Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 2511/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 2511/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 03-03-2014 în dosarul nr. 9219/197/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B. – SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2511

Ședința publică din data de 03.03.2014

Instanța constituită din:

Președinte: R. S. L.

Grefier: A.-M. CRUȘA-P.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față care s-a dezbătut în fond în ședința publică din 21.02.2014, dezbaterile fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 28.02.2014, iar ulterior pentru data de 03.03.2014.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.

Instanța, deliberând, a pronunțat sentința de mai jos:

JUDECĂTORIA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.04.2013, reclamantul R. N. a solicitat în contradictoriu cu M. R. restituirea bunurilor rămase în posesia acesteia în urma divorțului.

În motivare a arătat că în urma divorțului, M. R. trebuie să-i restituie următoarele bunuri: 50% din valoarea autoturismului WV Golf Variant cumpărat în timpul căsătoriei și vândut fără consimțământul său cu suma de 6000 euro; 50% din valoarea de 9000 euro a cabanei din lemn de rășinoase construită de reclamant pe terenul pârâtei în timpul căsătoriei; 50% din diferența de preț plătită pentru cumpărarea unei centrale termice și montate la locuința pârâtei (_ ron) și centrala termică cumpărată și montată de reclamant la domiciliul acestuia, de 5000 ron.

Cererea nu a fost motivată în drept.

Reclamantului i-a fost admisă cererea de ajutor public judiciar sub forma reducerii taxei judiciare de timbru la suma de 1000 lei și eșalonării plății acesteia în 10 rate lunare a câte 100 lei fiecare, scadente în data de 25 a fiecărei luni.

La data de 22.11.2013 pârâta M. R. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.

În motivare a arătat părțile s-au judecat pentru împărțirea bunurilor din timpul căsătoriei și s-a pronunțat sentința civilă nr. 4692/30.03.2012 de Judecătoria B. care este executorie. A precizat că cererea formulată de reclamant este inadmisibilă există autoritate de lucru judecat întrucât nu se poate judeca din nou pentru aceleași petite formulate. Cu privire la 50% din valoarea autoturismului marca VW Golf acesta a fost înstrăinat în timpul căsătoriei; cu privire la 50% din valoarea cabanei, edificată în curtea locuinței pârâtei din ., s-a constatat că sunt mai mulți coproprietari conform extrasului de carte funciară nr._ B.; cu privire la al 3-lea capăt de cerere privind 50% din diferența de preț plătită pentru cumpărarea centralei termice montată la locuința din ., aceasta a fost cumpărată tot în timpul căsătoriei.

În drept a invocat disp.art. 205 C..

La data de 11.12.2013 pârâtul a depus răspuns la întâmpinare prin care a arătat că întâmpinarea depusă de pârâtă este eronată și rău intenționată.

În motivare a arătat că sentința civilă nr. 4692/30.03.2012 s-a pronunțat în dosarul de divorț-partaj_/197 și nu are nicio legătură cu cererea de restituire bunuri depuă în dosarul nr._/197/2011; că autoturismul VW Golf a fost înstrăinat de pârâtă în perioada când părțile erau despărțite în fapt; că reclamantul a construit cabana pe terenul pârâtei; cu privire la diferența de preț plătită pentru cumpărarea centralei termice, arată că pârâta recunoaște că a fost cumpărată în timpul căsătoriei.

În probațiune a depus înscrisuri (f.50-60).

La dosar a fost atașat dosarul nr._/197/2011 al Judecătoriei B..

La termenul de judecată din data de 21.02.2014 instanța a invocat din oficiu excepțiile netimbrării și autorității de lucru judecat și a rămas în pronunțare pe acestea.

Analizând cu prioritate, în baza art. 248 alin.1 C., excepția netimbrării cererii, instanța reține următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 09.10.2013 instanța a admis cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamantul R. N. și a redus taxa judiciară stabilită în sarcina acestuia la suma de 1000 lei pe care a eșalonat-o în 10 rate lunare a câte 100 lei fiecare, scadente în data de 25 a fiecărei luni, începând cu luna octombrie 2013, ultima rată urmând a fi achitată în iulie 2014.

Pentru termenul din data de 21.02.2014 reclamantul a fost citat cu mențiunea de a face dovada achitării ratelor aferente lunilor octombrie 2013-ianuarie 2014. La termenul din data de 21.02.2014 reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor instanței.

Întrucât nu se poate reține reaua-credință a reclamantului pentru neplata ratelor reprezentând taxa judiciară de timbru eșalonată iar pe de altă parte organul fiscal competent urmărește conformarea reclamantului la dispozițiile instanței, putând recurge la executarea silită a obligației reclamantului, instanța urmează să respingă excepția netimbrării cererii.

Analizând excepția autorității de lucru judecat invocată din oficiu, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 431 alin.1 C. nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.

În cauză instanța reține că între părți s-a judecat dosarul nr._/197/2011 care a avut același obiect, aceeași cauză iar părțile au avut aceeași calitate ca în cauza de față, fiind pronunțată Sentința civilă nr._/19.11.2012, rămasă irevocabilă.

Astfel, atât în dosarul de față cât și în dosarul nr._/197/2011 reclamantul R. N. a solicitat în contradictoriu cu pârâta M. R. restituirea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei acestora, respectiv 50% din valoarea autoturismului WV Golf Variant cumpărat în timpul căsătoriei și vândut fără consimțământul său cu suma de 6000 euro; 50% din valoarea de 9000 euro a cabanei din lemn de rășinoase construită de reclamant pe terenul pârâtei în timpul căsătoriei; 50% din diferența de preț plătită pentru cumpărarea unei centrale termice și montate la locuința pârâtei (_ ron) și centrala termică cumpărată și montată de reclamant la domiciliul acestuia, de 5000 ron.

De asemenea în ambele dosare reclamantul și-a întemeiat pretențiile pe faptul existenței căsătoriei între cele două părți desfăcută la data de 16.12.2010.

Prin Sentința civilă nr._/19.11.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._/197/2011 a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul R. N. în contradictoriu cu pârâta M. R..

Față de aceste considerente, reținând că între cauza de față și cea care a făcut obiectul dosarului nr._/197/2011 există triplă identitate, respectiv părți, obiect și cauză, iar Sentința civilă nr._/19.11.2012 a rămas irevocabilă, instanța, în baza art. 431 și art. 432 C. urmează să admită excepția autorității de lucru judecat invocată din oficiu și să respingă cererea, ca existând autoritate de lucru judecat.

Față de dispozițiile încheierii de ședință din data de 09.10.2013, instanța urmează să mențină în sarcina reclamantului R. N., CNP_ obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 1000 lei conform dispozițiilor din încheierea din data de 09.10.2013.

În baza art. 19 alin.1 din OUG 51/2008 suma de 1055 lei pentru care reclamantul a beneficiat de reducere urmează să rămână în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția netimbrării cererii, invocată din oficiu.

Admite excepția autorității de lucru judecat, invocată din oficiu.

Respinge cererea formulată de reclamantul R. N., CNP_ cu domiciliul în B., . ., jud.B. în contradictoriu cu pârâta M. R., cu domiciliul în B., ., jud.B. având ca obiect partaj bunuri comune, ca existând autoritate de lucru judecat.

Menține în sarcina reclamantului R. N., CNP_ obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 1000 lei conform dispozițiilor din încheierea din data de 09.10.2013.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi 03.03.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

R. S. L. A.-M. CRUȘA-P.

Red.RL.2 ex/13.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 2511/2014. Judecătoria BRAŞOV