Pretenţii. Sentința nr. 16/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 16/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 16-12-2014 în dosarul nr. 7914/197/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din 16.12.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. M.

GREFIER: C. D.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față, care s-a dezbătut în fond în ședința publică din data de 02.12.2014, când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 09.12.2014 până la data de astăzi, 16.12.2014 .

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

Instanța, în urma deliberării, a pronunțat sentința de mai jos:

JUDECĂTORIA

Constată că, prin acțiunea civilă formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.03.2014, sub nr._, reclamantul M. B. prin primar în contradictoriu cu pârâții M. G. C. și M. P. N. a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata sumei de 1.240 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate cu ocazia judecății dosarului civil nr._/197/2010 al Judecătoriei B. și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În expunerea în fapt a motivelor, reclamantul a arătat că prin acțiunea civilă care a făcut obiectul dosarului nr._/197/2010 al Judecătoriei B., pârâții au chemat în judecată M. B. prin primar, solicitând instanței rezoluțiunea contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 994/ 16.04.2008 de BNP Beschia G. D. și obligarea sa la restituirea prețului în cuantum de 80.733, 74 euro cu dobândă legală de la data de 14.04.2008, data achitării integrale a prețului și până la data restituirii . Judecătoria B. prin sentința civilă nr._/ 15.10.2013 pronunțată în dosarul civil nr._/197/2010 a respins acțiunea formulată de reclamanții M. G. C. și M. P. N. în contradictoriu cu pârâtul M. B. prin primat. Apelul declarat de reclamanții M. G. C. și M. P. N. împotriva sentinței civile nr._/ 15.10.2013 a Judecătoriei B. a fost anulat ca netimbrat de Tribunalul B. prin decizia civilă nr. 471/..

A învederat reclamantul că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală, astfel că partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificate de partea câștigătoare ( art. 274 din C.pr.civilă).

În speță, față de soluțiile pronunțate de instanțele de fond și apel, pârâții se află în culpă procesuală, astfel încât se impune ca ei să fie obligați la plata cheltuielilor de judecată efectuate.

Reclamantul a arătat că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1357 din NCC, culpa pârâților este dovedită prin soluțiile pronunțate de instanțele de judecată ; prejudiciul este reprezentat de contravaloarea onorariului de avocat avansat în vederea protejării drepturilor și intereselor sale în fața instanței de judecată ; legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu este o altă condiție îndeplinită în cauză, întrucât generarea procesului finalizat prin respingerea acțiunii, a cauzat efectuarea cheltuielilor de judecată.

În drept, acțiunea civilă a fost întemeiată pe dispozițiile art. 274 din VCPC ; art. 1357 NCC ( fost art. 998 – 999 din vechiul cod civil ).

În probațiune, instanța a încuviințat reclamantului proba cu înscrisuri.

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 91,80 lei .

Întrucât pârâții au fost citați la o altă adresă decât cea de domiciliu, respectiv la adresa din B., ., . au formulat întâmpinare în cauză.

După ce instanța a rămas în pronunțare asupra fondului cauzei, pârâții au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei la care au atașat copii de pe cărțile de identitate din care rezultă că domiciliul acestora este situat în B., Șirul Livezii nr. 8, .> În temeiul art. 400 din NCPC instanța a dispus repunerea pe rol a cauzei și citarea pârâților cu o copie de pe cererea de chemare în judecată + înscrisuri la domiciliul din B., Șirul Livezii nr. 8, . de a formula întâmpinare până la termenul de judecată acordat.

Prin întâmpinarea formulată pârâții au solicitat respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect întrucât au achitat cheltuielile de judecată ocazionate cu litigiul ce a format obiectul dosarului civil nr._/197/2010, fără obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

Referitor la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentului litigiu, pârâții au arătat că anterior promovării prezentei acțiuni nu au cunoscut întinderea cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant în dosarul civil nr._/197/2010 al Judecătoriei B. și nici nu au fost puși în întârziere anterior promovării prezentei acțiunii, astfel că nu datorează cheltuielile de judecată în prezenta cauză.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele :

La data de 11.11.2011 s-a încheiat între SCA „ I. A. și A. R. „, pe de o parte, și Municipiului B. prin primar, pe de altă parte, contractul de asistență juridică nr. 576 9170 având ca obiect “ asistență juridică și reprezentare în dosarul nr._/197 /2010 al Judecătoriei B. - rezoluțiune contract” . Onorarul a fost stabilit la suma de 1.240 lei.

Prin ordinul de plată nr. 4096 /17.11.2011 reclamantul M. B. a achitat SCA „ I. A. și A. R. „ suma de 1.240 lei reprezentând onorariu avocațial pentru dosarul nr._/197/2010.

Prin sentința civila nr._ pronunțată de Judecătoria B. la data de 15.10.2013 în dosarul civil nr._/197/2010 s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții M. G. C. și M. P. N. în contradictoriu cu pârâtul M. B. prin primar . S-a respins solicitarea pârâtului M. B. prin primar la plata cheltuielilor de judecată ca nedovedită.

La data de 25.11.2014 pârâții au achitat reclamantului suma de 1.240 lei reprezentând cheltuieli de judecată în dosarul civil nr._/197/2010 – chitanța . nr._/ 25.11.2014 eliberată de Trezoreria Mun. B..

Având în vedere că pârâții au achitat suma de 1.240 lei reprezentând cheltuieli de judecată în dosarul civil nr._/197/2010 al Judecătoriei B., instanța va respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul M. B. prin primar în contradictoriu cu pârâții M. G. C. și M. P. N. ca rămasă fără obiect.

Referitor la plata cheltuielilor de judecată reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru, instanța reține incidența în cauză a prevederilor art. 454 din NCPC potrivit cărora „ dacă pârâtul a recunoscut, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citat, pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla în drept în întârziere. Dispozițiile art. 1522 alin (5) din Codul civil rămân aplicabile „.

În art. 1522 alin. 5 din NCC se prevede că în situația în care debitorul nu a fost pus în întârziere anterior promovării cererii de chemare în judecată, iar debitorul îndeplinește obligația într-un termen rezonabil, calculat de la data când cererea i-a fost comunicată, cheltuielile de judecată rămân în sarcina creditorului.

Întrucât reclamantul nu a făcut dovada punerii în întârziere a pârâților anterior promovării prezentei acțiuni ( în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1523 din NCC), iar pârâții au achitat suma de 1240 lei anterior termenului de judecată acordat după repunerea pe rol a cauzei, cheltuielile de judecată aferente prezentei acțiuni rămân în sarcina reclamantului față de dispozițiile art. 1522 alin.5 din NCC.

În temeiul prevederilor legale evocate, instanța va respinge solicitarea reclamantului de a obliga pârâții la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul M. B. prin primar, cu sediul în mun. B., . în contradictoriu cu pârâții M. G. C. și M. P. N., ambii domiciliați în mun. B., .. 8, . fără obiect.

Respinge solicitarea reclamantului de a obliga pârâții la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică azi, 16.12.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. M. C. D.

Red./dact. A.M. – 5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 16/2014. Judecătoria BRAŞOV