Partaj judiciar. Sentința nr. 6085/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 6085/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 05-06-2015 în dosarul nr. 16353/197/2008

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6085

Ședința publică din data de 05.06.2015

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE: A. M. S.– judecător

GREFIER: D. N.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față, care s-a dezbătut în fond în ședința publică din data de 15.05.2015, când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 22.05.2015, 29.05.2015, până la data de astăzi, 05.06.2015.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

Instanța, în urma deliberării, a pronunțat sentința de mai jos.

JUDECĂTORIA

Constată că prin acțiunea civilă formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.11.2008 sub nr._, reclamanta A. VĂLUȚA, în contradictoriu cu pârâta P. A., a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună urmatoarele :

1 ) - ieșirea din indiviziune asupra bunurilor mobile și imobile dobândite cu titlu de moștenire după defunctul tată, D. V., conform cotelor de proprietate stabilite prin certificatul de moștenitor nr. 143/17.11.2006;

2 ) - partajarea bunurilor de mai sus, prin formarea a două loturi, să se constate că imobilele terenuri sunt comod partajabile în natură iar imobilul casă și cavou nu pot fi partajate comod în natură, motiv pentru care solicită să-i fie atribuite ;

3) – atribuirea loturilor nou formate și înscrierea în cartea funciară pe numele fiecăreia a dreptului de proprietate dobândit asupra imobilelor înscrise în CF, ca urmare a sistării stării de indiviziune; cu cheltuieli de judecată.

În expunerea în fapt a motivelor, reclamanta a arătat că bunurile mobile și imobile a căror împărțire o solicită sunt dobândite cu drept de moștenire după defunctul tată, D. V., decedat la data de 11.09.2006. Dezbaterea succesiunii a avut loc la notarul public I. M., la data de 17.11.2006, în urma căreia, reclamanta a dobândit cota de 20/48 părți din imobilul casă și teren și cota de ½ parte din bunurile mobile, iar pârâta a dobândit cota de 10/48 părți din imobilul casă și teren și cota de 1/2 parte din bunurile mobile.

A: Bunurile mobile supuse partajului sunt următoarele:

  • Bunurile mobile cuprinse în procesul-verbal din data de 19.09.2006, evaluate la suma de 2100 lei și menționate în certificatul de moștenitor;
  • Suma de 1114 lei care se cuvenea defunctului cu titlu de pensie pe ultimele 2 luni;
  • C. de 2/8 dintr-un număr de 962 de acțiuni la ., cotă dobândită prin moștenire, conform certificatului de moștenitor nr. 76/1998 eliberat de BNP P. I., acțiuni aflate în posesia pârâtei;
  • Un număr de 962 de acțiuni nominative, cu numere de ordine de la_ la_, deținute de defunct la .. G., aflate în posesia pârâtei.

B: Bunurile imobile supuse partajului sunt următoarele:

  • Dreptul de folosință veșnică asupra locului de veci situat în Cimitirul Dârste B.-R VII A N2 322, conform adeverinței nr. 35/2006 eliberată de Biserica "Sf. Treime" Dârste B., precum și un cavou subteran cu două locuri și cruce de marmură, în valoare totală de 3000 lei;
  • C. indiviză de 30/48 părți din imobilele situate în B., ., jud. B., înscrise în CF_ B., identificate după cum urmează:
  • La A+1 cu nr. top 7004/3-casă de locuit, parter, compusă din: 2 camere, cămară, hol, bucătărie și grădină de 456,58 mp;
  • La A+2 cu nr. top 7004/23/2-grădină de 270 mp, cotă dobândită prin cumpărare și respectiv moștenire.

Reclamanta solicită ca partajul să aibă loc astfel:

- bunurile mobile descrise la A1 și A2 ( bunurile mobile cuprinse în procesul-verbal din data de 19.09.2006, evaluate la suma de 2100 lei și menționate în certificatul de moștenitor; Suma de 1114 lei care se cuvenea defunctului cu titlu de pensie pe ultimele 2 luni) să fie atribuite pârâtei și obligarea acesteia la predarea către reclamantă a unui număr de 120 de acțiuni la . (reprezentând cota de ½ din cota de 2/8 din numărul de 962 de acțiuni) și a unui număr de 481 de acțiuni la . (reprezentând ½ s din numărul total de 962 de acțiuni nominative);

- bunul imobil constând în cavou subteran cu două locuri și cruce de marmură să fie atribuit reclamantei iar celelalte bunuri imobile să fie atribuite în natură părților, conform cotelor-părți, respectiv casa și cota-parte din teren să fie atribuit reclamantei iar cota-parte din teren să fie atribuit pârâtei, cu stabilirea unei suprafețe de teren de folosință comună.

Reclamanta arată că cererea de atribuire a casei de locuit se întemeiază pe faptul că niciuna dintre părți nu a locuit în imobil până la decesul defunctului lor tată, după moartea acestuia reclamanta a fost cea care a administrat cu mijloace financiare întregul imobil, iar din vara acestui an (2008) s-a mutat împreună cu soțul în casa părinților, deoarece nu deține o altă locuință. Arată că imobilul-casă de locuit precum și cavoul, nu pot fi comod partajabile în natură, astfel că acestea solicită să-i fie atribuite, cu plata unei sulte către pârâtă.

În ceea ce privesc investițiile, reparațiile și administrarea imobilului-casă și teren- efectuate de reclamantă,arată că acestea nu fac parte din imobilele supuse împărțelii, urmând ca acestea să fie desocotite între copărtați dacă bunul nu cade în lotul copărtașului care le-a efectuat.

În privința bunurilor care prin natura lor nu pot fi supuse împărțelii se află și dreptul real de folosință asupra locurilor de înmormântare și a lucrărilor funerare, care urmează a fi transmis în indiviziune comoștenitorilor.

În drept, a invocat art. 728 C. Civ., art. 673 ind. 1 și urm. C.pr.civ.

Cererea a fost legal timbrată.

Pârâta P. A., formulat întâmpinare și cerere reconvențională la data de 28.01.2009 (f. 27-32 Volum I), prin care a solicitat următoarele: Ieșirea din indiviziune asupra bunurilor mobile și imobile rămase după defunctul tată D. V., decedat la data de 11.09.2006, după cum urmează:

  • Atribuirea către pârâta a următoarelor bunuri mobile ( Mașina de cusut marca Singer și storcător de vin) cuprinse în masa succesorală, bunuri ce au fost descrise și evaluate conform procesului-verbal din data de 19.09.2006;
  • Să se constate că bunul mobil constând în suma de 1114 lei, ce se cuvenea defunctului cu titlu de pensie pe ultimele luni, a folosit la lichidarea pasivului succesoral, acoperind doar o parte din cheltuielile de înmormântare ale defunctului;
  • Atribuirea în natură către pârâta a unui număr de 120 de acțiuni la . (reprezentând cota de ½ din cota de 2/8 din numărul de 962 de acțiuni) ;
  • Atribuirea către pârâta a unui număr de 481 de acțiuni la . (reprezentând ½ din numărul total de 962 de acțiuni nominative);
  • Respingerea acțiunii ca neîntemeiată, în ceea ce privește petitul de atribuire în proprietate exclusivă reclamantei a bunurilor cele mai însemnate ca valoare patrimonială (Dreptul de folosință veșnică asupra locului de veci situat în Cimitirul Dârste B.-R VII A N2 322, conform adeverinței nr. 35/2006 eliberată de Biserica "Sf. Treime" Dârste B., precum și un cavou subteran cu două locuri și cruce de marmură; C. indiviză de 30/48 părți din imobilele situate în B., ., jud. B., înscrise în CF_ B.);
  • Atribuirea în natură către pârâta a imobilului situat în B., ., jud. B., înscrise în CF_ B., identificat prin nr. top 7004/3-casă de locuit și grădină de 456,58 mp și nr. top 7004/23/2-grădină de 270 mp, cu obligarea pârâtei la plata unei sulte valorice echivalente cotei indivize de moștenire în favoarea reclamantei.

În motivare, arată în esență că potrivit certificatului de moștenitor nr. 143/17.11.2006, atât reclamanta cât și pârâta dețin fiecare o cotă de ½ din bunurile mobile enumerate la pct. 1 lit. A din certificatul de moștenitor, o cota de ½ din bunul imobil constând în dreptul de folosință veșnică asupra locului de veci situat în Cimitirul Dârste B.-R VII A N2 322, precum și un cavou subteran cu două locuri și cruce de marmură. În privința bunurilor imobile arată că pârâtei i se cuvine o cotă de 1/3 părți din cota de 30/48 părți, adică 10/48 părți din imobilul situat în B., ., jud. B., înscris în CF_ B., identificat prin nr. top 7004/3-casă de locuit și grădină de 456,58 mp și nr. top 7004/23/2-grădină de 270 mp, în timp ce reclamantei i se cuvine o cotă de 2/3 părți din cota de 30/48 părți, adică 20/48 părți din imobilul de mai sus.

Pârâta arată că ceea ce o deosebește de reclamantă este că aceasta din urmă deține o cotă mai mare din întregul bun imobil supus partajului. Arată că susținerile reclamantei sunt nefondate, că pretenția de atribuire a imobilului se motivează pe afirmații false. Pârâta arată că personal este legată de locul în care s-a născut și a copilărit, anume casa părintească de pe . a investit foarte mult în acel imobil, mai mult decât atât, a înființat și sediul firmei sale în acel imobil.

Susține că reclamanta a părăsit țara în perioada anilor 1990-2008, iar în țară s-a reîntors definitiv în 15 iulie 2008, când s-a instalat în imobilul casă și teren, a cărui atribuire o solicită prin prezenta acțiune.

Pârâta arată că nu este de acord să-i fie atribuit imobilul cu nr. top 7004/23/2-grădină de 270 mp, deoarece imobilul în ansamblul lui (compus din cele două grădini și casa de locuit) nu este comod partajabil în natură, grădina nu are acces la drumul public; prin lotizarea și atribuirea imobilelor astfel cum a solicitat reclamanta s-ar realiza o fărâmițare excesivă, iar terenul de 270 mp este de fapt neconstruibil, fără acces la drumul public și fără utilități.

Pârâta solicită respingerea petitului privind atribuirea imobilului constând în cavou subteran cu două locuri și cruce de marmură, construite pe locul de veci, deoarece conform legii, mormintele de familie nu fac obiectul partajului, ci ele se transmit din generație în generație, conform ordinii succesorale stabilite de codul civil.

În drept, a invocat art. 115, 119 C.pr.civ., art. 728 și urm. C.civ., art. 741-742 C.civ., art. 673 ind. 1-673 ind. 14 C.pr.civ.

La data de 06.02.2009, pârâta-reclamantă a depus la dosar o completare a cererii reconvenționale (f. 49 volum I), prin care a solicitat:

  • Atribuirea în natură către pârâta-reclamantă a imobilului situat în B., ., jud. B., înscrise în CF_ B., identificat prin nr. top 7004/3-casă de locuit și grădină de 456,58 mp și nr. top 7004/23/2-grădină de 270 mp, cu obligarea la plata unei sulte valorice către reclamantă;

Cererea reconvențională a fost legal timbrată.

La data de 13.03.2009, reclamanta-pârâta reconvențională A. VALUȚA a formulat întâmpinare la cererea reconvențională, cuprinzând și o cerere modificatoare, prin care a solicitat respingerea cererii pârâtei-reclamante P. A. de atribuire către aceasta, integral, a imobilelor situate în B., ., jud. B., înscrise în CF_ B., menționând că își menține punctul de vedere exprimat prin cererea de chemare în judecată în ceea ce privește partajul bunurilor imobile.

Arată că solicită atribuirea în natură a casei de locuit și a cotei-părți care i se cuvine din terenul înscris în CF_ B., la A+1 cu nr. top 7004/3-casă de locuit, parter, compusă din: 2 camere, cămară, hol, bucătărie și grădină de 456,58 mp; la A+2 cu nr. top 7004/23/2-grădină de 270 mp.

În situația în care expertul ar stabili că imobilul teren nu este comod partajabil în natură, atunci arată că înțelege să solicite atribuirea întregului imobil, cu obligarea sa la plata unei sulte în favoarea pârâtei-reclamante reconvenținale.

În ceea ce privește dreptul de folosință veșnică asupra locului de veci situat în Cimitirul Dârste B.-R VII A N2 322, conform adeverinței nr. 35/2006 eliberată de Biserica "Sf. Treime" Dârste B., precum și un cavou subteran cu două locuri și cruce de marmură, arată că deși inițial a solicitat să-i fie atribuit cavoul, deoarece acestea se transmit în indiviziune moștenitorilor defunctului, solicită instanței să constate că aceste bunuri nu sunt susceptibile a fi împărțite, urmând ca părțile să rămână în indiviziune cu privire la acestea.

În drept, a invocat art. 115 C.pr.civ.

În ceea ce privește cererea modificatoare formulată de reclamanta-pârâta, la termenul de judecată din data de 26.06.2009, instanța a respins excepția tardivității cererii, invocată de pârâta-reclamantă, pentru motivele expuse în cuprinsul încheierii de ședință. (f. 114 volum I)

La termenul de judecată din data de 26.06.2009, reclamanta-pârâtă reconvențională a depus la dosar o precizare de acțiune (f. 103 volum I), prin care a solicitat ieșirea din indiviziune și asupra bunurilor mobile și imobile dobândite cu titlu de moștenire după defuncta mamă D. LUCREȚIA, stabilite prin certificatul de moștenitor nr. 76/04.05.1998, respectiv cu privire la următoarele bunuri:

- bunuri mobile: un număr de 962 de acțiuni la ., conform certificatului de acționar nr._/1996;

- bunuri imobile: cota de ½ din imobilul situat în B., ., jud. B., înscris în CF_ B., identificat prin nr. top 7004/3-casă de locuit și grădină de 456,58 mp și nr. top 7004/23/2-grădină de 270 mp;

In concluzie, solicită ca ca împărțirea moștenirii după defuncții părinți ai părților să aibă loc astfel:

  • Împărțirea bunurilor mobile cuprinse la art. 1 lit. A pct. 1-8 în două loturi:

-lotul 1: storcătorul de vin să fie atribuit pârâtei;

-lotul 2: toate celelalte bunuri să fie atribuite reclamantei, cu obligarea la plata unei sulte în favoarea pârâtei în valoare de 1050 lei;

  • Suma de 1114 lei, ce se cuvenea defunctului cu titlu de pensie pe ultimele luni, să fie atribuită pârâtei, deoarece a convenit cu aceasta să folosească această sumă pentru acoperirea cheltuielilor imobilului până la sfârșitul anului 2006, cât și pentru acoperirea unei părți din cheltuielile de înmormântare;
  • Împărțirea acțiunilor nominative la . să fie făcută astfel:
  • Un număr de 962 de acțiuni la . (conform certificatului de acționar nr._/1996) să se atribuie pârâtei;
  • Un număr de 962 de acțiuni la . (conform certificatului de acționar nr._/1996) să se atribuie reclamantei;
  • Rămânerea în indiviziune în cote de ½ asupra dreptul de folosință veșnică asupra locului de veci situat în Cimitirul Dârste B.-R VII A N2 322, conform adeverinței nr. 35/2006 eliberată de Biserica "Sf. Treime" Dârste B., precum și un cavou subteran cu două locuri și cruce de marmură;
  • Împărțirea bunurilor imobile cuprinse la art.I lit. B pct. 2 în două loturi:

Lotul 1: casă de locuit, parter, compusă din 2 camere, cămară, hol, bucătărie, cota de 29/48 din: grădina de 456,58 mp și grădină de 270 mp, să fie atribuite în favoarea reclamantei.

Lotul 2: format din cota parte de 19/48 din: grădina de 456,58 mp și grădină de 270 mp, să fie atribuite pârâtei.

În situația în care expertul va constata că imobilui-teren nu este comod partajabil în natură, sau că nu se poate crea un drum de acces la drumul public, sau că terenul de 270 mp este neconstruibil, solicită atribuirea întregului imobil, cu obligarea sa la plata unei sulte în favoarea pârâtei.

La termenul de judecată din data de 15.03.2013, instanța a dispus conexarea la prezentul dosar a dosarului civil nr._, având ca obiect pretenții, format ca urmare a disjungerii cererii reconvenționale din dosarul nr._/197/2011. (f. 176 volum 2)

Prin cererea care formează obiectul dosarului nr._, reclamanta A. V. a chemat în judecată pe pârâta P. A., solicitând instanței să se dispună obligarea pârâtei P. A. la plata sumei de 13.286, 28 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de renovare efectuare la imobilul din B., ., jud.B., conform cotei sale de proprietate de 39% din totalul de 34.067,40 lei.

În motivare, arată în esență că la momentul în care s-a mutat în casă aceasta era nelocuibilă și deteriorată, motiv pentru care au fost nevoiți să efectueze lucrări de renovare a acesteia.Aceste cheltuieli de renovare au sporit valoarea imobilului, motiv pentru care se suportă de ambele coproprietare, conform cotelor de proprietate. (f. 3 dosar_ ).

În drept, a invocat art. 115, art. 119 C.pr.civ., art. 635 Noul Cod Civil.

La data de 05.03.2013, reclamanta-pârâtă reconvențională a solicitat atribuirea provizorie a întregului imobil, situat în B., ., în cazul în care în urma expertizei ar reieși că imobilul nu este comod partajabil în natură, cu obligarea reclamantei la plata unei sulte cuvenite pârâtei-reclamante. (f. 96 volum 2 )

În motivare, arată în esență că deține o cotă de proprietate superioară de cea a pârâtei, imobilul supus partajului constituie domiciliul reclamantei și al soțului său încă din anul 2008, reclamanta a realizat îmbunătățiri însemnate la acel imobil.

În drept, a invocat art. 673 ind. 10 C.pr.civ.

Pârâta P. A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii reclamantei A. V. de obligare a sa la plata sumei de 13.286,28 lei și respingerea cererii reclamantei de atribuire provizorie a întregului bun imobil. (f. 8 volum 3)

În motivare, arată în esență că investițiile pe care reclamanta pretinde că le-ar fi efectuat sunt voluptorii, iar nu necesare și utile. Este total neadevărat că imobilul supus partajului era deteriorat și nelocuibil în anul 2008. Aceasta arată că din vina exclusivă a reclamantei casa părintească a suferit o lipsă de întreținere, deoarece în perioada 2006-2008, reclamanta i-a obstrucționat accesul în imobil, lăsând o persoană străină să se îngrijească de casă.

În ceea ce privește cererea reclamantei de atribuire provizorie a întregului bun imobil, arată că susținerile reclamantei sunt neadevărate, că aceasta locuiește în Canada, unde are o locuință tip vilă, în care locuiește cu familia de peste 10 ani. Reclamanta are naționalitatea statului Canadian, astfel că potrivit art. 44 alin. 2 din Constituția României, reclamanta nu poate dobândi dreptul de proprietate asupra imobilului teren și construcție, decât prin moștenire legală, iar nu testamentară. Îmbunătățirile au fost realizate de reclamantă fără acordul pârâtei.

În drept, nu a invocat un temei legal.

La termenul de judecată din data de 1.11.2013 (f. 151 volum 3) instanța a respins ca tardivă completarea cererii reconvenționale de către pârâta-reclamantă, in sensul de adăugare a petitului privind rectificarea suprafeței de carte funciară cu suprafața reală măsurată de 304 mp, în loc de suprafața de 270 mp, cât figurează în prezent terenul situat în B., nr. top. 7004/23/2, situat în mun. B., ..

În probațiune, instanța a incuviințat următoarele probe: înscrisurile depuse de ambele părți, interogatoriul reclamantei-pârâte A. V. (f. 16 volum 3), interogatoriul pârâtei-reclamante P. A. (f. 169 volum 2), proba testimonială cu martorii B. T., C. A.-f. 174 volum 2, fila 183 volum 4, A. E.-fila 180 volum 4 (pentru pârâta-reclamantă) și cu martorii A. R., T. C.- f. 14 volum 3, D. M., A. I.- fila 181,184 volum 4 (pentru reclamanta-pârâtă), proba cu expertiză specialitatea contrucții, topografie (f. 115 volum I), evaluare bunuri mobile (f. 56 volum 4). Ulterior martorul A. R. a fost înlocuit cu martora A. I.- f. 15 volum 3, conform dispozițiilor instanței de la termenul de judecată din data de 15.02.2013. (f.10-11-volum 2)

Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:

Potrivit certificatului de moștenitor nr. 76/04.05.1998, de pe urma defunctei D. LUCREȚIA, decedată la data de 06.12.1997, au rămas următoarele bunuri:

-bunuri mobile: un număr de 962 de acțiuni la ., conform certificatului de acționar nr._/1996;

-bunuri imobile: cota de ½ din imobilul situat în B., ., jud. B., înscris în CF_ B., identificat prin nr. top 7004/3-casă de locuit și grădină de 456,58 mp și nr. top 7004/23/2-grădină de 270 mp.

Potrivit aceluiași certificat de moștenitor, au calitatea de moșternitori ai defunctei D. LUCREȚIA următorii: D. V. (soț-cu cota de 2/8 din întreaga avere), P. A. (fiică cu cota de 3/8 din întreaga avere), A. VALUȚA (fiică-cu cota de 3/8 din întreaga avere). (f. 104 volum 1)

Potrivit certificatului de moștenitor nr. 143/17.11.2006, de pe urma defunctului D. V., decedat la data de 11.09.2006, cu ultimul domiciliu în B., ., jud. B., masa succesorală se compune din:

- bunurile mobile indicate expres la pct. 1 lit. A) pct. 1-8;

- suma de 1114 RON ce se cuveneau defunctului cu titlu de pensie pentru ultimele 2 luni;

- cota de 2/8 părți . 962 de acțiuni la ., cotă dobândită prin moștenire, conform certificatului de moștenitor nr. 76/1998 eliberat de BNP P. I.;

- un număr de 962 de acțiuni nominative, cu numere de ordine de la_ la_, deținute de defunct la .. G., conform certificatului de acționar nr._/07.08.1996;

- dreptul de folosință veșnică asupra locului de veci situat în Cimitirul Dârste B.-R VII A N2 322, conform adeverinței nr. 35/2006 eliberată de Biserica "Sf. Treime" Dârste B., precum și un cavou subteran cu două locuri și cruce de marmură, în valoare totală de 3000 lei;

- cota indiviză de 10/16 (30/48) părți din imobilele situate în B., ., jud. B., înscrise în CF_ B., identificate după cum urmează:

a)La A+1 cu nr. top 7004/3-casă de locuit, parter, compusă din: 2 camere, cămară, hol, bucătărie și grădină de 456,58 mp;

b)La A+2 cu nr. top 7004/23/2-grădină de 270 mp, cotă dobândită prin cumpărare și respectiv moștenire.

Rezultă deci că de pe urma defuncților D. LUCREȚIA (decedată la data de 06.12.1997) și D. V. (decedat la data de 11.09.2006), au rămas următoarele bunuri:

-bunurile mobile indicate expres la pct. 1 lit. A) pct. 1-8;

- suma de 1114 RON ce se cuvenea defunctului cu titlu de pensie pentru ultimele 2 luni;

- un număr de 962 de acțiuni la ., conform certificatului de acționar nr._/1996;

- Un număr de 962 de acțiuni nominative, cu numere de ordine de la_ la_, deținute de defunct la .. G., conform certificatului de acționar nr._/07.08.1996;

- Dreptul de folosință veșnică asupra locului de veci situat în Cimitirul Dârste B.-R VII A N2 322, conform adeverinței nr. 35/2006 eliberată de Biserica "Sf. Treime" Dârste B., precum și un cavou subteran cu două locuri și cruce de marmură, în valoare totală de 3000 lei;

-C. indiviză de 10/16 (30/48) părți din imobilele situate în B., ., jud. B., înscrise în CF_ B., identificate după cum urmează:

a)La A+1 cu nr. top 7004/3-casă de locuit, parter, compusă din: 2 camere, cămară, hol, bucătărie și grădină de 456,58 mp;

b)La A+2 cu nr. top 7004/23/2-grădină de 270 mp, cotă dobândită prin cumpărare și respectiv moștenire.

În speță, au calitatea de moștenitori ai defuncților D. LUCREȚIA și D. V. reclamanta-pârâtă reconvențională A. VALUȚA, în calitate de fiică și legatară cu titlu particular, căreia îi revin următoarele cote:

- cota indiviză de 2/3 părți din cota de 30/48, respectiv cota de 20/48 din bunurile imobile situate în B., ., jud. B., înscrise în CF_ B.;

- o cotă indiviză de ½ din bunurile mobile și bunul imobil constând în dreptul de folosință veșnică asupra locului de veci situat în Cimitirul Dârste B.-R VII A N2 322, conform adeverinței nr. 35/2006 eliberată de Biserica "Sf. Treime" Dârste B., precum și un cavou subteran cu două locuri și cruce de marmură, în valoare totală de 3000 lei.

Pârâta-reclamanta-reconvențională P. A., are calitatea de moștenitoare a defuncților D. LUCREȚIA și D. V. și îi revin următoarele cote:

- cota indiviză de 1/3 părți din cota de 30/48, respectiv o cota de 10/48 părți din bunurile imobile situate în B., ., jud. B., înscrise în CF_ B.;

- o cotă indiviză de ½ din bunurile mobile și bunul imobil constând în dreptul de folosință veșnică asupra locului de veci situat în Cimitirul Dârste B.-R VII A N2 322, conform adeverinței nr. 35/2006 eliberată de Biserica "Sf. Treime" Dârste B., precum și un cavou subteran cu două locuri și cruce de marmură, în valoare totală de 3000 lei.

Din extrasele CF_ Brasov ( provenita din conversia de pe hartie a CF nr. 27704A+1 Brasov ) și CF114010 (provenită din conversia pe hărtie a CF nr. 27704A+2) rezulta ca asupra imobilelor situate in Brasov, . (la A+1 cu nr. top 7004/3-casă de locuit, parter, compusă din: 2 camere, cămară, hol, bucătărie și grădină de 456,58 mp iar la A+2 cu nr. top 7004/23/2-grădină de 270 mp), sunt coproprietari in indiviziune reclamanta-pârâtă A. VALUȚA- cu o cotă de 20/48 și pârâta-reclamantă P. A. cu o cotă de 10/48. (f. 55-56 volum 3).

În consecință, instanta va retine ca asupra imobilelor supuse iesirii din indiviziune (imobile situate în B., ., jud. B., înscrise în CF_ B., identificate după cum urmează: a)La A+1 cu nr. top 7004/3-casă de locuit, parter, compusă din: 2 camere, cămară, hol, bucătărie și grădină de 456,58 mp; b)La A+2 cu nr. top 7004/23/2-grădină de 270 mp) reclamanta-pârată reconventională A. VALUȚA detine in coproprietate cota de 2/3 iar parata reclamantă P. A. detine in coproprietate cota de 1/3.

In ceea ce priveste petitul privind sistarea starii de indiviziune asupra imobilelor in litigiu (situate în B., ., jud. B., înscrise în CF_ B., identificate după cum urmează: a)La A+1 cu nr. top 7004/3-casă de locuit, parter, compusă din: 2 camere, cămară, hol, bucătărie și grădină de 456,58 mp; b)La A+2 cu nr. top 7004/23/2-grădină de 270 mp) instanta retine urmatoarele:

Din raportul de expertiza tehnica specialitatea topografie nr._/2013 intocmit de expert tehnic F. G. (f. 40 volum 3), rezultă că imobilele înscrise în CF_ Brasov (provenita din conversia de pe hartie a CF nr._ A+1 Brasov ) și CF_ (provenită din conversia pe hărtie a CF nr._ A+2), imobile situate in Brasov, . (la A+1 cu nr. top 7004/3-casă de locuit, parter, compusă din: 2 camere, cămară, hol, bucătărie și grădină de 456,58 mp iar la A+2 cu nr. top 7004/23/2-grădină de 270 mp), nu sunt comod partajabile în natură.

Din raportul de expertiză tehnică specialitatea construcții nr._/24.10.2013 (f. 127 volum 3), al suplimentului la raportul de expertiză tehnică specialitatea construcții nr._/22.10.2014 (f. 57 volum 5), al răspunsului la obiecțiunile la raportul de expertiză nr._, rezultă următoarele concluzii:

-Imobilul situat în B., ., jud. B., în integralitatea sa, respectiv construcție, casă și teren aferent înscris în CF nr._ B., sub nr. top. 7004/3 și CF nr._ B. nr top. 7004/23/2, este evaluat raportat la valoarea de piață actuală, în raport de starea acestuia la data deschiderii succesiunii în 2006, la suma de 393.074 lei. (f. 60 volum 5);

-valoarea investițiilor actualizată efectuate de reclamanta-pârâtă reconvențională A. VALUȚA este de 42.374,97 lei (f. 55 volum 6);

-valoarea investițiilor actualizată efectuate de pârâta-reclamantă P. A. este de 637 lei (f. 61 volum 5) iar valoarea anexei în suprafață de 5,14 mp este de 648 euro. (f. 55 volum 6)

Conform art. 673^10 alin 4 C.proc.civ., la cererea unuia dintre coproprietari instanța, ținând seama de împrejurările cauzei, pentru motive temeinice, va putea să-i atribuie bunul direct prin hotărârea asupra fondului procesului, stabilind totodată sumele ce se cuvin celorlalți coproprietari și termenul în care este obligat să le plătească.

Potrivit art. 728 C.civ, nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune.

Instanța are în vedere împrejurarea că bunurile imobile nu pot fi comod partajabile în natură și ambele părți au soliciat atribuirea acestora, cu obligarea la plata contravalorii cotelor-părți către partea adversă.

Față de prevederile textelor de lege sus-citate, instanța va dispune sistarea stării de indiviziune cu privire la imobilele înscrise în CF_ Brasov ( provenita din conversia de pe hartie a CF nr._ A+1 Brasov ) și CF_ B. (provenită din conversia pe hârtie a CF nr._ A+2), imobile situate in Brasov, . (la A+1 cu nr. top 7004/3-casă de locuit, parter, compusă din: 2 camere, cămară, hol, bucătărie și grădină de 456,58 mp iar la A+2 cu nr. top 7004/23/2-grădină de 270 mp) și atribuirea acestora reclamantei-pârâte A. VALUȚA, cu obligarea acesteia la plata către pârâta-reclamantă P. A. a contravalorii cotei acesteia de 1/3, care va fi stabilită în cele ce urmează.

În ceea ce privesc criteriile avute în vedere pentru atribuirea bunului imobil, instanța reține că potrivit art. 673 ind. 9 C.pr.civ., la atribuirea loturilor, instanța trebuie să țină seama și de acordul părților, mărimea cotei părți care se cuvine fiecăruia, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii intre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea.

Instanța reține că reclamanta-pârâtă reconvențională deține o cotă de proprietate de 2/3 din bunurile imobile, iar pârâta-reclamantă deține o cotă de 1/3 din bunul imobil, din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că reclamanta ar deține un alt imobil în proprietate, în timp ce pârâta-reclamantă P. A. a recunoscut prin răspunsul la întrebarea nr. 18 din cuprinsul interogatoriului administrat (f. 173 volum 2) că locuiește în S. într-o casă săsească, în prezent reclamanta-pârâtă este cea care folosește imobilul în întregime și i-a adus numeroase îmbunătățiri, astfel cum rezultă din raportul de expertiză specialitatea construcții întocmit în cauză. De asemenea, martora C. A., propusă de pârâta-reclamantă, a declarat că a fost în vizită la pârâta-reclamantă P. A. și poate spune că aceasta are o casă săsească, cu patru camere, frumoasă, pusă la punct.

În ceea ce privește contravaloarea cotei-părți care se cuvine a fi achitată de reclamanta-pârâtă A. VALUȚA pârâtei-reclamante P. A., ca urmare a atribuirii întregului bun imobil către reclamanta-pârâtă, instanța reține următoarele:

Transmisiunile succesorale nu pot avea ca obiect decât bunuri care au aparținut defunctului, deoarece prin moștenire are loc transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate asupra unei persoane sau mai multora aflate în viată. De aceea, adăugirile sau îmbunătățirile aduse de moștenitor bunurilor rămase de la defunct, nu se includ în masa succesorală și nu se evaluează ca atare, ele făcând obiect de desocotire între moștenitori, în măsura în care nu cad în lotul celui care le-a făcut.

Instanța reține că îmbunătățirile efectuate de pârâta-reclamantă P. A. asupra imobilului atribuit reclamantei-pârâte, se ridică la valoarea de 637 lei (f. 61 volum 5) iar valoarea anexei în suprafață de 5,14 mp este de 648 euro. (f. 55 volum 6). Acestea nu fac parte din masa succesorală, dar ca urmare a atribuirii întregului bun imobil către reclamantă, cad în lotul său, urmând a fi obligată reclamanta la plata către pârâta a contravalorii cotei-părți cuvenite pârâtei și a contravalorii acestor îmbunătățiri efectuate de pârâta-reclamantă.

Potrivit suplimentului la raportul de expertiză tehnică specialitatea construcții nr._/22.10.2014 (f. 67 volum 5), dacă proprietatea se atribuie reclamantei A. VALUȚA, acesta va trebui să plătească pârâtei-reclamante P. A. o sultă în valoare de 156.229 lei. Potrivit răspunsului la obiecțiunile la raportul de expertiză nr._ (f. 55 volum 6), valoarea anexei în suprafață de 5,14 mp este de 648 euro, echivalent în lei al sumei de 2862,60 lei (1 euro=4,4176 conform curs BNR la data de 20.10.2014, valoarea avută în vedere la întocmirea suplimentului la raportul de expertiză specialitatea construcții-fila 60 volum 5). (f. 55 volum 6).

Prin urmare, la suma de 156.229 lei, instanța va adăuga suma de 2862,20 lei, stabillită mai sus, obligând reclamanta la plata către pârâtă a sumei totale de 159.091,2 lei reprezentând contravaloarea cotei părți care se cuvine pârâtei-reclamante cu privire la imobilele înscrise în CF_ Brasov ( provenita din conversia de pe hartie a CF nr._ A+1 Brasov ) și CF_ (provenită din conversia pe hârtie a CF nr._ A+2), imobile situate in Brasov, . (la A+1 cu nr. top 7004/3-casă de locuit, parter, compusă din: 2 camere, cămară, hol, bucătărie și grădină de 456,58 mp iar la A+2 cu nr. top 7004/23/2-grădină de 270 mp) și a îmbunătățirilor efectuate de pârâta-reclamantă.

De asemenea, doamna expert F. M., ascultată în fața instanței la termenul de judecată din data de 17.11.2014 (f. 15 volum 6) a arătat cu privire la suplimentul la raportul de expertiză construcții nr._/22.10.2014 (f. 67 volum 5) că în ceea ce privește starea imobilului a avut în vedere perioada 2006 și de aceea nu a considerat necesar ca investițiile care s-au făcut ulterior acestei date să fie scăzute. A arătat că aceste investiții sunt evidențiate.

Prin urmare, la stabilirea valorii indicate în cuprinsul suplimentului la raportul de expertiză tehnică specialitatea construcții, doamnna expert a avut în vedere starea imobilului în anul 2006, data deschiderii succesiunii, fără luarea în considerare a eventualelor investiții efectuate cu privire la acesta, care doar au fost evidențiate separat.

În ceea ce privește modalitatea de calcul a valorii imobilului supus partajului, instanța reține că aceasta a fost stabilită prin raportul de expertiză specialitatea construcții, prin suplimentul la raportul de expertiză și al răspunsului la obiecțiuni. Instanța a analizat obiecțiunile invocate de părți cu privire la raportul de expertiză și suplimentul la raportul de expertiză, fiind încuviințate obiecțiunile doar în parte, astfel că aspectele învederate de părți cu ocazia concluziilor scrise au putut fi invocate la momentul formulării de obiecțiuni, iar cele invocate au fost deja analizate prin încheierea de ședință.

La stabilirea contravalorii cotei pârâtei-reclamante, instanța are în vedere valoarea indicată în cuprinsul suplimentului la raportul de expertiză tehnică specialitatea construcții (f. 60 volum 5) calculată prin raportare la suprafața indicată în cuprinsul Cărții Funciare, iar nu raportat la suprafața reală măsurată. Pentru a decide astfel, instanța are în vedere că situația imobilelor supuse partajului este cea care rezultă din cuprinsul certificatului de moștenitor nr.143/17.11.2006 și al cărții funciare, iar nu cea faptică. În plus, la termenul de judecată din data de 1.11.2013 (f. 151 volum 3) instanța a respins ca tardivă completarea cererii reconvenționale de către pârâta-reclamantă, in sensul de adăugare a petitului privind rectificarea suprafeței de carte funciară cu suprafața reală măsurată de 304 mp, în loc de suprafața de 270 mp, cât figurează în prezent terenul situat în B., nr. top. 7004/23/2, situat în mun. B., ..

Având în vedere că imobilul (înscris în CF_ Brasov, provenita din conversia de pe hartie a CF nr._ A+1 Brasov și CF_, provenită din conversia pe hârtie a CF nr._ A+2, situat in Brasov, . (la A+1 cu nr. top 7004/3-casă de locuit, parter, compusă din: 2 camere, cămară, hol, bucătărie și grădină de 456,58 mp iar la A+2 cu nr. top 7004/23/2-grădină de 270 mp) a fost atribuit în proprietate exclusivă reclamantei-pârâte reconvenționale A. VALUȚA, instanța va respinge ca neîntemeiată acțiunea care formează obiectul dosarului nr._, având ca obiect pretenții, format ca urmare a disjungerii cererii reconvenționale din dosarul nr._/197/2011. (f. 176 volum 2)

Prin cererea care formează obiectul dosarului nr._, reclamanta A. V. a chemat în judecată pe pârâta P. A., solicitând instanței să se dispună obligarea pârâtei P. A. la plata sumei de 13.286,28 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de renovare efectuare la imobilul din B., ., jud.B., conform cotei sale de proprietate de 39% din totalul de 34.067,40 lei.

Imobilul a fost atribuit reclamantei iar îmbunătățirile aduse de moștenitor bunurilor rămase de la defunct, nu se includ în masa succesorală și nu se evaluează ca atare, ele făcând obiect de desocotire între moștenitori, în măsura în care nu cad în lotul celui care le-a făcut.

Or, imobilul a fost atribuit reclamantei-pârâte, prin urmare îmbunătățirile aduse de aceasta bunurilor succesorale sunt atribuite chiar acesteia odată cu bunul imobil, pârâta-reclamantă neputând fi obligată a suporta contravaloarea acestor cheltuieli din moment ce exced bunurilor succesorale și oricum nu i-au fost atribuite.

Din cuprinsul răspunsului la obiecțiunile la raportul de expertiză tehnică-construcții nr._ (f. 53 volum 6) se poate constata că investițiile realizate de reclamanta-pârâtă A. VALUȚA asupra imobilului în litigiu au constat în montarea unei centrale termice, termoizolație, tâmplărie PVC, renovare baie, instalație electrică, reparație uși interioare etc. Acestea nu sunt simple cheltuieli de întreținere a bunului comun, ci reprezintă cheltuieli utile, care sporesc valoarea imobilului.

Potrivit art. 786 C.civ., fiecare coerede este prezumat ca a mostenit singur si imediat toate bunurile care compun partea sa, sau care i-au cazut prin licitatie, si ca n-a fost niciodata proprietar pe celelalte bunuri ale succesiunii.

Cu alte cuvinte, art. 786 C.civ. anterior consacră caracterul declarativ al partajului. Spre deosebire de vechea reglementare, în actuala reglementare, art. 680 și art. 681 C.civ. consacră caracterul constitutiv al partajului. Însă, conform art. 66 alin. 2 din Legea 71/2011, dispozițiile art. 669-686 din Codul civil sunt aplicabile și partajului judiciar atunci când cererea de chemare în judecată a fost introdusă după data intrării în vigoare a Codului Civil. În speță, cererea de chemare în judecată a fost introdusă în 14.11.2008, anterior intrării în vigoare a Codului Civil, prin urmare dispozițiile noii legi nu sunt aplicabile.

Efectul declarativ al partajului, consacrat de vechea reglementare, consacră concepția că fiecare comoștenitor și-a dobândit drepturile exclusive asupra bunurilor atribuite, din recunoașterea de către ceilalți că bunurile respective reprezintă dreptul său ereditar, căruia partajul nu face decât să-i stabilească limitele. În acest fel, drepturile exclusive ale comoștenitorului ar exista încă de la deces, dar se declară prin partaj. În acest fel se consideră că fiecare copărtaș aste având cauză al defunctului.

Din moment ce reclamanta-pârâtă este considerată că a dobândit dreptul său exclusiv asupra imobilului atribuit, direct de la defunct, cheltuielile efectuate de aceasta cu privire la bun înainte de data partajului, ca urmare a efectului declarativ al partajului, sunt considerate a fi fost făcute cu privire la un bun aflat în proprietatea sa, asupra căruia celălalt copărtaș, anume pârâta-reclamantă P. A., nu a fost niciodată proprietar. Din moment ce pârâta-reclamantă este considerată a nu fi fost niciodată proprietar asupra imobilului atribuit la partaj reclamantei-pârâte, aceasta nu este datoare să suporte niciun fel de cheltuieli cu privire la bunul atribuit reclamantei-pârâte, cheltuieli efectuate de reclamanta-pârâtă.

În conformitate cu prevederile art. 20 alin. 1 din Legea nr. 7/1996 instanța va dispune înscrierea în CF_ Brasov ( provenita din conversia de pe hartie a CF nr._ A+1 Brasov ) și CF_ (provenită din conversia pe hârtie a CF nr._ A+2), imobile situate in Brasov, . (la A+1 cu nr. top 7004/3-casă de locuit, parter, compusă din: 2 camere, cămară, hol, bucătărie și grădină de 456,58 mp iar la A+2 cu nr. top 7004/23/2-grădină de 270 mp) a dreptului de proprietate exclusivă a reclamantei-pârâte, cu titlul de drept provenit din partaj.

În ceea ce privește bunul imobil constând în dreptul de folosință veșnică asupra locului de veci situat în Cimitirul Dârste B.-R VII A N2 322, conform adeverinței nr. 35/2006 eliberată de Biserica "Sf. Treime" Dârste B., precum și un cavou subteran cu două locuri și cruce de marmură, în valoare totală de 3000 lei, instanța reține următoarele:

Deși imobilul de mai sus face parte din patrimoniul succesoral la data deschiderii succesiunii, acesta nu este supus partajului, acesta urmând a fi exercitat în coindiviziune de către părți. Dreptul de concesiune asupra locurilor de veci este un drept real de folosință, care se acordă în condițiile legii, fiind exercitat asupra unor terenuri proprietate de stat. Acesta poartă asupra unei indiviziuni forțate și perpetue, neputându-i-se pune capăt prin partaj.

Deși inițial, reclamanta-pârâtă reconvențională a solicitat atribuirea acestui bun imobil, la termenul de judecată din data de 26.06.2009, reclamanta-pârâtă reconvențională a depus la dosar o precizare de acțiune (f. 103 volum I), prin care a solicitat rămânerea în indiviziune în cote de ½ asupra dreptul de folosință veșnică asupra locului de veci situat în Cimitirul Dârste B.-R VII A N2 322, conform adeverinței nr. 35/2006 eliberată de Biserica "Sf. Treime" Dârste B., precum și un cavou subteran cu două locuri și cruce de marmură.

Prin urmare, instanța nu va respinge ca inadminibil acest capăt de cerere, raportat la modificarea ulterioară a petitului ci va constata că asupra acestui bun părțile vor rămâne în indiviziune.

În privința bunurilor mobile indicate expres la pct. 1 lit. A) pct. 1-8 din certificatul de moștenitor nr. 143/17.11.2006, instanța reține următoarele:

Potrivit raportului de expertiză tehnică contabilă nr._/01.09.2014 întocmit de expertul R. T. (f. 4 volum 5), având ca obiective identificarea și evaluarea bunurilor mobile cuprinse în procesul-verbal din data de 19.09.2006, cu formularea de propuneri de lotizare, expertul evaluator a formulat propunerile de lotizare de la fila 11 volum 5.

Potrivit art. 673 ind. 9 C.p.civ., la compunerea loturilor, trebuie să se dea în fiecare parte, pe cât se poate, aceeași cantitate de mobile, imobile, de drepturi sau de creanțe de aceeași natură și valoare, evitându-se însă, cât va sta în putință, îmbucătățirea peste măsură a imobilelor.

Potrivit art, 673 ind. 5 alin. 2 C.pr.civ., instanța va face împărțeala în natură iar dacă loturile nu sunt egale ca valoare acestea se întregesc printr-o sumă de bani.

Având în vedere că pârâta-reclamanta a solicitat să-i fie atribuită mașina de cusut marca Singer, cuprinsă în lotul nr. 1, iar reclamanta a arătat că solicită să-i fie atribuit lotul nr. 2, instanța va dispune împărțirea bunurilor mobile, conform propunerii de lotizare a expertului tehnic, ținând cont și de voința părților, astfel:

Lotul nr. 1 format din:dulap cu 3 uși, comodă pentru televizor din furnir, mașina de cusut marca Singer cu vechime de 90 de ani, covor bleumarine 3,5x2m, masa, canapea extensibilă, scaun cu husă, se va atibui pârâtei-reclamante P. A.;

Lotul nr. 2 format din: masa lemn, vitrină cu 3 uși și 3 sertare la bază uși cu geam și rafturi din sticlă, covor, dulap cu 2 uși, vitrină cu 4 uși și geamuri, sobă de teracotă cu înălțimea de 1,80 m, masa simpla din lemn, scaun cu șezut tapițat, canapea(pat), oglindă cu dulap inferior, covor gri-vernil, schelet lemn cu stofă fara carlige-cuier, chiuvetă bucătărie inox cu picurator și baterie, bol de 50 l, se va atribui reclamantei-pârâte A. VALUȚA.

Având în vedere că potrivit raportului de expertiză contabilă (f. 11 volum 5), lotul nr. 1 are valoarea de 1863,60 lei iar lotul nr. 2 are valoarea de 1883, 50 lei, instanța va întregi loturile printr-o sultă, sens în care va obliga reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamanta a sumei de 19,9 lei cu titlu de sultă.

Instanța va respinge cererea pârâtei-reclamante de atribuire doar a mașinii de cusut marca Singer, cu obligarea reclamantei-pârâte la plata către pârâta-reclamantă a contravalorii unuia dintre cele două loturi, din care să se scada valoarea mașinii de cusut, deoarece bunurile mobile sunt partajabile în natură, regula în materia partajului fiind partajul în natură.

Pârâta P. A., a formulat întâmpinare și cerere reconvențională la data de 28.01.2009 (f. 27-32 Volum I), prin care a solicitat să-i fie atribuite a următoarelor bunuri mobile ( Mașina de cusut marca Singer și storcător de vin) cuprinse în masa succesorală, bunuri ce au fost descrise și evaluate conform procesului-verbal din data de 19.09.2006.

Conform raportului de expertiză tehnică contabilă (f. 8 volum 5), din bunurile mobile descrise în procesul-verbal semnat de ambele părți la data de 19.09.2006, nu s-au identificat mai multe bunuri mobile, printre care se află și storcătorul de vin. Având în vedere că aceste bunuri mobile nu s-au identificat instanta nu poate dispune ieșirea din indiviziune cu privire la acestea.

În ceea ce privește suma de 1114 RON ce se cuveneau defunctului cu titlu de pensie pentru ultimele 2 luni, instanța reține următoarele:

Pârâta P. A., formulat întâmpinare și cerere reconvențională la data de 28.01.2009 (f. 27-32 Volum I), prin care a solicitat să se constate că bunul mobil constând în suma de 1114 lei, ce se cuvenea defunctului cu titlu de pensie pe ultimele luni, a folosit la lichidarea pasivului succesoral, acoperind doar o parte din cheltuielile de înmormântare ale defunctului

La termenul de judecată din data de 26.06.2009, reclamanta-pârâtă reconvențională a depus la dosar o precizare de acțiune (f. 103 volum I), prin care a solicitat ca suma de 1114 lei, ce se cuvenea defunctului cu titlu de pensie pe ultimele luni, să fie atribuită pârâtei, deoarece a convenit cu aceasta să folosească această sumă pentru acoperirea cheltuielilor imobilului până la sfârșitul anului 2006, cât și pentru acoperirea unei părți din cheltuielile de înmormântare.

Prin urmare, instanța ia act de acordul părților în ceea ce privește suma de 1114 lei, care se cuvenea defunctului cu titlu de pensie de întreținere, în sensul că aceasta a fost folosită pentru lichidarea pasivului succesoral.

În ceea ce privește acțiunile la ., instanța reține următoarele:

Potrivit certificatului de moștenitor nr. 76/04.05.1998, de pe urma defunctei D. LUCREȚIA, decedată la data de 06.12.1997, au rămas următoarele bunuri:

-bunuri mobile: un număr de 962 de acțiuni la ., conform certificatului de acționar nr._/1996;

-bunuri imobile: cota de ½ din imobilul situat în B., ., jud. B., înscris în CF_ B., identificat prin nr. top 7004/3-casă de locuit și grădină de 456,58 mp și nr. top 7004/23/2-grădină de 270 mp;

Potrivit aceluiași certificat de moștenitor, au calitatea de moșternitori ai defunctei D. LUCREȚIA următorii: D. V. (soț-cu cota de 2/8 din întreaga avere), P. A. (fiică cu cota de 3/8 din întreaga avere), A. VALUȚA (fiică-cu cota de 3/8 din întreaga avere). (f. 104 volum 1)

Potrivit certificatului de moștenitor nr. 143/17.11.2006, de pe urma defunctului D. V., decedat la data de 11.09.2006, cu ultimul domiciliu în B., ., jud. B., masa succesorală se compune din:

- cota de 2/8 părți . 962 de acțiuni la ., cotă dobândită prin moștenire, conform certificatului de moștenitor nr. 76/1998 eliberat de BNP P. I. (cota de 2/8 este dobândită de defunct ca urmare a deschiderii succesiunii defunctei D. LUCREȚIA, acesta venind la moștenire în calitate de soț supraviețuitor, care a venit la moștenire în concurs cu descendeții defunctei, dobândind o cotă de ¼ din bunuri);

- Un număr de 962 de acțiuni nominative, cu numere de ordine de la_ la_, deținute de defunct la .. G., conform certificatului de acționar nr._/07.08.1996;

Având în vedere că reclamanta-pârâtă a solicitat partajul bunurilor mobile care compun masa succesorală de pe urma defuncților părinți ai părților, D. V. și LUCREȚIA, instanța reține că din în masa succesorală fac parte:

- Un număr de 962 de acțiuni nominative, cu numere de ordine de la_ la_, deținute la .. G., conform certificatului de acționar nr._/07.08.1996;

- Un număr de 962 de acțiuni la ., conform certificatului de acționar nr._/1996;

Potrivit art, 673 ind. 5 alin. 2 C.pr.civ., instanța va face împărțeala în natură iar dacă loturile nu sunt egale ca valoare acestea se întregesc printr-o sumă de bani.

Instanța va atribui acțiunile menționate mai sus, în două părți egale, conform cotelor de ½ deținute de fiecare dintre cele două părți, astfel:

-Reclamantei-pârâte A. VALUȚA a unui număr de 481 de acțiuni la ., conform certificatului de acționar nr._/1996 și un număr de 481 de acțiuni nominative cu numere de ordine de la_ la_, conform certificatului de acționar nr._/07.08.1996;

-Pârâtei-reclamante P. A. a unui număr de 481 de acțiuni la ., conform certificatului de acționar nr._/1996 și un număr de 481 de acțiuni nominative cu numere de ordine de la_ la_, conform certificatului de acționar nr._/07.08.1996;

În temeiul tuturor considerentelor de fapt si de drept retinute instanta va admite în parte acțiunea civila formulată și precizată de reclamanta A. VALUȚA, în contradictoriu cu pârâta-reclamantă P. A. și va admite în parte cererea reconvențională formulată și precizată de pârâta-reclamantă reconvențională P. A. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconvențională A. VALUȚA și în consecință: va constata că asupra imobilelor situate in Brasov, ., înscrise CF_ Brasov ( provenita din conversia de pe hartie a CF nr. 27704A+1 Brasov ) și CF114010 B. (provenită din conversia pe hărtie a CF nr. 27704A+2), la A+1 cu nr. top 7004/3-casă de locuit, parter, compusă din: 2 camere, cămară, hol, bucătărie și grădină de 456,58 mp iar la A+2 cu nr. top 7004/23/2-grădină de 270 mp, sunt coproprietari in indiviziune reclamanta-pârâtă A. VALUȚA- cu o cotă de 20/48 și pârâta-reclamantă P. A. cu o cotă de 10/48; va dispune sistarea stării de indiviziune cu privire la imobilele înscrise în CF_ Brasov ( provenita din conversia de pe hartie a CF nr._ A+1 Brasov ) și CF_ B. (provenită din conversia pe hârtie a CF nr._ A+2), imobile situate in Brasov, . (la A+1 cu nr. top 7004/3-casă de locuit, parter, compusă din: 2 camere, cămară, hol, bucătărie și grădină de 456,58 mp iar la A+2 cu nr. top 7004/23/2-grădină de 270 mp), prin atribuirea acestora reclamantei-pârâte A. VALUȚA; va obliga reclamanta-pârâtă A. VALUȚA la plata către pârâta-reclamantă P. A. a sumei totale de 159.091,2 lei reprezentând contravaloarea cotei părți care se cuvine pârâtei-reclamante cu privire la imobilele înscrise în CF_ Brasov ( provenita din conversia de pe hartie a CF nr._ A+1 Brasov ) și CF_ B. (provenită din conversia pe hârtie a CF nr._ A+2), imobile situate in Brasov, . (la A+1 cu nr. top 7004/3-casă de locuit, parter, compusă din: 2 camere, cămară, hol, bucătărie și grădină de 456,58 mp iar la A+2 cu nr. top 7004/23/2-grădină de 270 mp), atribuite în proprietate exclusivă reclamantei-pârâte; va dispune înscrierea în CF_ Brasov ( provenita din conversia de pe hartie a CF nr._ A+1 Brasov ) și CF_ B. (provenită din conversia pe hârtie a CF nr._ A+2) a dreptului de proprietate exclusivă a reclamantei-pârâte A. VALUȚA, cu titlul de drept provenit din partaj; va constata că bunul imobil constând în dreptul de folosință veșnică asupra locului de veci situat în Cimitirul Dârste B.-R VII A N2 322, conform adeverinței nr. 35/2006 eliberată de Biserica "Sf. Treime" Dârste B., precum și un cavou subteran cu două locuri și cruce de marmură, în valoare totală de 3000 lei rămâne în indiviziune și urmează a fi exercitat în indiviziune de către părți; va dispune împărțirea bunurilor mobile, conform propunerii de lotizare din raportul de expertiză tehnică contabilă nr._/01.09.2014 întocmit de expertul R. T., astfel:

Lotul nr. 1 format din: dulap cu 3 uși, comodă pentru televizor din furnir, mașina de cusut marca Singer cu vechime de 90 de ani, covor bleumarine 3,5x2m, masa, canapea extensibilă, scaun cu husă, se va atibui pârâtei-reclamante P. A.;

Lotul nr. 2 format din: masa lemn, vitrină cu 3 uși și 3 sertare la bază uși cu geam și rafturi din sticlă, covor, dulap cu 2 uși, vitrină cu 4 uși și geamuri, sobă de teracotă cu înălțimea de 1,80 m, masa simpla din lemn, scaun cu șezut tapițat, canapea(pat), oglindă cu dulap inferior, covor gri-vernil, schelet lemn cu stofă fara carlige-cuier, chiuvetă bucătărie inox cu picurator și baterie, bol de 50 l, se va atribui reclamantei-pârâte A. VALUȚA;

Va obliga reclamanta-pârâtă reconvențională A. VALUȚA la plata către pârâta-reclamantă reconvențională P. A. a sumei de 19,9 lei cu titlu de sultă pentru întregirea celor două loturi de bunuri mobile.

Va lua act de acordul părților în ceea ce privește suma de 1114 lei, care se cuvenea defunctului cu titlu de pensie de întreținere, în sensul că aceasta a fost folosită pentru lichidarea pasivului succesoral;

Va dispune împărțirea acțiunilor deținute la ., astfel:

-Reclamantei-pârâte A. VALUȚA i se atribuie un număr de 481 de acțiuni la ., conform certificatului de acționar nr._/1996 și un număr de 481 de acțiuni nominative cu numere de ordine de la_ la_, conform certificatului de acționar nr._/07.08.1996;

-Pârâtei-reclamante P. A. i se atribuie un număr de 481 de acțiuni la ., conform certificatului de acționar nr._/1996 și un număr de 481 de acțiuni nominative cu numere de ordine de la_ la_, conform certificatului de acționar nr._/07.08.1996;

Va respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei-pârâte reconvenționale A. V. de obligare a pârâtei-reclamante reconvenționale P. A. la plata sumei de 13.286,28 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de renovare efectuare la imobilul din B., ., jud.B., conform cotei sale de proprietate de 39% din totalul de 34.067,40 lei, acțiune care formează obiectul dosarului nr._, având ca obiect pretenții, conexat la prezentul dosar.

Va respinge restul pretențiilor aferente acțiunii civile formulată și precizată și restul pretențiilor aferente cererii reconvenționale.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată instanța reține că reclamanta-pârâtă reconvențională A. VALUȚA a achitat sumele de 29 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru (f. 1,2, 50 volum 1), 0,6 lei cu titlu de timbru judiciar. (f. 1,2,50 volum 1), suma totală de 3400 lei cu titlu de contravaloare expertize ( 400 lei, 500 lei-fila 138-139 volum 1, 1200 lei-fila 114 volum 3, 750 lei-fila 195 volum 4, 550 lei-fila 58 volum 6).

Reclamanta-pârâtă reconvențională A. VALUȚA a depus la dosar chitanțe privind onorariul avocațial în cuantum total de 5248 lei. (1940 lei, 1895 lei, 150 lei, 1263 lei)

Pârâta-reclamantă P. A. a achitat sumele de 29 lei cu titlu de taxa judiciară de timbru (f. 23,26, 55,58,66,67 volum 1), 0,3 lei cu titlu de timbru judiciar (f. 55 volum 1), suma totală de 2700 lei cu titlu de contravaloare expertize (400 lei, 500 lei-fila 22-25 volum 2, 200 lei-fila12-13 volum 3, 1200 lei-fila 153 volum 3, 400 lei-fila 144 volum 4)

Instanța a obligat pârâta-reclamantă P. A., prin încheiere executorie, la plata sumelor de 600 lei, 750 lei și 550 lei, cu titlu de diferență onorarii experți, conform încheierii de ședință din data de 30.01.2015. (f. 56 volum 6)

În temeiul art. 274 alin. 1 din vechiul C.pr.civilă raportat la prevederile art. 276 și art.277 din vechiul C.pr.civilă instanța va compensa între părți contravaloarea cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta-pârâtă reconvențională A. VALUȚA, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul Societății civile de Avocați "Ghidermic și I.", din B., .. 14-20, ., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă reconvențională P. A., cu domiciliul în ., jud. B..

Admite în parte cererea reconvențională formulată și precizată de pârâta-reclamantă reconvențională P. A. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconvențională A. VALUȚA și în consecință:

Constată că asupra imobilelor situate in Brasov, ., înscrise CF_ Brasov ( provenita din conversia de pe hartie a CF nr. 27704A+1 Brasov ) și CF_ B. (provenită din conversia pe hărtie a CF nr. 27704A+2), la A+1 cu nr. top 7004/3-casă de locuit, parter, compusă din: 2 camere, cămară, hol, bucătărie și grădină de 456,58 mp iar la A+2 cu nr. top 7004/23/2-grădină de 270 mp, sunt coproprietari in indiviziune reclamanta-pârâtă A. VALUȚA- cu o cotă de 20/48 și pârâta-reclamantă P. A. cu o cotă de 10/48.

Dispune sistarea stării de indiviziune cu privire la imobilele înscrise în CF_ Brasov ( provenita din conversia de pe hartie a CF nr._ A+1 Brasov ) și CF_ B. (provenită din conversia pe hârtie a CF nr._ A+2), imobile situate in Brasov, . (la A+1 cu nr. top 7004/3-casă de locuit, parter, compusă din: 2 camere, cămară, hol, bucătărie și grădină de 456,58 mp iar la A+2 cu nr. top 7004/23/2-grădină de 270 mp), prin atribuirea acestora reclamantei-pârâte A. VALUȚA.

Obligă reclamanta-pârâtă A. VALUȚA la plata către pârâta-reclamantă P. A. a sumei totale de 159.091,2 lei reprezentând contravaloarea cotei părți și a îmbunătățirilor care se cuvin pârâtei-reclamante cu privire la imobilele înscrise în CF_ Brasov ( provenita din conversia de pe hartie a CF nr._ A+1 Brasov ) și CF_ B. (provenită din conversia pe hârtie a CF nr._ A+2), imobile situate in Brasov, . (la A+1 cu nr. top 7004/3-casă de locuit, parter, compusă din: 2 camere, cămară, hol, bucătărie și grădină de 456,58 mp iar la A+2 cu nr. top 7004/23/2-grădină de 270 mp), imobile atribuite în proprietate exclusivă reclamantei-pârâte.

Dispune înscrierea în CF_ Brasov ( provenita din conversia de pe hartie a CF nr._ A+1 Brasov ) și CF_ B. (provenită din conversia pe hârtie a CF nr._ A+2) a dreptului de proprietate exclusivă al reclamantei-pârâte A. VALUȚA, cu titlul de drept provenit din partaj.

Constată că bunul imobil constând în dreptul de folosință veșnică asupra locului de veci situat în Cimitirul Dârste B.-R VII A N2 322, conform adeverinței nr. 35/2006 eliberată de Biserica "Sf. Treime" Dârste B., precum și un cavou subteran cu două locuri și cruce de marmură, în valoare totală de 3000 lei rămâne în indiviziune și urmează a fi exercitat în indiviziune de către părți.

Dispune împărțirea bunurilor mobile, conform propunerii de lotizare din raportul de expertiză tehnică contabilă nr._/01.09.2014 întocmit de expertul R. T., astfel:

Lotul nr. 1 format din: dulap cu 3 uși, comodă pentru televizor din furnir, mașina de cusut marca Singer cu vechime de 90 de ani, covor bleumarine 3,5x2m, masa, canapea extensibilă, scaun cu husă, se va atibui pârâtei-reclamante P. A.;

Lotul nr. 2 format din: masa lemn, vitrină cu 3 uși și 3 sertare la bază uși cu geam și rafturi din sticlă, covor, dulap cu 2 uși, vitrină cu 4 uși și geamuri, sobă de teracotă cu înălțimea de 1,80 m, masa simpla din lemn, scaun cu șezut tapițat, canapea(pat), oglindă cu dulap inferior, covor gri-vernil, schelet lemn cu stofă fara carlige-cuier, chiuvetă bucătărie inox cu picurator și baterie, bol de 50 l, se va atribui reclamantei-pârâte A. VALUȚA.

Obligă reclamanta-pârâtă reconvențională A. VALUȚA la plata către pârâta-reclamantă reconvențională P. A. a sumei de 19,9 lei cu titlu de sultă pentru întregirea celor două loturi de bunuri mobile.

Ia act de acordul părților în ceea ce privește suma de 1114 lei, care se cuvenea defunctului cu titlu de pensie de întreținere, în sensul că aceasta a fost folosită pentru lichidarea pasivului succesoral.

Dispune împărțirea acțiunilor deținute la ., astfel:

-Reclamantei-pârâte A. VALUȚA i se atribuie un număr de 481 de acțiuni la ., conform certificatului de acționar nr._/1996 și un număr de 481 de acțiuni nominative cu numere de ordine de la_ la_, conform certificatului de acționar nr._/07.08.1996;

-Pârâtei-reclamante P. A. i se atribuie un număr de 481 de acțiuni la ., conform certificatului de acționar nr._/1996 și un număr de 481 de acțiuni nominative cu numere de ordine de la_ la_, conform certificatului de acționar nr._/07.08.1996;

Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei-pârâte reconvenționale A. V. de obligare a pârâtei-reclamante reconvenționale P. A. la plata sumei de 13.286,28 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de renovare efectuate la imobilul din B., ., jud. B., conform cotei sale de proprietate de 39% din totalul de 34.067,40 lei, acțiune care formează obiectul dosarului nr._, având ca obiect pretenții, conexat la prezentul dosar.

Respinge restul pretențiilor aferente acțiunii civile formulată și precizată.

Respinge restul pretențiilor aferente cererii reconvenționale.

Compensează între părți contravaloarea cheltuielilor de judecată.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare .

Pronunțată în ședință publică azi, 05.06.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

A. M. S. D. N.

Red/ Dact. A.M.S - 05.06.2015– 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Sentința nr. 6085/2015. Judecătoria BRAŞOV