Contestaţie la executare. Sentința nr. 20/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 20/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 20-10-2014 în dosarul nr. 17831/197/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Dosar civil nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 20.10.2014

PREȘEDINTE: L. A. - judecător

GREFIER: L. T.

Pentru azi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față, care s-a dezbătut în fond ședința publică din data de 13.10.2014, când văzând concluziile părților, prin reprezentanti legali, conform celor consemnate în încheierea de ședință din respectiva zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul art.396 pct.(1) NCPC. a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 20.10.2014.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.

Procedura fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța față de actele și lucrările de la dosar a pronunțat prezenta sentință civilă.

JUDECĂTORIA

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr_ contestatoarea S. Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA a chemat în judecată intimatul F. I., solicitând anularea în parte a actelor de executare întocmite în dosar execuțional nr 1477/2014 B. D. G., L. G. și M. P. pentru diferența de 1610 lei, reducerea cheltuielilor de executare și întoarcerea executării pentru suma de 1610 lei, poprită nelegal, cu cheltuieli de executare.

În motivarea contestației se arată că suma de_ lei, reprezentând drepturi salariale și cea în sumă de 2812,86 lei cu titlu de cheltuieli de executare nu sunt corect calculate.Suma brută cu titlu de salariu suplimentar, aferentă perioadei 3 12_09 este de 152 lei și nu de 1826, cât s-a stabilit prin raportul de expertiză.Domnul expert a calculat în mod incorect diferența de salariu suplimentar pentru anul 2009 și nu s-a raportat la dispozitivul titlului executoriu.În ceea ce privește cheltuielile de executare solicitate, acestea sunt disproporționale în raport cu valoarea și complexitatea cauzei.

În drept contestatoarea și-a întemeiat cererea pe disp art 711 și urm NCPC.

În probațiune a fost atașată copia dosarului execuțional nr 1477/2014 B. D. G., L. G. și M. P..

Intimatul a depus întâmpinare la dosarul cauzei, prin care solicită respingerea contestației la executare.În motivarea întâmpinării se arată că expertul contabil a calculat în mod corect drepturile ce trebuiau acordate de către contestatoare în perioada 3 12_09.Prin sentința supusă executării instanța nu a dispus plata diferenței din salariul suplimentar pe anul 2009.Pe de altă parte, contestatoarea nu a indicat modalitatea de calcul a sumei de 152 lei.Prin contestația la executare se solicită recalcularea salariului suplimentar pe anul 2009 și plata către intimat doar a diferenței din acest salariu, calculată pe perioada 3 12_09, ori dispozitivul titlului executoriu nu conține astfel de dispoziții.

Contestatoarea a formulat răspuns la întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

În data de 8 05 2014 intimatul creditor F. I. a formulat cerere de executare silită adresată B. D. G., L. G. și M. P., privind punerea în executare a . 04 2013 a Tribunalului Târgu M., formându-se dosar execuțional nr 1477/2014.

Judecătoria sector 4 București, prin Încheierea din data de 16 05 2014, a încuviințat executarea silită.Executarea silită s-a desfășurat prin poprire pe conturile debitoarei contestatoare.

La termenul din 15 09 2014 instanța a invocat din oficiu excepția de necompetență teritorială, având în vedere următoarele aspecte:

Potrivit art 713 al 1 NCPC - contestația se introduce la instanța de executare.Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe..

Conform art 713 al 2 NCPC - în cazul urmăririi silite prin poprire, dacă domiciliul sau sediul debitorului se află în circumscripția altei curți de apel decât cea în care se află instanța de executare, contestația se poate introduce și la judecătoria în a cărei circumscripție își are domiciliul sau sediul debitorul.

Urmează a se observa faptul că debitoare este S. Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA, cu sediul în București.

Prin urmare, în mod corect executarea silită a fost încuviințată și s-a desfășurat în București, acolo unde debitoarea contestatoare își are sediul principal.Nu are temei legal introducerii contestației la Judecătoria B., pentru simplul motiv că debitoarea ar avea un sediu secundar în B., în condițiile în care, așa cum s-a arătat, executarea silită s-a desfășurat în București, iar niciunul din terții popriți nu-și au sediul în B..

Față de considerentele mai sus amintite și văzând disp art 131 al 1 coroborat cu art 132 al 1 și 3 NCPC va admite excepția de necompetență teritorială și va declina în favoarea Judecătoriei sector 4 București competența de soluționare a contestației formulată de contestatoarea S. Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA împotriva intimatului F. I..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei B. și pe cale de consecință:

Declină în favoarea Judecătoriei sector 4 București competența de soluționare a contestației formulată de contestatoarea S. Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA, cu sediul procesual ales în B., ., jud. B. împotriva intimatului F. I., cu domiciliul procesual ales în B., ., ., jud. B..

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi: 20 10 2014.

PREȘEDINTE GREFIER

L. ACHTENLAURA T.

Red./Dact. judecător L.A.

24.10.2014 – 4ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 20/2014. Judecătoria BRAŞOV