Pretenţii. Sentința nr. 9891/2014. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 9891/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 05-09-2014 în dosarul nr. 34151/197/2013
ROMANIA
JUDECĂTORIA B.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9891
Ședința publică din 05.09.2014
PREȘEDINTE – M. L. - judecător
GREFIER – M. T.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect “pretenții“ formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 6 CARTIER Ș. CEL M. în contradictoriu cu pârâtul Ș. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată depuse la dosarul cauzei, prin serviciul registratură al instanței, de către reclamantă cerere de renunțare la judecata și concluzii scrise prin care solicită instanței să ia act de renunțare la judecata prezentei acțiuni.
JUDECĂTORIA
Având în vedere dispozițiile art.406 alin. 1 N.C.P.C. respectiv faptul că “reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal, fie prin cerere scrisă”, instanța constată că sunt întrunite condițiile textului de lege mai sus menționat și urmează a lua act de renunțarea la judecată, sens în care,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art. 406 alin. 1 N.C.P.C. ia act de renunțarea la judecata cererii formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 6 CARTIER Ș. CEL M. cu sediul în S., Cartier Ș. Cel M., .>B. și domiciliul procesual ales în S., .. 10, jud. B. în contradictoriu cu pârâtul Ș. C., domiciliat în S., Cartier Ș. Cel M., ., ..
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la data comunicării hotărârii. Recursul se depune la Judecătoria B.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.09.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
M. L. M. T.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 6886/2014. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3608/2014. Judecătoria... → |
---|