Rectificare carte funciară. Sentința nr. 2918/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 2918/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 11-03-2014 în dosarul nr. 15230/197/2008

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Dosar civil nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.2918

Ședința publică din data de 11.03.2014

PREȘEDINTE: E. B. - judecător

GREFIER: D. I.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect “rectificare C.F.” privind pe reclamantul V. I. S. în contradictoriu cu pârâții V. NICUȘOR C. și V. F..

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare îndeplinită, cu reclamantul prin afișare la domiciliu, cu pârâții prin afișare la domiciliu.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reține că la data de 15.03.2014 reclamantul a depus la dosar prin registratura instanței notă de ședință, atașează convenția încheiată cu pârâții, purtând încheierea de legalizare de semnătură nr._/28.10.2011.

Reține că la filele 87 - 88 dosar s-a remis cauzei decizia civilă nr.1505/R/10.11.2011 a Curții de Apel B..

Instanța, văzând cauza repusă pe rol în vederea constatării din oficiu a perimării, funcție de darea de seamă asupra actelor de procedură întocmite în legătură cu aceasta, rămâne în pronunțare.

JUDECĂTORIA

Asupra cererii înregistrate la această instanță la 28.10.2008 sub nr._, formulate de către reclamantul V. I. S., prin apărător ales, avocat S. J. în contradictoriu cu pârâții V. NICUȘOR C. și V. F., pentru constatarea nevalabilității încheierii de c.f. nr._ din 03.07.2007 și radierea înscrierii dreptului de proprietate, reține că prin dispoziția de la termenul de judecată din 24.02.2009 s-a dispus suspendarea judecății.

Măsura opririi cursului procedurii, prin suspendarea judecății a fost stabilită funcție de existența dosarului civil nr._/197/2007 al Judecătoriei B., având ca obiect plângerea împotriva încheierii de c.f. nr._/2007 (filele 59-60 dosar).

Încheierea de suspendare pronunțată în condițiile art.244 alin.1 pct.1 C.p.c. nu a fost atacată cu recurs.

În schimb, cu două împrejurări, reclamantul a solicitat repunerea cauzei pe rol (filele 64 și 65 dosar, respectiv 79 dosar).

Asupra acestor cereri, instanța a dispus la termenele de judecată din 09.06.2009 (fila 77 dosar) și din 27.09.2011 (fila 85 dosar), menținând măsura suspendării judecății din 24.02.2009.

Prin decizia civilă nr.1505/R/10.11.2011 a Curții de Apel B. s-a luat act de renunțarea la judecata cererii de recurs împotriva deciziei civile nr.278/28.10.2008 (filele 87-88 dosar).

Decizia civilă astfel amintită a devenit irevocabilă la data pronunțării, respectiv la 10.11.2011.

Într-adevăr, potrivit art.250 alin.1 C.p.c., cursul perimării este suspendat atât timp cât dăinuiește suspendarea judecății, pronunțată de instanță în cazurile prevăzute de art.244 C.p.c., însă sub condiția ca, suspendarea să nu fie cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată.

Aplicând regula în cauză, rezultă că suspendarea cursului perimării a durat până la data la care sentința civilă nr.940/2007 a Judecătoriei B., respectiv decizia civilă nr.278/28.10.2008 a Tribunalului B. au devenit irevocabile prin pronunțarea la data de 10.11.2011 a deciziei civile nr.1505/R de către Tribunalul B..

Or, după rămânerea ca irevocabilă a hotărârilor civile mai sus evocate, respectiv data de 10.11.2011, părțile nu au solicitat reluarea cursului judecății, în scopul întreruperii cursului perimării corespunzător art.249 C.p.c.

În acest context, instanța constată că părțile nu au repus cauza pe rol în condițiile art.244 alin.2 C.p.c., nestăruind în judecată și, fiind împlinit termenul de un an care curge de la data de 10.11.2011, instanța va da incidență art.248 alin.1 C.p.c., urmând a constata din oficiu, corespunzător art.252 alin.1 C.p.c., sancțiunea procedurală a perimării ce a intervenit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art.248 C.p.c. coroborat cu art.252 C.p.c. constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul V. I. S., domiciliat în B., ., nr.45, ., ., prin apărător ales, avocat S. J. în contradictoriu cu pârâții V. NICUȘOR C. și V. F., domiciliați în B., ., jud. B., având ca obiect constatarea nevalabilității încheierii de c.f. nr._ din 03.07.2007 și radiere înscriere drept de proprietate.

Definitivă.

Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11.03.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

E. B. D. I.

Red./Dact. judecător E.B.

17.03.2014 – 2ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rectificare carte funciară. Sentința nr. 2918/2014. Judecătoria BRAŞOV