Contestaţie la executare. Sentința nr. 8306/2014. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 8306/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 30-06-2014 în dosarul nr. 29535/197/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
JUDEȚUL B.
DOSAR Civil nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8306
Ședința publică din 30.06. 2014
PREȘEDINTE: L. S.
GREFIER :D. C.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile privind pe contestatorul A. L. în contradictoriu cu intimata PRIMĂRIA C. S. pentru contestație la executare .
La apelul nominal făcut în ședință la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din 16.06.2014 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 23.06.2014, 30.06.2014.
JUDECĂTORIA
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /11.11.2013 contestatorul A. L. a formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimata PRIMĂRIA C. S. împotriva somației nr. 1303/73.10.2013 și a Titlului executoriu nr. 1304/73.10.2013. În motivarea cererii s-a arătat în esență că intimata refuză de 14 ani să pună în aplicare PUD-ul zonei care consfințește dreptul de proprietate, deși i-a solicitat de mai multe ori acest lucru, astfel că a făcut sesizări penale.
Contestatorul a depus taxa de timbru de 24 lei .
La data de 04.12.2013 contestatorul depune o Notă ( f 14) în care arată că drepturile sale scriptice nu corespund cu cele faptice ca urmare a măsurării, că drepturile sale au fost concesionate unei firme de către Primărie și astfel că refuză să plătească impozitul stabilit până la data la care intimata îl repune în drepturi .
Intimata a depus întâmpinare ( 20) solicitând respingerea acțiunii, motivele fiind însă străine de cele ale contestației formulate.
La data de 04.02.2014 contestatorul mai depune o Notă ( f 31-32) în care în esență face referire la PUD-ul zonei și alte chestiuni străine de obiectul cererii care îl reprezintă contestație la executare, abia la finalul notelor arătând că solicită „ respingerea plății sumei solicitate cu titlu de impozit”.
La solicitarea instanței contestatorul a comunicat un punct de vedere scris ( f 87) în care a arătat că nu a vândut nimic din cei 2955 mp înscriși în CF 7085 S., teren care figurează pe . C, refuzul privind plata impozitului având la origine disputele dintre părți legate de PUD-ul zonei, de neefectuarea lucrărilor de canalizare, asfaltare, iluminat public, lucrări care nu au fost efectuate pe .> În probațiune părțile au depus înscrisuri.
A fost atașată copie de pe dosarul execuțional.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
La data de 07.10.2013 intimata emite somația nr. 1303/07.10.2013prin care I se pune în vedere contestatorului să achite suma de 295 lei din care suma de 273 lei reprezentând impozit teren/curți din Titlul executoriu nr. 1304/07.10.2013, termenul legal de plată al acestui impozit fiind 30.09.2013, iar suma de 22 lei reprezentând accesorii . Din copia procesului verbal – înștiințare de plată ( f 69) reiese că impozitul a fosr calculate la o valoare impozabilă de_ lei pentru suprafața de teren indicată în Declarația pentru stabilirea impozitului pe clădiri și a impozitului pe teren dată de contestator pentru o suprafață totală de teren de 2955 mp. Din cele recunoscute de contestator, reiese că acesta nu a vândut nimic din cei 2955 mp din terenul înscris în CF 7085 S., teren care figurează pe . C, însă refuză să plătească impozitul întrucât sun disputele între părți legate de PUD-ul zonei, de neefectuarea lucrărilor de canalizare, asfaltare, iluminat public, lucrări care nu au fost efectuate pe . nr._/07.04.2014 a serviciului de taxe și impozite din cadrul Primăriei S. reiese că impozitul a fost stabilit pentru terenul din CF 7085 S. .
Potrivit art. 110 din OG nr. 92/2003 colectarea creanțelor fiscale constă în exercitarea acțiunilor care au ca scop stingerea creanțelor fiscale. Colectarea creanțelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanță sau al unui titlu executoriu, după caz.” (3) Titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii. Asemenea titluri pot fi:
a) decizia de impunere;
b) declarația fiscală;
c) decizia referitoare la obligații de plată accesorii;
d) declarația vamală;
e) decizia prin care se stabilesc și se individualizează datoria vamală, impozitele, taxele și alte sume care se datorează în vamă, potrivit legii, inclusiv accesoriile;
f) procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, întocmit de organul prevăzut de lege, pentru obligațiile privind plata amenzilor contravenționale;
g) decizia de atragere a răspunderii solidare emisă potrivit art. 28;
h) ordonanța procurorului, încheierea sau dispozitivul hotărârii instanței judecătorești ori un extras certificat întocmit în baza acestor acte, în cazul creanțelor fiscale stabilite, potrivit legii, de procuror sau de instanța judecătorească.
Potrivit art. 141 alin. 1-4 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, privind titlul executoriu și condițiile pentru începerea executării silite „ (1) Executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
(1^1) În titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare prevăzut la alin. (1) se înscriu toate creanțele fiscale neachitate la scadență, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat, precum și accesoriile aferente acestora, stabilite în condițiile legii. Cu excepția cazului în care prin lege se prevede că un înscris constituie titlu executoriu, niciun titlu executoriu nu se poate emite în absența unui titlu de creanță în baza căruia se stabilesc, în condițiile legii, creanțe fiscale principale sau accesorii.
(1^2) Executarea silită a creanțelor bugetare rezultate din raporturi juridice contractuale se efectuează în baza hotărârii judecătorești sau a altui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
(2) Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
(3) Modificarea titlului de creanță atrage modificarea titlului executoriu în mod corespunzător.
(4) Titlul executoriu emis potrivit alin. (1) de organul de executare competent va conține, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), următoarele: codul de identificare fiscală, domiciliul fiscal al acestuia, precum și orice alte date de identificare; cuantumul și natura sumelor datorate și neachitate, temeiul legal al puterii executorii a titlului.”
Se poate observa în cauza dedusă judecății că pretențiile intimatei reprezintă impozitul pe terenul avut de contestator în proprietate și declarat ca atare, precum și accesorii pentru neplata la termen a obligației fiscale, contestatorul neinvocând niciun motiv de nelegalitate a somației și titlului executoriu atacat . Motivele invocate de contestator în justificarea refuzului de a plăti impozitul sunt nelegale, în condițiile în care nimeni nu își poate face singur dreptate și nici nu se poate refuza îndeplinirea unor obligații legale motivate de existența unor pretinse abuzuri. Apărările cu privire la PUD, la neefectuarea de către intimată a canalizării, etc. Sunt străine de natura pricinii astfel că nu vor fi avute de instanță în vedere la soluționarea prezentei contestații.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, instanța reține că executarea silită a fost pornită de intimată în baza unui titlu executoriu valabil, actele de executare au fost emise cu respectarea dispozițiilor legale anterior arătate, astfel că în baza art. 172-174 din OG nr. 92/2003 instanța va respinge ca neîntemeiată contestația la executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatorul A. L. domiciliat în S., ., jud. B. în contradictoriu cu intimata PRIMĂRIA C. S. cu sediul comuna S., ., jud. B. privind anularea somației nr. 1303/07.10.2013 și a Titlului executoriu nr. 1304/07.10.2013 .
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare, calea de atac depunându-se la Judecătoria B. .
Pronunțată în ședință publică azi, 30.06.2014.
P., GREFIER,
L. S. D. C.
Red./dact.LS-30.01.2015
4 ex.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3675/2014. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 09/2014. Judecătoria BRAŞOV → |
---|