Anulare act. Sentința nr. 7019/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 7019/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 29-06-2015 în dosarul nr. 20762/197/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B. – SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7019

Ședința publică din data de 29.06.2015

Instanța constituită din:

Președinte: R. M. B.

Grefier: A.-M. L.-D.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față care s-a dezbătut în fond în ședința publică din 19.06.2015, dezbaterile fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 29.06.2015.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.

Instanța, deliberând, a pronunțat sentința de mai jos:

JUDECĂTORIA,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.07.2014 sub nr._ și modificată la data de 24.07.2014, reclamantul P. G. a formulat cerere de chemare în judecata a pârâtului S. român, prin Ministerul Finanțelor, pentru ca, în baza probelor ce se vor administra si prin hotărârea ce se va pronunța, să constate nulitatea certificatului de vacanță succesorală nr. 32 din data de 15.03.2006 eliberat de Biroul Notarului Public "T. V.".

În motivarea în fapt a cererii a arătat că, în calitate de fiu al defunctei Prejmereanu M., fiica lui G. și a M., decedată la data de 11.03.1993, a formulat în cursul anului 2013, o cerere pentru dezbaterea succesiunii rămase de pe urma mamei sale, ocazie cu care a constatat că această succesiune fusese deja dezbătută, fiind emis certificatul de vacanță succesorală nr. 32/15.03.2006.

A mai arătat reclamantul că, deși datele de identificare corespundeau cu cele ale mamei sale, masa succesorală viza o cotă dintr-un imobil asupra căreia aceasta nu a avut niciodată un drept.

Extrasul din Registrul de decese nr. 343/29.07.2013, eliberat la cererea Biroului Notarilor Publici Asociați T. și B., indică faptul că în anul 1886, numita P. M., fiica lui Tânțăreanu G. și a lui Ș. R., a decedat la data de 10.03.1933, decesul fiind înregistrat în Registrul de stare civilă sub nr. 25/11.03.1993.

Prin urmare, din cauza erorii săvârșite de către Primăria comunei Budila, a fost emis un certificat de vacanță succesorală pe numele mamei reclamantului P. M., în loc ca acesta să fie emis pentru Prejmereanu M., decedată în anul 1933.

Pentru toate aceste considerente a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulata.

Sub aspect probator a solicitat proba cu înscrisuri .

In drept a invocat prevederile art. 953 din Cod civil, Legea 36/1995.

A anexat cererii înscrisuri.

Cererea a fost timbrată cu taxa de timbru în cuantum de 190,23 lei ( f. 3).

La solicitarea instanței, Camera Notarilor Publici B. a înaintat la dosarul de față, dosarul notarial nr. 35/2006.

La data de 02.01.2015 pârâtul a formulat întâmpinare si cerere reconvențională, solicitând instanței să dispună constatarea nulității parțiale a certificatului de vacanță succesorală nr. 32 din data de 15.03.2006 eliberat de Biroul Notarului Public "T. V." în ceea ce privește persoana defunctei și obligarea Biroului Notarial B. V. D. la emiterea unui nou certificat de vacanță succesorală.

A mai solicitat aplicarea dispozițiilor art. 454 din Codul de procedură civilă.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanța reține în fapt și în drept următoarele:

La data de 11.03.1993, a decedat Prejmereanu M., fiica lui Z. G. și a M. Z., mama reclamantului, astfel cum rezultă din certificatul de deces nr. 534/12.03.1993 și din certificatul de naștere nr. 2436/08.11.1954.

Din certificatul de vacanță succesorală nr. 32 din data de 15.03.2006 eliberat de Biroul Notarului Public "T. V.", rezultă că succesiunea defunctei Prejmereanu M. a fost dezbătută, unic moștenitor fiind S. român, căruia i-a revenit întreaga masă succesorală, compusă din cota de b1/24 din imobilul situat în comuna Budila, ., jud. B., înscris în cartea funciară nr. 48 Budila, la A+1, sub nr. Top 627 casa de lemn și curte în suprafață de 939,6 mp și sub nr. Top 628, grădină în suprafață de 1306,8.

La baza emiterii acestui certificat a stat declarația martorului N. D., care a arătat că are cunoștință despre decesul defunctei Prejmereanu M. în anul 1993 și despre împrejurarea că aceasta nu a avut copii sau alte rude și extrasul din Registrul de deces nr. 4936/10.01.2006 din care rezultă că Prejmereanu M., fiica lui Z. G. și a M., Z., cu ultimul domiciliu în ., jud. B., a decedat la data de 11.03.1993.

Cu toate că notarul public a considerat existența identității dintre P. M., titulara dreptului de proprietate asupra cotei de 1/24 din imobilul înscris în cartea funciară nr. 48 Budila și Prejmereanu M., fiica lui Z. G. și a M. Z., decedată în anul 1993, potrivit susținerilor reclamantului, aceasta din urmă nu a avut niciodată un drept asupra respectivei cote.

Mai mult, din extrasul din Registrul de decese nr. 343/29.07.2013, eliberat la cererea Biroului Notarilor Publici Asociați T. și B., rezultă faptul că numita P. M., fiica lui Tânțăreanu G. și a lui Ș. R., născută în anul 1886,a decedat la data de 10.03.1933, decesul fiind înregistrat în Registrul de stare civilă sub nr. 25/11.03.1993.

De asemenea, din extrasele de carte funciară depuse la dosar rezultă că defuncta Prejmereanu M. este înregistrată în evidențele publice cu drepturi de proprietate asupra unor imobile distincte de cel reținut în certificatul de vacanță succesorală.

Instanța reține, în drept, că potrivit art. 119 din Legea nr. 36/1995, cei care se consideră vătămați în drepturile lor prin emiterea certificatului de moștenitor pot cere instanței judecătorești anularea acestuia și stabilirea drepturilor lor, conform legii. Art. 117 din același act normativ prevede că în lipsa moștenitorilor legali sau testamentari, când în masa succesorala exista bunuri, notarul public, sesizat in condițiile art. 102, constată ca succesiunea este vacanta si eliberează certificat de vacanță succesorală, în condițiile legii. Prin urmare, statul dobândește moștenirea, de drept, de la data deschiderii succesiunii, potrivit regulilor generale.

Pe de altă parte, nulitatea, ca sancțiune a unui act juridic, presupune încălcarea normelor imperativ stabilite de legile în vigoare la data încheierii actului, astfel că instanța va analiza validitatea certificatului de vacanță succesorală prin raportare la Codul civil din a1864, în vigoare la data emiterii actului care face obiectul litigiului de față. În acest sens, reține că eroarea viciu de consimțământ reglementată de art.953 și 954 Cod civil, ca falsă reprezentare ce cade, fie asupra calităților substanțiale ale obiectului actului (error in substantiam), fie asupra persoanei contractante (error in personam) atrage sancțiunea nulității relative a actului.

Instanța constată că, în cauză, eliberarea certificatului de vacanță succesorală s-a realizat pornindu-se de la o falsă reprezentare a realității, respectiv existența unei identități între P. M., titulara dreptului de proprietate asupra cotei de 1/24 din imobilul înscris în cartea funciară nr. 48 Budila și Prejmereanu M., fiica lui Z. G. și a M. Z., decedată în anul 1993. Întrucât eroarea vizează un element hotărâtor pentru emiterea actului, respectiv identitatea persoanei decedate, instanța constată că sancțiunea nulității afectează actul notarial în totalitate.

Prin urmare, va admite cererea și va declara nulitatea certificatul de vacanță succesorală nr. 32/15.03.2006 eliberat de Biroul Notarului Public T. V. în dosarul succesoral nr.35/2006.

Față de împrejurarea că numai cererea principală este în stare de judecată va disjunge cererea reconvențională formulată de către pârât odată cu întâmpinarea, având ca obiect ”obligație de a face” și va dispune formarea unui nou dosar în care reclamant este S. român, prin Ministerul Finanțelor, în cadrul căruia va stabili termen pentru continuarea judecății.

În temeiul art. 453 din Codul de procedură civilă, având în vedere principiul disponibilității care guvernează procesul civil, va lua act de faptul că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată, reclamantul înțelegând să se prevaleze de dreptul său de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamantul P. G.,CNP_, cu domiciliul în comuna Budila, ., jud. B. și domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat C. M. din B., Bulevardul 15 Noiembrie, nr.62, ., jud. B. în contradictoriu cu pârâtul S. român, prin Ministerul Finanțelor, cu sediul în București, ., sector 5.

Anulează certificatul de vacanță succesorală nr. 32/15.03.2006 eliberat de Biroul Notarului Public T. V. în dosarul succesoral nr.35/2006.

Ia act de faptul că reclamantul va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Cu drept de apel, care se va depune la Judecătoria B., în termen de 30 de zile de la comunicare.

Disjunge cererea reconvențională formulată de către pârât odată cu întâmpinarea, având ca obiect ”obligație de a face” și dispune formarea unui nou dosar în care reclamant este S. român, prin Ministerul Finanțelor, în cadrul căruia stabilește termen pentru continuarea judecății la data de 18.09.2015, C24, ora 09,00, reclamantul urmând a fi citat cu mențiunea de a indica temeiul juridic al cererii, numele și sediul/domiciliul persoanei în contradictoriu cu care dorește să se judece și de a înainta încă un exemplar al cererii în vederea comunicării către acesta, sub sancțiunea suspendării, prevăzute de art. 242 din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29.06.2015.

Președinte, Grefier,

B. R. M. C. A. N.

Dact/teh. red/BRM și AMLD/ 4 ex/ 01.07. 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Sentința nr. 7019/2015. Judecătoria BRAŞOV