Partaj judiciar. Sentința nr. 5241/2014. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 5241/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 25-04-2014 în dosarul nr. 27994/197/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. – SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5241
Ședința publică din data de 25.04.2014
Instanța constituită din:
Președinte: R. S. L.
Grefier: A.-M. CRUȘA-P.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față care s-a dezbătut în fond în ședința publică din 04.04.2014, dezbaterile fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 11.04.2014, 18.04.2014, iar ulterior pentru data de 25.04.2014.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.
Instanța, deliberând, a pronunțat sentința de mai jos:
JUDECĂTORIA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei O. S. la data de 24.02.2012 reclamantul L. D. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B. P.: I. declararea nulității certificatului de moștenitor nr. 183/26.11.2010 al BNP Asociați F. din O. S. cu anularea în consecință și radierea înscrierilor în CF nr._ de sub nr.top.1179/1, 1180/1,1181/1,1179/2 și 1181/2, având nr.cadastral_, în suprafață totală de 926 mp, effectuate în baza acestui certificat de moștenitor anular; II. Dezbaterea succesiunii după defunctul B. I., decedat la data de 25.03.2003 și stabilirea drepturior succesorale ale reclamantului L. D. ca unic successor, respective moștenitor testamentar al defunctului; III. Stabilirea masei succesorale rămasă după defunctul B. I., care se compune din cota de ½ parte din imobilul –teren viran, situate în intravilanul ., jud.Harghita, înscris în Cf nr._ de sub nr.top.1179/1, 1180/1,1181/1,1179/2 și 1181/2, având nr.cadastral_, în suprafață totală de 926 mp; IV. Întabularea cotei de ½ a imobilului identificat anterior și constituind masa succesorală după defunctul B. I. pe numele reclamantului L. D., cu titlu de moștenire testamentară; V. ieșirea din indiviziune părților, coproprietari pe cote părți a câte ½-1/2 parte din imobilul arătat mai sus atribuind părților câte un lot imobiliar egal de 463 m în natură; cu cheltuieli de judecată în caz de opunere.
În motivare a arătat reclamantul că a fost vecin cu defunctul B. I. decedat la 25.03.2003 și întrucât la bătrânețe B. I. nu a mai avut rude în viață decât fratele său, pârâtul B. P., care era complet dezinteresat de soarta fratelui său, domiciliind în C., iar B. I. era grav bolnav, având nevoie de ajutor și îngrijire, reclamantul și familia sa l-au ajutat și îngrijit ca și pe un membru al familiei sale. Pentru aceste motive, a arătat reclamantul, defunctul B. I. a dorit în mod expres să își exprime recunoștința față de ajutorul constant și îndelungat al reclamantului și la data de 17.04.2002 i-a lăsat în moștenire prin testamentul olograf numit „Vegrendelet” toate bunurile lui mobile și imobile. A precizat reclamantul că vecinul său a murit la data de 25.03.2003, el fiind cel care, în lipsa oricăror alte persoane sau rude i-a asigurat și finanțat înmormântarea conform obiceiurilor locului. Reclamantul a menționat că a continuat să achite împreună cu familia sa, taxele imobilului lăsământ al defunctului, în posesia căruia a intrat după decesul lui B. I., acceptând tacit moștenirea, dar negrăbindu-se la formalizarea drepturilor succesorale. A mai arătat că deși nu a făcut nimic omenesc față de fratele său bătrân și bolnav, nici în timpul vieții acestuia și nici mortis causa care să îi justifice vreo pretenție din punct de vedere moral, dar nici legal, reclamantul a aflat că în anul 2010 pârâtul s-a declarat unic moștenitor legal, în calitatea de frate al defunctului.
În drept a invocat disp.ar.t 955, art. 1034 și urm., art. 1041, art. 1087, art. 1132, art. 1134, art. 1143 Cod civil.
În probațiune a depus certificatul de moștenitor nr. 183/2010 (f.f.4 ds.Jud.O. S.), extras CF nr._ a comunei Zetea (f.5-6), certificat de deces B. P. (f.7), testament olograf în limba maghiară (f.8), traducere a testamentului olograf în limba română legalizată sub nr. 454/2004 (f.9), proces verbal din 16.03.2002 privind constatarea stării materiale a testamentului olograf, întocmit la data de 17.04.2002 (f.10), certificat emis de Primăria Comunei Zetea la data de 17.05.2011 (f.11).
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 135,44 lei și timbru judiciar în valoare de 5 lei (f.3,17).
Prin încheierea de ședință din data de 31.05.2012 pronunțată de Judecătoria O. S. pârâtului i-a fost încuviințată cererea de acordare a ajutorului public judiciar sub forma asistenței juridice prin avocat.
La data de 05.09.2012 pârâtul B. P. a formulat întâmpinare (f.60-63) prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nelegală.
În motivare a arătat că, în ce privește înscrisul sub semnătură privată întocmit în limba maghiară intitulat „Vegrendelet” nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 859 cod civil vechi, cu privire la testamentul olograf, care trebuie îndeplinite cumulativ. A precizat că testamentul depus la dosar este datat de două ori, conținând două date diferite. În al doilea rând a precizat că pârâtul nu a fost niciodată dezinteresat de soarta fratelui său și deși pentru o perioadă de timp a avut domiciliul în C., a făcut tot posibilul pentru a ține legătura cu fratele său și a-l ajuta. A precizat pârâtul că în anul 1999, când a venit acasă la Zetea, s-a dus la Primăria Zetea și a achitat toate impozitele și taxele cu care fratele său era în urmă, și a achitat și în avans, în total pentru o perioadă de 10 ani iar cu ocazia acestei vizite s-a convins că fratele său era într-o stare fizică și morală foarte bună și a dat la mai multe cunoștințe, numărul său de telefon, pentru cazuri de urgență.
În drept a invocat disp.art. 115 și urm., art. 274 C., art. 859 Cod civil vechi.
În probațiune a depus certificat de legatar nr. 32/2004 (f.28), adresa nr. 52/R/III/02.12.2010 a Poliției Mun.O. S. (f.30), rezoluția din 11.12.2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria O. S. (f.31), adresa nr. 203/23.11.2010 a Instituției Prefectului Județului Harghita (f.32-33), dovadă comunicare telegrama nr. 31/3 (f.34), adresa nr. 203/2010 emisă de Avocatul Poporului (f.35).
Prin încheierea civilă nr. 6712 din data de 01.11.2012 în dosarul nr._ îndreptată din oficiu prin încheierea din data de 02.11.2012 s-a admis cererea de strămutare a pricinii care a făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei O. S. și s-a dispus strămutarea pricinii la Judecătoria B..
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei B. la data de 14.11.2012 sub nr._ .
La data de 28.03.2013, ca urmare a decesului reclamantului L. D. la data de 14.09.2012 succesorii săi legali, respectiv soția supravețuitoare L. E. și fiicele L. M. I. și D. A. au solicitat introducerea acestora în cauză în calitate de reclamante.
De asemenea, și-au precizat acțiunea în sensul că au solicitat anularea parțială a certificatului de moștenitor nr. 183/26.11.2010 al BNP Asociați „F.” din O. S., în părțile referitoare la moștenitorii în Succesiunea II-defuncta B. Emerenczia (decedată la 04.07.1982) și la moștenitorii în Succesiunea III-defunctul B. I. (decedat la 23.03.2003) înlăturându-l din calitatea de moștenitor legal în calitate de fiu (în Succesiunea II) și respectiv de frate (în Succesiunea III) pe pârâtul B. P., neacceptant în termen legal al niciuneia dintre aceste lăsăminte, cu consecința stabilirii ca unicul moștenitor legal al defunctului B. I., în cota de 1/1 din moștenire și, în consecință, a anula și radia înscrierile existente la B.4 și B.5 din cartea funciară nr._ (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 2128 Zetea), nr.top.1179/1, 1180/1, 1181/1, 1179/2,1180/2 și 1181/2, nr.cad._, efectuate în baza acestui certificat de moștenitor anulat parțial, cu dispunerea înscrierii sub B3 a întabulării dreptului de proprietate cu titlu de moștenire, dobândită prin succesiune în cota inițială de 1/1 în favoarea lui B. I.; II. Dezbaterea succesiunii după defunctul B. I., decedat la data de 25.03.2003 și stabilirea drepturilor succesorale ale reclamantului inițial L. D. ca unic moștenitor legatar, respectiv moștenitor testamentar al defunctului; III.stabilirea masei succesorale rămasă după defunctul B. I., care se compune din cota de 1/1 din imobilul –teren viran, situat în intravilanul ., jud.Harghita, înscris în CF nr._ (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 2128 Zetea) de sub nr. top.1179/1, 1180/1, 1181/1, 1179/2, 1180/2, 1181/2, având nr.cad._, în suprafață de 926 mp; IV. Întabularea dreptului de proprietate asupra cotei de 1/1 a imobilului identificat anterior și constituind masa succesorală după defunctul B. I. pe numele reclamantului inițial, L. D., cu titlu de moștenire testamentară; V. a constata renunțarea la judecarea cererii de ieșire din indiviziune asupra imobilului situat în intravilanul ., jud.Harghita; cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, a mai arătat în plus că deși mama defunctului B. I., decedată în 1982 a avut doi fii, numai B. I. a rămas alături de mama sa, în casa părintească din ., continuând a locui acolo până la sfârșitul vieții sale, în timp ce celălalt frate, pârâtul B. P., s-a îndepărtat de locurile natale, încă din timpul vieții mamei sale, locuind la C., înstrăinat și neinteresat nici de soarta mamei sale cât și nici de cea fratelui său. Au menționat reclamantele că B. P. nu a efectuat în termen legal, începând cu 04.07.1982, nici un act de acceptare expresă sau vreun fapt de acceptare tacită a moștenirii mamei sale, B. Emerenczia, al cărei singur moștenitor acceptant tacit prin luare în stăpânire și posesie a imobilului în speță, ce constituie masa succesorală, a fost fiul acesteia, B. I., aceștia locuind împreună. De asemenea, au precizat că nici după decesul fratelui său, B. I., în 25.03.2003, pârâtul B. P. nu a efectuat nici un act de acceptare expresă sau vreun fapt de acceptare tacită a moștenirii fratelui său, el revenind în satul natal-. abia în anul 2010. În final au invocat ca motive de nelegalitate a certificatului de moștenitor atacat ca parțial anulabil: încălcarea disp.art. 700 din vechiul Cod civil, față de care pârâtul B. I. nu are calitatea de moștenitor legal, din cauza nemanifestării opțiunii succesorale, a neacceptării succesiunilor, în mod expres sau tacit, în termen de 6 luni de la deschiderea moștenirilor defunctei B. Emerenczia (decedată la 07.07.1982) și B. I. (decedat la data de 25.03.2003); omiterea la dezbaterea Succesiuni III a defunctului B. I., a testamentului olograf care, prin instituirea unui legatar universal, îl înlătura de la moștenire pe fratele-pârât B. P., moștenitor legal nerezervatar, singurul moștenitor cu titlul de legatar cu titlul universal fiind reclamantul inițial L. D..
În drept a invocat disp.art. 700, 955,1034,1041,1087,1132, 1134, 1143 Cod civil.
În dovedire au mai anexat acte de stare civilă privind reclamantele (f.19-25).
Prin încheierea de ședință din data de 19.04.2013 (f.36) instanța a admis cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de pârâtul B. P. sub forma asistenței prin avocat.
Instanța a administrat în cauză proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamantelor (f.99-104), proba testimonială cu martorii S. L. (f.105) pentru reclamante și S. M. pentru pârât (f.152).
La dosar a mai fost depus dosarul succesoral nr. 252/2010 (f.51-69).
Părțile au depus la dosar și concluzii scrise.
Analizând ansamblul probator, instanța reține următoarele:
La data de 25.03.2003 a decedat numitul B. I., având ultimul domiciliu în ., jud.Harghita, potrivit certificatului de deces aflat la fila 7 din dosar nr. 577/26//2012. Potrivit art. 659 Cod civil 1864 vocație succesorală la moștenirea defunctului B. I. o avea fratele său, pârâtul B. P..
Având în vedere înscrisul denumit „Vegundelet” (f.8), întocmit înainte de decesul defunctului B. I., prin care acesta din urmă ar fi lăsat întreaga sa avere vecinului său L. D., s-a procedat la dezbaterea succesiunii rămasă de pe urma lui B. I., fiind întocmit dosarul succesoral nr. 71/2004 de către BNP N. Ladislau, eliberându-se certificatul de legatar nr. 32/2004 (f.28) prin care s-a constatat calitatea de moștenitor a numitului Luckacs D..
Așa cum rezultă din declarația martorului S. L. (f.105) coroborate cu susținerile părților, pârâtul B. P. nu a fost prezent la înmormântarea fratelui său, fiind plecat de mai mulți ani din . după decesul fratelui său, în anul 2009.
Conform probelor de la dosar, L. D. a ocupat imobilul care a făcut obiectul masei succesorale rămase după B. I., martorul S. L. (f.105) declarând că ulterior decesului lui B. I., reclamantul L. D. s-a ocupat de demolarea construcției aflate pe teren iar potrivit adresei nr. 3078/2011 a Primăriei Comunei Zetea, impozitul pentru acest imobil a fost plătit de Luckacs D. în perioada 2004-2005 și de către D. A. în perioada 2006-2010.
Potrivit susținerilor părților și martorului S. L. (f.105), pârâtul B. P., odată cu întoarcerea în . imobilul rămas în urma decesului mamei și fratelui său, locuind într-o rulotă aflată pe terenul aferent, împreună cu familia sa.
Totodată, la data de 26.11.2010 pârâtul B. P. a depus o cerere la BNPA „F.” pentru a se dezbate succesiunea după Magyari A., bunica sa, B. Emerencizia, mama sa și B. I., fratele său, fiind deschis dosarul succesoral nr. 252/2010 în care a fost emis certificatul de moștenitor nr. 183/2010 (f.66), contestat de reclamanți.
Potrivit acestui certificat, masa succesorală rămasă după B. Emerenczia a constat în terenul intravilan în suprafață de 926 mp situat în intravilanul localității Zetea, jud.Harghita, cuprins în cartea funciară nr. 2128 Zetea sub nr. 1179/1, 1180/1, 1181/1, 1179/2, 1180/2, 1181/2, calitatea de moștenitori având-o fiii acesteia, B. I. și B. P., fiecare cu câte o cotă de ½. Totodată s-a constat că de pe urma decesului lui B. I. a rămas cota de ½ din imobilul arătat iar ca moștenitor, fratele său, B. P..
În baza acestui certificat de moștenitor, pârâtul B. P. a efectuat formalitățile în vederea înscrierii dreptului său în cartea funciară, cererea sa fiind admisă conform încheierii nr._ pronunțată în dosarul nr._/16.12.2010 de OCPI Harghita-BCPI O. S. (f.68).
Reclamanții își întemeiază acțiunea de față pe înscrisul denumit Vegundelet” (f.8), prin care B. I. ar fi lăsat întreaga sa avere reclamantului L. D. invocând încălcarea dispozițiilor art. 700 din Codul civil de la 1864, prin neacceptarea de către pârâtul B. P. a succesiunilor rămase după B. Emerenczia, mama sa și B. I., fratele său, precum și omiterea la dezbaterea succesiunii defunctului B. I. a testamentului olograf care, prin instituirea unui legatar universal, îl înlătura de la moștenire pe fratele-pârât B. P..
De precizat este faptul că nici reclamantul inițial și nici succesorii săi care i-au preluat calitatea procesuală în cauză ca urmare a decesului său, nu au invocat și nu au făcut referire la certificatul de legatar nr. 32/2004 (f.28), aceștia referindu-se exclusiv la înscrisul denumit „Vegundelet” care în opinia lor reprezintă un testament olograf prin care L. D. a fost instituit ca legatar universal.
Așa cum rezultă din răspunsurile la întrebarea nr. 3 a interogatoriilor formulate de către pârât pentru reclamante, atât reclamanta D. A. (f.101 verso) cât și reclamanta L. E. (f.103) au recunoscut că înscrisul denumit „Vegundelet” a fost scris de către L. D. și semnat de către defunctul B. I..
Potrivit art.859 Cod civil testamentul olograf nu este valabil ca atare „când este scris în tot, datat și semnat de mâna testatorului”. Cu toate că nu necesită îndeplinirea unor formalități speciale, fiind confecționat ca înscris sub semnătură privată, testamentul olograf- ca și orice alt testament-este un act solemn iar scrierea integrală, datarea și semnarea de mâna testatorului sunt prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, deci ad solemnitatem. Totodată, toate cele trei cerințe de solemnitate (scrierea, datarea și semnarea) trebuie să fie îndeplinite de mâna testatorului și trebuie să fie îndeplinite cumulativ, în lipsa oricăreia dintre ele testamentul fiind nul.
Privitor la înscrisul denumit „Vegundelet” instanța reține că acesta nu poate fi valabil ca testament olograf întrucât nu întrunește condițiile prevăzute de art. 859 Cod civil, respectiv nu a fost scris în întregime de către defunctul B. I..
Potrivit art.119 alin.1 din Legea nr. 36/1995 republicată, cei care se consideră vătămați în drepturile lor prin emiterea certificatului de moștenitor pot cere instanței judecătorești anularea acestuia și stabilirea drepturilor lor, conform legii. Până la anularea sa prin hotărâre judecătorească, certificatul de moștenitor face dovada calității de moștenitor, legal sau testamentar, precum și dovada dreptului de proprietate al moștenitorilor acceptanți asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia.
În lipsa unui testament legal întocmit, prin prisma dispozițiilor din Codul civil privitoare la devoluțiunea legală, persoane cu vocație legală generală la moștenirea lăsată de B. Emerenczia și respectiv B. I. au rămas rudele în linie dreaptă descendentă și ascendentă, în mod nelimitat în grad, iar în linie colaterală până la gradul al IV-lea inclusiv, deci pârâtul B. P..
Chiar în condițiile în care nu s-a formulat cerere reconvențională privind anularea înscrisului denumit „Vegundelet”, instanța, în baza art. 129 alin.5 C., stabilind că acest înscris nu este valabil ca testament olograf, se reține că acesta nu produce efecte juridice în persoana reclamanților din prezenta cauză, defunctul L. D. fiind străin de succesiunea defunctului B. I., astfel încât nu se poate aprecia că prin certificatul de moștenitor nr. 183/2010 a fost vătămat vreun drept aparținând reclamanților. Totodată, se reține că în cauză nu s-a făcut referire și nici nu s-a invocat certificatul de legatar nr.32/2004.
Reclamanții nefiind îndreptățiți să solicite anularea certificatului de moștenitor nr. 183/2010 întrucât sunt străini de succesiunile numiților B. Emerenczia și respectiv B. I., instanța reține că nu se impune analizarea legalității acestui act. De asemenea, chiar în condițiile în care s-ar reține că într-adevăr B. P. nu a acceptat în termen succesiunile rămase după mama și fratele său, în opinia instanței soluția ar fi fost aceeași, de respingere a acțiunii, neputându-se ignora împrejurarea că reclamanții nu justifică și nu dovedesc existența unor drepturi cu privire la succesiunea rămasă după B. I..
Pentru aceste considerente instanța urmează a respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Având în vedere că în cauză s-a admis cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de pârâtul B. P. sub forma asistenței prin avocat, asistență ce a fost asigurată de doamna avocat J. A., urmează ca onorariul în cuantum de 200 lei stabilit conform Protocolului încheiat între Ministerul Justiției și UNBR privind onorariile avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică, să fie avansat din fondurile Ministerului Justiției.
În baza art. 18 din OUG 51/2008 privind ajutorul public judiciar potrivit căruia Cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviințarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părți, dacă aceasta a căzut în pretențiile sale. Partea căzută în pretenții va fi obligată la plata către stat a acestor sume, instanța urmează să le oblige pe reclamantele L. E., CNP_, Luckacs M. I., CNP_ și D. A., CNP_ la plata sumei de 200 lei către stat cu titlu de cheltuieli judiciare.
În baza art. 274 alin.1 C., reținând culpa procesuală a reclamantelor, instanța urmează să le oblige la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârât, reprezentând onorariu de avocat (f.145).
Întrucât în cauză au fost folosite serviciile interpretului de limba maghiară Kilyen B.I. E. pentru traducerea declarațiilor martorilor audiați, instanța urmează să oblige reclamantele la plata către aceasta a sumei de 150,47 conform facturilor . nr. 78/15.11.2013 și . nr. 31/04.04.2014 (f.106, 146), urmând a fi depusă în contul nr. RO71BPOS_RON01 deschis la Bancpost.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de chemare în judecată privind pe reclamantele L. E., cu domiciliul în ., jud.Harghita, Luckacs M. I., cu domiciliul în ..334, jud.Harghita și D. A., cu domiciliul în ., jud.Harghita în calitate de moștenitoare a numitului L. D. și pe pârâtul B. P., cu domiciliul în ., jud.Harghita, ca neîntemeiată.
Dispune avansarea onorariului apărătorului J. A. numit pentru a asigura asistență juridică gratuită pârâtului B. P., în cuantum de 200 lei din fondurile Ministerului Justiției.
Obligă reclamantele L. E., CNP_, Luckacs M. I., CNP_ și D. A., CNP_, la plata sumei de 200 lei către stat cu titlu de cheltuieli judiciare.
Obligă reclamantele L. E., Luckacs M. I. și D. A. la plata sumei de 1000 lei către pârât cu titlu de cheltuieli de judecată.
Obligă reclamantele L. E., Luckacs M. I. și D. A. la plata sumei de 150,47 lei reprezentând onorariu pentru interpret Kilyen B.I. E., urmând a fi depusă în contul de virament nr. RO71BPOS_RON01 deschis la Bancpost.
Executorie în ceea ce privește onorariul cuvenit interpretului mai sus arătat.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.04.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R. S. L. A.-M. CRUȘA-P.
Red.RL, 2 ex/05.06.2014
← Reziliere contract. Sentința nr. 17/2014. Judecătoria BRAŞOV | Partaj judiciar. Sentința nr. 22/2014. Judecătoria BRAŞOV → |
---|