Acţiune în constatare. Sentința nr. 5871/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 5871/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 29-05-2015 în dosarul nr. 5871/2015

ROMANIA

JUDECATORIA BRASOV

DOSAR NR._

SENTINTA CIVILA NR. 5871

Sedinta publica din data de 29.05.2015

P.- B. M. M. - Judecator

Grefier- A. I. V.

Pentru astazi fiind amanata pronuntarea cauzei civila de fata, care s-a dezbatut in fond in sedinta publica din data de 08.05.2015, cand cei prezenti au pus concluzii pe fond conform incheierii de sedinta din acea zi, care face parte integranta din prezenta sentinta, iar instanta din lipsa de timp pentru deliberare a amanat pronuntarea pentru data de 25.05.2015 și 29.05.2015.

La apelul nominal facut in sedinta publica, la pronuntare se constata lipsa partilor.

Instanta, in urma deliberarii a pronuntat sentinta de mai jos.

JUDECATORIA

Constată că prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria B. sub nr._ reclamanții D. D. M., T. V. D., B. V., S. I., B. D. I., P. Vșan, M. G., Barsă D. I., Ș. A. E., Ș. C. M., Ș. D. A., U. G., Bărbușoiu C. C., C. V., B. G. L., D. E., Tescașiu A. M., L. L. I., T. C., P. F. S., P. D., V. P., B. T., D. dana, S. V. I., U. A. Consatntin, B. M. M., I. I., F. I. Cormin, C. M. A., P. I. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pîrîții M. Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice B., C. Național pentru Combaterea Discriminării, să se constate că reclamanții sunt supuși unui tratament discriminatoriu îbn sensul prevederilor art. 2 al.1 din OG 137/_ determinat de refuzul pîrîtului 1 de a achita sumele ( actualizate cu indicele de inflație plus dobînda legală, aferente suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare prevăzute de textul art. 31 al.1 lit.c și d din L 188/_, sume datorate pentru perioada 22.03.2004 și în continuare, pînă la modificarea situației de fapt li/sau drept; obligarea pîrîților în conformitate cu art. 27 al.1 din OUG 137/2000 să achite reclamanților cu titlu de despăgubire sumele echivalente celor descrise în cuprinsul primului capăt de cerere, calculate prin aplicarea unui procent de 25 % din salariu de bază.

În motivarea acțiunii reclamanții arată că pîrîții refuză să pună în executare dispozițiile sentinței civile nr. 430/CA/2009 a Tribunalului B., irevocabilă prin decizia nr. 709/R/02.11.2009 a Curții de Apel B.. Prin acest refuz reclamanții sunt discriminați în raport cu alte persoane care au aceiași calitate cu a lor, respectiv funcționari publici în cadrul Direcției generale a Finanțelor Publice B. și care au beneficiat de punerea în executare a unor hotărîri judecătorești identice. Reclamanții invocă discriminarea prin prisma dispozițiilor art. 6 și art. 14 din CEDO, fiind întemeiată pe diferențele constatate în privința executării hotărîrilor judecătorești. În ce privește criteriul de discriminare acesta trebuie apreciat nuanțat, în funcție de tipul de discriminare incident în speță, în cauza de față neexistînd o discriminare directă, bazată pe unul dintre criteriile expres enumerate de art. 2 din OG 137/2000. Discriminarea reclamanților este una indirectă și constă în comportamentul activ al pîrîților care refuză achitarea unor sume pe care le-au plătit altor persoane aflate într-o situație identică.

Pîrîtul M. Finanțelor Publice și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. au formulat întîmpinare prin care au invocat excepția lipsei calității procesual active a succesorilor în drepturi ai defunctului Ș. C., excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Finanțelor Publice, excepția necompetenței materiale a Judecătoriei B., excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția inadmisibilității acțiunii. Pe fond au solicitat respingerea cererii ca fiind neîntemeiată.

Pîrîtul C. Național pentru Combaterea Discriminării nu a formulat întîmpinare.

Prin Încheierea de ședință din data de 08.05.2015 instanța a respins excepția necompetenței materiale a Judecătoriei B., a respins excepția lipsei calității procesual active a reclamanților Ș. A., Ș. A. E. și Ș. C. M., a respins excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Finanțelor Publice și a unit cu fondul excepția prescripției dreptului la acțiune.

În susținerea acțiunii reclamanții au depus la dosar înscrisuri.

În apărare pîrîții M. Finanțelor Publice și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. au depus la dosar înscrisuri.

Analizînd actele și lucrările dosarului isntanța reține următoarele:

În susținerea excepției prescripției dreptului la acțiune instanța constată că pîrîtele invocă prevederile art. 20 al.1 din OG 137/2000 potrivit căruia orice demers exercitat în temeiul acestui instrument juridic este prescriptibil de plano într-un an de la data săvîrșirii faptei discriminatorii sau de la data la care persoana lezată a luat la cunoștință de acest fapt. De asemenea se susține în întîmpinare că demersul reclamanților depășește și termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 27 din OG 137/2000.

Potrivit art. 27 al.1 și 2 din OG 137/2000 „persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului. (2) Termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani și curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.”

Fapta la care face referire art. 27 din OG 137/2000, în speța de față, a fost săvîrșită la data de 18.03.2011 și constă în refuzul Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală – Garda Financiară de a plăti drepturile salariale stabilite prin sentința civilă nr. 430/CA/14.04.2009 a Tribunalului B., astfel cum a fost modificată prin decizia nr. 709/R/02.11.2009 a Curții de Apel B.. Refuzul a fost comunicat Gărzii Financiare – Secția B. prin adresa nr._/18.03.2011.

Adresa_/18.03.2011 a fost emisă de M. Finanțelor Publice pentru a răspunde cererii Gărzii Financiare – Secția B. de avizare a executării sentința civilă nr. 430/CA/14.04.2009 a Tribunalului B., astfel cum a fost modificată prin decizia nr. 709/R/02.11.2009 a Curții de Apel B.. Cererea de executare a hotărîrilor judecătorești a avut la bază cererile formulate de reclamanții din prezenta cauză în luna februarie 2010 ( filele 26- 56 dosar).

În concluzie instanța va reține că reclamanții au cunoscut fapta ce constă în refuzul executării hotărîrilor judecătorești la data de 18.03.2011.

Prezenta acțiune a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 04.11.2014.

Termenul de 3 ani prevăzut de art. 27 al.2 din OG 137/2000, calculat în conformitate cu prevederile art. 101 al.3 din C.pr.civ. din 1865, s-a împlinit la data de 18.03.2014.

În concluzie instanța va reține că prezenta acțiune a fost exercitată ulterior împlinirii termenului de prescripție de 3 ani și urmează a admite excepția prescripției dreptului la acțiune cu consecința respingerii acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții D. D. M. CNP_ domiciliat în B. ., ., T. V.-D. CNP_, domiciliat în mun.B., ..34, ., ., B. V. CNP_, domiciliat în B., Calea București nr.l, ., S. I. CNP_, domiciliat în .), ., jud.B., B. D. I. CNP_, domiciliat în B., ., ., P. V. CNP_, domiciliat în mun.B., Bld.Gării nr.38, ., ., M. G. CNP_, domiciliat în B., ., ., jud.B., Barsă D.-I. CNP_, domiciliat în mun.F., ., jud.B., Ș. A. E.- CNP_, Ș. D. A.- CNP_ și Ș. C.-M.- CNP_, în calitate de moștenitori legali ai defunctului Ș. C. decedat la data de 18.05.2009 - CNP_, domiciliați în mun.B., ., jud.B., U. Gigei CNP_, domiciliat în mun.B., ..7, ., B. C.-C. CNP_, domiciliat în .), ..86A, jud.B., C. V. CNP_, domiciliat în mun.B., ., ., B. G. L. CNP_, domiciliată în orș.Râșnov, ., jud.B., D. E. CNP_, domiciliat în mun.B., ., ., T. A. M. CNP_, domiciliat în .), C..Hărmanului nr.102, jud.B., L. L. I. CNP_, domiciliat în .), ..B., T. C. CNP_, domiciliat în mun.B., ., ., ., P. F. S. CNP_, domiciliat în mun.S., ., jud.B., P. D. CNP_, domiciliat în .), ..8, jud.B., V. P. CNP_, domiciliat în mun.B., ., ., B. T. CNP_, domiciliat în mun.F., Ale.Livezii nr.3, jud.B., D. D. CNP_, domiciliată în mun.B., . nr.6, ., S. V. I. CNP_, domiciliată în mun.B., ., ., ., U. A. C. CNP_, domiciliat în mun.B., . nr.7, ., B. M.-M. CNP_, domiciliat în mun.B., ..84, ., jud.B., I. I. CNP_, domiciliat în orș.Râșnov, ., jud.B., F. I.-C. CNP_, domiciliat în mun.F., ., ., jud.B., C. M. A. CNP_, domiciliat în .), ..l9, jud.B., P. I. CNP_, domiciliat în mun.F., Bld.Unirii ., ., toți cu domiciliul ales în B. ..43, biroul 419 ( Proiect B.) la Cabinet de avocat L. G. N., în contradictoriu cu pîrîții M. Finanțelor Publice cu sediul în București Sector 5, ., Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. cu sediul în B. .. 7, C. Național pentru Combaterea Discriminării cu sediul în București sector 1, Piața V. M. nr.1-3, ca prescrisă.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria B.

Pronunțată în ședință publică astăzi 29.05.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

B. M. MARUȘCAANA I. V.

Red.dact.BMM 28.10.2015 – 36 exp.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 5871/2015. Judecătoria BRAŞOV