Pretenţii. Sentința nr. 6076/2014. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 6076/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 14-05-2014 în dosarul nr. 12758/197/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
CIVIL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6076/2014
Ședința publică de la 14.05.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: A.-E. T.
GREFIER: L. T.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant A. DE P. CONSTRUCTORILOR NR 20, PRIN REPR. LEGAL și pe pârât P. A., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Instanța invocă din oficiu excepția perimării contestației la executare și, față de actele și lucrările dosarului, rămâne în pronunțare asupra excepției.
JUDECATORIA
Deliberând asupra sesizării din oficiu de constatare a perimării cauzei, instanța constată temeinicia acesteia, față de faptul că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 16.01.2013, de când cauza a fost suspendată potrivit art. 155 ind 1 C. pr. Civilă, precum și față de împrejurarea că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, context în care devin incidente dispozițiile art. 248 Cod pr. civ., potrivit cărora „orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an”,
Sens în care,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Constata perimată actiunea formulata de reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari CONSTRUCTORILOR NR.20, cu sediul în mun.B., ., jud.B., în contradictoriu cu pârâtul P. A., cu dom. în mun.B., ., ., ..
Cu drept de recurs în 5 zile de la pronuntare.
Pronuntata în sedință publică, azi, 14.05.2014.
P. GREFIER,
A.-E. T. L. T.
Red. A.E.T.- 14.05.2014
Tehnored. L.T.- 14.05.2014
← Cerere necontencioasă. Sentința nr. 3195/2014. Judecătoria BRAŞOV | Pretenţii. Sentința nr. 5154/2014. Judecătoria BRAŞOV → |
---|