Încetare executare silită. Sentința nr. 7988/2015. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 7988/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 29-07-2015 în dosarul nr. 7988/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
CIVIL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7988/2015
Ședința publică de la 29.07.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. E. R.
GREFIER L. E. L.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator P. M., LA C. AV C. M. și pe intimat S. S., PRIN REP. LEGAL ., intimat S. T. C. O. SI B. O. M., PRIN REP. LEGAL, intimat B. L., având ca obiect încetare executare silită.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 22.07.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 29.07.2015, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ contestatorul P. M. a chemat în judecată intimații S. S.a.R.L, Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești Ț. C. O. și B. O. M. și B. L. solicitând instanței ca, în baza probelor administrate în cauză, să dispună încetarea executării silite ce formează obiectul dosarului execuțional nr. 163/A/2013 instrumentat de Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești Ț. C. O. și B. O. M., desființarea procesului verbal de licitație publică imobiliară din data de 12.03.2015 și de adjudecare din data de 13.03.2015 și a celorlalte măsuri executorii întreprinse până la această dată și eliberarea sumelor consemnate la dispoziția Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești Ț. C. O. și B. O. M..
În motivare, contestatorul a învederat instanței că, la data de 13.03.2015, a fost achitată integral suma pentru care a fost declanșată executarea silită, fiind înștiințat și biroul executorilor judecătorești în legătură cu acest aspect.
În drept au fost invocate prevederile art. 702 alin. 1 pct. 1 și art. 862 N. C.proc. civ.
Intimatul B. L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii formulate, ca neîntemeiată, având în vedere că partea contestatoare își întemeiază cererea pe dispoziții legale care nu mai sunt în vigoare în forma expusă de aceasta.
Intimata S. S.a.R.L a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive având în vedere că, la data de 12.03.2015, a avut loc licitația cotei părți de ½ din imobilul deținut în coproprietate de debitoarea P. B. B. și P. M..
La data de 8 aprilie 2015 contestatorul a depus la dosar completare de acțiune prin care a solicitat nulitatea întregii proceduri privind publicitatea urmăririi cotei părți a imobilului situat în Valea Cetății, nr. 33, ., ., ca urmare a nerespectării dispozițiilor art. 820 alin. 2 NCPC, art. 821 NCPC, art. 838 NCPC, art. 839 NCPC, nulitatea actului de adjudecare emis la data de 13.03.2015 de către executor judecătoresc B. O. M. ca urmare a dobândirii cu rea credință a cotei părți din imobil de către adjudecatarul B. L., și pe cale de consecință, radierea înscrierilor în cartea funciară privind acest act de adjudecare și revenirea la situația anterioară de carte funciară.
Intimatul B. L. a depus la dosar notă de ședință prin care a arătat că nerespectarea prevederilor art. 822 C.proc.civ nu poate atrage nulitatea absolută a procedurii privind publicitatea cotei părți a imobilului și nici nulitatea absolută a actului de adjudecare întrucât ocrotesc un interes privat, respectiv, dreptul coproprietarilor de a solicita vânzarea întregului imobil. Intimatul a mai arătat că niciodată contestatorul nu și-a manifestat intenția de a solicita scoaterea la vânzare a întregului imobil.
La data de 27 mai 2015 contestatorul a depus la dosar completare de acțiune prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune raportat la dispozițiile art. 6 din Decretul nr. 167/1957.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Instanța va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de intimata S. S.a.R.L, prin ., reținând prevederile art. 644 alin. 1 C.proc.civ.
Instanța va respinge excepția prescripției dreptului de a obține executarea silită, formulată de contestator, reținând lipsa calității acestuia de parte în contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/18.07.2007 și în dosarul execuțional nr. 163/A/2013.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin cererea înregistrată pe rolul Societății Civile Profesionale de Executori Judecătorești Ț. C. O. și B. O. M. sub nr. 163/A/2013 creditoarea S. S.a.R.L a solicitat punerea în executare silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr._/18.07.2007 împotriva debitoarei P. B. B..
La data de 14.05.2013 s-a dispus încuviințarea executării silite privind titlul executoriu reprezentând contractul de credit nr._/18.07.2007, la cererea creditoarei S. S.a.R.L împotriva debitoarei P. B. B., pentru creanța în sumă de 15.134,80 lei și accesoriile acesteia inclusiv a cheltuielilor de executare, în modalitățile de executare prevăzute de lege.
La data de 21.05.2013, în cadrul dosarului execuțional nr. 163/A/2013, a fost emisă somația prin care i s-a pus în vedere debitoarei ca, în termen de o zi de la primirea sau lăsarea la domiciliu, să se conformeze titlului executoriu în sensul de a achita creditoarei despăgubirile stabilite prin titlul executoriu, onorariul executorului judecătoresc și cheltuielile de executare.
La data de 28.05.2013, în cadrul dosarului execuțional nr. 163/A/2013, a fost înființată poprirea asupra sumelor datorate debitoarei până la îndeplinirea obligației ce se execută silit, respectiv, până la concurența sumei de 17.123,82 lei.
La data de 13.05.2014, în cadrul dosarului execuțional nr. 163/A/2013, a fost emisă somația prin care i s-a adus la cunoștință debitoarei faptul că, în cazul în care nu se va conforma acesteia, se va proceda la vânzarea la licitație publică a imobilului constând în cota de ½ din imobilul situat în B., .. 33, ., ..
La data de 16.07.2014, în cadrul dosarului execuțional nr. 163/A/2013, a fost emisă publicația de vânzare prin care s-a adus la cunoștință publică faptul că, în data de 21.08.2014, urma a avea loc primul termen de licitație publică privind cota de ½ din apartamentul situat în B. .. 33, ..
La data de 21.08.2014, în cadrul dosarului execuțional nr. 163/A/2013, a fost emisă publicația de vânzare prin care s-a adus la cunoștință publică faptul că, în data de 18.09.2014, urma a avea loc cel de-al doilea termen de licitație publică privind cota de ½ din apartamentul situat în B. .. 33, ., ..
La data de 16.02.2015, în cadrul dosarului execuțional nr. 163/A/2013, a fost emisă publicația de vânzare prin care s-a adus la cunoștință publică faptul că, în data de 12.03.2015 urma a avea loc cel de-al doilea termen de licitație publică privind cota de ½ din apartamentul situat în B. .. 33, ., ..
Publicațiile de vânzare au fost comunicate contestatorului conform dovezilor de înmânare depuse la filele 35, 48, 95 ale dosarului.
La data de 13.03.2015, în cadrul dosarului execuțional nr. 163/A/2013, a fost emis actul de adjudecare prin care s-a constatat faptul că, în urma desfășurării celui de-al doilea termen de licitație publică, s-a procedat la vânzarea imobilului proprietatea debitoarei P. B.-B. constând în cota de ½ din apartamentul situat în Valea Cetății, nr. 33, ., acesta fiind adjudecat de către licitatorul B. L.-A. pentru prețul de 36.000 lei.
La data de 13.03.2015 a fost consemnată la dispoziția Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești Ț. C. O. și B. O. M. suma de 20.729,07 lei, reprezentând suma datorată de debitoarea P. B.-B..
Prin încheierea pronunțată în data de 13.03.2015 s-a dispus încetarea executării silite pornite în dosarul execuțional nr. 163/A/2013, întrucât s-a realizat integral obligația prevăzută în titlul executoriu constând în contractul de credit nr._/18.07.2007.
Conform art. 862 alin. (1) C.proc.civ. în forma în vigoare la data înregistrării cererii de executare silită, în tot cursul urmăririi silite și până la expirarea termenului prevăzut la art. 854 alin. (1), debitorul ori altă persoană interesată poate obține desființarea măsurilor asigurătorii sau de executare, consemnând la dispoziția creditorului urmăritor întreaga valoare a creanței, cu toate accesoriile și cheltuielile de executare.
Potrivit art. 854 alin. (1) C.proc.civ. în termen de o lună de la data înscrierii provizorii în cartea funciară, debitorul sau terțul dobânditor, creditorii urmăritori și orice altă persoană interesată, după mențiunile cărților funciare, vor putea ataca actul de adjudecare pe cale de contestație la executare. Instanța de executare poate suspenda eliberarea sau, după caz, distribuirea sumelor rezultate din urmărirea silită a imobilului adjudecat. În cazul în care cererea de suspendare este formulată de debitor sau terțul dobânditor, acesta este obligat la plata cauțiunii în condițiile art. 718 alin. (2).
Conform art. 25 alin. 1 C.proc.civ. procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi.
Față de prevederile textului de lege sus-citat urmează a reține că legea aplicabilă speței este aceea în vigoare la data demarării executării silite iar nu la data emiterii actelor de executare silită contestate.
Având în vedere consemnarea la dispoziția creditorului urmăritor a întregii valori a creanței, cu toate accesoriile și cheltuielile de executare, în termenul prevăzut de art. 862 alin. (1) C.proc.civ raportat la art. 854 alin. (1) C.proc.civ, instanța va desființa procesul verbal încheiat în data de 12.03.2015 și actul de adjudecare încheiat în data de 13.03.2015, în cadrul dosarului execuțional nr. 163/A/2013, înregistrat pe rolul Societății Civile Profesionale de Executori Judecătorești Ț. C. O. și B. O. M..
Încetarea executării silite ce formează obiectul dosarului execuțional nr. 163/A/2013 s-a dispus de către executorul judecătoresc prin încheierea din data de 13.03.2015, consemnându-se achitarea integrală a sumelor datorate creditoare, inclusiv a cheltuielilor de executare silită.
Conform art. 712 alin. (5) C.proc.civ. în cazul procedurii urmăririi silite mobiliare sau imobiliare ori a predării silite a bunului imobil sau mobil, contestația la executare poate fi introdusă și de o terță persoană, însă numai dacă aceasta pretinde un drept de proprietate ori un alt drept real cu privire la bunul respectiv.
Față de prevederile textului sus-citat urmează a reține că partea contestatoare poate ataca pe calea contestației la executare actele de executare silită care o vatămă, respectiv, actele de executare silită care privesc imobilul deținut în coproprietate cu debitoarea P. B.-B. iar nu toate actele de executare emise în cadrul dosarului execuțional nr. 163/A/2013, înregistrat pe rolul Societății Civile Profesionale de Executori Judecătorești Ț. C. O. și B. O. M..
Publicațiile de vânzare emise în cadrul dosarului execuțional nr. 163/A/2013, înregistrat pe rolul Societății Civile Profesionale de Executori Judecătorești Ț. C. O. și B. O. M., privesc cota de ½ din dreptul de proprietate al debitoarei asupra imobilului situat în B., .. 33, ., . și, în consecință, nu afectează dreptul de proprietate al contestatorului asupra acestui imobil. Pentru acest considerent, nerespectarea prevederilor art. 838 C.proc.civ sau subevaluarea imobilului care a făcut obiectul executării silite nu produce în patrimoniul contestatorului un folos practic. Contestatorul nu a identificat vătămarea produsă prin încălcarea prevederilor art. 853 NCPC, invocată prin completarea de acțiune depusă la data de 8 aprilie 2015.
Conform art. 711 alin. (1) C.proc.civ. împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii.
Față de prevederile textului de lege sus-citat urmează a reține că nulitatea procedurii privind publicitatea urmăririi cotei părți a imobilului și radierea înscrierilor în cartea funciară a actului de adjudecare nu poate face obiectul analizei pe calea contestației la executare.
Conform art. 820 alin. (2) C.proc.civ. dacă se urmărește numai cota-parte aparținând debitorului din imobilul aflat în proprietate comună pe cote-părți, copii certificate ale încheierii de încuviințare a executării vor fi comunicate și coproprietarilor, cu invitația de a-și exercita dreptul ce le este recunoscut potrivit art. 822.
Contestatorul nu a identificat și nu a dovedit vătămarea produsă prin nerespectarea prevederilor textului de lege sus-citat, respectiv, intenția și imposibilitatea valorificării dreptului prevăzut de art. 822 C.proc.civ.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse instanța va admite în parte prezenta contestație la executare.
Constatând culpa procesuală a intimatul B. L. în formularea prezentei cereri, în temeiul art. 453 alin. 1 C.proc.civ. instanța va dispune obligarea acestuia la plata către contestatorul P. M. a sumei de 1304 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru achitată și cheltuielile de xerocopiere a dosarului execuțional.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de intimata S. S.a.R.L, prin ..
Respinge excepția prescripției dreptului de a obține executarea silită, formulată de contestator.
Admite în parte contestația la executare formulată de contestatorul P. M., cu domiciliul ales în B., .. 35, . de Avocat C. M., în contradictoriu cu intimații S. S.a.R.L., prin ., cu sediul în București, sector 3, Calea Moșilor, nr. 51, ., Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești Ț. C. O. și B. O. M., cu sediul în B., 15 Noiembrie, nr. 62, ., . și B. L., domiciliat în B., C., nr. 2, ., ..
Desființează procesul verbal încheiat în data de 12.03.2015 și actul de adjudecare încheiat în data de 13.03.2015, în cadrul dosarului execuțional nr. 163/A/2013, înregistrat pe rolul Societății Civile Profesionale de Executori Judecătorești Ț. C. O. și B. O. M..
Respinge celelalte petite, ca neîntemeiate.
Obligă intimatul B. L. la plata către contestatorul P. M. a sumei de 1304 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.07.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C. E. R. pentru grefier L. E. L., în concediu medical, semnează grefier C. G. M.
C.E.R. 30 octombrie 2015, 6 exemplare
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 7834/2015. Judecătoria... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
---|