Rezoluţiune contract. Sentința nr. 2626/2014. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 2626/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 04-03-2014 în dosarul nr. 5172/197/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Dosar nr._
SENTINȚACIVILĂ NR. 2626
Ședința publica din 04.03.2014
Instanța constituită din
PREȘEDINTE: A. M. - judecător
GREFIER: C. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul A. B. domiciliat în Mun S. G., ..20, ., . în contradictoriu cu pârâții . – prin reprezentant legal, cu ultimul sediu cunoscut în Mun Sibiu, . 43/19, jud Sibiu și ., PRIN LICHIDATOR JUDICIAR CONTINENTAL 2000 SPRL– prin reprezentant legal, cu sediul în Mun S. G., ., ., ., având ca obiect rezoluțiune contract.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită
S-a expus referatul cauzei de grefierul de ședință, după care
JUDECĂTORIA
Constată că, prin cererea de chemare în judecată formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ / 2012 la data de 01.03.2012, reclamantul A. B. în contradictoriu cu pârâții . și ., prin lichidator judiciar CONTINENTAL 2000 SPRL a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să constate că înscrisul intitulat "act de preluare" este un contract de cesiune ; să se constate rezoluțiunea contractul de cesiune pentru neîndeplinirea obligațiilor ; să se dispună revenirea la situația anterioară ; cu cheltuieli de judecată.
În urma verificării actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 27.11.2012, când cererea a fost suspendată în temeiul art. 155 indice 1 CPrCiv, pentru neîndeplinirea de către reclamant a dispozițiilor statuate de instanță.
Potrivit disp. art. 248 alin. 1 din C.pr.civilă orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept chiar și împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare timp de un an iar art. 252 alin. 1 din C.pr.civilă stipulează ca perimarea poate fi constată din oficiu sau la cererea părții interesate .
Pe considerentul că în cauza de față dedusă judecății nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea soluționării cauzei de mai mult de un an din culpa reclamantului, instanța în temeiul art. 248 alin. 1 din C.pr.civilă raportat la art. 252 alin. 1 din C.pr.civilă va constata perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. B. în contradictoriu cu pârâții . și ., prin lichidator judiciar CONTINENTAL 2000 SPRL având ca obiect ,, rezoluțiune contract " .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
În baza dispozițiilor art. 248 alin. 1 din C.pr.civilă rap. la art. 252 alin. 1 din C.pr.civilă constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. B., domiciliat în mun. S. G., .. 20, ., . în contradictoriu cu pârâtele S.C. “ M. C. “ S.R.L., cu ultimul sediu cunoscut în mun. Sibiu, .. 43, . afițșare la ușa instanței, și S.C. “ A. I. “ S.R.L., prin lichidator judiciar CONTINENTEL 2000 SRL , cu sediul în mun. S. G., ., ., . obiect " rezoluțiune contract ".
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi 04.03.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
A. M. C. D.
Red/ Dact A.M. – 2 ex.
← Pretenţii. Sentința nr. 19/2014. Judecătoria BRAŞOV | Contestaţie la executare. Sentința nr. 976/2014. Judecătoria... → |
---|