Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 3782/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 3782/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 27-03-2014 în dosarul nr. 28787/197/2013

ROMANIA

JUDECATORIA BRASOV

DOSAR CIVIL NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR.3782

Sedinta publica din data de 27.03.2014

P. –E. B.– judecator

GREFIER – L. C.

Pe rol fiind solutionarea cauzei civile avand ca obiect “ordonanță președințială” formulată de reclamantul L. G. în contradictoriu cu pârâții L. V., L. V. și L. I..

La apelul nominal făcut in ședință publică se prezintă av.F. O. D. pentru reclamant, pârâta L. V. asistată de av.Grusea C., martorul F. N., fiind lipsă pârâții L. V., L. I..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a facut referatul cauzei dupa care:

Av.Grusea C. pentru pârâta L. V. depune la dosarul cauzei întâmpinare și cerere reconvențională și învederează instanței faptul că pârâta este de acord ca minorul să rămână la bunici și să aibă legături personale cu acesta, motiv pentru care apreciază că nu se mai impune administrarea probei cu interogatoriul pârâtei și audierea martorului. De asemenea, pârâta L. V. nu contestă condițiile de locuit ale pârâților L. V. și L. I..

Apărătorul ales al reclamantului invocă tardivitatea depunerii întâmpinării și cererii reconvenționale. Totodată invocă și decăderea pârâtei L. V. din dreptul de a propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică având în vedere că aceasta nu a formulat în termenul legal întâmpinare.

Av.Grusea C. pentru pârâta L. V. învederează instanței faptul că pârâta a fost internată în spital, la dosar fiind depuse acte medicale. Nu contestă faptul că întâmpinarea și cererea reconvențională sunt tardiv formulate, însă primează interesul superior al copilului, respectiv ca pârâta să aibă legături personale cu minorul.

Apărătorul ales al reclamantului învederează instanței faptul că pârâtei nu i s-a interzis să vadă copilul. Pârâta a avut avocat ales căruia i s-a comunicat completarea de acțiune și care putea formula în termen întâmpinare.

Av.Grusea C. pentru pârâta L. V. depune la dosarul cauzei adeverința cu veniturile nete realizate de pârâtă.

Instanța aplică pârâtei sancțiunea decăderii din dreptul de a propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, în temeiul art 204 alin.1 C.pr.civ. coroborat cu art 208 alin 2 C.pr.civ. întâmpinarea nefiind formulată în termenul legal.

Instanța, cu privire la acțiunea reconvențională, constată că pârâta este decăzută din dreptul de a formula acțiune reconvențională care să fie judecată împreună cu cererea principală de chemare în judecată, aceasta nefiind formulată în termenul legal, conform art 209 alin 6 C.pr.civ.

Instanța restituie apărătorului ales al pârâtei L. V. întâmpinarea și cererea reconvențională, aceasta având posibilitatea să o înregistreze pe cale separată.

Instanța revine asupra probei testimoniale solicitată de reclamant având în vedere poziția procesuală a pârâtei L. V. care este de acord cu stabilirea provizorie a locuinței minorului la bunicii paterni și nu contestă condițiile de locuit, considerând că proba nu mai este utilă pentru soluționarea cauzei. Pentru aceleași motive revine și asupra probei cu interogatoriul pârâtei L. V..

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, în baza dispozițiilor art. 392 Cod procedură civilă, instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul pe fond.

Apărătorul ales al reclamantului, având cuvântul, solicită admiterea cererii de ordonanță președințială, stabilirea locuinței minorului la bunicii paterni până la soluționarea dosarului de divorț având în vedere faptul că bunicii paterni sunt cei care s-au ocupat de creșterea copilului din primele zile ale vieții și până în prezent.

În ceea ce privește pensia de întreținere, solicită stabilirea acesteia în favoarea minorului și în sarcina reclamantului vis-a-vis de veniturile pe care acesta le realizează și care sunt indicate în ancheta socială depusă la dosar, precum și în sarcina pârâtei L. V. în funcție de veniturile pe care aceasta le realizează.

Nu solicită cheltuieli de judecată.

Av.Grusea C. pentru pârâta L. V., având cuvântul, solicită admiterea cererii de ordonanță președințială, stabilirea locuinței minorului la bunicii paterni, stabilirea unei pensii de întreținere în cotă de 1/3 din veniturile pârâtei având în vedere că aceasta mai are un copil în întreținere, respectiv M. D..

Nu solicită cheltuieli de judecată.

Apărătorul ales al reclamantului confirmă faptul că pârâta L. V. mai are un copil în întreținere.

Față de actele și lucrările dosarului instanța a pronunțat sentința de mai jos.

JUDECATORIA

Constată că prin acțiunea civilă înregistrată sub numărul de mai sus, astfel cum a fost formulată și completată, reclamantul L. G. a chemat în judecată pe pârâții L. V., L. I. și L. V., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța instanța să dispună, pe calea ordonanței președințiale, ca locuința minorului L. R., născut la data de 11.04.2012, să fie stabilită la bunicii paterni, L. I. și L. V., respectiv în B., .. 17, . și părinții să fie obligați la plata pensie de întreținere în favoarea minorului, iar măsurile să fie luate în mod provizoriu până la soluționarea definitivă a procesului de divorț, fără cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că minorul L. R., născut la data de 11.04.2012 a rezultat din căsătoria lui cu pârâta L. V.. Relațiile dintre ei s-au deteriorat și se impune luarea măsurilor solicitate, în mod provizoriu, până la soluționarea definitivă a procesului de divorț.

Încă de la naștere, copilul a locuit împreună cu bunicii paterni, aceștia fiind cei care s-au îngrijit și se îngrijesc în continuare de creșterea și educarea copilului. În toată această perioadă pârâta nu a dorit să ia copilul și să locuiască împreună cu el, recunoscând că bunicii paterni îi pot oferi copilului atenția și stabilitatea de care are nvoie.

În prezent sunt separați în fapt, iar el locuiește la părinții lui împreună cu copilul. Este în interesul copilului să locuiască împreună cu bunicii paterni întrucât, din cauza naturii serviciului pe care îl are, nu poate exercita supravegherea copilului și nici îndeplinirea actelor obișnuite privind sănătatea și educația acestuia.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 996 și următ. C.proc.civ. și art. 400 alin. 3 Cod civil.

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu 40 lei taxă judiciară de timbru.

În ședința publică din 27.03.2014, pârâta L. V. s-a prezentat personal în instanță și a declarat că este de acord cu cererea reclamantului astfel cum a fost formulată și completată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâții L. I. și L. V. au arătat că sunt de acord ca locuința minorului L. R., născut la data de 11.04.2012 să fie stabilită la ei până la soluționarea procesului de divorț dintre reclamant și pârâta L. V..

Părțile au solicitat ca pensia de întreținere să fie calculată în funcție de veniturile nete lunare pe care le realizează, respectiv 700 lei reclamantul și 1.138 lei pârâta și să se țină seama de faptul că pârâta mai are un copil în întreținerea sa.

În probațiune, a fost administrată proba cu înscrisuri și s-a efectuat anchetă socială la domiciliul părților.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Din căsătoria părților, la data de 11.04.2012 s-a născut copilul L. R.. Încă de la naștere, copilul a locuit împreună cu bunicii paterni.

Pe rolul Judecătoriei B. a fost înregistrate dosarele civile nr._ și nr._, care au ca obiect desfacerea căsătoriei dintre reclamant și pârâta L. V..

Potrivit dispozițiilor art. 919 C.proc.civ. “Instanța poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanță președințială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori, la obligația de întreținere …”. Așadar, în cazul cererilor referitoare la stabilirea locuinței copiilor minori și la obligația de întreținere formulate în timpul procesului de divorț, condiția urgenței este prezumată chiar de legiuitor, ordonanța pronunțându-se în baza dispoziției exprese înscrise în art. 919 C.proc.civ.

Analizând dispozițiile art. 919 C.proc.civ. raportat la prevederile Codului civil în vigoare, instanța apreciază că, în egală măsură condiția urgenței este prezumată de legiuitor în privința cererilor de stabilire a locuinței copiilor minori, formulate în timpul procesului de divorț.

Conform dispozițiilor art. 996 alin. 1 C.proc.civ. “Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”. Potrivit alin. 2 “Pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt.”

Așadar, instanța va putea să ordone măsuri vremelnice, în cazuri urgente, în vederea asigurării protecției copilului în cazul în care ar exista un pericol pentru acesta.

Condiția caracterului vremelnic al cererii de ordonanță președințială si condiția neprejudecării fondului cauzei sunt îndeplinite în cauză, având în vedere faptul că, în cadrul dosarelor civile nr._ și nr._ ale Judecătoriei B. se vor dispune, ca măsuri definitive, modalitatea de exercitare a autorității părintești, stabilirea locuinței minorului, stabilirea pensiei de întreținere în favoarea minorului și modalitatea de păstrare a legăturilor personale cu minorul.

Pentru stabilirea provizorie a locuinței minorului, instanța va ține seama de interesul superior al copilului care presupune să se analizeze natura, forța și stabilitatea relației dintre copil și fiecare dintre soți, opiniile și preferințele copilului în măsura în care acestea pot fi verificate în mod rezonabil, nevoile fizice, emoționale și psihologice ale copilului, inclusiv nevoia copilului de stabilitate având în vedere vârsta și etapa de dezvoltare.

În speță, de la data nașterii și apoi de la data despărțirii în fapt a părinților, minorul L. R., născut la data de 11.04.2012 a locuit în permanență cu bunicii paterni, iar mama nu a avut nici un fel de obiecțiuni cu privire la condițiile de locuit de care beneficiază bunicii paterni în prezent și nici cu privire la capacitatea acestora de a îngriji copilul pâna la data soluționării irevocabile a procesului de divorț.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, bunicii paterni ai copilului, L. I. și L. V., și-au exprimat consimțământul pentru stabilirea locuinței minorului la ei.

Față de poziția procesuală a pârâților, văzând că bunicii paterni se ocupă de creșterea și educarea minorului și ținând seama de nevoia copilului de stabilitate, instanța reține că reclamantul justifică urgența măsurii de stabilire a locuinței minorului la bunicii paterni pe calea ordonanței președințiale.

Prin urmare, față de starea de fapt reținută anterior și având în vedere interesul superior al minorului, în temeiul art. 400 alin. 3 C.civ., instanța va stabili locuința locuința minorului L. R., născut la data de 11.04.2012, la bunicii paterni, L. I. și L. V., care vor exercita supravegherea minorului și vor îndeplini toate actele obișnuite privind sănătatea, educația și învățătura sa, până la soluționarea definitivă a proceselor având ca obiect divorț, înregistrate pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ și nr._ .

În temeiul art. 402 C.civ., față de stabilirea locuinței copilului minor la bunicii paterni, instanța reține că ambii părinți vor contribui la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copilului în condițiile art. 530 alin. 2 C.civ., prin plata unei pensii de întreținere lunare, bunicilor paterni, în favoarea minorului, în cuantum de 175 lei lunar, reclamantul și 189,6 lei lunar, pârâta L. V., stabilită raportat la venitul lunar net realizat de părți și ținând seama de faptul că pârâta mai are un copil în întreținerea sa. Pensia de întreținere urmează a se indexa de drept, trimestrial, în funcție de rata inflației conform art. 531 alin. 2 C.civ.

Reclamantul și pârâta L. V. vor fi obligați la plata pensiei de întreținere astfel stabilite începând cu data 27.03.2014 și până la soluționarea definitivă a proceselor având ca obiect divorț, înregistrate pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ și nr._, văzând dispozițiile art. 532 alin. 1 C.civ., precum și faptul că, din probele administrate în cauză rezultă că, după înregistrarea cererii, părțile au contribuit la întreținerea copilului.

Având în vedere situația de fapt reținută anterior și dispozițiile art. 996 Cod de procedura civilă coroborate cu art. 400 alin. 3, art. 499 alin.1, art. 529 alin. 1 și 2 și art. 506 C.civ, instanța va admite cererea de ordonanță președințială, astfel cum a fost formulată și completată.

Instanța urmează să ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, potrivit principiului disponibilității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de ordonanță președințială formulată și completată de reclamantul L. G., cu domiciliul procesual ales în B., .. 36, . pârâții L. V., dom. în comuna S., ., jud. B., L. I. și L. V., ambii domiciliați în B., .. 17, ., și în consecință:

Stabilește locuința minorului L. R., născut la data de 11.04.2012, la bunicii paterni, L. I. și L. V., respectiv în B., .. 17, ., până la soluționarea definitivă a proceselor având ca obiect divorț, înregistrate pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ și nr._ .

Obligă reclamantul să plătească bunicilor paterni L. I. și L. V., cu titlu de pensie de întreținere în favoarea minorului, suma de 175 lei lunar, începând cu data de 27.03.2014 și până la soluționarea definitivă a proceselor având ca obiect divorț, înregistrate pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ și nr._, pensie de întreținere ce se indexează de drept, trimestrial, în funcție de rata inflației.

Obligă pârâta să plătească bunicilor paterni L. I. și L. V., cu titlu de pensie de întreținere în favoarea minorului, suma de 189,6 lei lunar, începând cu data 27.03.2014 și până la soluționarea definitivă a proceselor având ca obiect divorț, înregistrate pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ și nr._, pensie de întreținere ce se indexează de drept, trimestrial, în funcție de rata inflației.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 5 de zile de la pronunțare, care se va depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi 27.03.2014.

P. GREFIER

E. B. L. C.

Red. E.B./31.03.2014

Dact.L.C./14.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 3782/2014. Judecătoria BRAŞOV