Contestaţie la executare. Sentința nr. 5909/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 5909/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 2667/197/2015

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal nr. 3062

ROMANIA

JUDETUL BRASOV

JUDECATORIA BRASOV

Sentinta civila nr. 5909

Sedinta publica din data de 02.06.2015

Instanta constituita din:

Președinte: A. N.

Grefier: C. D.

Pe rol se afla soluționarea cauzei civile având ca obiect “contestație la executare“ privind pe contestatorul, M. A., în contradictoriu cu intimatul, S.C. F. S.A., prin reprezentant legal.

La apelul nominal făcut în ședință publică (inclusiv la a doua strigare a cauzei, la sfarsitul sedintei de judecata) nu se prezintă partile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a solicitat judecarea cauzei in lipsa.

Instanta, in baza art. 248 din C.proc.civ. raportat la art. 10 din O.U.G. nr. 80/2013, invoca exceptia peremptorie a netimbrarii cererii de chemare in judecata.

Instanța, fata de exceptia invocata, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANTA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brasov sub nr._ la data de 06.02.2015, contestatorul, M. A., în contradictoriu cu intimatul, S.C. F. S.A., prin reprezentant legal, a solicitat instanței ca prin hotararea pe care o va pronunta sa fie anulate formele de executare intocmite in dosarul de executare nr. 4/2015 aflat pe rolul B.E.J. D. S.-E..

In motivare, s-a aratat, in esenta, ca actele de executare intocmite nu respecta prevederile legale incidente in cauza.

Cererea de chemare in judecata a fost intemeiata in drept pe dispozitiile art. 711din C.proc.civ.

Intimatul a depus la dosarul cauzei intampinare prin care a invocat exceptia netimbrarii cererii de chemare in judecata. Pe fondul cauzei, s-a solicitat rspingerea cererii ca neintemeiata.

Analizând materialul probator administrat, prin prisma excepției invocate, instanța reține:

P. promovarea acestei contestații la executare, debitorul urmărește desființarea actelor de executare silită, pe considerentul nelegalității procedurii execuționale..

Contestația la executare este supusă taxei judiciare de timbru în condițiile art. 10 din O.U.G. nr. 80/2013, la valoarea bunurilor a căror urmărire se contestă sau la valoarea debitului urmărit, dacă acesta este mai mic decât valoarea bunurilor, fără a putea depăși suma de 1000 lei.

În speță, taxa judiciară de timbru a fost determinată de instanță, cu ocazia înregistrării cererii de chemare în judecată, la nivelul sumei de 1000 de lei.

Întrucât acțiunea introductivă a fost înaintată prin poștă, conform dispozițiilor art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, contestatorul a fost înștiințat prin citație cu privire la cuantumul taxei de timbru datorate și anume 1000 lei taxa judiciara de timbru (f. 26,30).

Legal citat (in data de 22.04.2015), cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar, contestatorul nu a făcut dovada plății sumei astfel determinate, până la data fixată ca termen de judecată (02.06.2015), considerente pentru care în baza dispozitiilor din O.U.G. nr. 80/2013, instanța va admite excepția netimbrării și va anula contestația la executare ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite exceptia netimbrarii cererii de chemare in judecata, invocata de instanta.

Anuleaza cererea formulata de contestatorul, M. A., cu domiciliul in B., ., ., apt. 14, jud. B., în contradictoriu cu intimatul, S.C. F. S.A., prin reprezentant legal, cu sediul in Balotesti, .. 4, apt. 3, jud. Ilfov, avand ca obiect “contestatie la executare”, ca netimbrata.

Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 02.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. N. C. D.

Red. / Tehno. A.N. /4 ex. / 02.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 5909/2015. Judecătoria BRAŞOV