Fond funciar. Sentința nr. 6396/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 6396/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 15-06-2015 în dosarul nr. 12383/197/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Dosar civil nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6396

Ședința publică din data de 15.06.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. R. D. - judecător

GREFIER: A. I.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect “fond funciar” privind pe reclamanta . în contradictoriu cu pârâții ., C. DE A. A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR C. P. PRIMAR, ., M. N. V., M. I., M. C. D. și O. DE C. ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ B..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru partea reclamantă reprezentantul convențional avocat Romer Klaudia – I. în substituirea avocatului titular C. N., lipsă fiind pârâții.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Avocat Romer Klaudia – I. în substituirea avocatului titular C. N. pentru partea reclamantă depune la dosarul cauzei delegație de substituire. De asemenea depune la dosar și notă de ședință prin care face cunoscut instanței faptul că înțelege să renunțe la judecata cererii ce face obiectul cauzei.

Instanța pune în discuție cererea de renunțare formulată în cauză de partea reclamantă.

Având cuvântul, reprezentantul convențional al reclamantei solicită instanței în temeiul dispozițiilor art.406 NCpc să ia act de cererea de renunțare la judecata prezentei cauze.

Față de concluziile astfel formulate instanța reține cauza spre soluționare asupra cererii de renunțare.

JUDECĂTORIA

P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.05.2014 sub dosar nr._, reclamanta .. în contradictoriu cu pârâții . A. a Legilor Fondului Funciar C., S.C. R. P. S.R.L., M. N. V., Mânjină I., Mânjină C. D. și O. de C. și Publicitate Imobiliară B., a solicitat instaneței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să oblige pârâtele . de A. a Legilor Fondului Funciar C., să repoziționeze, respectiv să modifice amplasamentele parcelelor din Planul Parcelar al UAT C. întocmit pentru . Tarlaua 11 în raport de construcțiile edificate.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 10 pct. p, art. 36, art. 43 din Legea nr. 7/1996, art. 27 alin. c din Regulamentul privind conținutul și modul de întocmire a documentației cadastrale, art. 560 C.civ., art. 125 C.pr.civ., art. 192 C.pr.civ.

La termenul de judecată de azi, 15.06.2015, reclamanta a depus la dosarul cauzei declarația scrisă de renunțare la judecata cererii, declarație formulată prin reprezentantul său legal.

În drept, potrivit art. 406 N.C.pr.civ., reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă; dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.

În speță, reclamanta, prin reprezentant legal, a renunțat la judecată, iar pârâții nu au formulat o cerere expresă în sensul obligării reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În consecință, față de manifestarea de voință a titularei cererii de chemare în judecată și, întrucât renunțarea la judecată, ca și act de dispoziție, pentru care reclamanta prin președinte, are capacitate procesuală de exercițiu, echivalează cu desistarea față de prezenta judecată, instanța va lua act conform dispozitivului de mai jos.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art. 406 alin.1 și 3 N.C.pr.civ. ia act de renunțarea reclamantei .., cu sediul în mun. B., Calea București nr. 53, ., jud. B. la judecata prezentei cereri formulate în contradictoriu cu pârâții . în localit. C., Piața Libertății nr. 1, jud. B., C. de A. a Legilor Fondului Funciar C., cu sediul în localit. C., Piața Libertății nr. 1, jud. B., S.C. R. P. S.R.L., cu sediul în localit. C., DN 73 B, FN, jud. B., M. N. V., cu dom. în localit. Zărnești, ., jud. B., Mânjină I., cu dom. în localit. C., .. 40, jud. B., Mânjină C. D., cu dom. în localit. C., .. 40, jud. B., O. de C. și Publicitate Imobiliară B., cu sediul în mun. B., . A, jud. B..

Definitivă.

Cu drept de recurs în 30 zile de la comunicare. Declarația de recurs se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi, 15.06.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

I. R. D. A. I.

Red./Dact. IRD

18.06.2015, 10 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 6396/2015. Judecătoria BRAŞOV