Obligaţie de a face. Sentința nr. 1752/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 1752/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 20-02-2015 în dosarul nr. 4919/197/2014

ROMANIA

JUDECĂTORIA B.

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1752

Ședința publică din 20.02.2015

PREȘEDINTE – M. L. - judecător

GREFIER – M. T.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect “obligația de a face“ formulată de reclamanții V. E. și V. A. D. în contradictoriu cu pârâta N. V..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta personal și asistată de av. L. Ț. în substituirea av. F. Ț., lipsă fiind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Având cuvântul, reclamanta invederează instanței că, dat fiind faptul că nu a ajuns la nici o înțelegere cu pârâta, înțelege să renunțe la judecată în prezenta cauză.

Instanța procedează la identificarea reclamantei care se legitimează cu CI . nr._, CNP_.

JUDECĂTORIA

Având în vedere dispozițiile art.406 alin. 1 N.C.P.C. respectiv faptul că “reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal, fie prin cerere scrisă”, instanța constată că sunt întrunite condițiile textului de lege mai sus menționat și urmează a lua act de renunțarea la judecată, sens în care,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art. 406 alin. 1 N.C.P.C. ia act de renunțarea la judecata cererii formulată de reclamanții V. E. și V. A. D., ambii cu domiciliu în Predeal, ., jud. B. în contradictoriu cu pârâta N. V. cu domiciliul în Predeal, ., jud. B..

Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la data comunicării hotărârii. Recursul se depune la Judecătoria B.

Pronunțată în ședință publică azi, 20.02.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

M. L. M. T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 1752/2015. Judecătoria BRAŞOV