Contestaţie la executare. Sentința nr. 966/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 966/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 02-02-2015 în dosarul nr. 966/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA NR.966

Ședința publică din data de 02.02.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: B. M. M. - judecător

GREFIER: A. I. V.

Pe rol se află judecarea cauzei civile având ca obiect ,,contestație la executare” formulată de contestatorul Darolți M. în contradictoriu cu intimata D. I. III AG.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța constată că la data de 07.01.2015 contestatorul a depus la dosar o cerere de renunțare la judecata cauzei.

JUDECĂTORIA

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ contestatorul Darolți M. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata D. I. III AG, anularea executării silite pornite în dosarul execuțional nr.122/01.04.2013 al B. Limișcă S. B..

Potrivit art.406 NCPC « reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă. Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut »

În cazul de față contestatorul a depus la dosar cerere scrisă de renunțare la judecată ulterior comunicării acțiunii către intimată.

Intimata a depus la dosar întîmpinare neînsoțită de dovada cheltuielilor de judecată pe care le-a pretins.

Pentru aceste motive, în temeiul art.406 NCPC, instanța va lua act de renunțarea contestatorului la judecata cererii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de renunțarea contestatorului D. M. domiciliat în B. ., jud.B., la judecata contestației la executare, formulata in contradictoriu cu intimata D. I. III AG prin mandatar Asset Portofolio Servicing România SRL cu sediul în București Calea Fklloreasca nr.246 C, Clădirea de birouri SkyTower, ..12, sector 1.

Cu drept de recurs în 30 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședința publică, azi 02.02.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

B. M. M. A. I. V.

Red.dact.BMM 02.02.2015– 4 exp.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 966/2015. Judecătoria BRAŞOV