Contestaţie la executare. Sentința nr. 6720/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 6720/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 22-06-2015 în dosarul nr. 6781/197/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B. – SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6720

Ședința publică din data de 22.06.2015

Instanța constituită din:

Președinte: R. M. B.

Grefier: A.-M. L.-D.

Pe rol fiind soluționarea contestației la executare formulate de contestatoarea . în contradictoriu cu intimații Biroul Executorului Judecătoresc M. M. și . SRL.

Dezbaterile au avut loc la data de 08.05.2015, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de 15.06.2015 și pentru data de astăzi, 22.06.2015, când în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:

Contestatoarea . în contradictoriu cu intimații Biroul Executorului Judecătoresc M. M. și . SRL, a formulat contestație la executare, înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 20.03.2015, cu numărul de mai sus, solicitând anularea încheierii din data de 25.02.2015, a somației de plată din 10.03.2015 și a celei din data de 13.03.2015 și suspendarea executării până la soluționarea contestației.

În motivare, contestatoarea a arătat în esență, următoarele motive de contestație: debitul în valoare de 812,62 lei a fost achitat la data de 30.01.2015, anterior primirii hotărârii instanței, respectiv la data de 03.02.2015, iar numai ulterior acestei date intimata s-a adresat executorului judecătoresc; la data de 16.03.2015 a achitat și debitul în cuantum de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, însă contestată contravaloarea cheltuielilor de executare în cuantum de 540,96 lei.

În drept, a invocat prevederile art. 711- 719 din Codul de procedură civilă.

A solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

La data de 24.04.2015 a depus la dosar o modificare a cererii inițiale solicitând introducerea în cauzei a intimatei . SRL și întoarcerea executării silite cu privire la suma de 540,96 lei, stabilită cu titlu de cheltuieli de executare.

A depus taxa de timbru în cuantum de 62 lei, conform art. 10 al.2 din OUG 80/2013 și 50 lei, conform art. 10 al.4 din OUG 80/213.

Intimata a depus întâmpinare la data de 28 mai 2015 prin care a solicitat respingerea cererii de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere împrejurarea că intimata nu a încercat soluționarea pe cale amiabilă a cauzei, iar plata debitului a fost realizată simultan cu depunerea cererii de executare silită la executorul judecătoresc.

A fost atașat dosarul de executare.

Deliberând cu prioritate asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatului Biroul de Executori Judecătorești „M. M. I.”.

Cu referire la această excepție, instanța reține că executorul judecătoresc nu este parte în faza de executare silită, aceasta continuând exclusiv între părțile fondului, respectiv între reclamant și pârât, care dobândesc în faza executării silite calitatea de creditor și, respectiv debitor, în același sens fiind și dispozițiile Legii nr.188/2000 privind executorii judecătorești, potrivit cărora aceștia sunt învestiți să îndeplinească un serviciu de interes public, coordonarea și controlul activității lor exercitându-se de către Ministerul Justiției.

Prin urmare, executorul judecătoresc nu are calitate procesuală pasivă în contestațiile la executare. Singura excepție o constituie situația prevăzută de art.712 alin.1 teza finală din Codul de procedură civilă, când contestația la executare se îndreaptă împotriva refuzului executorului judecătoresc de a porni executarea silită ori de a îndeplini un act de executare, situație care nu se regăsește însă în speța de față.

Contestatoarea putea formula contestație la executare numai în contradictoriu cu intimata . SRL.

Față de argumentele expuse mai sus, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului Biroului de Executori Judecătorești „M. M. I.” și va respinge contestația la executare ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Analizând, pe fond, motivele contestației la executare, instanța constată următoarele:

În fapt, reține că prin sentința civilă nr. 599 din data de 22.01.2015, pronunțată de către Judecătoria B., în dosarul nr._/197/2014, executorie, a fost admisă cererea formulată de către reclamanta și . SRL și a fost obligată pârâta . să plătească reclamantei suma de 812,62 lei cu titlu debit principal la care se adaugau cheltuielile de judecată în cuantum de 50 lei. Sentința a fost comunicată intimatei la data de 29.01.2015.

La data de 15.02.2015, intimata a formulat cerere de executare silită în vederea punerii în executare a sentinței, fiind astfel format dosarul de executare silită nr. 140/2015 al Biroului Executorului Judecătoresc M. M. I..

Prin încheierea din data de 04.02.215, pronunțată de către Biroul Executorului Judecătoresc M. M. I., a fost încuviințată executarea silită a titlului reprezentat sentința civilă nr. 599 din data de 22.01.2015, pronunțată de către Judecătoria B., în dosarul nr._/197/2014. La aceeași dată a fost încheiat procesul-verbal prin care au fost calculate cheltuielile de executare în cuantum total de 540,96 lei ( din care suma de 109,96 lei reprezintă onorariu executor judecătoresc, 248 lei reprezintă alte cheltuieli conform art. 699 al.3 pct.7 din codul de procedură civilă și suma de 186 lei reprezintă cheltuieli de transport.

După încuviințarea executării silite, executorul judecătoresc a emis somație prin care i-a pus în vedere contestatoarei ca în termen de o zi de la primirea acesteia să se conformeze titlului executoriu și să achite a sediul executorului Judecătoresc sau în contul indicat de acesta suma de 1403,58 lei ( compusă din 862,62 lei, debit principal, 540,96 cheltuieli de executare).

La data de 12.03.2015 a fost comunicat executorului judecătoresc, ordinul de plată nr.01/30.01.2015 care atestă plata sumei de 812,62 lei.

Prin urmare, executorul judecătoresc a emis o nouă somație pentru suma de 50 lei reprezentând debit și suma de 540,96 lei, reprezentând cheltuieli de executare. Contestatoarea a achitat la data de 16.03.2015 suma de 50 lei, prin ordinul de plată nr. 0316.

De asemenea, au fost emise adrese de înființare a popririi comunicate către terții popriți, prin care s-a înființat poprirea în limita creanței de 540,96 lei.

Prin încheierea din data de 09.04.2015 s-a dispus încetarea executării silite ca urmare a achitării debitului.

În drept, potrivit art. 670 al.2 din Codul de procedură civilă, cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, în afară de cazul când creditorul a renunțat la executare, situație în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar.

Aliniatul 3 al aceluiași articol enumeră și care sunt cheltuielile de executare, respectiv:

1. taxele de timbru necesare declanșării executării silite;

2. onorariul executorului judecătoresc, stabilit potrivit legii;

3. onorariul avocatului în faza de executare silită;

4. onorariul expertului, al traducătorului și al interpretului;

5. cheltuielile efectuate cu ocazia publicității procedurii de executare silită și cu efectuarea altor acte de executare silită;

6. cheltuielile de transport;

7. alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfășurării executării silite.

În ceea ce privește împrejurarea că executarea a fost pornită după ce debitoarea a achitat o parte din sumele datorate, instanța constată că într-adevăr, contestatoarea a achitat ordinul de plată nr.01/30.01.2015 care atestă plata sumei de 812,62 lei.

De asemenea, după începerea executării silite (moment marcat prin depunerea cererii la executorul judecătoresc, la data de 15.02.2015, potrivit art. 622 al.2 din Codul de procedură civilă) contestatoarea a mai efectuat o plată în contul creditoarei, la data de 16.03.2015, în cuantum de 50 lei, imputată de către contestatoare în contul debitului principal.

Având în vedere împrejurarea debitul urmărit este necontestat și a fost achitat de către debitoare, determinat pentru soluționarea litigiului de față este a stabili dacă poate fi obligată la plata cheltuielilor de executare contestatoarea, care a achitat o parte din debitul principal înainte de începerea executării silite, iar diferența de 50 lei, în timpul executării.

În acest scop, reține mai întâi că potrivit dispozițiilor art. 1031 din Codul de procedură civilă, în baza căreia a fost pornită executarea silită, hotărârea pronunțată în baza procedurii cererilor de valoare redusă este executorie de drept, ceea ce presupune că este executorie provizoriu de la pronunțare până la rămânerea ei definitivă. Comunicarea hotărârii produce efecte numai cu privire la exercitarea căii de atac, iar nu cu privire la caracterul executoriu al acesteia.

Prin urmare, susținerile contestatoarei referitoare la data în care a primit hotărârea sunt lipsite de relevanță. Contestatoarea avea obligația să execute obligațiile decurgând din sentința civilă de la data pronunțării acesteia.

Pe de altă parte, legea nu reglementează obligația debitoarei de a informa creditoarea cu privire la plățile efectuate. Prin urmare, creditoarea însăși trebuie să facă verificări în evidențele proprii cu privire la efectuarea plății, înainte de a se adresa executorului judecătoresc pentru recuperarea creanței sale, în caz contrar debitoarei neputându-i fi imputate sumele reprezentând cheltuieli de executare.

Față de toate aceste considerente, instanța apreciază că onorariul executorului judecătoresc nu poate fi raportat decât la suma de 50 lei.

În ceea ce privește suma de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată stabilite prin titlul executoriu, instanța constată că aceasta a fost achitată la data de 16.03.2015. Plata s-a realizat în contul creditoarei, după începerea executării silite, fără încunoștințarea executorului judecătoresc, deși debitoarea cunoștea despre începerea executării silite din data de 11.03.2015 când au fost comunicate, somația din data de 10.03.2015, titlul executoriu, încheierea de stabilire a cheltuielilor de judecată și încheierea de încuviințare a executării silite, potrivit dovezii îndeplinirii procedurii de comunicare de la fila 41.

Deși în cauză plata a fost efectuată înainte de comunicarea somației, dar după emiterea acesteia, instanța constată că sunt în sarcina debitoarei cheltuielile de executare efectuate pentru recuperarea sumei de 500 lei, potrivit regulii generale prevăzute de art. 670 al.2 teza I din Codul de procedură civilă.

Întrucât situația este similară cu cea prevăzută în art. 670 al.2 teza a doua din Codul de procedură civilă, debitorul executându-și obligația de îndată, el nu va fi ținut să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum și onorariul executorului judecătoresc și proporțional cu activitatea depusă de aceștia.

Potrivit pct.3 lit. a) din Anexa privind onorariile minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești, aprobată prin Ordinul ministrului justiției nr. 2550/C din 14 noiembrie 2006, pentru creanțele în valoare de până la 500 lei inclusiv, onorariul (minim și maxim) este de 10% din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite.

Prin urmare, suma care poate fi pretinsă cu titlu de onorariu executor judecătoresc este de 5 lei, la care se adaugă TVA în cuantum de 1,2 lei, motiv pentru care instanța va reduce onorariul executorului judecătoresc la suma de 6,2 lei.

În ceea ce privește suma de 248 lei, reprezentând alte cheltuieli conform art. 669 al.3 pct.7 din Codul de procedură civilă, instanța constată că potrivit dispozițiilor art. 670 al.4 din Codul de procedură civilă, sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii și pot fi cenzurate de instanța de executare, pe calea contestației la executare formulate de partea interesată și ținând seama de probele administrate de aceasta. Atâta timp cât, cu privire la stabilirea unei sume de bani drept cheltuieli de executare, nu există nici măcar o mențiune referitoare la destinația ei, instanța nu poate verifica legalitatea punerii acesteia în sarcina debitorului, astfel că va constata nulitatea procesului-verbal de cheltuieli cu privire la această parte a cheltuielilor de executare.

Cât despre suma de 186 lei reprezentând cheltuieli de transport (Râșnov, S., C.), instanța constată că aceasta este nejustificată având în vedere că actele de executare emise în dosarul nr.140/2015 nu au presupus efectuarea de drumuri de către executorul judecătoresc, cu atât mai mult cu cât toate comunicările au fost efectuate prin factorul poștal, în localitatea Ghimbav.

Prin urmare, va constata nulitatea procesului-verbal de cheltuieli și cu privire la această parte a cheltuielilor de executare.

Pentru aceleași motive, va anula, în parte, somația de plată din data ]13.03.2015, pe care o va menține în limita sumei de 62 lei, reprezentând cheltuieli de executare și a sumei de 50 lei, reprezentând debit principal.

În ceea ce privește cererea de anulare a somației de plată din 10.03.2015, instanța constată că aceasta este întemeiată, în parte, întrucât viza plata sumei de 812,62 lei, achitată în integralitatea ei de către debitoare, înainte de începerea executării silite și suma de 540,96 lei, reprezentând cheltuieli de executare. Prin urmare, va anula, în parte, somația de plată din 10.03.2015, pe care o va menține în limita sumei de 62 lei, reprezentând cheltuieli de executare.

În ceea ce privește cererea de întoarcere a executării silite, reține în drept, că potrivit art. 723 al.1 din Codul de procedură civilă, în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia, cheltuielile de executare pentru actele efectuate rămân în sarcina creditorului.

Având în vedere soluția care urmează a fi pronunțată asupra contestației la executare, respectiv de anulare parțială a titlului executoriu constând în încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, în limita sumei de 478,96 lei, instanța va admite și cererea de întoarcere a executării silite, în limita acestei sume.

Constatând că intimata este în temeiul art. 453 din Codul de procedură civilă, partea căzută în pretenții, o va obliga pe aceasta la plata în favoarea contestatoarei, a sumei de 550 lei reprezentând cheltuieli de judecată ( din care suma de 500 lei reprezintă onorariu avocat dovedită prin chitanța nr. 32/29.05.2015, iar suma de 50 lei, taxa de timbru aferentă cererii de întoarcere a executării silite.

În ceea ce privește taxa de timbru aferentă contestației la executare, instanța constată că aceasta nu poate fi imputată intimatei, art. 45 al.1 lit.f) din OUG 80/2013 prevăzând posibilitatea contestatoarei să solicite, la rămânerea definitivă a hotărârii, restituirea acesteia. În aceste condiții, contestatoarea nu are un drept de opțiune între a solicita restituirea acestei sume statului sau, dimpotrivă, intimatei, din moment ce legea, prin dispoziții cu caracter special, prioritar aplicabile, a stabilit un alt debitor pentru restituirea taxei decât cel prevăzut la art. 453 din Codul de procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului Biroul de Executori Judecătorești „M. M. I.”, cu sediul în B., Bulevardul I. M., nr. 68, ., . și va respinge contestația la executare ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Admite, în parte, contestația la executare formulată de ., cu sediul în Ghimbav, ., ., Complex Zootehnic, jud. B., în contradictoriu cu intimata . SRL, cu sediul în B., ..11, etaj dreapta, jud. B..

Anulează, în parte, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare emisă în dosarul de executare silită nr. 140/2015, aflat pe rolul Biroului de Executori Judecătorești „M. M. I.”, pe care o menține până la concurența sumei de 62 lei, somația din data de 10.03.2015, pe care o va menține în limita sumei de 62 lei, reprezentând cheltuieli de executare și somația din data de 13.03.2015, pe care o va menține în limita sumei de 62 lei, reprezentând cheltuieli de executare și a sumei de 50 lei, reprezentând debit principal.

Admite, în parte, cererea de întoarcere a executării silite formulată de . în contradictoriu cu intimata . SRL.

Dispune obligarea intimatei la plata către contestatoare a sumei de 478,96 lei executate silit în baza încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare emisă în dosarul de executare silită nr. 140/2015, aflat pe rolul Biroului de Executori Judecătorești „M. M. I.”.

Respinge, în rest, contestația la executare, ca neîntemeiată.

Obligă intimata la plata în favoarea contestatoarei a sumei de 550 lei reprezentând cheltuieli de judecată ( din care suma de 500 lei reprezintă onorariu avocat, iar suma de 50 lei, taxa de timbru aferentă cererii de întoarcere a executării silite).

Respinge cererea de obligare a intimatei la plata taxei de timbru, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel, în termen de 10 de zile de la comunicare.

Calea de atac se va depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22.06.2015.

Președinte,Grefier,

Dact/teh.red/BRM 4 ex/10.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 6720/2015. Judecătoria BRAŞOV