Contestaţie la executare. Sentința nr. 6809/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 6809/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 23-06-2015 în dosarul nr. 10600/197/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

DOSAR CIVIL NR._

SENTINȚA NR. 6809

Ședința publică din data de 23.06.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: L. M. - judecător

GREFIER: C. E. S.

Pentru azi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă având ca obiect “contestație la executare” privind pe contestatorul D. V., în contradictoriu cu intimata PRIMĂRIA C. S., prin reprezentant legal, care s-a dezbătut pe fond în ședința publică din data de 16.06.2015, conform celor consemnate în încheierea de ședință, iar instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, cât și din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de azi, 23.06.2015.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare se constată lipsa părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

JUDECĂTORIA:

Constată că, prin cererea înregistrata la aceasta instanța sub nr. de mai sus, contestatorul D. V. a chemat în judecată pe intimata . solicitând anularea executării silite în dosar execuțional nr. 1183/2015, respectiv anularea procesului verbal de constatare a contravenției ., nr._ întocmit la data de 28.01.2015.

În motivare se arata că, executarea silită începută este nelegală și netemeinică deoarece, de pe procesul de constatare a contravenției lipsește semnătura olografă a agentului constatator.

În probațiune la dosar s-au depus: dosar execuțional nr. 1183/2015, alte înscrisuri.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 720 (399) C.pr.civ.

Acțiunea este legal timbrata.

Examinând materialul probator instanța constată următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._ întocmit la data de 28.01.2015, contestatorul a fost sancționat contravențional cu o amendă în sumă de 250 lei, în baza lui emițându-se somația nr. 189/2015 și titlul executoriu nr.191/2015 de către intimată. Așa cum reiese din cuprinsul procesului verbal de constatare, acesta nu conține semnătura olografă a agentului constatator.

Potrivit art. 17 din OG ne. 2/2001 și a deciziei civile nr. 6/2015 a ÎCCJ, acest proces verbal trebuia semnat, sub sancțiunea nulității absolute, de către agentul constatator.

Cum acest act nu este semnat, instanța va admite excepția nulității absolute a acestuia.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 711 C.pr.civ., se va anula și executarea silită din dosar execuțional nr. 1183/2015, ea neputând ființa în temeiul unui act anulat sau anulabil.

De menționat că, intimata nu a depus întâmpinare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția nulității absolute a procesului-verbal de constatare si sancționare a contravențiilor.

Admite contestația formulată de contestatorul D. V. cu domiciliul în Com. S., .. 560, jud. B. în contradictoriu cu intimata CNADNR cu sediul în București, .. 401A, sector 6 și în consecință:

Anulează formele de executare începute în dosar execuțional nr. 1183/2015 .

Obligă intimata la plata către contestato a sumei de 20 lei, cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 23.06.2015.

PREȘEDINTE, PT. GREFIER,

L. M. C. E. S. aflată

în concediu de odihnă, semnează grefier

șef secție civilă C. M.

Red. L.M. 05.08.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 6809/2015. Judecătoria BRAŞOV