Acţiune în constatare. Sentința nr. 6221/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 6221/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 2122/197/2010

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Dosar civil nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.6221

Ședința publică din data de 09.06.2015

PREȘEDINTE: E. B. - judecător

GREFIER: D. I.

Pe rol fiind soluționarea cererii având ca obiect “acțiune în constatare” privind pe reclamantul M. D. în contradictoriu cu pârâtul C. (C.) G..

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare legal îndeplinită, cu reclamantul la domiciliu, semnează personal, cu pârâtul la domiciliu, semnează personal.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reține că suspendarea judecății a avut loc la data de 23.11.2010 (fila 25 dosar), iar dovezile de comunicare a încheierii de suspendare se regăsesc la filele 26 și 27 dosar.

De asemenea, se constată la fila 28 procesul verbal întocmit de grefierul arhivar, iar la filele 29 și 30 dosar sunt dovezile asupra ultimului domiciliu cunoscut al părților.

Instanța văzând cauza repusă pe rol în vederea constatării din oficiu a perimării, funcție de darea de seamă asupra actelor de procedură întocmite în legătură cu aceasta, rămâne în pronunțare.

JUDECĂTORIA

Asupra cererii înregistrate la această instanță la 27.01.2010 sub nr._, formulate de reclamantul M. D. în contradictoriu cu pârâtul C. (C.) G., având ca obiect acțiune în constatare; obligația de a face și cheltuieli de judecată, reține că prin dispoziția de la termenul de judecată din 23.11.2010, instanța a dispus suspendarea judecății.

Măsura opririi cursului procedurii, prin suspendarea judecății a fost stabilită în temeiul art.1551 alin.1 C.p.c. (fila 25 dosar).

Încheierea de suspendare a fost comunicată părților la 08.12.2010 și la 15.12.2010, potrivit dovezilor de la filele 26 și 27 dosar.

Părțile nu au atacat cu recurs acest act de procedură.

Rezultă astfel că, ultimul act de procedură în prezenta cauză s-a întocmit la data de 23.11.2010, dată de la care pricina a rămas în nelucrare timp de un an, din vina părților care nu au solicitat reluarea cursului judecății, în scopul întreruperii cursului perimării corespunzător art.249 C.p.c.

Întrucât cauza nu a fost repusă pe rol în condițiile art.1551 alin.2 C.p.c. și fiind împlinit termenul mai sus arătat, instanța va da incidență art.248 alin.1 C.p.c., urmând a constata din oficiu, corespunzător art.252 alin.1 C.p.c., sancțiunea procedurală a perimării ce a intervenit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art.248 C.p.c. coroborat cu art.252 C.p.c. constată perimată cererea formulată și precizată de reclamantul M. D., domiciliat în B., ..13, jud. B. în contradictoriu cu pârâtul C. (C.) G., domiciliat în comuna Corlățeni, ..10, jud. B., având ca obiect acțiune în constatare; obligația de a face și cu cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 09.06.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

E. B. D. I.

Red./Dact. judecător E.B.

26.06.2015 - 2ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 6221/2015. Judecătoria BRAŞOV