Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 3776/2015. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 3776/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 14-04-2015 în dosarul nr. 19047/197/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Dosar civil nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3776
Ședința publică din data de 14.04.2015
PREȘEDINTE: L. A. - judecător
GREFIER: L. T.
Pentru azi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față, care s-a dezbătut în fond ședința publică din data de 06.04.2015, când văzând concluziile petenților, prin apărător ales, conform celor consemnate în încheierea de ședință din respectiva zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul art. 396 pct.(1) Noul Cod Procedură Civilă a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 14.04.2015.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța față de actele și lucrările de la dosar a pronunțat prezenta sentință civilă.
JUDECĂTORIA
Prin plângerea înregistrată la această instanță sub nr._ petenții S. T. și S. C. au formulat plângere împotriva Încheierii nr._/24 04 2014 a Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară B., solicitând admiterea plângerii, desființarea încheierii și întabularea dreptului de proprietate.
În motivarea plângerii se arată că petenții au solicitat înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în C., ., județ B., înscris în CF 7264 C., nr. top 1065/I/1.Cererea formulată a fost respinsă, OCPI B. apreciind faptul că petenții nu au făcut dovada achitării impozitului. Potrivit art. 77 din codul fiscal coroborat cu art. 1512 lit. a din NM de aplicare a Legii nr. 571/2003, obligația de plată a impozitului incumbă contribuabilului, respectiv persoanei din patrimoniul căreia se transferă dreptul de proprietate.Pe de altă parte, petenții arată că s-a emis decizie de impunere pe numele vânzătorilor, astfel că sarcina încasării impozitului revine organelor fiscale.
În probațiune s-au depus înscrisuri.
Instanța a invocat la termenul din 6 04 2015 excepția tardivității formulării plângerii, excepție ce va fi respinsă pentru următoarele considerente:
Inițial, plângerea formulată de petenți a fost înregistrată sub nr._/197/2014, iar prin Încheierea din data de 13 11 2014 a Judecătoriei B. a fost anulată acțiunea, întrucât nu s-a achitat taxa de timbru. Împotriva acestei încheieri s-a formulat cerere de reexaminare, cerere ce a fost respinsă prin Încheierea din data de 8 01 2015 a Judecătoriei B..
Plângerea a fost depusă de petenți la Judecătoria B., înregistrată în data de 16 06 2014.
Ulterior, OCPI B. a transmis Judecătoriei B. cererea formulată de petenți, cerere înregistrată la Judecătoria B. în data de 03 07 2014, sub nr._ cerere însă depusă de petenți la OCPI B. în data de 16 06 2014, în termen legal.
Prin urmare, cererea formulată de petenți a fost înregistrată de 2 ori la Judecătoria B., una fiind anulată, iar cealaltă cerere fiind în curs de soluționare.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarea situație de fapt:
În data de 26 03 2014 petenții S. T. și S. C. au solicitat OCPI B. întabularea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în C., nr. 104, . CF 7264 C., nr top 1065/I/1, în baza SC nr_/2008 și . Judecătoriei B..
Prin Încheierea nr._/26 03 2014 a OCPI B. a fost respinsă cererea introdusă de petenți.OCPI B. a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 77 indice 1 al. 6 din Legea 571/2003. Întrucât la cererea formulată nu s-a anexat decizia de impunere și dovada achitării impozitului pe tranzacții imobiliare, cererea a fost respinsă.
Petenții au formulat cerere de reexaminare împotriva Încheierii nr._/26 03 2014 a OCPI B., invocând aceleași motive ca și cele din prezenta plângere.
Prin Încheierea nr._/2014 a OCPI B. a fost respinsă cererea de reexaminare. În considerentele acestei încheieri s-a reținut că petenții nu au făcut dovada achitării impozitului prevăzut de art. 77 indice 1 Cod fiscal.
Instanța reține faptul că prin . 08 2011 a Judecătoriei B. s-a dispus întabularea dreptului de proprietate al petenților asupra imobilului situat în C., ., județ B., înscris în CF 7264 C., nr. top 1065/I/1-. drept cumpărare conform SC nr_/20 11 2008 a Judecătoriei B..
Conform ART. 77^1*) din Legea 571/2003
Definirea venitului din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal
3) Pentru transmisiunea dreptului de proprietate și a dezmembrămintelor acestuia cu titlul de moștenire nu se datorează impozitul prevăzut la alin. (1), dacă succesiunea este dezbătută și finalizată în termen de 2 ani de la data decesului autorului succesiunii. În cazul nefinalizării procedurii succesorale în termenul prevăzut mai sus, moștenitorii datorează un impozit de 1% calculat la valoarea masei succesorale.
(6) Impozitul prevăzut la alin. (1) și (3) se va calcula și se va încasa de notarul public înainte de autentificarea actului sau, după caz, întocmirea încheierii de finalizare a succesiunii. Impozitul calculat și încasat se virează până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reținut. În cazul în care transferul dreptului de proprietate sau al dezmembrămintelor acestuia, pentru situațiile prevăzute la alin. (1) și (3), se realizează prin hotărâre judecătorească sau prin altă procedură, impozitul prevăzut la alin. (1) și (3) se calculează și se încasează de către organul fiscal competent. Instanțele judecătorești care pronunță hotărâri judecătorești definitive și irevocabile comunică organului fiscal competent hotărârea și documentația aferentă în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii. Pentru alte proceduri decât cea notarială sau judecătorească contribuabilul are obligația de a declara venitul obținut în maximum 10 zile de la data transferului, la organul fiscal competent, în vederea calculării impozitului. Pentru înscrierea drepturilor dobândite în baza actelor autentificate de notarii publici ori a certificatelor de moștenitor sau, după caz, a hotărârilor judecătorești și a altor documente în celelalte cazuri, registratorii de la birourile de carte funciară vor verifica îndeplinirea obligației de plată a impozitului prevăzut la alin. (1) și (3) și, în cazul în care nu se va face dovada achitării acestui impozit, vor respinge cererea de înscriere până la plata impozitului.
Petenții au depus la dosarul cauzei Decizii de impunere anuală prin care s-a stabilit în sarcina vânzătorilor obligația de achitare a impozitului datorat ca urmare a transferului dreptului de proprietate.
Prin urmare, petenții se află în situația în care, deși sunt titulari ai dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză, nu își pot exercita dreptul, întrucât persoana care are obligația legală de a achita impozitul aferent transferului imobilului nu a procedat la achitarea acestuia.
Art. 151 indice 2 din HG 44/2004 definește noțiunea de contribuabil în sensul art. 77 indice 1 din Codul fiscal ca fiind „cel din patrimoniul căruia se transferă dreptul de proprietate sau dezmembrămintele acestuia: vânzătorul, credirentierul, transmițătorul în cazul contractului de întreținere, al actului de dare în plată, al contractului de tranzacție etc., cu excepția transferului prin donație.” În concluzie, instanța reține că persoana care înstrăinează dreptul de proprietate este obligată să plătească impozit pe venitul obținut, în cazul de față contribuabilul fiind vânzătorii.
Astfel, obligația de plată a impozitului revine transmițătorului dreptului de proprietate al imobilului.Pe de altă parte, instanța reține faptul că petenții, deși sunt proprietarii imobilului, nu pot să-și exercite atributele dreptului de proprietate, deoarece dreptul de proprietate devine opozabil terților după înscrierea în cartea funciară.
Instanța apreciază faptul că statul nu este prejudiciat, având posibilitatea executării silite a contribuabilului în temeiul deciziei de impunere.
În concluzie, instanța reține că petenții nu sunt ținuți să facă dovada plății impozitului, astfel că cererea de înscriere a dreptului de proprietate în cartea funciară a imobilului fiind întemeiată.
În temeiul tuturor considerentelor de fapt și de drept reținute, instanța urmează să admită plângerea. Va desființa Încheierea nr._/23 05 2014 a OCPI B. și pe cale de consecință va admite cerere de reexaminare formulată împotriva Încheiereii nr_/2014 și va dispune întabularea în CF 7264 C. a dreptului de proprietate al petenților, în baza SC nr._/2008 și . a Judecătoriei B..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția tardivității introducerii cererii.
Admite plângerea formulată de petenții S. T. și S. C., ambii cu domiciliul în C., ., jud. B. în contradictoriu cu intimații I. A. F. și I. E.,ambii cu domiciliul în C., ..8, jud. B..
Desființează Încheierea nr._/23 05 2014 a OCPI B. și pe cale de consecință admite cerere de reexaminare formulată de petenți împotriva Încheierii nr._/2014.
Dispune întabularea în CF 7264 C. a dreptului de proprietate al petenților, în baza SC nr._/2008 și . a Judecătoriei B., privind imobilul situat în C., ., județ B..
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi: 14.04.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
L. A. L. T.
Red./Dact. judecător L.A.
22.04.2015 – 4ex.
← Revendicare imobiliară. Sentința nr. 4339/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 5263/2015. Judecătoria... → |
---|