Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 19/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 19/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 06-01-2015 în dosarul nr. 19/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

CIVIL

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.19

Ședința publică din data de 06.01.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. A. C. – judecător

GREFIER: M. C. P.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față care s-a dezbătut în ședința publică din 05.01.2015 când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 06.01.2015.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-au depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 06.01.2015, înscrisuri de către reclamantă, după care:

Instanța, deliberând, a pronunțat sentința de mai jos.

JUDECATORIA

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 29.10.2014 sub nr. de mai sus reclamanta G. A., în contradictoriu cu pârâta S.C. E. C. SRL, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la modificarea programului de lucru în intervalul luni-vineri 09.00-20.00, sâmbătă 10.00-18.00, duminică închis, să efectueze aprovizionarea magazinului doar prin partea din față a imobilului în intervalul luni-sâmbătă orar 19.00-09.00, toată ziua de duminică și să monteze amortizoare la toate ușile exterioare și interioare ale punctului de lucru situat în B., .. 17, . efcetueze izolare fonică și termică față de imobilul său, să anunțe prin afișare la scara blocului, cu cel puțin 48 de ore înainte de a efectua orice deratizare/dezinsecție în magazin, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a cererii reclamanta arată că locuiește în imobilul situat în B., .. 17, ., . 1985, iar din anul 1992 are calitatea de proprietar al apartamentului de mai sus. Tot parterul blocului este utilizat ca spațiu comercial de mai multe societăți comerciale. Punctul de lucru al societății pârâte se află într-un spațiu situat chiar sub apartamentul proprietatea pârâtei și are ca obiect de activitate vânzarea de produse alimentare în cadrul următorului program de funcționare: luni-vineri între orele 07.00-22.00, sâmbătă între orele 07.00-22.00 și duminică între orele 08.00-21.00. Reclamanta arată că zgomotul provocat de activitatea comercială a pârâtei – activitatea de aprovizionare, accesul în magazin – este de natură a produce acesteia o stare de iritare pe fondul afecțiunilor de care suferă. De asemenea, trântirea ușilor din magazin a determinat crăparea gresiei și căderea faianței de pe pereții din baie. Mai menționează reclamanta că separarea de canalizare efectuată este tot timpul înfundată cu pământul de pe cartofi și de pe legumele care sunt aruncate în curte, mirosurile emanate fiind absolut deranjante. Reclamanta arată că, deși a încercat să discute cu angajatele și cu reprezentantul legal al pârâtei, nu a ajuns la nici un rezultat, ba mai mult, a fost jignită. Pentru motivele mai sus menționate reclamanta apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 996 din codul de procedură civilă și solicită admiterea cererii astfel cum a fost menționată.

În drept reclamanta a invocat prevederile articolului 996-998 din codul de procedură civilă.

În probațiune reclamanta a solicitat admiterea probei cu înscrisuri, interogatoriu, cercetare la fața locului și proba testimonială.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 20 lei.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii formulate ca fiind neîntemeiată și inadmisibilă.

În motivarea întâmpinării pârâta arată că în ultimii ani reclamanta a formulat împotriva sa numeroase reclamații, sesizări, petiții sau plângeri la instituții ale statului ( OPC, Primărie, Poliție. Garda de Mediu, AJFP B., ITM B.) sau la instituții de interes public ( Distrigaz, R.A. Apa B.), iar în urma controalelor efectuate nu au fost relevate aspectele sesizate de către reclamantă. În ceea ce privește activitatea comercială pe care o desfășoară, pârâta arată că a luat toate măsurile astfel încât să nu prejudicieze confortul locatarilor din imobilul în care se află punctul său de lucru. În ceea ce privește procedura prevăzută de art. 996 din codul de procedură civilă, aceasta presupune îndeplinirea anumitor condiții care, în cazul dedus judecății, nu sunt respectate. Astfel, în ceea ce privește aparența dreptului, pârâta apreciază că obiectul cererii reclamantei îl constituie o obligația de a face, cerere care nu este posibilă pe calea ordonanței președințiale decât atunci când se urmărește încetarea unor acte abuzive. În condițiile în care pârâta își desfășoară activitatea în conformitate cu autorizațiile legale emise de organele competente, aceasta apreciază că nu ne aflăm în fața unui exercițiu abuziv al dreptului și, prin urmare, cererea reclamantei vizează fondul dreptului, iar soluționarea acesteia este prohibită pe calea ordonanței președințiale. Cu privire la urgență, ca și condiție de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială, pârâta arată că reclamanta nu a indicat dreptul care i s-ar putea păgubi prin activitatea sa și nici paguba de nereparat ce i s-ar putea produce, iar situația de fapt prezentată este aceeași de circa 15 ani, de când aceasta funcționează în imobilul respectiv.Cu privire la caracterul provizoriu al măsurii solicitate, pârâta apreciază că reclamanta, prin modul în care și-a formulat cererea, tinde la rezolvarea pe fond a litigiului, fără a solicita și justifica o limitare în timp a măsurilor solicitate și fără a le condiționa de un eveniment viitor. Pentru aceste motive pârâta apreciază că cererea reclamantei nu justifică emiterea unei ordonanțe președințiale.

În probațiune pârâta a solicitat admiterea probei cu înscrisuri și interogatoriul pârâtei.

Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de către pârâtă în care a reiterat motivele de fapt și de drept menționate în cererea de chemare în judecată.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată instanța reține că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la modificarea programului de lucru în intervalul luni-vineri 09.00-20.00, sâmbătă 10.00-18.00, duminică închis, să efectueze aprovizionarea magazinului doar prin partea din față a imobilului în intervalul luni-sâmbătă orar 19.00-09.00, toată ziua de duminică și să monteze amortizoare la toate ușile exterioare și interioare ale punctului de lucru situat în B., .. 17, . efcetueze izolare fonică și termică față de imobilul său, să anunțe prin afișare la scara blocului, cu cel puțin 48 de ore înainte de a efectua orice deratizare/dezinsecție în magazin.

Ordonanța președințială este, conform art. 996 Cod procedură civilă, calea prin care persoana interesată poate solicita instanței competente să ordone măsuri vremelnice în cazuri urgente, pentru păstrarea unui drept, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu ar putea fi înlăturată altfel, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce ar apare cu ocazia unei executări silite.

Rezultă astfel că cererea de ordonanță președințială este admisibilă atunci când, cumulativ, există urgență pentru luarea unei anumite măsuri, măsura solicitată are caracter vremelnic și dacă prin luarea măsurii respective nu se prejudecă fondul, în sensul ca instanța să nu fie chemată să se pronunțe chiar cu privire la fondul dreptului reclamantului .

Cu privire la existența urgenței și la caracterul vremelnic al măsurilor solicitate, ca și condiții de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială, instanța reține din răspunsul reclamantei la întrebarea nr. 18 din interogatoriul luat de către pârâtă – fila 78 – că starea de fapt descrisă în acțiune și care i-a cauzat acesteia prejudicii durează din anul 2010. De asemenea, din răspunsul la întrebarea nr. 19 din interogatoriul ce i s-a luat, instanța reține că reclamanta solicită ca măsurile ce urmează a fi luate pe calea ordonanței președințiale să aibă caracter permanent.

În condițiile în care reclamanta solicită, pe calea ordonanței președințiale, luarea unor măsuri permanente pentru modificarea unei stări de fapt ce durează de aproximativ 5 ani, instanța apreciază că aceasta nu a făcut dovada existenței urgenței în soluționarea prezentei cauze și a caracterului vremelnic al măsurilor solicitate, ca și condiții esențiale de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială.

Pentru aceste motive, instanța constată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 996 cod procedură civilă în ceea ce privește urgența și caracterul vremelnic al măsurilor solicitate, astfel că va respinge cererea de ordonanță președințială.

În baza dispozițiilor art. 453 din codul de procedură civilă instanța, reținând culpa procesuală a reclamantei, va respinge cererea acesteia de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În baza dispozițiilor art. 453 din codul de procedură civilă instanța, reținând culpa procesuală a reclamantei, va dispune obligarea acesteia la plata către pârâtă a sumei de 2.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial, conform chitanței de la fila 88.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de reclamanta G. A., cu domiciliul în B., .. 17, ., . împotriva pârâtei S.C. E. C. SRL, cu sediul social în B., .. 17, parter, jud. B..

Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Obligă reclamanta la plată către pârâtă a sumei de 2.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel, care se va depune la Judecătoria B., in termen de 5 zile de la pronuntare.

Pronunțată in ședință publică azi, 06.01.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER

C. A. C. M. C. P.

Red.CCA/Dact.PMC/08.01.2015 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 19/2015. Judecătoria BRAŞOV