Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 8448/2014. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 8448/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 01-07-2014 în dosarul nr. 1905/197/2014
RO M Â N I A
JUDECĂTORIA B.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂNR. 8448
Ședința publică din 01.07.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. M.- judecător
GREFIER: C. D.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față când părțile prezente au pus concluzii pe fond conform celor consemnate în încheierea de ședință din 27.05.2014, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 03.06.2014, 17.06.2014, 24.06.2014, până la data de astăzi, 01.07.2014
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
Instanța, în urma deliberării, a pronunțat sentința de mai jos:
JUDECĂTORIA
Constată că, prin plângerea formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.01.2014, sub nr._ petenta U. Ț. B. SA a formulat plângere împotriva următoarelor încheierii de respingere de carte funciară :_/23.12.2013 ;_/24.12.2013 ;_/30.12.2013 ;_/30.12.2013 ;_/30.12.2013 ;_/06.01.2014 ;_/06.01.2014 ;_/ 06.01.2014_/06.01.2014 ;_/ 06.01.2014 ;_/ 06.01.2014 ;_/ 06.01.2014 ;_/ 06.01.2014 ;_/ 06.01.2014 și_ /06.01.2014 pronunțate de O.C.P.I. B., solicitând anularea încheierilor și notarea în cartea funciară a contractului de cesiune autentificat sub nr. 4415 / 26.09.2013.
În expunerea în fapt a motivelor, petenta a arătat următoarele:
La data de 30.04.2013, Între R. B. ROMÂNIA S.A., in calitate de cedent, si U. Ț. B. S.A., în calitate de cesionar, a fost încheiat contractul de cesiune a drepturilor cedentului născute în temeiul anumitor contracte de credit garantate cu ipoteca imobiliară, împreună cu toate drepturile accesorii, precum și toate garanțiile aferente, inclusiv contractele de ipoteca mobiliară și imobiliara. Transferul s-a realizat efectiv la data de 05.08.2013 ca urmare a îndeplinirii de către ambele părți a condițiilor suspensive agreate prin contract.
Anterior semnării contractului, cedenta R. B. ROMÂNIA S.A. s-a numit ABN AMRO B. ROMÂNIA S.A., operațiunea de schimbare a denumirii fiind înregistrată în Registrul Comerțului în temeiul încheierii nr._/15.09.2008.
Ulterior semnării contractului, în baza unei fuziuni prin absorbție devenita efectivă la data de 01.09.2013, patrimoniul R. B. ROMÂNIA S.A. a fost transferat către T. R. B. of Scotland PLC, Edinburgh – Sucursala România. Ca urmare, aceasta a devenit succesorul legal al R. B. ROMÂNIA S.A.
Apoi, la 26.09.2013, între T. R. B. of Scotland PLC, Edinburgh – Sucursala România și U. Ț. B. S.A. s-a încheiat contractul de cesiune de creanță autentificat sub nr. 4415/26.09.2013, confirmând, printre altele, și transferul în patrimoniul petentei U. Ț. B. S.A., la 05.08.2013, a drepturilor de ipotecă imobiliară constituite pentru garantarea creanțelor cesionate în temeiul contractului . Anexa 1 la acest contract conține lista contractelor de credit si a imobilelor ce făceau obiectul ipotecilor.
Prin contractul încheiat la data de din 26.09.2013), părțile au autorizat Notarul Public R. A. D. să înregistreze în cărțile funciare cesiunile ipotecilor imobiliare – pe baza listei detaliate în Anexa 1.
Cererile de notare au fost respinse. Împotriva încheierilor de respingere, în temeiul art. 31 alin. 2 din Legea nr. 7/1996, s-a formulat de către notarul public, cereri de reexaminare a încheierilor de respingeri, cereri care au fost respinge prin încheierile enumerate în petitul prezentei plângeri.
A învederat petenta că soluțiile de respingere a cererilor de notare în cartea funciară sunt netemeinice pentru următoarele argumente:
1.- interpretarea și aplicarea eronată a prevederilor art. 894 din NCC ;
În motivarea soluției de respingere, O.C.P.I. B. a reținut că dreptul de ipotecă a făcut obiectul mai multor cesiuni succesive, chiar daca nu toate au avut caracterul unei cesiuni de creanță, iar înscrierea dreptului de ipoteca în favoarea ultimului cesionar, U. Ț. B. S.A., este condiționată de înscrierea succesivă a dreptului de ipotecă în favoarea tuturor titularilor anteriori ai acestui drept.
Contrar reținerii registratorului de carte funciară, petenta a arătat că actele în baza cărora s-a solicitat înscrierea în cartea funciară a ipotecilor au fost: - cesiunea creanței ipotecare care a devenit efectivă la data de 05.08.2013 ca urmare a transferului de portofoliu între R. B. ROMÂNIA S.A. și U. Ț. B. S.A ; - T. R. B. of Scotland PLC, Edinburgh- Sucursala România a devenit succesor legal al R. B. ROMÂNIA S.A. în urma absorbției R. B. ROMÂNIA S.A. de către T. R. B. of Scotland PLC prin fuziunea transfrontalieră efectivă de la data de 01. 09.2013 ; operațiunea de schimbare a denumirii R. B. ROMANIA S.A. din ABN AMRO B. ROMANIA S.A. din 15.09.2008 ; semnarea contractului de cesiune a avut la bază intenția părților de a încheia în formă autentică un extras din contractul de transfer portofoliu încheiat la data de 30.04.2013, în scopul de a face opozabil terților, prin notarea în cartea funciară, a cesiunii drepturilor rezultate din contractele de credit ipotecar.
Prin urmare, s-a reținut greșit de către registratorul de carte funciară că ar fi avut loc mai mult de o unică cesiune de creanțe și că cesionarul actual - U. Ț. B. S.A are obligația înscrierii dobândirilor succesive anterioare, dovedite cu înscrisurile originare sau copii legalizate.
Contractul a fost semnat de T. R. B. of Scotland PLC, Edinburgh – Sucursala România în calitate de succesor legal al R. B. ROMANIA S.A., după fuziune. Dar fuziunea nu reprezintă o cesiune de creanță. Fuziunea transfrontalieră este definită de art. 251/4 din Legea nr. 31/1990 și reprezintă o operațiune prin care se realizează o concentrare economică și care are ca efect transmiterea cu titlu universal, ex lege, a patrimoniului unei societăți care își încetează existența, în timp ce cesiunea de creanță este definită de art. 1566 din NCC. Ele sunt două instituții de drept distincte.
Totodată, nici schimbarea denumirii ABN AMRO B. ROMANIA S.A. în R. B. ROMÂNIA S.A. nu este o cesiune de creanță.
Art. 894 din NCC reglementează maniera de înscriere în cartea funciară a unor operațiuni de cesiuni de creanță succesive, prin înscrierea tuturor dobândirilor succesive anterioare, ce se vor dovedi cu înscrisuri originale ori cu copii legalizate, după caz.
Așadar, nici operațiunea de schimbare de denumirii ABN AMRO B. ROMÂNIA S.A. si nici fuziunea transfrontalieră nu sunt cesiuni de creanțe, așa încât nu trebuie înscrise succesiv în cartea funciară .
2 . - greșita respingere a cererii de notare în cartea funciară a actului de cesiune ;
Registratorul de carte funciară a greșit atunci când a încadrat cererea de înscriere în cartea funciară drept “intabulare sau înscriere provizorie”, pentru că, de fapt, operațiunea este, de fapt, de “notare”. Conform art. 24 al. 1 din Legea nr. 7/1996, înscrierile în cartea funciară sunt: intabularea, înscrierea provizorie și notarea. Aceste operațiuni sunt reglementate de NCC, de Legea nr. 7/1996 și de regulamentele aprobate prin ordin al directorului general al ANCPI.
Conform art. 902 din NCC: notarea este operațiunea ce se efectuează în cazurile expres enumerate de lege, precum și alte operațiuni în măsura în care acestea sunt prevăzute de lege.
Prin excepție de la prevederile NCC, ipoteca imobiliara este accesorie unui contract de credit ipotecar acordat în temeiul Legii nr. 190/1999, act normativ care prevede, la art. 25 al. 3 că „ în cazul cesiunii unei creanțe ipotecare sau a unui portofoliu de creanțe ipotecare, opozabilitatea față de terți a fiecărei transmiteri a dreptului de ipotecă aferent unei creanțe cesionate se realizează prin înscrierea acestei transmiteri la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, precum și prin notarea ei în cartea funciară a imobilului respectiv „. Legea nr. 190/1999 reprezintă un act normativ cu caracter special față de prevederile Legii nr. 7/1996, de aceea se aplica prioritar față de norma cu caracter general. Aceasta se încadrează și în prevederile art. 902 din NCC care definește operațiunea de “notare în cartea funciară ” prin enumerare explicită și face trimitere și la “alte cazuri prevăzute de lege”. Ori, cazul de față este un alt caz prevăzut de lege.
Petenta a învederat că operațiunea de cesiune de creanță reprezintă o subrogație în drepturile creditorului, iar la art. 36 al. 24 din Legea nr. 7/1996 se prevede că “cel subrogat în drepturile creditorului ipotecar sau privilegiat va putea cere notarea strămutării dreptului de ipotecă sau privilegiul în temeiul înscrisurilor ce dovedesc subrogarea „ . Cesiunea de creanță este valabilă fără notarea în cartea funciară.
A arătat petenta că practica O. în țară este neunitară, unele Oficii au încadrat operațiunea corectă ca fiind “notare” si au procedat la admiterea cererilor de înscriere, în timp ce altele au încadrat-o drept “intabulare ori înscriere provizorie” si au respins cererile. Notarea contractului de cesiune a făcut obiectul a peste 2000 de cereri, aproximativ 2000 fiind admise.
3.- neobservarea formelor legale respectare de petenta cu prilejul solicitării notării ;
În considerentele încheierii de respingere, O. a constatat că “actul prin care se transferă dreptul de ipotecă trebuie să fie încheiat în formă autentica”.
Contrar celor reținut de O., contractul de cesiune a fost autentificat sub nr. 4415/26.09.2013.
În final, petenta a învederat că în prezenta procedura voluntara, nu se tinde la stabilirea unui drept potrivnic celeilalte părți.
În drept, au fost invocate prevederile art. 31 alin. 3 și alin. 4 din Legea nr. 7/1996, Legea nr. 190/1999 și NCC.
Plângerea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 300 lei.
În temeiul art. 31 din Legea nr. 7/1996 republicată instanța a dispus citarea în cauză în calitate de persoană interesată a R. B. ROMÂNIA .
Prin întâmpinarea formulată, persoana interesată T. R. B. OF SCOTLAND PLC EDINBURGH - Sucursala România ( a absorbit R. B. ROMÂNIA SA ) a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea încheierilor de respingere emise de O. B. astfel cum acestea au fost individualizate prin petittul plângerii și obligarea O. la efectuarea operațiunii de notare în cartea funciară conform cererii formulate de petenta U. Ț. B. S.A.
În esență, persoana interesată a învederat că prevederile art. 893 din NCC nu sunt aplicabile în speță întrucât persoana înregistrată ca titular al dreptului de ipotecă ABN AMRO este aceeași entitate legală ca și cedentul R. ROMÂNIA .
De asemenea, nu sunt incidente în speță prevederile art. 242 alin. 3 din NCC, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile impuse de această normă, și anume ca efect al fuziunii transfrontaliere să se transmită bunuri imobile . Din declarațiile date în fața notarului public de către reprezentanții legali ai societăților supuse operațiunii de fuziune transfrontaliere rezultă că nu s-au transferat bunuri imobile cu ocazia desfășurării acestei operațiuni, ceea ce face ca norma juridică invocată de O. să nu fie aplicabilă în cazul de față.
Sub aspectul calificării contractului de cesiune, persoana interesată a arătat că potrivit art. 902 din NCC, cesiunea de creanță ipotecară este un fapt juridic în legătură cu imobilul ipotecat și, în consecință, ea este supusă notării.
Operațiunea notării este de altfel prevăzută expres în art. 25 alin. 3 din Legea nr. 190/ 1999 potrivit căruia „ în cazul cesiunii de creanțe ipotecare sau a unui portofoliu de creanțe ipotecare, opozabilitatea față de terți a fiecărei transmiteri a dreptului de ipotecă aferent unei creanțe cesionate se realizează prin înscrierea acestei transmiteri la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, precum și prin notarea ei în cartea funciară a imobilului respectiv „ .
În susținerea celor de mai sus, persoana interesată a arătat că potrivit art. 15 din Convenția – Cadru încheiată între ANCPI și băncile membre ale Asociației Române a Băncilor din data de 22.07.2005 „ cesionarul unei creanțe garantate prin ipotecă va putea cere notarea cesiunii ipotecii în favoarea sa, pe baza înscrisului constatator al cesiunii de creanță „.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 din NCPC.
La termenul de judecată din data de 27 mai 2014, instanța a constatat că prin plângerea formulată s-a indicat de 2 ori încheierea de respingere nr._/06.01.2014 . Petenta, prin avocat a învederat că este o eroare de dactilografiere, instanța fiind învestită prin prezenta plângere cu 14 încheieri de respingere, nu cu 15 încheieri.
La același termen de judecată, instanța a invocat din oficiu excepția de necompetentă teritorială a Judecătoriei B. cu privire la încheierile de respingere nr._/06.01.2014 și nr._/06.01.2014 și necesitatea disjungerii celor 2 încheieri și formarea unui nou dosar.
În temeiul art. 99 alin. 1 din NCPC, instanța a dispus disjungerea încheierilor de respingere nr._/06.01.2014 și nr._/06.01.2014 și formarea unui nou dosar având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară.
Ca urmare a disjungerii a fost constituit dosarul civil nr._/197/2014 al Judecătoriei B. având ca obiect plângere împotriva încheierilor de carte funciară nr._/06.01.2014 și_/06.01.2014 formulată de petenta U. Ț. B. SA cu citarea în cauză în calitate de persoană interesată a T. R. B. OF SCOTLAND PLC, EDINBURGH, Sucursala România, succesorul legal al R. B. ( România ) SA.
Prin sentința civilă nr. 7055 pronunțată la data de 03.06.2014 în dosarul civil nr._/197/2014 al Judecătoriei B. s-a admis excepția de necompetenă teritorială a Judecătoriei B. și s-a declinat competența teritorială de soluționare a plângerii formulată de petenta U. Ț. B. SA împotriva încheierilor de CF nr._/ 06.01.2014 și nr._/06.01.2014 date de O.C.P.I. B. în favoarea Judecătoriei F..
Prin urmare, în prezenta cauza instanța a rămas învestită cu analizarea următoarelor încheierii de carte funciară: _/23.12.2013 ;_/24.12.2013 ;_/30.12.2013 ;_/30.12.2013 ;_/30.12.2013 ;_/06.01.2014 ; _/06.01.2014 ;_/ 06.01.2014_/06.01.2014 ; _/ 06.01.2014 ;_/ 06.01.2014 ; _/ 06.01.2014 date de O.C.P.I. B..
În probațiune, instanța a încuviințat petentei proba cu înscrisuri.
La solicitarea instanței s-a depus la dosarul cauzei de către O.C.P.I. B. toate dosarele cf în care au fost date încheierile atacate de petentă prin prezenta plângere.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Creditoarea ipotecară R. B. ROMÂNIA S.A. s-a numit anterior ABN AMRO B. ROMÂNIA S.A. Operațiunea de schimbare a denumirii a fost înregistrată în Registrul Comerțului in temeiul încheierii nr._/15.09.2008.
La data de 30.04.2013, între R. B. ROMANIA S.A., în calitate de cedent, și U. Ț. B. S.A., în calitate de cesionar, a fost încheiat, sub semnătură privată, contractul de cesiune a drepturilor cedentului născute în temeiul anumitor contracte de credit garantate cu ipoteca imobiliară, împreună cu toate drepturile accesorii, precum și toate garanțiile aferente, inclusiv contractele de ipoteca mobiliară și imobiliara. Transferul s-a realizat efectiv la data de 05.08.2013 ca urmare a îndeplinirii de către ambele părți a condițiilor suspensive agreate prin contract.
T. R. B. of Scontland PLC, Edinburgh - Sucursala România a devenit succesor legal al R. B. ROMÂNIA, în urma absorbirii R. B. ROMÂNIA de către T. R. B. of Scontland PLC, Edinburgh- Sucursala România ca efect al fuziunii transfrontaliere devenită efectivă la data de 01.09.2013.
În baza fuziunii prin absorbție patrimoniul R. B. ROMANIA S.A. a fost transferat către T. R. B. of Scotland PLC, Edinburgh – Sucursala România.
La data de 26.09.2013, între T. R. B. of Scotland PLC, Edinburgh – Sucursala România și U. Ț. B. S.A. s-a încheiat contractul de cesiune de creanță autentificat sub nr. 4415/26.09.2013, confirmând, printre altele, și transferul în patrimoniul petentei U. Ț. B. S.A., la data de 05.08.2013, a drepturilor de ipotecă imobiliară constituite pentru garantarea creanțelor cesionate în temeiul contractului încheiat la data de 30.04. 2013, ca și accesorii ale acestor creanțe. Anexa 1 la acest contract, parte integrantă din acesta, conține lista contractelor de credit și a imobilelor care formează obiectul ipotecilor imobiliare, accesorii contractelor de credit.
Prin contractul de cesiune de creanță autentificat sub nr. 4415/26.09.2013, părțile au autorizat pe Notarul Public R. A. D. să înregistreze cesiunea ipotecilor imobiliare în cărțile funciare relevante, detaliate în Anexa 1 prin notarea contractului în cărțile funciare corespunzătoare.
Cererile de notare a contractului de cesiune de creanță autentificat sub nr. 4415 la data de 26.09.2013 de N.P. „ R. A. – D. „ au fost respinse prin încheierile nr. / soluționate la data de :_/ 31.10.2013 ;_/ 04.11.2013 ;_/ 31.10.2013 ;_/ 31.10.2013 ;_/ 05.11.2013 ;_/ 01.11.2013 ;_/ 05.11.2013 :_/01.11.2013 ;_/ 30.10.2013 ;_/ 01.11.2013 ;_/ 31.10.2013 ;_/ 31.10.2013 asupra următoarelor imobile:
- imobilul cu nr. top. 5924/2/2/2/15 înscris în CF nr._ B. ;
- imobilul cu nr. top. 7415/1/b/1 înscris în CF nr._ B. ;
- imobilul cu nr. top. 1308 înscris în CF nr._ UAT S. ;
- imobilul cu nr. top. 546, 547 înscris în CF nr._ UAT Prejmer ;
- imobilul cu nr. top. 9353/4/16/1/1/2/8 înscris în CF nr._ –C1-_ B. ;
- imobilul cu nr. top. 6755/33/6 înscris în CF nr._ B. ;
- imobilul cu nr. top._/3/A/VI înscris în CF nr._ B. ;
- imobilul cu nr. top. 9370/1/15/40 înscris în CF nr._ B. ;
- imobilul cu nr. top. 6755/21 înscris în CF nr._ UAT B. ;
- imobilul cu nr. top . 9442/2/3/4/2, înscris în CF nr._ UAT B.:
- imobilul cu nr. top. ( 9066- 9070) /1/a/18 înscris în CF nr._ B. ;
- imobilul cu nr. top. 9510/2/4/2/54 înscris în CF nr._ UAT B. .
Împotriva încheierilor de respingere s-au formulat cereri de reexaminare care au fost respinse de registratorul șef al O.C.P.I. B. prin încheierile de respingere nr. :_/23.12.2013 ;_/24.12.2013 ;_/30.12.2013 ;_/30.12.2013 ;_/30.12.2013 ;_/06.01.2014 ;_/06.01.2014 ;_/ 06.01.2014_/06.01.2014 ;_/ 06.01.2014 ;_/ 06.01.2014 ;_/ 06.01.2014.
Examinând considerentele pentru care cererile petentei au fost respinse de către O. și argumentele petentei din prezenta plângere, instanța reține că acestea sunt întemeiate, după cum urmează:
Registratorii de carte funciară au reținut că dreptul de ipoteca a făcut obiectul mai multor cesiuni succesive, chiar daca nu toate au avut caracterul unei cesiuni de creanță, iar înscrierea dreptului de ipoteca în favoarea ultimului cesionar, U. T. B. S.A., este condiționata de înscrierea succesivă a dreptului de ipotecă în favoarea tuturor titularilor anteriori ai acestui drept.
Contrar reținerii O., a existat o singură cesiune de creanță încheiată în formă autentică - contractul de cesiune de creanță autentificat sub nr. 4415 la data de 26.09.2013 de N.P. „ R. A. – D. „ .
Operațiunea de schimbare a denumirii din ABN AMRO B. ROMÂNIA S.A. în R. B. ROMÂNIA S.A. nu reprezintă o cesiune de creanță, ci o simplă modificare a detaliilor de identificare a creditorului ipotecar ( titularul dreptului de ipotecă ABN AMRO B. este aceeași entitate legală ca și cedentul R. B. ROMÂNIA S.A. ).
Fuziunea transfrontalieră nu poate fi calificată drept o cesiune a unui drept real . În acest sens, art. 2514 din Legea nr. 31/1990 definește fuziunea transfrontalieră ca fiind operațiunea prin care se realizează o concentrare economică și care are ca efect transmiterea cu titlu universal, ex lege, a patrimoniului unei societăți care își încetează existenta, în timp ce cesiunea de creanță definitivă de art. 1566 din NCC reprezintă convenția prin care creditorul cedent transmite cesionarului o creanță împotriva unui terț. Așadar, sunt două instituții de drept distincte.
Având în vedere efectele juridice distincte ale fuziunii transfrontaliere față de cele ale cesiunii reglementată de NCC, nu este necesară înregistrarea acestei cesiuni în cartea funciară, fiind suficientă prezentarea unor documente justificative care să evidențieze faptul că fuziunea transfrontalieră a avut loc, documente care au fost depuse la O. de către petenta U. T. B. S.A.
De asemenea prevederile art. 242 alin. 3 din NCC nu sunt aplicabile în speță, pe motiv că nu este îndeplinită condiția de transmitere de bunuri imobile prin fuziunea transfrontalieră. Prin operațiunea de fuziune transfrontalieră nu s-au transferat bunuri imobile, astfel că norma juridică prevăzută de art. 242 alin. 3 din NCC nu este aplicabilă în cauza de față dedusă judecății.
Prin urmare, instanța reține că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 893 din NCC și nici prevederile art. 894 din NCC .
Instanța constată că O. a considerat că înscrierea dreptului de ipotecă în favoarea
noului creditor poate fi făcută doar pe calea unei cereri de intabulare sau înscriere provizorie prin act autentic.
În fapt, petenta a solicitat „ notarea „ contractului de cesiune de creanță autentificat sub nr. 4415 la data de 26.09.2013 de N.P. „ R. A. – D. „
Conform art. 24 al. 1 din Legea nr. 7/1996, înscrierile în cartea funciară sunt: intabularea, înscrierea provizorie și notarea. Aceste operațiuni sunt reglementate de NCC, de Legea nr. 7/1996 și de regulamentele aprobate prin ordin al directorului general al ANCPI.
Conform art. 902 din NCC: notarea este operațiunea ce se efectuează în cazurile expres enumerate de lege, precum și alte operațiuni în măsura în care acestea sunt prevăzute de lege.
Prin excepție de la prevederile NCC, ipoteca imobiliară este accesorie unui contract de credit ipotecar acordat în temeiul Legii nr. 190/1999, act normativ care prevede, la art. 25 al. 3 că „ în cazul cesiunii unei creanțe ipotecare sau a unui portofoliu de creanțe ipotecare, opozabilitatea față de terți a fiecărei transmiteri a dreptului de ipotecă aferent unei creanțe cesionate se realizează prin înscrierea acestei transmiteri la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, precum și prin notarea ei în cartea funciară a imobilului respectiv „.
Legea nr. 190/1999 reprezintă un act normativ cu caracter special față de prevederile Legii nr. 7/1996, de aceea se aplica prioritar față de norma cu caracter general. Aceasta se încadrează și în prevederile art. 902 din NCC care definește operațiunea de “notare în cartea funciară ” prin enumerare explicită și face trimitere și la “alte cazuri prevăzute de lege”. Ori, cazul de fata este un alt caz prevăzut de lege.
De asemenea, instanța reține că potrivit art. 15 din Convenția – Cadru încheiată între ANCPI și băncile membre ale Asociației Române a Băncilor din data de 22.07.2005 „ cesionarul unei creanțe garantate prin ipotecă va putea cere notarea cesiunii ipotecii în favoarea sa, pe baza înscrisului constatator al cesiunii de creanță „.
În consecință, operațiunea de înscriere a unei cesiuni de creanțe ipotecare nu poate fi făcută decât sub forma notării.
Notarea în cartea funciară a cesiunii ipotecilor imobiliare aferente creanțelor cesionate nu este de natură să modifice în niciun fel situația juridică a bunului grevat de ipotecă, acesta aparținând în continuare aceluiași proprietar grevat fiind de ipotecă imobiliară.
Așadar, contrar O. B., cererile de notare a contractului de cesiune de creanță autentificat sub nr. 4415 la data de 26.09.2013 de N.P. „ R. A. – D. „ îndeplinesc condițiile prevăzute de actele normative mai sus evocate pentru a se dispune notarea acestuia în cărțile funciare.
În temeiul considerentelor de fapt și de drept reținute, instanța va admite plângerea formulată de petenta U. Ț. B. SA, cu citarea în cauză în calitate de persoană interesată a T. R. B. OF SCOTLAND PLC EDINBURGH - Sucursala România ( a absorbit R. B. ROMÂNIA SA ) și în consecință: va anula încheierile de respingere nr. :_/23.12.2013 ;_/24.12.2013 ;_/30.12.2013 ;_/30.12.2013 ;_/30.12.2013 ;_/06.01.2014 ;_/06.01.2014 ;_/ 06.01.2014_/06.01.2014 ;_/ 06.01.2014 ;_/ 06.01.2014 ;_/ 06.01.2014, va admite cererile de reexaminare formulate de N.P. „ R. A. D. „ împotriva încheierilor de carte funciară pronunțate de registratorii O.C.P.I. B. pe care le va modifica, în sensul admiterii cererilor formulate de N.P. „ R. A. D. „ și va dispune notarea în favoarea petentei U. Ț. B. SA a contractului de cesiune de creanță autentificat sub nr. 4415 la data de 26.09.2013 de N.P. „ R. A. – D. „ asupra imobilelor înscrise în cărțile funciare menționate în încheierile de respingere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de petenta U. Ț. B. SA, cu sediul în București, ., sector 1 împotriva încheierilor de respingere nr.: _/23.12.2013 ;_/24.12.2013 ;_/30.12.2013 ;_/30.12.2013 ;_/30.12.2013 ;_/06.01.2014 ; _/06.01.2014 ;_/ 06.01.2014_/06.01.2014 ; _/ 06.01.2014 ;_/ 06.01.2014 ; _/ 06.01.2014 pronunțate de O.C.P.I. B., cu citarea în cauză în calitate de persoană interesată a T. R. B. OF SCOTLAND PLC EDINBURGH - Sucursala România ( a absorbit R. B. ROMÂNIA SA ), cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, Piața Charles de Gaulle nr. 15, etaj 5, sector 1, și în consecință:
Anulează încheierile de respingere nr.: _/23.12.2013 ;_/24.12.2013 ;_/30.12.2013 ;_/30.12.2013 ;_/30.12.2013 ;_/06.01.2014 ; _/06.01.2014 ;_/ 06.01.2014 ;_/06.01.2014 ; _/ 06.01.2014 ;_/ 06.01.2014 ; _/ 06.01.2014 pronunțate de O.C.P.I. B..
Admite cererile de reexaminare formulate de N.P. „ R. A. D. „ împotriva încheierilor de carte funciară pronunțate de registratorii O.C.P.I. B. pe care le modifică, în sensul admiterii cererilor formulate de N.P. „ R. A. D. „ .
Dispune notarea în favoarea petentei U. Ț. B. SA a contractului de cesiune de creanță autentificat sub nr. 4415 la data de 26.09.2013 de N.P. „ R. A. – D. „ asupra imobilelor înscrise în următoarele cărți funciare:
- imobilul cu nr. top. 5924/2/2/2/15 înscris în CF nr._ B. (încheierea de respingere nr._/23.12.2013 ) ;
- imobilul cu nr. top. 7415/1/b/1 înscris în CF nr._ B. (încheierea de respingere nr._/ 24.12.2013 ) ;
- imobilul cu nr. top. 1308 înscris în CF nr._ UAT S. (încheierea de respingere nr._ / 30.12.2013 ) ;
- imobilul cu nr. top. 546, 547 înscris în CF nr._ UAT Prejmer (încheierea de respingere nr._/ 30.12.2013 ) ;
- imobilul cu nr. top. 9353/4/16/1/1/2/8 înscris în CF nr._ –C1-_ B. (încheierea de respingere nr._/ 30.12.2013 ) ;
- imobilul cu nr. top. 6755/33/6 înscris în CF nr._ B. (încheierea de respingere nr._/ 06.01.2014 ) ;
- imobilul cu nr. top._/3/A/VI înscris în CF nr._ B. (încheierea de respingere nr._/ 06.01.2014 ) ;
- imobilul cu nr. top. 9370/1/15/40 înscris în CF nr._ B. (încheierea de respingere nr._ /06.01.2014 ) ;
- imobilul cu nr. top. 6755/21 înscris în CF nr._ UAT B. (încheierea de respingere nr._/ 06.01.2014 ) ;
- imobilul cu nr. top . 9442/2/3/4/2, înscris în CF nr._ UAT B. ( încheierea de respingere nr._/ 06.01.2014 ) ;
- imobilul cu nr. top. ( 9066- 9070) /1/a/18 înscris în CF nr._ B. (încheierea de respingere nr._/ 06.01.2014 ) ;
- imobilul cu nr. top. 9510/2/4/2/54 înscris în CF nr._ UAT B. (încheierea de respingere nr._/ 06.01.2014 ) .
Fără cheltuieli de judecată.
După rămânerea definitivă a prezentei hotărâri aceasta se comunică, din oficiu, O.C.P.I. B. .
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică azi, 01.07.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. M. C. D.
Red/ Dact. A.M. – 5 ex.
← Pretenţii. Sentința nr. 3416/2014. Judecătoria BRAŞOV | Somaţie de plată. Sentința nr. 2414/2014. Judecătoria BRAŞOV → |
---|