Pensie întreţinere. Sentința nr. 18/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 18/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 18-09-2014 în dosarul nr. 11915/197/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 18.09.2014

PREȘEDINTE: A. R. V. - judecător

GREFIER: G.-M. B.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față, care s-a dezbătut în fond în ședința publică din data de 04.09.2014, conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 11.09.2014 și 18.09.2014.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

Instanța, în urma deliberării, a pronunțat sentința de mai jos:

JUDECĂTORIA:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.04.2014 sub nr._ reclamantul B. R.-A., în contradictoriu cu pârâtul B. I. a solicitat obligarea acestuia la plata pensiei de întreținere, deoarece frecventează cursurile la zi.

Solicită judecata în lipsă.

Cererea nu a fost întemeiată în drept.

Acțiunea este scutită de taxă judiciară de timbru în temeiul dispozițiilor art. 29 lit.e din OUG nr. 80/2013.

În dovedirea acțiunii reclamantul a depus la dosar, în copie, adeverință privind continuarea studiilor, copia actului de identitate și a sentinței civile nr. 5358/08.06.2007.

Pârâtul B. I. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B. solicitând admiterea excepției și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Judecătoriei O. S. și excepția nulității cererii de chemare în judecată. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată și a obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Cu privire la excepția de necompetență teritorială, pârâtul invocă dispozițiile art. 107 Cod procedură civilă, arătând că, în raport de domiciliul său, este competentă Judecătoria O. S..

Cu privire la excepția nulității cererii de chemare în judecată arată că cererea reclamantului este lovită de nulitate întrucât nu cuprinde arătarea instanței căreia îi este adresată, nu cuprinde domiciliul pârâtului fiind arătat doar locul de muncă al pârâtului, nu corespunde cerințelor art.1 94 Cod procedură civilă întrucât lipsesc mai multe date-domiciliul său, CNP –ul său, nu cuprinde obiectul cererii și valoarea lui, lipsesc motivle de drept pe care se întemeiază, nu sunt indicate dovezile pe care se sprijină fiecare capăt de cerere, înscrisurile anexate nu sunt certificate conform cu originalul.

Pe fondul cauzei solicită respingerea cererii întrucât din cererea formulată nu rezultă că reclamantul se află în stare de nevoie, acesta beneficiază de o bursă școlară.

În drept invocă dispozițiile art. 30, art.107 alin.1 art. 148, artr. 194, art.196, art. 205 Cod procedură civilă.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la data de 23 iunie 2014 (f.25) reclamantul solicită respingerea apărărilor formulate de pârât,

Cu privire la excepția necompetenței teritoriale arată că este competentă Judecătoria B., conform dispozițiilor art. 113 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, solicitând respingerea excepției.

Cu privire la nulitatea cererii de chemare în judecată, arată că, în procedura regularizării, instanța a apreciat că cererea îndeplinește cerințele art. 194 Cod procedură civilă, cererea fiind comunicată pârâtului.

Cu privire la fondul cauzei arată că solicită obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere pentru că, deși este major se află în continuarea studiilor și are nevoie în continuare de sprijinul atât moral cât și material al pârâtului ținând seama de necesitățile pe care vârsta și situația sa le impun, respectiv cheltuieli pentru rechizite, cărți, pregătirea examenelor, îmbrăcăminte.

La data de 20 iunie 2014 reclamantul, prin avocat A. C., a depus modificare a cererii de chemare în judecată, în temeiul art. 204 alin.1 Cod procedură civilă (f.30,31) solicitând obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere către reclamant a cărui cunatum urmează a fi stabilit în funcție de veniturile pârâtului și necesitățile reclamantului, întrucât se află în continuarea studiilor, cu cheltuieli de judecată.

În motivare arată, în esență, că se află în nevoie și în incapacitate de muncă rezultată din faptul că este încă în continuarea studiilor. Arată că în luna februarie 2014 a suferit o intervenție chirurgicală costul intervenției fiind de 5000 lei. Arată că pensia de întreținere urmează să-i fie acordată încă de la momentul împlinirii vârstei de 18 ani, având în vedere că pârâtul a refuzat să mai contribuie la întreținerea sa, deși avea cunoștință că se află în continuarea studiilor.

În drept a invocat dispozițiile art. 8 CEDO, Legea nr. 272/2004, art.262 alin.1 Cod civil, art. 496, art. 499, art. 516 Cod civil.

Prin întâmpinarea la cererea modificată a reclamantului (f. 48), pârâtul solicită respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că reclamantul nu a făcut nici dovada că se află în continuarea studiilor și nici că se află în nevoie, nefind făcută nici dovada incapacității de muncă.

În drept a invocat dispozițiile art. 204, art. 205 Cod procedură civilă.

Excepțiile de necompetență teritorială și a nulității cererii de chemare în judecată au fost respinse, pentru motivele arătate în încheierea de ședință din 31.07.2014, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri pentru ambele părți și proba testimonială cu martorul B. E.-J. propus de reclamant.

A fost depusă adeverință privind veniturile pârâtului (f, 50) și adresă privind durata studiilor reclamantului (f.60). A fost întocmit referat de anchetă socială la domiciliul reclamantului (f. 52).

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Reclamantul este fiul pârâtului (fila 6) și după împlinirea vârstei de 18 ani s-a aflat în continuarea studiilor (f. 8, f.13). Conform adresei emise de Școala Profesională Germană «Kronstadt» B., reclamantul a urmat cursurile cu frecvență ale învățământului de profesional de 2 ani la această instituție de învățământ în perioada 16.09._14 și a finalizat studiile prin susținerea examenului de certificare a calificării profesionale în perioada 29-30.07.2014 cu afișarea rezultatelor finale la 31.07.2014 (f.60).

Pensia de întreținere stabilită în favoarea reclamantului prin Sentința civ. nr. 5358/2007 a Judecătoriei B. a fost sistată de drept la majoratul reclamantului.

Pârâtul arată că a fost achitată o sumă de 698 lei după ce reclamantul a împlinit 18 ani, deși nu mai datora această sumă și a depus ordinul de plată a sumei de 698 lei (f.56).

Pârâtul obține venituri din salariu iar cuantumul venitului lunar mediu net este de 2400 lei lunar, așa cum rezultă din adeverința privind veniturile obținute (f.50).

Potrivit art. 499 alin. 3 Cod civil, părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani.

Potrivit alin. 4 al art. 499 Cod civil, în caz de neînțelegere, întinderea obligației de întreținere, felul și modalitățile executării, precum și contribuția fiecăruia dintre părinți se stabilesc de instanța de tutelă pe baza raportului de anchetă psihosocială.

Potrivit art. 529 alin.1 Cod civil, întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti.

Conform art. 530 Cod civil, pensia de întreținere se poate stabili sub forma unei sume fixe sau într-o cotă procentuală din venitul net lunar al celui care datorează întreținere.

Potrivit art. 532 Cod civil, pensia de întreținere se datorează de la data cererii de chemare în judecată. Cu toate acestea, pensia poate fi acordată și pentru o perioadă anterioară, dacă introducerea cererii de chemare în judecată a fost întârziată din culpa debitorului.

Pârâtul susține că reclamantul nu a dovedit că se află într-o stare de nevoie și nici că este în continuarea studiilor. Mai susține că reclamantul beneficiază de bursă astfel că nu se impune plata pensiei de întreținere.

În ceea ce privește starea de nevoie, instanța constată că aceasta este prezumată de legiuitor care, în art.499 alin.3 cod civil a stabilit obligația părinților de a-l întreține pe copilul devenit major, în situația în care acesta este în continuarea studiilor, până la terminarea lor, dar fără a depăși vârsta de 26 ani.

Așa cum rezultă din adeverințele depuse de reclamant și adresa emisă de Școala Profesională Germană „Kronstadt” B., la data promovării acțiunii – 28.04.2014 reclamantul era în continuarea studiilor, iar potrivit certificatului de naștere depus la dosar, reclamantul este în vârstă de 18 ani, fiind născut la 2 ianuarie 1996 (f.6).

Studiile au fost finalizate la data de 31.07.2014 odată cu afișarea rezultatelor examenului final susținut de reclamant (f.60).

Din referatul de anchetă socială și adresa emisă de unitatea de învățământ rezultă că reclamantul a beneficiat de bursă de studii, de 200 sau 400 lei lunar, bursa nefiind acordată în perioada vacanței.

Așa cum rezultă din înscrisurile de la dosar, reclamantul a suferit o intervenție chirurgicală, ceea ce a impus plata unei sume de 5000 lei (f.37,38). Acest aspect rezultă și din declarația martorului audiat, care arată că reclamantul a suferit o intervenție chirurgicală, că a fost în continuarea studiilor dar și că a beneficiat de o bursă de 200 lei luar în timpul cursurilor teoretice (f. 61).

Instanța constată că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 499 alin.3 Cod civil pentru a dispune obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere pentru minor.

Deși reclamantul solicită plata pensiei de întreținere de la împlinirea vârstei de 18 ani, instanța constată că, această mențiune din motivarea acțiunii nu constituie o cerere propriuzisă, nefiind motivată în fapt și în drept pe dispozițiile art. 532 alin.2 Cod civil.

Astfel, potrivit art. 532 alin.1 Cod civil, pensia se datorează de la data cererii de chemare în judecată, iar reclamantul nu a făcut dovada că introducerea cererii de chemare în judecată a fost întârziată din culpa pârâtului- debitor al obligației de întreținere pentru a se acorda pensia și pentru perioada anterioară.

Din adresa emisă de Școala Profesională Germană „Kronstadt” B. rezultă că reclamantul a finalizat cursurile la data de 31.07.2014, astfel că pârâtul va fi obligat la plata unei pensii de întreținere de la data promovării acțiunii 28.04.2014 până la data de 31.07.2014.

Față de împrejurarea că pârâtul nu are un alt minor în întreținere, venitul mediu net al acestuia de 2400 lei lunar precum și nevoile reclamantului, văzând și faptul că reclamantul a beneficiat de bursă în această perioadă, instanța apreciază că se impune stabilirea unei pensiei de întreținere de 500 lei lunar în favoarea reclamantului.

În consecință, în temeiul art. 499 alin. 3, art. 529 și 532 alin.1 Cod civil instanța va dispune obligarea pârâtului la plata în favoarea reclamantului a unei pensii de întreținere în cuantum de 500 lei lunar de la data promovării acțiunii 28.04.2014 până la terminarea studiilor, 31.07.2014.

Pârâtul susține că a achitat o sumă de 698 lei, pe care nu o datora, însă instanța nu a fost investită cu o cerere potrivit art. 534 Cod civil pentru a analiza acest aspect.

Instanța va lua act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Față de admiterea cererii reclamantului, conform art. 453 alin.1 Cod procedură civilă va respinge cererea pârâtului de obligarea a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul B. R.-A., cu domiciliul ales în Mun. B., .. nr.1, ., CNP_ în contradictoriu cu pârâtul B. I., CNP_ cu domiciliul ales la sediul Cabinetelor de avocat asociate Marosi-Bugarschi din Mun. O. S., P-ța Kokereszt nr. 5. . și în consecință,

Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantului a unei pensii de întreținere în cuantum de 500 lei lunar, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată -28.04.2014 până la data de 31.07.2014 data terminări studiilor.

Ia act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Respinge cererea pârâtului privind acordarea de cheltuieli de judecată.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi, 18.09.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. R. V. G.-M. B.

ARV/21.10.2014

Ex.4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 18/2014. Judecătoria BRAŞOV