Contestaţie la executare. Sentința nr. 4622/2015. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 4622/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 29-04-2015 în dosarul nr. 4622/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4622
Ședința publică din data de 29.04.2015
PREȘEDINTE C. G. Judecător
GREFIER L. S.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile de față, care s-a dezbătut în fond in ședința publică din 15.04.2015 când instanța a rămas în pronunțare conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de azi, 29.04.2015.
La apelul nominal făcut in ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța, în urma deliberării a pronunțat hotărârea de mai jos.
JUDECATORIA
Constata ca pe rolul instanței a fost înregistrata contestația la executare, formulată de B. V. Dumitrița prin care aceasta solicită în contradictoriu cu Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., anularea titlurilor executorii nr._/18.07.2011,_/20.12.2012,_/28.03.2013,_/13.11.2013,_/27.02.2014,_/28.08.2014 .
In motivarea contestației, petenta arată că împotriva sa s-a pornit executarea silita prin emiterea unor titluri executorii despre care a luat cunoștință numai în momentul înființării popririi despre care a fost încunoștințată de președintele Asociației de P. de Apartamente Calea București nr. 100 . Petenta arată că titlurile executorii în baza cărora se face executarea silită sunt nule, întrucât nu au la bază decizi de impunere care să îi fi fost comunicate contestatoarei.
Intimata a formulat întâmpinare în cadrul căreia a invocat excepția tardivități formulării contestației la executare, dacă contestația este îndreptată împotriva titlurilor executorii iar pe fond respingerea contestației ca neîntemeiată, arătând că în privința excepției de tardivitate aceasta este întemeiată pe faptul că titlurile executorii ce fac obiectul executării silite au fost comunicate contestatoarei cu mai mult de 15 zile înainte de formularea contestației la executare, fapt ce rezultă din cuprinsul proceselor verbale depuse la dosar, iar în ce privește fondul contestației intimata apreciază că motivul invocat de contestatoare este neîntemeiat.
In probațiune au fost depuse înscrisuri constând in copii ale actelor de executare emise de intimata, copii ale proceselor verbale de comunicare a somațiilor și titlurilor executorii.
Analizând în prealabil excepția tardivității formulării contestației la executare instanța ia act că potrivit art. 173 alin 1 din OG 92/2003 „contestația se poate face în termen de 15 zile, sub sancțiunea decăderii, de la data când: a) contestatorul a luat cunoștință de executarea ori actul de executare pe care le contestă, din comunicarea somației sau din altă înștiințare primită, ori în lipsa acestora, cu ocazia efectuării executării silite sau în alt mod”.
Titlul executoriu_/18.07.2011 a fost comunicat prin afișarea anunțului colectiv pe site-ul CASJ B. în 29.12.2011 după ce pentru comunicarea efectuată prin intermediul unui operator de servicii poștale la 22.07.2011 a expirat termenul de păstrare a corespondenței.
La fel în cazul titlurilor executorii_/20.12.2012 care a fost afișat pe site-ul ANAF în data de 11.02.2013,_/28.03.2013 comunicat prin poștă în 11.04.2013, conform confirmării de primire de la fila 53 dosar, ,_/13.11.2013 comunicat prin poștă în 19.11.2013, conform confirmării de primire de la fila 47 dosar,_/27.02.2014 care a fost afișat pe site-ul ANAF în data de 13.03.2014, și_/28.08.2014 care a fost afișat pe site-ul ANAF în data de 09.09.2014 întrucât și pentru acestea din urmă comunicări prin afișare expiraseră termenele de păstrare a corespondenței la unitățile poștale prin intermediul cărora s-a încercat comunicarea titlurilor executorii către contestatoare, situații ce rezultă din copiile recipiselor poștale și ale proceselor verbale de îndeplinire a procedurii de comunicare prin publicitate depuse de intimată la dosar.
Toate aceste înscrisuri dovedesc faptul că titlurile executorii contestate de petentă au fost comunicate către aceasta conform dispozițiilor procedurale prevăzute de art. 44 din OG 92/2003.
Ca atare titlurile executorii fiind comunicate către petentă cu mai mult de 15 zile libere înainte de formularea prezentei contestații prin care se solicită anularea acestora, excepția tardivității formulării contestației este întemeiată, motiv pentru care va fi admisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția tardivității formulării contestației la executare.
Respinge ca tardivă contestația la executare formulată de B. V. Dumitrița domiciliată în B., Calea București, nr. 100, ., . în contradictoriu cu Administrația Județeană a Finanțelor Publice B..
Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria B.
Pronunțată în ședința publică din 15.04.2015
PREȘEDINTE GREFIER
C. G. L. S.
RED.18.05.15
TH.RED.18.05.15
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 4833/2015. Judecătoria... | Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Sentința nr. 4624/2015.... → |
---|