Obligaţie de a face. Sentința nr. 6260/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 6260/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 6260/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Dosar civil nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6260

Ședința publică din data de 10.06.2015

PREȘEDINTE: L. A. - judecător

GREFIER: L. T.

Pentru azi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față, care s-a dezbătut în fond ședința publică din data de 03.06.2015, când văzând concluziile părților, prin reprezentanți legali, conform celor consemnate în încheierea de ședință din respectiva zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul art. 396 pct. (1) Noul Cod Procedură Civilă a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 10.06.2015.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.

Procedura fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța față de actele și lucrările de la dosar a pronunțat prezenta sentință civilă.

JUDECĂTORIA

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ reclamantul F. G. a chemat în judecată pârâtele S. Comercială de Furnizare a Energiei Electrice B. și S. de Distribuție a Energiei Electrice B. solicitând obligarea acestora la plata daunelor și a cheltuielilor de judecată până la stingerea litigiului, daune constând în prejudiciul material și moral produs cu rea credință în dauna reclamantului, ca urmarea nerespectării dreptului de consumator casnic.

În motivarea acțiunii se arată că pârâtele nu au respectat termenii contractuali, aplicând în mod nedrept și neconform sancțiuni reclamantului. Astfel, s-a procedat la deconectarea/debranșarea de la rețeaua de alimentare cu energie electrică și în final la rezilierea contractului de furnizare a energiei electrice în data de 22 08 2012 pentru neplata sumei de 92 lei, reprezentând taxă de deconectare. Reclamantul solicită obligarea pârâtei S. Comercială de Furnizare a Energiei Electrice B. să refacă branșamentul și instalațiile anexe, în scopul restabilirii furnizării de energie electrică, urmând să achite suma de 10 000 lei cu titlu de daune materiale.

Pârâta S. de Distribuție a Energiei Electrice B. să fie obligată să execute și să finalizeze lucrările din avizul tehnic de racordare nr._/4 03 2013.Reclamantul susține faptul că în mod neîntemeiat și discriminatoriu pârâtele au procedat la deconectarea, debranșarea și rezilierea contractului, în condițiile în care toate facturile erau achitate.

În drept reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art 1357,1358 Noul cod civil și art 46 al 1, art 48 lit e și f din legea 318/2003.

În probațiune reclamantul a solicitat admiterea probei cu înscrisuri, a probei cu expertiză și cercetare la fața locului.

În ceea ce privește proba cu cercetare la fața locului instanța a respins-o, apreciind că nu este utilă soluționării cauzei.Reclamantul a renunțat la administrarea probei cu expertiză.

Reclamantul și-a precizat acțiunea, solicitând obligarea pârâtelor la plata sumei de 10 000 lei cu titlu de prejudiciu material, ce urmează a fi imputată fiecărei pârâte în parte și prejudiciu moral de 100 lei pe zi, începând cu data de 22 08 2012.

Pârâta . Transilvania Sud SA-SDEE B. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii.În motivarea cererii se arată că acțiunea formulată de reclamant este inadmisibilă, raportat la temeiurile de drept invocate de reclamant.

În ceea ce privește fondul cauzei se arată că în fapt, în urma neachitării la termen a facturilor de energie electrică, . Centrală B. a emis ordine de serviciu către operatorul de distribuție referitor la debranșarea de la rețeaua electrică a apartamentului deținut de reclamant.În urma verificărilor efectuate în teren s-a depistat faptul că reclamantul era racordat la rețeaua de energie electrică, deși figura ca fiind deconectat. Debranșarea s-a efectuat cu respectarea prevederilor legale, în urma primirii ordinelor de serviciu în acest sens.

În baza prevederilor art.200 pct.5 din HGR 1007/2004 s-a desființat branșamanetul electric, consumatorul fiind obligat să solicite o nouă racordare. La solicitarea reclamantului i s-au indicat pașii pe care trebuie să-i parcurgă în acest sens, conform art.7 din HGR 90/2008 (art 9 Ordinul 59/2013).

Reclamantul a adresat cereri și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor B., care i-a recomandat acestuia să achite facturile de energie electrică. Reclamantul și-a îndeplinit obligațiile de plată după ce i s-a reziliat contractul de furnizare a energiei electrice.

Referitor la racordarea la rețeaua electrică sunt aplicabile prevederile Legii 123/2012, Ordinul ANRE 64/2014, 59/2013 și 114/2014.Reclamantului i s-a eliberat aviz tehnic de racordare nr_/4 03 2013, însă acesta nu a finalizat procedura prevăzută de HGR 90/2008, nu a achitat tariful de racordare și nu a solicitat încheierea contractului de racordare.

Pârâta . prin AFEE B. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii. În motivarea întâmpinării se arată că între părți s-a încheiat contractul nr_/17 03 2004, completat cu un act adițional.Reclamantul a înregistrat restanță la achitarea facturilor de energie electrică în valoare de 68,57 lei, conform facturii emise în data de 10 12 2011, cu scadență în 25 12 2011. Pârâta a emis preaviz de deconectare în data de 30 01 2012, iar deconectarea pentru neplată s-a făcut în data de 24 02 2014, conform art 11 al 4 din contract.

În data de 24 02 2012 s-a calculat și facturat taxa aferentă deconectării.În data de 27 04 2012 s-a emis ordin de demontare a grupului de măsură în vederea rezilierii contractului. Acest ordin de serviciu s-a încercat a fi dus la îndepinire în data de 10 05 2012 când reclamantul, deși figura ca fiind deconectat, a fost găsit reconectat prin propria intervenție la rețea și s-a efectuat întreruperea din firidă.

În data de 22 08 2012 s-a constatat din nou că reclamantul s-a realimentat tot prin propria intervenție la rețeaua de curent electric și s-a procedat la tăierea coloanei de alimentare, cu respectarea dispozițiilor legale.

În data de 27 08 2012 din nou s-a constatat că reclamantul s-a rebranșat în mod ilegal la rețeaua electrică. Reclamantul a obținut aviz tehnic de racordare în vederea încheierii unui nou contract de furnizare, însă nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege. Un alt aspect important este faptul că reclamantul s-a adresat Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor care a constatat că demersurile efectuate de pârâtă sunt conforme cu normele legale în domeniu.

În probațiune pârâtele au solicitat admiterea probei cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarea situație de fapt:

Între reclamant și pârâta .-prin AFEE B. s-a încheiat contractul nr._/17 03 2004, având ca obiect furnizarea energiei electrice la locul de consum situat în B., . 106, . A, .. Ulterior, contractul a fost completat prin actul adițional nr 1.

Potrivit dispozițiilor contractuale-art 7 al 1 lit c-consumatorul are obligația de a achita integral și la termen contravaloarea energiei electrice furnizate. De asemenea, conform art 11 al 4, în condițiile în care nu se achită restanțele după 35 de zile de la data scadenței, furnizorul transmite un preaviz, iar după 45 zile de la data scadenței, dar nu mai devreme de 5 zile de la data transmiterii preavizului, poate întrerupe furnizarea energiei electrice.

În data de 10 12 2011, pârâta .-prin AFEE B. a emis factura fiscală nr_, în valoare de 68,57 lei în sarcina reclamantului, cu termen scadent de plată în data de 25 12 2011. Potrivit chitanței nr_, suma de 68,57 lei a fost achitată abia în data de 2 03 2012.

În data de 6 02 2012 s-a emis factura fiscală nr_ în valoare de 39,35 lei, termen scadent 21 02 2012, ce a fost achitată tot în data de 2 03 2012.

În data de 30 01 2012 pârâta a emis preaviz de deconectare, iar deconectarea efectivă s-a efectuat în data de 23 02 2012.În data de 24 02 2012 s-a calculat și facturat taxa de deconectare în valoare de 92,07 lei.Taxa de deconectare a fost achitată de reclamant în data de 17 09 2012, potrivit chitanței nr_.

În data de 27 04 2012 s-a emis ordin de demontare a grupului de măsură, în vederea rezilierii contractului.În urma mai multor vizite efectuate la locuința reclamantului s-a constatat faptul că acesta s-a rebranșat prin intervenție proprie, astfel că în data de 22 08 2012 a operat rezilierea contractului de furnizare a energiei electrice, în temeiul art 11 al 6 din convenția părților. Cu toate acestea, în data de 27 08 2012 reclamantul a fost depistat că se rebranșase, în mod ilegal, la rețeaua de energie electrică.

Reclamantul a susținut că în mod nelegal pârâtele au procedat la debranșare și la rezilierea contractului de furnizare a energiei electrice, în situația în care a achitat facturile fiscale emise în sarcina sa. Toate facturile au fost achitate peste termenul scadent de plată, iar taxa de deconectare a fost achitată ulterior rezilierii contractului, potrivit facturilor depuse la dosar.

Conform dispozițiilor art.4 din actul adițional la contract, consumatorul este obligat să suporte costurile aferente securizării instalației, care, din propria sa culpă a fost afectată de intervențiile neautorizate în rețelele electrice.

În data de 4 03 2013 reclamantul a obținut avizul tehnic de racordare nr._.

Potrivit art 200 din HGR 1007/2004 pct 5) Cheltuielile furnizorului/operatorului de rețea pentru deconectarea și reconectarea la rețea a consumatorului vor fi suportate de consumator.

(6) În cazul în care consumatorul nu efectuează în termen de 6 luni de la data întreruperii furnizării energiei electrice plata integrală a tuturor datoriilor financiare pe care le are către operatorul de rețea/furnizor, operatorul de rețea poate să desființeze instalația de racordare. Consumatorul căruia i s-a desființat instalația de racordare, după ce plătește toate datoriile financiare restante, poate cere o nouă racordare, urmând aceeași metodologie ca un consumator nou.

Conform avizului tehnic de racordare, valoarea estimativă a tarifului de racordare este de 1088,98 lei, iar la pct 8.1 sunt prevăzute documentele necesare în vederea încheierii contractului de racordare.

În prezent, avizul tehnic de racordare obținut de reclamant și-a pierdut valabilitatea, ca urmare a neachitării contravalorii tarifului de racordare menționat în acord și ca urmare a neîncheierii contractului de racordare.

Urmează a se observa faptul că reclamantul s-a adresat și Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, iar prin adresa nr.2837/25 07 2012 i s-a recomandat să își achite datoriile pe care le înregistrează față de furnizorul de energie electrică, având în vedere faptul că acesta a procedat în mod legal, cu respectarea normelor ce reglementează acest domeniu.

Având în vedere cele mai sus reținute, instanța constată faptul că reclamantul nu și-a respectat obligațiile asumate prin contractul de furnizare a energiei electrice și a procedat în mod nelegal, reconectându-se în mai multe rânduri la rețeaua de energie electrică, deși nu mai avea niciun drept în acest sens. De asemenea, instanța reține faptul că reclamantul nu a respectat obligațiile stabilite în sarcina sa potrivit avizului tehnic de racordare, fapt pentru care, tot din culpa sa, nu s-a putut proceda la reconectarea la rețeaua de energie electrică.

Față de considerentele de fapt și de drept mai sus reținute instanța va respinge acțiunea formulată și precizată de reclamant ca nefiind întemeiată.

Va lua act de faptul că pârâtele n-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată și precizată de reclamantul F. G., cu domiciliul în B., ..106, ., . în contradictoriu cu pârâtele . Transilvania Sud SA-SDEE B., cu sediul în B., ..25, jud. B. și . prin AFEE Transilvania Sud B., cu sediul în B., ..25, ..

Ia act de faptul că pârâtele n-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi: 10 06 2015.

PREȘEDINTE GREFIER

L. A. L. T.

Red./Dact. judecător L.A.

24.06.2015 – 4ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 6260/2015. Judecătoria BRAŞOV