Contestaţie la executare. Sentința nr. 5688/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 5688/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 26-05-2015 în dosarul nr. 6717/197/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5688

Ședința publică din data de 26.05.2015

Instanța constituită din:

Președinte: L. M.

Grefier: C. E. S.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față, care s-a dezbătut în fond în ședința publică din data de 19.05.2015, când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsa de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 26.05.2015.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța în urma deliberării a pronunțat sentința de mai jos:

INSTANȚA,

Constată că, prin cererea înregistrata la aceasta instanța sub nr. de mai sus, contestatorul B. A. C. a chemat în judecată pe intimata ANAF, DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B. solicitând anularea executării silite în dosar execuțional nr._/8/_ /_.

În motivare se arata că, executarea silită începută este nelegală și netemeinică deoarece, contestatorul nu realizează venituri.

În probațiune la dosar s-au depus: dosar execuțional, alte înscrisuri.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 172, 173 O.G. nr. 92/2003.

Acțiunea este legal timbrata.

Examinând materialul probator instanța constată următoarele:

Prin încheierea nr. 43 din data de 20.06.2014 din dosar penal nr._/2014 al Judecătoriei B., contestatorul și numitul B. N. au fost obligați să plătească statului câte 200 lei, cheltuieli judiciare.

Conform art. 172 al.1 din O.G. nr. 92/2003, persoanele interesate pot formula contestație la executare împotriva oricărui act executare efectuat cu încălcarea dispozițiilor codului.

Din lecturarea motivelor invocate de contestator rezultă că, singurul motiv menționat de acesta este reprezentat de faptul că nu realizează venituri. Ori, aceasta nu reprezintă o neregularitate a executării silite, iar pe cale de consecință instanța va respinge cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge contestația formulată de contestatorul B. A. C., cu sediul în B., ., . în contradictoriu cu intimata ANAF, DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B., cu sediul în B., ..7, jud. B..

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 26.05.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

L. M. C. E. S.

Red. L.M. 10.07.2015 – 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 5688/2015. Judecătoria BRAŞOV