Contestaţie la executare. Sentința nr. 10/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 10/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 10-11-2015 în dosarul nr. 10708/2015

ROMĂNIA

JUDECĂTORIA B.

DOSAR CIVIL NR._

SENTINȚA CIVILĂ nr._

Sedința publică din data de 10.11.2015

PREȘEDINTE I. V. Judecător

GREFIER S. C.

Pentru astăzi fiind amânata pronunțarea cauzei civile de față, care s-a dezbătut în fond în ședința publică din 01.10.2015 când părțile au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședința din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentința, iar instanța din lipsa de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 16.10.2015, apoi pentru data de 27.10.2015, pentru data de 03.11.2015, pentru data de 06.11.2015 și pentru data de 10.11.2015.

La apelul nominal făcut in ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Instanța, în urma deliberării a pronunțat sentința de mai jos.

JUDECĂTORIA

Prin cererea înregistrată la Judecătoria B. la data de 08.07.2015, contestatoarea G. L. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ a solicitat anularea încheierii din 16.06.2015 de încuviințare a executării silite, anularea actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 443/2015 al B. Limisca S. B., cu cheltuieli de judecată.

În motivare, a arătat că încuviințarea executării silite este contrară dispozițiilor legale, având în vedere că art.8 alin 3 din OG nr. 15/2002 care prevedea tariful de despăgubire, a fost abrogat ulterior, precum și art. 12 alin 1 din OG nr.2/2001 și decizia nr. 228/2007 a Curții Constituționale.

În drept, au fost invocate disp art. 711 alin 3 NCPC, art. 719 alin 1 NCPC .

Intimata a depus întâmpinare (f.16-18) prin care a solicitat respingerea contestației, arătând că executarea silită s-a desfășurat conform dispozițiilor legale. După pronunțarea sentinței civile nr. 836/2013 a Judecătoriei B., în dosarul nr._/197/2012, contestatoarea avea obligația de a achita de bună-voie tariful de despăgubire, însă s-a sustras de la executarea obligației. Contravenția săvârșită nu intră în sfera penalului, astfel că nu poate fi adus în discuție acest principiu.

În probațiune au fost depuse înscrisuri. A fost atașat, în copie, dosarul de executare silită.

Analizând probele administrate, instanța reține:

La cererea intimatei, împotriva contestatoarei s-a declanșat executarea silită în temeiul titlurilor executorii reprezentat de procesul-verbal . nr._/28.11.2011, pentru suma de 96 de euro, reprezentând tarif de despăgubire și cheltuieli de executare.

În primul rând, instanța reține că prin Legea nr. 144/2012 a fost abrogat art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002, text care prevedea obligația de plată a tarifului de despăgubire.

În art. II din Legea nr. 144/23.07.2012, s-a prevăzut că tarifele de despăgubire prevăzute de OG nr. 15/2002, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se anulează.

Procesul verbal . nr._/28.11.2011 a fost contestat la data de 10.07.2012. Prin sentința civilă nr. 836/2013 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._/197/2012, plângerea formulată a fost respinsă ca fiind tardivă.

Instanța reține că plângerea a fost formulată anterior intrării în vigoare a Legii n. 144/23.07.2015, prevederile art. II nedistingând după cum plângerea a fost sau nu admisă.

Așadar, cum tariful de despăgubire prevăzut de art. 8 alin 3 din OG nr. 15/2002 a fost anulat, declanșarea executării silite pentru recuperarea acestuia este nelegală .

În plus, instanța reține că în considerentele deciziei nr. 385/2013, Curtea Constituțională a reținut că prevederea respectivă are, într-adevăr, caracter retroactiv, reglementând pentru trecut cu privire la consecințele săvârșirii unei contravenții și că, urmare a abrogării dispozițiilor legale care instituiau obligația achitării tarifului de despăgubire - suplimentar față de obligația de plată a amenzii pentru utilizarea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care nu s-a achiziționat rovinieta - textul de lege criticat conține, însă, o normă legală mai favorabilă, intervenită în domeniul contravențional, conformă prevederilor art. 15 alin. 2 din Legea fundamentală.

În art. 12 alin. 2 din OG nr. 2/2001, se prevede că dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta.

Corespunzător, dacă noul act normativ nu mai prevede sancțiunea inițială, aceasta nu se va mai aplica.

Prin urmare, executarea silită este nelegală, urmând a fi anulată.

Totodată, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 711 alin. 3 C.pr.civ., „ (3) de asemenea, după începerea executării silite, cei interesați sau vătămați pot cere, pe calea contestației la executare, și anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, dacă a fost dată fără îndeplinirea condițiilor legale. Potrivit dispozițiilor art. 665 alin. 5 C.pr.civ., „instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă: (..) 7. există alte impedimente prevăzute de lege”.

Prin urmare, raportat la considerentele expuse, instanța constată că cererea formulată este întemeiată, astfel că urmează a o admite și a dispune anularea Încheierii de încuviințare a executării silite din data de 16.06.2015 și anularea actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 443/2015 al B. Limisca S. B..

Reținând culpa procesuală a intimatei, față de dispozițiile art. 451 C.pr.civ., instanța urmează a dispune obligarea acesteia la plata către contestatoare a cheltuielilor de judecată în valoare de 200 lei reprezentând contravaloarea onorariu avocațial .

În temeiul art. 45 alin 1 lit. f din OUG nr. 80/2013 dispune restituirea taxei de timbru în sumă de 74,97 lei către contestatoare, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite contestația la executare formulată de contestatoarea G. L. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ, cu sediul în Teliu, ..21, jud. B. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA – DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI (CUI_, J_ ), cu sediul în București, .. 401A, sector 6.

Dispune anularea încheierii de încuviințare a executării silite din data de 16.06.2015 și anularea actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 443/2015 al B. Limisca S. B..

Anulează actele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 987/2014 al B. FILOFIE L..

Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.11.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER

I. V. S. C.

Red . I.V.,10.11.2015, ex.4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 10/2015. Judecătoria BRAŞOV