Acţiune oblică. Sentința nr. 13/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 13/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 13-11-2015 în dosarul nr. 11016/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

DOSAR CIVIL NR._

SENTINȚA CIVILĂ nr._

Ședința publică din data de 13.11.2015

PREȘEDINTE: I. V. Judecător

GREFIER: S. C.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile de față, care s-a dezbătut în fond în ședința publică din 01.10.2015 când părțile au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședința din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentința, iar instanța din lipsa de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 16.10.2015, apoi pentru data de 27.10.2015, pentru data de 03.11.2015, pentru data de 06.11.2015, pentru data de 10.11.2015 și apoi pentru data de 13.11.2015.

La apelul nominal făcut in ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Instanța, în urma deliberării a pronunțat sentința de mai jos.

JUDECĂTORIA

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 14.10.2014, astfel cum a fost modificată la data de 06.06.2015 (f.72,73) și la data de 18.06.2015 (115,116) reclamanta . RVA INSOLVENCY SPECIALISTS SPRL BUCUREȘTI, în numele debitoarei ASOCIAȚIA DE P. DE APARTAMENTE . în judecată pârâții: ASOCIAȚIA DE P. DE APARTAMENTE ., C. E. și D. C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: obligarea pârâtei Rusilă E. la plata către ASOCIAȚIA DE P. DE APARTAMENTE . de 23.277,11 lei reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei mai 2011-mai 2014 și la plata sumei de 7456,30 lei reprezentând penalități de 0,2% întârziere calculate de la data scadenței până la data de 30.06.2014; obligarea pârâtei C. E. la plata sumei de 1301,34 lei reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei februarie 2014-mai 2014 și la plata sumei de 495,60 lei reprezentând penalități de 0,2% întârziere calculate de la data scadenței până la data de 30.06.2014 și obligarea pârâtei D. C. la plata sumei de 413,38 lei reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei septembrie 2013-mai 2014 și la plata sumei de 183,22 lei reprezentând penalități de 0,2% întârziere calculate de la data scadenței până la data de 30.06.2014, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii s-a arătat în esență că pârâtele persoane fizice figurează în evidențele Asociației de P. cu aceste debite și refuză să achite sumele pe care le datorează, Asociația de proprietari datorând creditoarei reclamante suma de 27.348,82 lei debit și suma de 5778,13 lei reprezentând penalități de întârziere, pentru serviciile de salubritate prestate în perioada mai 2011-decembrie 2014.Întrucât, în calitate de operator de salubritate, reclamanta și-a îndeplinit obligațiile contractuale, prestând pârâtei debitoare ASOCIAȚIA DE P. DE APARTAMENTE . salubritate constând în precolectarea, colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor menajere, pârâta nu a achitat contravaloarea serviciilor prestate, nu a promovat acțiune în justiție împotriva pârâților rău –platnici în vederea recuperării debitelor restante, astfel că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale acțiunii oblice.

Reclamanta a mai arătat că pretențiile mai vechi de trei ani în raport cu data înregistrării cererii, le-a solicitat în baza disp. art. 2506 pct.4 și urm. NCC, având în vedere că atât înscrisul intitulat chitanță nr._/17.06.2014 cât și angajamentul de plată anexate cererii de chemare în judecată, valorează renunțarea pârâților la prescripția împlinită.

În drept au fost invocate disp. art. 28 alin 2, art.50 din Legea nr. 230/2007, art.1550-1561 NCC.

Cererea de chemare în judecată este scutită de taxa judiciară de timbru conform art. 77 din Legea nr. 85/2006.

Pârâta ASOCIAȚIA DE P. DE APARTAMENTE . întâmpinare (f. 129,130 ) prin care a solicitat admiterea cererii arătând că pârâtele: RUSILĂ E., C. E. și D. C. datorează sumele indicate în petitul cererii de chemare în judecată și refuză să le achite chiar dacă prin angajamentele de plată făcute au recunoscut o parte din suma datorată.

În susținerea cererii reclamanta a depus la dosarul cauzei extrase din registrul de evidență contabilă al Asociației, cuprinzând – în mod defalcat – sumele datorate de pârât, procesul –verbal al Ad. Gen. a Asociației privind cuantumul penalităților, extrase CF .

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, așa cum reiese din extrasele de CF depuse la dosarul cauzei (f.74-88) pârâtele: RUSILĂ E., C. E. și D. C. sunt proprietare ale apartamentelor ce fac parte din condominiul administrat de pârâta ASOCIAȚIA DE P. DE APARTAMENTE . a fost înregistrat debitul cerut la plată, respectiv: pârâta Rusilă E. datorează suma de 23.277,11 lei reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei mai 2011-mai 2014, pârâta C. E. datorează suma de 1301,34 lei reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei februarie 2014-mai 2014 iar pârâta D. C. datorează suma de 413,38 lei reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei septembrie 2013-mai 2014.

Potrivit art. 50 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociatiilor de proprietari” Asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit .”

Art. 47 din acelasi act normativ prevede că “cheltuielile asociației de proprietari sunt următoarele: a) cheltuieli pe număr de persoane care locuiesc sau desfășoară activități în proprietăți individuale; b) cheltuieli pe consumuri individuale; c) cheltuieli pe cota-parte indiviză, în funcție de suprafața utilă a proprietății individuale; d) cheltuieli pe beneficiari, aferente serviciilor individuale ale proprietarilor, dar gestionate financiar prin intermediulasociației de proprietari; e) cheltuieli pe consumatori tehnici; f) cheltuieli de altă natură.

În conformitate cu prevederile art. 48 din Legea nr. 230/2007 ”Stabilirea și repartizarea sumei care privește proprietatea comună ce revine fiecărui proprietar din cadrul condominiului se fac proporțional cu cota-parte indiviză din proprietatea comună. Cheltuielile efectuate de asociația de proprietari pentru plata unor servicii de utilități publice sau de altă natură, legate de proprietățile individuale din condominiu și care nu se facturează individual pe fiecare dintre acestea, se repartizează după același criteriu care a stat la baza emiterii facturii, în conformitate cu prevederile contractului încheiat cu furnizorul respectivului serviciu.”

Potrivit art. 28 din același act normativ „ Asociația de proprietari poate intermedia servicii între furnizori și proprietarii consumatori, în special cu privire la serviciile publice de utilități, pe baza unor contracte de prestări de servicii sau de furnizare cu caracter individual. Pentru contractele de furnizare cu caracter individual, drepturile și obligațiile cu privire la serviciul furnizat aparțin, pe de o parte, furnizorului și de cealaltă parte, proprietarului.

(2) Pentru recuperarea debitelor cu privire la serviciile publice de utilități, furnizorul serviciului va acționa împotriva proprietarilor restanțieri.

(3) Serviciul de intermediere din partea asociației de proprietari constă în: repartizarea facturilor către proprietari prin lista de plată lunară, încasarea și plata sumelor reprezentând contravaloarea consumului facturat, înștiințarea furnizorului cu privire la debitori „.

În speță nu s-a făcut dovada încheierii de către reclamantă a unor contracte de furnizare cu caracter individual cu pârâtele, la dosar fiind depus doar contractul de prestări servicii publice de salubrizare încheiat de reclamanta cu pârâta ASOCIAȚIA DE P. DE APARTAMENTE . căruia în perioada mai 2011-decembrie 2014, reclamanta, în calitate de operator de salubritate, a prestat pentru pârâta debitoare ASOCIAȚIA DE P. DE APARTAMENTE . salubritate constând în precolectarea, colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor menajere, pentru care debitoarea datorează creditoarei reclamante suma de 27.348,82 lei debit și suma de 5778,13 lei reprezentând penalități de întârziere, pentru serviciile de salubritate prestate, așa cum reiese din facturile depuse la filele 27-67 și din centralizatorul depus la fila 121 din dosar, cuantumul creanței și al penalităților fiind recunoscute prin întâmpinare.

Acțiunea oblică este mijlocul juridic prin care creditorul exercită drepturile și acțiunile debitorului atunci când acesta refuză sau neglijează să le exercite în prejudiciul creditorului. Ea este reglementată în cuprinsul art. 1560-1561 din Noul Cod Civil.

Exercitarea acțiunii oblice depinde de întrunirea următoarelor condiții: creanța creditorului să fie certă și exigibilă; debitorul să fie inactiv, adică să neglijeze sau să refuze exercițiul dreptului său, inactivitatea putându-se datora relei-credințe, neglijenței sau chiar imposibilității obiective a debitorului de exercitare a dreptului sau acțiunii; creditorul să facă dovada unui interes serios și legitim- existând un atare interes atunci când prin activitatea sa debitorul se află în situația de a-l prejudicia pe creditor.

În speță condițiile mai sus expuse sunt îndeplinite.

Astfel, reclamanta creditoare are o creanță certă, lichidă și exigibilă, rezultând din contractul de prestări servicii încheiat cu pârâta debitoare ASOCIAȚIA DE P. DE APARTAMENTE .> De asemenea, pârâta este inactivă, în sensul că deși, potrivit art. 50 din Legea nr. 230/2007 Asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit, pârâta debitoare nu a acționat în sensul acestor dispoziții legale, invocând prin întâmpinarea formulată în cauză lipsa consultanței de specialitate.

Instanța reține că reclamanta justifică un interes serios și legitim în promovarea acțiunii deoarece pârâta, prin pasivitatea sa privind acționarea în justiție a proprietarilor rău-platnici, este în imposibilitatea de a achita reclamantei contravaloarea serviciilor prestate, prejudiciind-o pe aceasta din urmă.

În ceea ce privește penalitățile de întârziere solicitate de reclamantă, acestea sunt pe deplin justificate față de disp. art 49 conform carora “Asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2 % pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată,fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-a aplicat.”

Instanța reține că prin Hotararile Adunarii Generale a Asociatiei de P. din 29.06.2012( f.123,125) s-a stabilit cuantumul penalităților de întârziere de 0,2 % /zi de întârziere pentru restanțe.

Instanța mai reține că prin angajamentul de plată semnat de Rusilă C. la data de 30.06.2014 (f.23) aceasta a recunoscut întreg debitul restant în cuantum de 22.977,11 lei, astfel că în temeiul disp. art. 16 alin 1 lit a din Decretul nr. 167/1958(aplicabil în speță raportat la data înregistrării debitului privind cheltuielile de întreținere) a operat întreruperea cursului prescripției dreptului material la acțiune privind recuperarea cheltuielilor de întreținere anterioare datei de 14.10.2011.

Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse, instanța constată că acțiunea formulată de reclamantă, este întemeiată, motiv pentru care aceasta va fi admisă conform celor din dispozitiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată, astfel cum a fost modificată de reclamanta . administrator special RVA INSOLVENCY SPECIALISTS SPRL BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., ., Sector 3 în contradictoriu cu pârâții: ASOCIAȚIA DE P. DE APARTAMENTE . în B., ., ., jud. B.; RUSILĂ E., cu domiciliul în B., ., ., . ; C. E., cu domiciliul în B., ., ., . și D. C., cu domiciliul în B., ., bl15, ., jud. B. și în consecință:

Obligă pârâta Rusilă E. la plata către ASOCIAȚIA DE P. DE APARTAMENTE . de 23.277,11 lei reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei mai 2011-mai 2014 și la plata sumei de 7456,30 lei reprezentând penalități de 0,2% întârziere calculate de la data scadenței până la data de 30.06.2014.

Obligă pârâta C. E. la plata sumei de 1301,34 lei reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei februarie 2014-mai 2014 și la plata sumei de 495,60 lei reprezentând penalități de 0,2% întârziere calculate de la data scadenței până la data de 30.06.2014.

Obligă pârâta D. C. la plata sumei de 413,38 lei reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei septembrie 2013-mai 2014 și la plata sumei de 183,22 lei reprezentând penalități de 0,2% întârziere calculate de la data scadenței până la data de 30.06.2014.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică astăzi 13.11.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

I. V. S. C.

Red. I.V. 7 ex., 13.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune oblică. Sentința nr. 13/2015. Judecătoria BRAŞOV