Pretenţii. Sentința nr. 7578/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 7578/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 13-06-2014 în dosarul nr. 3800/197/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

DOSAR CIVIL NR ._ /2013

SENTINȚA CIVILĂ NR .7578

Ședința publică din data de 13.06. 2014

PREȘEDINTE I. V. Judecător

GREFIER S. C.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile de față, care s-a dezbătut in fond în ședința publică din 29.05.2014 când părțile au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședința din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentința, iar instanța din lipsa de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 13.06.2014 .

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare se constata lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Instanța, în urma deliberării a pronunțat sentința de mai jos.

JUDECĂTORIA:

Constată că prin cererea formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus la data de 12.02.2014, ASOCIAȚIA DE proprietari PROLETARILOR NR.30, a chemat în judecată pârâta P. I. solicitând ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 3522,26 lei catre reclamanta, reprezentand cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei ianuarie 2011- noiembrie 2013 si la plata sumei de 2335,71 lei reprezentând penalități aferente aceleiași perioade.

În motivarea cererii de chemare în judecată reclamanta arată că, în fapt, pârâta figurează în evidențele Asociației de P. cu aceste debite și refuză să achite sumele pe care le datorează.

În drept reclamanta invocă dispozițiile Legii nr. 230/2007 .

Cererea de chemare în judecată este scutită de taxa judiciară de timbru conform art. 50 din Legea nr. 230/2007.

Deși legal citată, pârâta nu s-a prezentat în fața instanței, nu a depus întâmpinare și nu a formulat probe în apărare.

În susținerea cererii reclamanta a depus la dosarul cauzei extrase din registrul de evidență contabilă al Asociației, cuprinzând – în mod defalcat – sumele datorate de pârâtă, proces –verbal al Ad. Gen a Asociatiei din 30.08.1998 privind cuantumul penalitatilor .

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, astfel cum rezultă din extrasele depuse de reclamantă la dosar, pârâta figurează cu datorii la plata cotelor de întreținere în cuantum de 3522,26 lei, aferente perioadei ianuarie 2011- noiembrie 2013 .

Potrivit art. 50 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociatiilor de proprietari” Asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit .”

Art. 47 din acelasi act normative prevede ca “cheltuielile asociației de proprietari sunt următoarele: a) cheltuieli pe număr de persoane care locuiesc sau desfășoară activități în proprietăți individuale; b) cheltuieli pe consumuri individuale; c) cheltuieli pe cota-parte indiviză, în funcție de suprafața utilă a proprietății individuale; d) cheltuieli pe beneficiari, aferente serviciilor individuale ale proprietarilor, dar gestionate financiar prin intermediulasociației de proprietari; e) cheltuieli pe consumatori tehnici; f) cheltuieli de altă natură.

În conformitate cu prevederile art. 48 din Legea nr. 230/2007 ”Stabilirea și repartizarea sumei care privește proprietatea comună ce revine fiecărui proprietar din cadrul condominiului se fac proporțional cu cota-parte indiviză din proprietatea comună. Cheltuielile efectuate de asociația de proprietari pentru plata unor servicii de utilități publice sau de altă natură, legate de proprietățile individuale din condominiu și care nu se facturează individual pe fiecare dintre acestea, se repartizează după același criteriu care a stat la baza emiterii facturii, în conformitate cu prevederile contractului încheiat cu furnizorul respectivului serviciu.”

În ceea ce privește penalitățile de întârziere solicitate de reclamantă, acestea sunt pe deplin justificate față de disp. art 49 conform carora “Asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2 % pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată,fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-a aplicat.”

Instanța reține că prin Hotarârea Adunarii Generale a Asociatiei de P. ( f.8-14 ) s-a stabilit cuantumul penalitatilor de 0,2 % /zi de întârziere pentru restanțe.

Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse, instanța constată că acțiunea formulată de reclamantă este întemeiată, motiv pentru care aceasta va fi admisă astfel cum a fost formulată, dispunându-se obligarea pârâtei la plata sumei de 3522,26 lei catre reclamanta, reprezentand cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei ianuarie 2011- noiembrie 2013 si la plata sumei de 2335,71 lei reprezentând penalități aferente aceleiași perioade.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite actiunea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI PROLETARILOR NR.30, cu sediul în B., ., jud. B. impotriva pârâtei P. I., cu domiciliul în B., ..30, ., jud. Brasov, și în consecință:

Obliga pârâta la plata sumei de 3522,26 lei catre reclamanta, reprezentand cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei ianuarie 2011- noiembrie 2013 și la plata sumei de 2335,71 lei reprezentând penalități aferente aceleiași perioade.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria B.

Pronunțată în ședință publică azi, 13.06.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

I. V. S. C.

Red . I.V.13.06.2014, ex.4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 7578/2014. Judecătoria BRAŞOV