Fond funciar. Sentința nr. 03/2014. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 03/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 03-11-2014 în dosarul nr. 8204/197/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
CIVIL
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 03.11.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. A. C. – judecător
GREFIER: M. C. P.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față care s-a dezbătut în ședința publică din 20.10.2014 când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 03.11.2014.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, deliberând, a pronunțat sentința de mai jos.
JUDECATORIA
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 24.04.2014 sub nr. de mai sus reclamanții D. D., D. I. HERMI și D. O., prin mandatar P. G. C.- au solicitat, în contradictoriu cu pârâții C. L. HĂLCHIU – COMISIA LOCALĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR și COMISIA JUDEȚEANĂ PENTRU APLICAREA LEGILOR FONDULUI FUNCIAR – prin PREFECT, anularea titlurilor de proprietate nr._/06.05.2003 și nr._/17.05.2013.
În conformitate cu dispozițiile art. 82 din codul de procedură civilă – noua reglementare – instanța a dispus la termenul din data de 06.08.2014 citarea mandatarului reclamanților cu mențiunea de a face dovada calității de reprezentant al acestora, potrivit dispozițiilor art. 85 din codul de procedură civilă.
Deși a fost citată în acest sens, mandatarul reclamanților nu s-a conformat dispozițiilor instanței stabilite prin încheierea de la termenul din data de 06.08.2014.
În baza dispozițiilor art. 248 alin. 1 cod procedură civilă coroborat cu art. 237 alin. 2 pct. 1 din codul de procedură civilă – noua reglementare – instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură care fac de prisos soluționarea în fond, în tot sau în parte, a pricinii
Deliberând cu prioritate asupra acestei excepției lipsei calității de reprezentant, instanța reține următoarele:
Cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar a fost formulată și semnată de către numitul P. G. C., în calitate de președinte al reclamanților D. D., D. I. HERMI și D. O..
Potrivit dispozițiilor art. 85 din codul de procedură civilă „Împuternicirea de a reprezenta o persoană fizică dată mandatarului care nu are calitatea de avocat se dovedește prin înscris autentic”.
Instanța reține că reprezentantul reclamanților nu a făcut dovada calității de reprezentant al reclamanților, astfel cum prevăd dispozițiile art. 85 din codul de procedură civilă..
Văzând aceste temeiuri de drept instanța, în temeiul art. 82 alin. 1 Cod procedură civilă, apreciază întemeiată excepția de fond, absolută și peremptorie a lipsei calității de reprezentant, pe care o va admite, urmând a anula acțiunea formulată ca fiind promovată de o persoană care nu are calitatea de reprezentant al reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității de reprezentant al numitului P. G. C. pentru reclamantele D. D., D. I. HERMI și D. O., invocată de instanță din oficiu și, în consecință:
Anulează acțiunea formulată de către numitul P. G. C., în calitate de reprezentant al reclamantelor D. D., D. I. HERMI și D. O., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în B., ., ., . în contradictoriu cu pârâtele C. L. HĂLCHIU – COMISIA LOCALĂ DE STABILIRE A DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în comuna Hălchiu, ., jud. B. și COMISIA JUDEȚEANĂ PENTRU APLICAREA LEGILOR FONDULUI FUNCIAR– prin PREFECT, cu sediul în B., .-5, jud. B. ca fiind formulată de o persoană care nu a făcut dovada calității de reprezentant.
Cu drept de apel, care se va depune la Judecătoria B. în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.11.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
C. A. C. M. C. P.
Red.CC/dact.CP/16.12.2014 7 ex
← Evacuare. Sentința nr. 9892/2014. Judecătoria BRAŞOV | Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Sentința nr. 03/2014.... → |
---|