice în susținerea cererii de suspendare a executării silite, că acesta își invocă propria culpă atunci când susține faptul că S.C. C. Electrică de Termoficare B. S.A. a furnizat energie termică unui alt beneficiar, deoarece această stare de fapt i se datorează în totalitate, fiind consecința directă a inacțiunilor sale.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 711-719 N.C.pr.civ.
În baza art. 255 N.C.prciv., instanța a încuviințat pentru părți, proba cu înscrisuri și a dispus atașarea la dosar a actelor de executare întocmite de B. D. D. G. în dosarul exec. nr. 320/2014( fl. 31-64).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr._/28.10.2011 pron. de Judecătoria B. în dosar nr._/197/2011, irevocabilă, contestatorul a fost obligat la plata către intimată, a sumei de 761,93 lei reprezentând contravaloarea facturilor de energie termică emise în perioada decembrie 2009-martie 2010 și la plata sumei de 131,28 lei reprezentând contravaloarea majorărilor legale de întârziere calculate pentru perioada martie 2010- august 2010.
În temeiul acestei sentințe, ce constituie titlu executoriu conform art. 634 N.C.pr.civ., a fost încuviințată executarea silită a contestatorului debitor la solicitarea intimatei creditoare, prin încheierea de ședință din data de 26.06.2014( fl. 41) pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._/197/2014.
Subsecvent au fost efectuate formele de executare silită, fiind emise la data de 01.07.2014( fl. 46), încheierea executorului judecătoresc privind cuantumul cheltuielilor de executare silită și somația( fl. 48), prin care contestatorului i s-a pus în vedere ca, în termen de o zi de la primirea acesteia, să achite suma de 1341,68 lei, sumă compusă din 977,17 lei contravaloarea facturilor de energie termică emise și a majorărilor de întârziere, 63,77 lei indicele de inflație luna mai 2014 față de luna noiembrie 2011, la care se adaugă actualizarea conform I.N.S.S.E. până la data achitării integrale, iar 300,74 lei cheltuieli de executare silită. La data de 01.08.2014, s-a emis adresa de înființare a popririi către terțul poprit S.C. ITH Management Office S.R.L. în vederea indisponibilizării veniturilor salariale cuvenite contestatorului debitor și înștiințarea privind înființarea popririi( fl. 59, 60).
Împotriva somației, ca prim act începător de executare, precum și împotriva celorlalte acte de executare, contestatorul a formulat la data de 16.07.2014, în termen legal, prezenta contestație la executare.
Examinând conținutul somației și a celorlalte acte de executare, instanța constată că susținerile contestatorului debitor sunt neîntemeiate.
În drept, se constată incidența în cauză a prevederilor art. 711 alin. 1 N.C.proc.civ., prin care se reglementează cazurile în care se poate face contestație la executare, cu posibilă incidență în prezenta cauză. Potrivit dispozițiilor legale menționate, cei interesați sau vătămați prin executare pot formula contestație împotriva executării silite înseși, împotriva oricărui act de executare, precum și împotriva încheierilor date de executorul judecătoresc. Totodată, potrivit art. 712 alin. 1 C.pr.civ.,” dacă executarea silită se face în temeiul unei hotărâri judecătorești sau arbitrale, debitorul nu va putea invoca pe cale de contestație motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut opune în cursul judecății în primă instanță sau într-o altă cale de atac ce i-a fost deschisă”.
Așadar, din interpretarea per a contrario a dispozițiilor alin. 1 al textului art.712 NC.pr.civ., rezultă că pe calea contestației la executare, nu pot fi invocate apărări ce țin de fondul titlului executoriu.
Analizând cererea contestatorului prin prisma motivelor astfel invocate, se reține că acestea nu se referă în concret la actele de executare, ci împotriva titlului executoriu prin care s-a dispus obligarea sa la plata sumei reprezentând contravaloarea facturilor de energie termică emise în perioada decembrie 2009-martie 2010 și la plata majorărilor legale de întârziere calculate pentru perioada martie 2010- august 2010. Or, invocarea faptului că nu mai este proprietarul apartamentului pentru care s-a înregistrat consumul de energie termică furnizată de CET B., este irelevantă față de cuprinsul dispozitivului titlului executoriu pus în executare.
Instanța mai reține că, pe calea contestației la executare, contestatorii pot învedera numai împrejurări survenite ulterior emiterii titlului executoriu, împrejurări de natură a împiedica actele de executare sau neregularități ale acestora, de natură a desființa actele de executare.
Or, prin prezenta contestație se constată că nu a fost invocată de către contestator nici o neregularitate privind executarea silita, iar motivele invocate nu constituie o nerespectare a dispozițiilor privitoare la executarea silită înseși sau la efectuarea oricăror acte de executare și nu atrage sancțiunea anulării actului nelegal, în condițiile art. 703 N.C.pr.civ., neputându-se primi pe această cale motive de fond ce puteau fi invocate la momentul judecării litigiului finalizat printr-un titlu executoriu a cărui executare se contestă.
În ceea ce privește petitul având ca obiect suspendare executare silită, având în vedere soluționarea contestației la executare, observând dispozițiile art. 718 N.C.pr.civ, conform cărora suspendarea executării silite poate fi dispusă până la soluționarea contestației la executare, dar și dispozițiile art. 650 alin. 3 N.C.pr.civ. care statuează că hotărârile pronunțate de instanța de executare sunt executorii, instanța apreciază că aceasta a rămas fără obiect, astfel că o va respinge.
Pentru aceste considerente, constatându-se că în cauză au fost respectate dispozițiile legale privind executarea silită, instanța urmează să respingă prezenta contestație la executare, ca neîntemeiată.
Față de soluția pronunțată pe fondul cauzei, instanța va respinge și petitul relativ la obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulată de contestatorul C. V. G., cu dom. în mun. B., ., ., ., iar cu dom. ales în vederea comunicării actelor procedurale în mun. B., .. 43, cam. 419, jud. B., la Cabinet de Avocat L. G. N., în contradictoriu cu intimata S.C. C. ELECTRICĂ DE TERMOFICARE B. S.A., cu sediul în B.-_, .. 6, înregistrată la ORC sub nr. J_, având CUI RO_, societate în procedura de insolvență, ca neîntemeiată.
Respinge cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatorul C. V. G..
Respinge petitul relativ la obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiat.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.11.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
I. R. D. A. I.
Red./Dact. IRD
30.01.2015, 4 ex.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3997/2014. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 2135/2014. Judecătoria BRAŞOV → |
---|