Contestaţie la executare. Sentința nr. 5263/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 5263/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 18-05-2015 în dosarul nr. 32952/197/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

DOSAR CIVIL NR. 32._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5263

Ședința publică din 18.05.2015

Președinte – A. S. - judecător

Grefier – P. P.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauză civilă de față, care s – a dezbătut în ședința publică din data de 06.04.2015, când părțile prezente au pus concluzii asupra excepțiilor și asupra fondului conform celor consemnate în încheierea de ședința din acea zi, care face parte integrantă din prezența sentința, iar instanță din lipsă de timp pentru deliberare a amânat succesiv pronunțarea până la data de 18.05.2015.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

S – a făcut referatul cauzei după care

Instanța, deliberând, a pronunțat sentința de mai jos.

JUDECĂTORIA

Deliberând asupra prezentei cauze, instanța reține următoarele:

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 32.952 / 197 / 28.11.2014, contestatorul T. C. a chemat în judecată pe intimata SECHSISCHE B. GMBH DRESDEN GERMANIA – Sucursala Sibiu, solicitând că, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună:

1. anularea tuturor formelor de executare silită efectuate în dosarul execuțional nr. 505/2014 instrumentat pe rolul B. T. C. T.,

2. să se constate nulitatea titlului executoriu și a obligațiilor execuționale provenite din biletul la ordin . predat în alb de către S.C. KHM TIM GROUP S.R.L. cu titlu de garanție în favoarea intimatei și completat de aceasta cu data emiterii: 02.09.2013 și a scadentei 30.08.2014 pentru suma de 955.275,88 lei, instrument de plată avalizat de către contestator în calitate de administrator;

3. anularea Încheierii din data de 10.10.2014 a Judecătoriei B. dată în dosarul civil nr. 27._ ;

4. cu cheltuieli de judecată.

În motivare, arată că, la data de 12.11.2014, contestatorul a primit înștiințarea privind înființarea popririi pentru suma de 955.275,88 lei.

Titlul executoriu constă într-un bilet la ordin predat în alb, el a fost completat abuziv cu o sumă nereală, care nu este recunoscută ca fiind datorată de către debitoarea principală. Așadar, se contestă atât întinderea creanței cât și exigibilitatea ei.

Contestatorul a avalizat biletul în calitate de administrator al societății, calitate pe care nu o mai deține, fiind revocat din această funcție. El nu putea să-și asume o datorie atât de mare decât în solidar cu societatea debitoare principală.

Deși creditoarea nu a efectuat lucrările pentru care a fost angajată, fiind vorba despre lucrări viitoare, ea a completat biletul și a demarat executarea silită abuziv.

În drept: au fost invocate prevederile art. 711 și urm. Cod procedură civilă.

În probațiune, au fost depuse înscrisuri.

Contestația a fost legal timbrata.

Intimata SECHSISCHE B. GMBH DRESDEN GERMANIA – Sucursala Sibiu a formulat întâmpinare (fila 30) prin care:

1. a invocat excepția tardivității formulării contestației la executare, pentru că prezența contestație a fost promovată cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 714 al. 1 și 2 Cod procedură civilă;

2. pe fond: a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată. Cu cheltuieli de judecată.

În motivare pe fond, se arată că însăși debitoarea principala S.C. KHM TIM GROUP S.R.L. nu a contestat creanță, b.o. a fost valid în conformitate cu prevederile art. 104, 106, art. 12 din Legea nr. 58/1934.

În drept: a invocat art. 205-208 Cod procedură civilă.

În probațiune, au fost depuse înscrisuri. A fost atașată copia dosarului execuțional.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

I. În fapt:

Titlul executoriu este reprezentat de biletul la ordin . predat în alb de către debitoarea principala S.C. KHM TIM GROUP S.R.L. cu titlu de garanție în favoarea intimatei creditoare SECHSISCHE B. GMBH DRESDEN GERMANIA – Sucursala Sibiu și completat de aceasta cu data emiterii: 02.09.2013 și a scadentei 30.08.2014 pentru suma de 955.275,88 lei, instrument de plată avalizat de către contestatorul T. C. în calitate de administrator al debitoarei principale.

Executarea silită a fost demarată atât față de debitoarea principală cât și față de avalistul T. C..

Prin Încheierea din data de 10.10.2014 a Judecătoriei B. dată în dosarul civil nr. 27._, instanța a încuviințat executarea silită.

Prima comunicare având ca obiect: încheierea de stabilire cheltuieli, înștiințare poprire, adresa de înființare poprire s-a realizat la data de 28.10.2014 – prin afișare la domiciliul debitorului T. C. (fila 84 – dosar execuțional). Alte acte au fost comunicate la data de 29.10.2014 – prin afișare la domiciliul debitorului T. C. (fila 86 – dosar execuțional).

Contestatorul însuși recunoaște expres primirea documentelor la data de 28.10.2014 prin contestația adresa B. T. C. T. (filele 90 – 92 din dosul execuțional) și descrie conținutul plicului pe care l-a primit și care conținea:

Ř înștiințarea despre demararea executării silite;

Ř titlul executoriu în baza căruia executarea a fost demarata;

Ř înștiințarea privind măsură popririi

II. În ceea ce privește obiectul contestației la executare:

Instanța reține că este atacată executarea silită însăși și toate actele de executare ce se derulează în dosarul execuțional nr. 505/2014 instrumentat pe rolul B. T. C. T.. Este contestat și fondul titlului executoriu.

Instanța observă că, prin răspunsul la întâmpinare, contestatorul tinde a deturna sensul contestației deduse judecății, reducându-l la contestarea măsurii popririi despre care afirmă că a primit la cunoștință la data de 12.11.2014.

Dimpotrivă: motivarea contestației la executare nu vizează un anume act de executare, de sine stătător, ci executarea silită însăși.

III. În ceea ce privește tardivitatea promovării contestației la executare:

Instanța reține că data luării la cunoștință despre executarea silită este: 28.10.2014 – dată ce rezultă din dosarul execuțional și care este recunoscută expres de debitor.

Așa cum însuși contestatorul a arătat (filele 90 – 92 din dosul execuțional), el a avut cunoștință despre măsură popririi la data de 28.10.2014.

Prezența contestație a fost promovată la data de 28.11.2014 – cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 714 al. 1 Cod procedură civilă, așa încât ea este tardiv formulată.

În concluzie: instanța reține că se impune respingerea contestației ca fiind tardivă. Va lua act ca intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția tardivității formulării contestației la executare.

Respinge ca tardivă contestația la executare formulată de contestatorul T. C., cu domiciliul ales în B., ., . în contradictoriu cu intimata SECHSISCHE B. GMBH DRESDEN GERMANIA – Sucursala Sibiu, cu sediul în Sibiu, ., județul Sibiu.

Ia act ca intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi 18.05.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

A. S. P. P.

Red., dact. A.S. / 18.05.2015, ex. 4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 5263/2015. Judecătoria BRAŞOV